PRUT-hotar între cele două surori

Stau... Ascult Alternosfera

Mă gândesc la Marinela.

Și vreau să scriu o poezie

Despre a noastră drumeție.

A început tot c-o minciună 

Cum că iubirea este chioară.

Dar eu ne vedeam împreună,

Liniștind aceeași vioară.

I-am furat din ochi frumusețea

Și ea să fure ceva și-ar fi dorit

Căutând dezgolită tristețea 

Doar titre necitite a gasit.

Am învățat ca iubirea moare

Și recunosc, e vina mea.

Numărând in petale fără culoare

Eu n-o mai vreau deja.

Nu există sfârșit perfect

O să verific cand-oi fi bătrân.

Poate, când ceva începe 

Doar sfârșituri mai rămân.

Iubestema asa cum sunt 

Si nu uita de rele

Can viata asta poate fi

Drumul plin de grele

Iubestema asa cum sunt 

Iubestema in toate 

Si drumul cel mai greu mereu-l vom da ntroparte

Iubesc mereu privirea 

Cu ochii tai caprui

Iubesc sis fericita

Cu omul cel mai bun

Iubestema iubire iubestema mereu

Aș da timpul înapoi să fim amândoi,

Nu ai idee cât sufăr că te-am lăsat să pleci din viața mea,

Câte lacrimi am vărsat în fiecare noapte,

Sperând că te vei întoarce la mine fără întrebări și mă vei îmbrățișa.

Am nevoie de tine mai mult ca oricând,

Pentru că doar tu mă făceai fericită,

Și iubesc tot la tine să ții minte asta,

Chiar dacă nu pot să îți spun in față,

Ci doar în scris când îmi exprim sentimentele.

Până și inima plânge de dor,

Și te caută neîncetat,

Că pe tine nu te pot avea,

Doar in vise te mai pot vedea,

Și sărutul real să mă trezească ca dintr-un basm.

Față de precedenta secvență, câteva luni au trecut
Lebe a căpătat înfățișarea și caracterul personajului mut
Majoritatea timpului pe Ze tratându-l ca pe un necunoscut
Nici măcar o vorbă, nici măcar un salut.

Din fericire, Ze a început să realizeze
Sursa durerii, ba chiar a inceput să o studieze
Si să o trateze.
Si încet-încet răsad de fericire să-și planteze
În adâncul sufletului.
Ze înțelege astfel legile trecutului:

Tot ce a trecut, tot ce ai avut și tot ce ai crezut
Acum se află într-un al tărâm, unul pierdut
Si dispărut
Într-un tărâm poate displăcut, insă absolut.

Regretele au fost, sunt și vor fii permanente
Însă niciodata nu vor fii omnipotente
Așa că Ze își adună milioanele de fragmente
Din fostele sentimente
Aducându-și aminte de câteva momente
Si de câteva stări de spirit ce acum sunt absente.
Prin minte îi trec gânduri violente
Necăjirile îi sunt abundente
Însă cu ajutorul ale orchestrei 20 de instrumente,
Ale pachetului 20 de medicamente
Ze face față acestor raționamente.

În trecut, Ze pentru Lebe murea
Cu moartea cunoștință să facă putea
Si de un fir de ață de asupra abisului se ținea
Însă adevărul este ca Lebe pe Ze îl deținea.
Lui Ze foarte tare nu îi păsa
Pentru că în totalitate nu înțelegea
Însă la urma urmei, toată greutatea
A devenit evidentă odata cu distrugerea
Si realizarea.

În trecut, Ze era ignorant,

Insă acum asupra viitorul său este total gerant.

-steinkampf

Parul ei negru, valuri revărsându-se in bolta plaviculei de lut
Pe de-a șirul spatelui meu, își fac loc fiorii
Ochii albaștri luminandu-i chipul tăcut
Îmi imaginez măduva ei osoasă, albă cum norii

Pășește tu pe scalpul meu, vreau sa mă simt viu
Luminează tu căile mele, pe mine nu mă lumina
Pășește-mi tu adevăr, dar nu mă lăsa să te știu
Fa din mine un altar, dar nu mi te închina

De ce inimă alergi,

Mi te opui și negi,

Că iubindu -l,ai greșit 

Sufletul nepotrivit.

Ești o neastâmpărată 

Și de val purtată;

Rațiunea mi-o ignori 

Slobodă să zbori..

Și -ti aud suspinul,

Freamătul și chinul;

Sub lacăt te încătușez,

De avânt să te calmez..

Te bosumfli și bocești 

După craiul din povești 

Călare pe un armăsar,

Ce te -a pus din nou pe jar.

Timpul vindecă și tace

De lacrimi te va stoarce,

Te va obloji de rană 

Și -ti va sufla dojană.

Nu te mai zbate,nu râvni,

Patima nu mi -o stârni 

Doldora de cicatrici,

Tot după amor oftici..

Nu doresc  să am mai mult

Mi-e destul  să ies afară

Să mă  îmbăt  cu primăvară

Să privesc cum iarba crește

Raza soarelui pe creste.

Cum înfloresc trandafirii

Și cum apa în vad se zbate

Iar prin lacul plin de nuferi

În barcă să ăncremenesc...

Doar așa vreau să trăiesc.

Unde ești ,sufletul meu ,drag

Unde și pe scară sui?

La cine mai ții de urât

Și cât mai ai de suit?

Ce este omul pe pământ?

Doar frunza toamnei dusă-n vânt.

Amintirea mai rămâne,

Și ici colo câte un nume.

PE  LUME  TOȚI  VENIM  LA  FEL,

DIN  IUBIRE , DIN  GREȘALĂ,

CU  O  ȘANȘĂ  CU  UN  SCOP...

CU-N  GRĂUNTE  DE  NOROC.

MICI  ,SUNTEM  FRUMOȘI  ,DIVINI

LA  ICOANĂ  SĂ-I  ÎNCHINI.

ODORUL  SĂ  CREASCĂ  MARE 

SA  NU  FIE UN  OARECARE...

VIAȚA  ÎNTREAGĂ-I  O  MINUNE,

UN  MIRACOL  POT  SĂ  SPUN ,

ȘI-O  TRĂIEȘTE  FIECARE  CUM  DOREȘTE

CU  DORINȚE  ,CU  ILUZII  ȘI-O  CONSTRUIEȘTE!...

TOȚI  MUNCIM  ,CREEM  ,SĂDIM 

FACEM  CEVA  CE  PUTEM  ȘI  ȘTIM

AM  PRIMIT  ÎN  DAR  PĂMÂNTUL

ȘI-Π FRUMOS , BOGAT  CA  GÂNDUL.

AM  PRIMIT  ÎN  DAR  NATURA;

MUNȚI  ÎNALȚI , PĂDURI  BOGATE, ,APE,

CÂTE  DARURI  NE  DĂ  EA ?

SĂ-O  PĂSTRĂM  AȘA  FRUMOASĂ ,

ÎN  UNIVERS  NE ESTE  CASĂ....

SĂ  NE  BUCURĂM  DE  EA ,

ALTA  NU  VOM   MAI  AVEA!...

N-am  să plâng  că m-ai rănit 

După pași de-o viașă

Am să plâng  că te-am iubit 

Într-o dimineață.

Nici  nu-ți  cer ce-am pătimit

Să mi dai înapoi

Dar regret că n-am găsit 

Drum pentru noi doi.

Nu-ți fie teamă

Că am să plâng, cerând iertare,

Iertare ,pentru ce?

Că te iubesc cu înflăcărare?

De câte ori am așteptat

Răspuns la întrebare ?

Vrei să fii mireasa mea ?

Tu ,ce-ai făcut ?

M -ai  refuzat !..

De cine vrei ,să fii aleasă?...

Deși afară-i cald 

Și un soare blând străluce

Lunca-i înverziră 

Și merii înfloriți,

În câmp plugarii ară,

Și în vii se taie vița,

Pe drumul înserări

Mai scârție căruța,

E viață pretutindeni,

Eu nu le pot vedea 

Ascunse-s parcă 

De-o jalnică perdea.