Femeia

Acum în ţară,este sărăcie mare,

Şi românul, nostru acum moare.

Fiindcă, nu are bani să achite,

Facturile, ce sunt venite.

Salariile, nu au mai crescut,

Preţurile, au luat-o în sus.

Când fluturaşul, deja apare,

Salariatul, intră în criză tare.

Pensiile, toate staţionează,

Săracii, pensionari oftează.

Când văd, cuponul de pensie,

Mulţi din ei, intră în depresie.

Că ştiu, că iarna o să apară ,

Şi dările le vor fii a lor povară .

N- au bani, facturi să plătească,

Nici mâncare, să trăiască.

Nimeni, nu îşi pune întrebarea,

De ce, se scumpeşte mâncarea?

De ce gazul, petrolul şi energia,

Ele, au distrus acum România?

Fiindcă totul, e venit de afară,

Să distrugă, a noastră ţară.

Românii, acum să îi sărăcească,

Să moară, să nu trăiască.

Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,

De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.

Dar românul, e popor răbdător,

El nu moare, aşa uşor.

Îndură frigul şi foamea cruntă,

La nimeni, nu va fii slugă.

Chiar dacă, parlamentarii noştrii,

Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.

Dar vă venii, o zii în care,

Românii, nu vor mai avea răbdare.

Şi va fii, o mare răscoală în ţară,

Şi mulţi, şmecheri o să piară.

Că foamea, grea şi sărăcia,

Vor distruge, atunci România.

Iar românul, nostru înfometat,

Iese în stradă, îţi dă în cap.

Că un proverb, el bine spune:

Cu românul, înfometat nu te pune,

Că atunci, nu are mamă, tată,

Ies cu toţii, afară din casă.

Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,

Nu le mai e frică, nici de moarte.

Fiindcă ei, chiar nu mai vor,

Să fie, sluga tuturor ! 

Acum oameni mulţi în stradă,

Cu toţii manifestează.

Stau în noapte şi ei ţipă,

Spun că de nimic nu au frică.

Însă mai târziu în noapte,

Se întâmplă multe fapte.

Protestul degenerează,

Şi mulţi se scandalizează.

Jandarmii îi atacă cu pietre,

Şi se iscă violenţe.

Şi dintr-un paşnic protest,

Se transformă în violent.

Şi uite aşa dintr-o dată,

Mulţimea e amendată.

Iar cei mai recalcitranţi,

Sunt bătuţi şi maltrataţi.

Fiindcă s-au dat cu petarde,

Şi au făcut fapte grave.

Au acum multe dosare,

Şi multe amenzi penale !

In lungul strazii

sub ultimul felinar

Doi betivi imbratisati

Intr-un triunghi isoscel

Ninge peste ei

Acea zapada

care nu-nfrigureaza

Ninge peste ei

doar o mingiiere

In clopotul de lumina

al ultimului felinar

Se sfirseste strada

Se sfirseste iarna

faci totul aluziv și-acum depind,
în mare măsură de contrastul
pe care îl are o idee, cu odrasla unui gând,
oribil, etern și nonșalant, din când în când...

faci dinadins să pară că nu merg împreună plângând,
nici unduiri de vânt și nici apusuri cu strigoi,
chiar dacă pânza pe care o ungi, lasă dâre colorate
neinteligibil, într-o poveste cu tâlc...

și, de când s-au scurs, mai demult,
clepsidre-ntregi de plaje,
ne-am cuprins într-o îmbrățișare
pe care statuile au plâns-o și atât...

cu toate că doare, hoinăresc profund,
de mână, sub soare, cu ode zise
scurt, concis unor metafore răsfățate
și privirilor mirate, care-și caută retina...

uit diverse amănunte cu care, dacă aș vrea,
fără explicație m-aș întoarce
spre partea din care răsare tot timpul,
aceeași explozie de lumină, mereu!

ai spune ca aceasta discutie nu duce nicăieri
altundeva decât, concentric, în simetria
ce imită fildeșul colorat optimist,
în spirala unui scâncet viu.

parcă ai vrea să revii de dincolo de
gestul infantil, care, cu ochiul albastru,
l-ai dăruit florilor de cireș înfumurate,
cu gust asurzitor de cheie sol.

și-atunci răspunsul la întrebare,
mereu în gând, din când în când,
ideea că prăpastiile au flori de colț
cu catifea perenă, e înspăimântătoare!

Părând c-așteaptă-n pace pierdutele fregate,

Răsar în largul undei ca niște pumni stâncoși,

Să le îmbrace-n piatră catargele trădate,

De flamurile sure, plutinzilor coloși.

Acolo știm să fie din timpuri cunoscute

Legendelor din vreme de vechi navigatori,

Cu inima zdrobită în palmele avute

De taina-aceea sumbră a recilor strâmtori.

Mai răscolesc câteodată prin trecut,

Să-mi mângâi anii tineri și pierduți,

Acum cu sânge calm și glasul mut,

Eu zac între coperți cu ochii abătuți.

De multă vreme mă înec în versuri,

Și sunt salvat eroic de o rimă albă,

Și dorm ca un orfan prin universuri,

Cu stele și comete prinse pe o salbă.

De-aș fi un hoț de teapă și fără cazier,

Nu aș fura nici aur, nici case și nici bani,

L-aș tâlhări pe Timp acolo sus în cer,

Și aș lua spășit vreo câțiva zeci de ani,

Ca tânăr să mai fiu, să beau și foc și ger,

Și iarăși să stârnesc în urma mea vulcani.

Mi-e mintea în flăcări,

Şi privirea sub ape,

Pe ale lumii cărări,

Cutreier în noapte.

Mi-e inima piatră,

Şi sufletul lut,

Cu ale lumii hoarde,

Mă încumet să lupt.

Mi-e pasul prea mare,

Şi gândul prea iute,

A lumii teroare,

Îmi transpiră pe frunte.

Mi-e viaţa prea scurtă,

Şi ţelul departe,

Prin lumea ocultă,

Încerc a răzbate.

Mi-e taina împletită,

Cu un cosmic destin,

În lumea hulită,

Voi încerca să revin.

Vremelnice posturi avem,

Iar ele ne oferă putere,

Uităm ce… şi cine suntem,

Iubim doar a noastră părere.

Ne credem neclintiţii titani,

Beţia puterii e oarbă,

Colegii acuma-s duşmani,

A început viclenia să fiarbă.

Ne pare de aicea de sus,

Că “cei foşti” sunt acuma prea mici,

Şefia punând mai presus,

I-am trădat mişelesc pe amici.

Vremelnice posturi, vremelnici şi noi,

Fiorul izolării o să apară,

Aroganţa a aşternut peste noi,

O răutate amară.

Omul de vrei să-l testezi,

Oferă-i puţină putere,

Şi nici n-o să-ţi vină să crezi,

Cum transformă iubirea-n durere.

Pe locul fostei Mănăstiri

Pe locul fostului Palat,

Pe aleile fostului Parc,

Pe locul testului nuclear

În străfundurile pământului

Unde să te mai caut

Carne şi os?

Mama

Când m-am născut,

În prima clipă de viață,

În loc de scâncet,

În loc de plânset,

Am rostit cu putere:

Mama ….

Și am rămas mut pe vecie!

A fost jertfa mea închinată

Acestui cuvânt divin…

Unui elev

Învaţă bine. Aşa se ştie,

Şi-a primit în dar Iphon,

Dar când mesajul să îl scrie,

S-a dovedit că e afon.

Unui elev

Pe al său birou frumos,

Lumina cade: romb şi sferic.

Condiţii bune, să fie studios,

Dar mintea lui…e-n întuneric.

Unora

Eu doar puţin v-am înţepat,

C-o epigramă ce împunge,

Dar rana că s-a infectat,

E că aveţi otravă-n sânge.

Unui agronom

Ca agronom i-o gazdă bună,

El îţi oferă doar bucate Bio,

Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,

Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!

Reuniune de familie

Ne-am pus la masă toţi cu drag,

Dar fratelui îi tremură sprânceana,

Nu de durere ori de trac,

Ci că văzu sub masă damigeana.

La priveghi

L-au înjurat, l-au ponegrit,

Fiecare cu-al său stil,

Apoi după ce-a murit,

Au găsit c-a fost cinstit.

Unora

În viaţă am scris ceva catrene,

Chiar un poem, un epitaf…

Şi-am constatat că prea devreme,

Audienţa am făcut-o praf.

Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari

În tinereţe am ciocnit paharul,

Apoi, întemeind şi casa,

Am împărţit: eu, alegând Cotnarul

Iar lui îi rămăsese…Grasa.

Răspuns la epigramele mele

Mi-a răspuns c-o epigramă,     

Fără de asemănare:

Îi ca ciorba fără zeamă,

Şi ca pâinea fără sare.

Unuia căruia i-am împrumutat bani

N-aş vrea prea tare să discut,

Dar asta se petrece între noi,

Îmi zice frate când îl împrumut,

Şi avarule când să mi-i dea înapoi.

Auzeam pescărușii la geam,

În timp ce cu soarta vorbeam,

Iar strigătul lor de extaz,

Îmi intră în trup prin obraz,

Cu marea pe aripi se înalță,

Pe mine cu apă mă încalță,

Prin focul din piept să mă plimb,

Şi dorul de moarte să-l sting.

Brațele le simt mai ușoare,

Într-un ochi îmi răsare un soare,

Din umeri oarecum nefiresc,

Două lungi aripi îmi cresc,

Şi zbor peste viață și moarte,

Ciugulind un poem de pe-o carte,

Celălalt ochi în gheare-l împlânt,

Să văd ce mai e pe pământ.

Și plutesc peste chin, nenoroc

Cu mârșava soartă în cioc,

S-o arunc undeva în genune,

Să renasc fără soartă pe lume.

De inimă-mi atârnă,

Nesăbuite patimi,

Iar ochii-ncet mi-i scurmă,

Șiroaiele de lacrimi.

În colțul stâng al gurii,

Surâsuri se ascund,

Iar valurile urii,

În suflet îți pătrund.

Tăcuta mângâiere,

Pe tâmplă-ncet se duce,

Iar rânduri de durere,

La creștet îmi stau cruce.

Mi-e gândul fără vină,

Amoru-n piept mi-e rece,

Demult îl chem să vină,

Pe lângă mine trece...