Alba-Neagra
Câmpuri verzi cu iarbă deasă,
Nu mai știm, că-s cimentate.
Brazi înalți, păduri semețe,
Azi sunt vreascuri răsfirate.
Cântul pasării-n verandă
nimeni nu îl mai ascultă.
Vorba noastră este-n cască,
Față-n față gura-i mută.
Nopțile devin povoare.
Gânduri strânse-n zeci de dune.
Că nici azi nu trece bine,
Și în minte-l ai pe mâine.
Ieri adulți rugau poznașii
Nopțile să intre-n casă.
Azi poznașii sunt adulții
Ce pe drum părintii lasă.
Bunul simț este prostie
iar prostia-i beneficiu.
Cei ce trag trăiesc mai jalnic
decât cei fără serviciu.
Toți nervoși, conduc spre moarte,
Că și graba-i un păcat.
Unii pier bătuți de soartă,
Pe când alții, de asfalt.
Casele-s pline și totuși pustii,
Parcuri colorate fără de copii,
Cerul e albastru cu nuanțe de gri,
Inimi muribunde ce ieri erau vi...
Ne ascundem de trăire pitulați printre nevoi,
Pe când viața sângerând strigă-n spate după noi.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Maphey
Data postării: 26 octombrie 2024
Vizualizări: 246
Poezii din aceiaşi categorie
Jurnal
e surprinzător cât de multe pagini se pot aduna într-un jurnal intim
câte observații subtile poți consemna într-o zi
îți dai seama când jurnalul devine neîncăpător
și adaugi pagini
o zi
o pagină
după o vreme acestea îți invadează viața
nu mai încap între pereții coșcoviți ai luminii
îți rup oasele
umbli prin beznă încovoiat ca o trestie plângătoare
mai arunci din când în când câte o pagină
doar ca să-ți tragi respirația
fiindcă la capătul zilei trebuie să adaugi alta
la un moment dat teancul se oprește la cer
de care ai sprijinit scara cu un număr prestabilit de trepte
tot urcând se poate să scapi din mână stiloul
sau să cazi
se pot întâmpla multe
arareori îți ajunge un singur jurnal
într-o viață de om
cel mai adesea se-ntâmplă doar să-l începi
apoi să mori printre pagini…
Fior văratic
Mă las pradă unor vuiete sălbatice
De-mi invocă lumi idilice.
Mă trec fiorii amintirilor văratice
Ṣi-mi înnec sufletu-n regrete;
Rostogolul lacrimilor se-ntețeşte
Sânge pur, spintecul durerii lente.
Mă lepăd de dorul continuu cutreierând,
Aripile sufletului meu liber, frângând..
Tesima
Alb
încă te văd
te aud
te simt
încerc să-ți spun telepatic toate acestea
în lipsa cuvintelor
buzelor
corzilor vocale
e inutil să stingi lumina
să-nchizi geamurile
s-amesteci culorile Soarelui
cu albastrul infinit al cerului
pe aceeași pânza albă a zilei
sufletul meu atârnă de inima ta neagră
ca un strugure
ai grijă
asigură-te când schimbi direcția de mers
ca să nu rămâi singură
așa cum m-am trezit eu însumi într-o dimineață somnoroasă de Mai
îmbrăcată în doliu
cineva îmi pusese mâinile și picioarele în lanțuri de argint
și mă închisese în mine
singur
între două bătăi de inimă neterminate
de atunci în cartierul acesta toate luminile-s stinse
semafoarele au încremenit pe roșu
e foarte riscant să treci strada de pe-o inimă pe alta
se aud și acum sirenele ambulanțelor care fură copii
și adună noaptea morții din intersecții
mai bine-ai lua-o spre zorii zilei de mâine pe jos
vei ști că te-aștept după lumina gălbuie a vieții
din fereastră
pe care… am lăsat-o aprinsă.
Thoughts
Everything in life has a reason.
Each cause has a purpose.
Any effects leads to a caution.
All the results give firmness.
Be yourself on the life's stage.
Keep the kindness of your soul,
Show the power of your mind,
And you'll receive the Heaven blessings.
Afaceri de succes
mașina infernală a Timpului încapsulează
clipele vieții mele trăite
în pilule din plastic
un robot înscrie data procesării
luna
anul
altul sigilează cutiile din carton în loturi
pe ani bisecți
ultimul imprimă denumirea comercială
( balsam concentrat de viață!)
de exemplu
instrucțunile de folosire
( de preferință a se utiliza în băile de melancolie!)
termenul de valabilitate nedeterminat
dar nu mai mult de o viață
condițiile de livrare standard
adică în două zeci și patru de ore
plata prin card bancar sau ramburs
la alegere
în zilele când nu mai poți suporta râia melancoliei
strivești între degete 1-2 capule din plastic
deasupa căzii cu apă fierbinte
cu mireasmă de lemn de argan
santal
sau Quebrancho
prezentă în toate clipele și împrejurărările vieții
unele cu iz de țevă de eșapament
de groapa de gunoi
sau cu alte izuri
apoi te purifici în balsmul acesta
până îți vine din nou rândul
la mașina infernală a Timpului
care încapsulează clipele tuturor vieților trăite
în pilule otrăvite din fabricație
nerecomandate persoanelor cu insuficiență transcedentală…
metamorfozele unui gând/4
lacul-
fără a da un semn de viață rațelor sălbatice,
oglindește-ncercuri de ape
tremurătoarea lună;
vântul,
încă-amețit, după petrecere,
șoptește printre trestii,
descântece
de bube rele.
Jurnal
e surprinzător cât de multe pagini se pot aduna într-un jurnal intim
câte observații subtile poți consemna într-o zi
îți dai seama când jurnalul devine neîncăpător
și adaugi pagini
o zi
o pagină
după o vreme acestea îți invadează viața
nu mai încap între pereții coșcoviți ai luminii
îți rup oasele
umbli prin beznă încovoiat ca o trestie plângătoare
mai arunci din când în când câte o pagină
doar ca să-ți tragi respirația
fiindcă la capătul zilei trebuie să adaugi alta
la un moment dat teancul se oprește la cer
de care ai sprijinit scara cu un număr prestabilit de trepte
tot urcând se poate să scapi din mână stiloul
sau să cazi
se pot întâmpla multe
arareori îți ajunge un singur jurnal
într-o viață de om
cel mai adesea se-ntâmplă doar să-l începi
apoi să mori printre pagini…
Fior văratic
Mă las pradă unor vuiete sălbatice
De-mi invocă lumi idilice.
Mă trec fiorii amintirilor văratice
Ṣi-mi înnec sufletu-n regrete;
Rostogolul lacrimilor se-ntețeşte
Sânge pur, spintecul durerii lente.
Mă lepăd de dorul continuu cutreierând,
Aripile sufletului meu liber, frângând..
Tesima
Alb
încă te văd
te aud
te simt
încerc să-ți spun telepatic toate acestea
în lipsa cuvintelor
buzelor
corzilor vocale
e inutil să stingi lumina
să-nchizi geamurile
s-amesteci culorile Soarelui
cu albastrul infinit al cerului
pe aceeași pânza albă a zilei
sufletul meu atârnă de inima ta neagră
ca un strugure
ai grijă
asigură-te când schimbi direcția de mers
ca să nu rămâi singură
așa cum m-am trezit eu însumi într-o dimineață somnoroasă de Mai
îmbrăcată în doliu
cineva îmi pusese mâinile și picioarele în lanțuri de argint
și mă închisese în mine
singur
între două bătăi de inimă neterminate
de atunci în cartierul acesta toate luminile-s stinse
semafoarele au încremenit pe roșu
e foarte riscant să treci strada de pe-o inimă pe alta
se aud și acum sirenele ambulanțelor care fură copii
și adună noaptea morții din intersecții
mai bine-ai lua-o spre zorii zilei de mâine pe jos
vei ști că te-aștept după lumina gălbuie a vieții
din fereastră
pe care… am lăsat-o aprinsă.
Thoughts
Everything in life has a reason.
Each cause has a purpose.
Any effects leads to a caution.
All the results give firmness.
Be yourself on the life's stage.
Keep the kindness of your soul,
Show the power of your mind,
And you'll receive the Heaven blessings.
Afaceri de succes
mașina infernală a Timpului încapsulează
clipele vieții mele trăite
în pilule din plastic
un robot înscrie data procesării
luna
anul
altul sigilează cutiile din carton în loturi
pe ani bisecți
ultimul imprimă denumirea comercială
( balsam concentrat de viață!)
de exemplu
instrucțunile de folosire
( de preferință a se utiliza în băile de melancolie!)
termenul de valabilitate nedeterminat
dar nu mai mult de o viață
condițiile de livrare standard
adică în două zeci și patru de ore
plata prin card bancar sau ramburs
la alegere
în zilele când nu mai poți suporta râia melancoliei
strivești între degete 1-2 capule din plastic
deasupa căzii cu apă fierbinte
cu mireasmă de lemn de argan
santal
sau Quebrancho
prezentă în toate clipele și împrejurărările vieții
unele cu iz de țevă de eșapament
de groapa de gunoi
sau cu alte izuri
apoi te purifici în balsmul acesta
până îți vine din nou rândul
la mașina infernală a Timpului
care încapsulează clipele tuturor vieților trăite
în pilule otrăvite din fabricație
nerecomandate persoanelor cu insuficiență transcedentală…
metamorfozele unui gând/4
lacul-
fără a da un semn de viață rațelor sălbatice,
oglindește-ncercuri de ape
tremurătoarea lună;
vântul,
încă-amețit, după petrecere,
șoptește printre trestii,
descântece
de bube rele.
Alte poezii ale autorului
Reflectie umana
Închide ochii, prieten bun,
Și lasă-te pătruns de pace
Căci viața are al ei drum,
Tu mergi pe el și nu te-ntoarce.
Întinde-ți mâna acolo unde
o altă mână întinsă așteaptă,
Deschide ochii celui care
a uitat să se trezească.
Zâmbește celui care plânge
Și dă-i curaj, și dă-i speranță,
Oferă-i dragoste și milă,
O îmbrățișare caldă și o atingere duioasă.
Convinge-l pe cel ce nu mai crede.
Oferă-i celui fără casă.
Căci drumul Domnului e mare,
Și trebuie trecut ușor.
Să-l treci cu dragoste în suflet
Și pas de conducător.
Sfântă
Îmi erai sunetul de harpă și apa de izvor,
Priveam la tine ca la zei și în genunchi de dor.
Mi te-ascundeai după minciuni cu coada ridicată,
Apoi veneai din nou la mine să fac să te simți fată.
Dar cum ieșeai din nou afară îmi deveneai străină
Și eu voiam să te culeg dar nu aveai tulpină.
Îmi erai vânt, îmi erai ploaie și soare și surâs,
În timp ce tu erai plecată, eu te iubeam nespus.
Dar parcă tot încet încet, veneai prea rar la ușă
Și căutându-te muream când te vedeam pe tușă.
Și tot tu zici că-i vina mea, că eu te-am rupt în două,
Când tu erai deja crăpată și te făceai că plouă.
Nu ți-e rușine când mi-ai spus că eu sunt cel ce cauți
Și-apoi la alții când te duci doar rele începi să-mi lauzi?
Când îți cântam cuvinte-n noapte și stele îți dădeam
Credeam că urc pe scara vieții dar în secret cădeam.
O viată-ntreagă flori și vise am vrut să-ți dăruiesc
Însă tu mi-ai furat doar viața, și-n van îmbătrânesc.
Iar tu rămâi pe veci o floare acoperită-n spini
Că cei ce te-au atins sunt mulți, dar te-au ținut puțini.
Nu știi să spui ce simți în tine
Numai când vezi ce-ți place,
Dar am făcut deja greșeala ce nimeni n-o mai face.
Ți-am dat și luna de pe cer ,tu ai transformat-o-n smoală.
Orice scânteie de durată tu ai lăsat să piară.
Un diamant sau colier nu iți oferă viață,
Doar frumusețea care-o vezi pentru o dimineață.
De ce-ai fugit după ceva ce-n gol avea să zboare ?
Nu ai văzut că el avea aripi iar tu picioare?
Și istovită apoi veneai la ușa mea în lacrimi,
Și eu mereu te acceptam, crezându-te în patimi.
Dar dimineața avea să vină și patul gol să-l vadă,
Și atunci durerea și regretul pe mine iar să cadă.
Vedeam în tine un rai albastru și fără de durere,
Dar tu voiai să-ți dau doar aur și căutai plăcere.
Nu e iubire! Ce tu simți e ca o adiere,
Când eu visez la porumbei iar tu la coliere.
Dar, de mai vii la ușa mea să-mi cauți iar privirea,
Prefer să -nchid. Cu drugul tras, rămân cu mulțumirea.
Reminiscenta
Te chem din neguri să apari
Și să îmi dai lumină,
Însă atâtea voci în gol
te strigă fără stimă.
Te văd prin ceață și prin fum
Oh, vânt primăvăratic,
Dar sufocat de așteptări
mă sting tot singuratic.
Îți simt flagranța ce-ai ascuns-o
Și-mi pare așa.. ușoară.
Înăbușită în dor, însă,
pe loc devine amară.
Și cum să fac să mi te-aduc
aici, pentr-o secundă,
când ceru-ți larg și făr' de margini
nu poate să pătrundă?
Și-n vis te simt și te ascult,
Dar mă trezesc și ești departe.
Pierdută-n ochii lor de plumb
și vorbele deșarte.
Uitare de sine
Lumină din lumină se naște peste floare,
Ușor și dintr-o vină se naște supărare.
Dar frica te omoară:-dușmanul cel dintâi-
De ți-a intrat în vene , iți pune căpătâi.
Și-atunci începe răul, când dubiile apar,
Se scurge toată viata, ca vinul din pahar,
Și-ai vrea să-ncerci norocul, dar teamă ți-e că nu-i,
Rămâi pe loc în umbră, ca haina într-un cui.
Și cui să-i ceri părerea când toată lumea minte?
Te pierzi printre probleme și uiți de cele sfinte.
Și-ncepi să dai afară tot ce-ai ținut în tine,
Căci înecat în frică, faci rău și zici că-i bine.
Conștiința încărcată , începe să te strige,
Și inima se zbate, ca-nfiptă în cârlige.
Știind că nu e bine, văzând că tot greșești,
Te-arunci între suspine și-ai vrea să te oprești.
Dar corpul iți e mort și mintea îți este-n ceață,
Simți flăcări de sminteală în inima de gheată,
Tu, cel ce ieri zâmbeai, cuprins de imprudență,
Azi copleșit de vorbe, te-afunzi în decadență.
Și unde erai ieri, azi greu vei reveni,
Căci guri ce lasă urme oriunde vei zări.
Și-o inimă distrusă degeaba e cusută,
Că ața doar o strânge, dar ea rămâne ruptă.
"Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză
Nu știu de ce am venit,
si nu stiu cum voi pleca.
Nu stiu cum sa multumesc,
și nu spun întotdeauna adevărul.
Nu înțeleg Pământul,
și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.
Nu sunt pentru război,
și urăsc când mi-e frică.
Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,
și nu am plâns când m-au rănit.
Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,
dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.
Nu sunt perfect, nu sunt un erou,
Nu am puteri ascunse,
Încerc să trăiesc cât pot de bine.
Sunt doar un om cu zile numărate.
Dar, aceste zile,
atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...
De ce sunt ofilite de durere?
De ce sunt influențațe de furie și nefericire?
Opriți Pământul; vreau să cobor.
Vreau să plutesc în gol pentru eternitate,
să mă scufund în tăcerea Universului,
Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,
Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,
tot ce mă sperie,
tot ce mă omoară,
. . .As vrea sa uit.
Arrête la Terre, je veux descendre
Je ne sais pas pourquoi je suis venu,
et je ne sais pas comment je vais.
Je ne sais pas comment remercier,
et je ne dis pas toujours la vérité.
Je ne comprend pas la Terre,
et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.
Je ne suis pas pour la guerre,
et je déteste quand j'ai peur.
Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,
et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.
Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,
mais je n'ai pas quitté ma foi,
quand mon âme s'est affaissé.
Je ne suis pas parfait,
je ne suis pas un héros,
Je n'ai pas de pouvoirs cachés,
J'essais de vivre comme je peux.
Je suis juste un homme, avec des jours comptés.
Mais, ces jours.ci,
si court, comme eux nous sont écrits...
Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?
Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?
Arrête la Terre; je veux descendre.
Je veux flotter dans le vide pour l'éternité,
me plonger dans le silence de l'Univers,
Je veux vivre toujours dans ma fatuité,
Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,
tout ce qui me fait peur,
tout ce qui me tue,
. . .je voudrais oublier.
Ca o bufniță să fiu
Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare
și cântând o notă sumbră să-ntristez pădurea mare.
Să răsun din valea neagră pân' la ușă de creștin;
să mă mut din brad în brad și să-mi fie zborul lin.
Și venind fără vacarm, la ferestre să privesc.
Ca să-l văd pe cel ce are suflet bun și omenesc.
Și apoi să-i spun Naturii, ce ascultă impunătoare,
unde zace cel blajin, ca să-i fie roditoare.
Însă la cel deșănțat, care laudă ce n-are,
să m-așez la colțul casei să îi cânt fără-ncetare.
Laudele ce le scuipă să îi fie de fațadă;
Câte rele dă pe gură, atâtea ochii să-i vadă.
Ca o bufniță să fiu, singur să îmi car penajul,
să străbat văi neguroase fără să îmi pierd curajul.
Să îmi mut ochii la spate, să văd daga cine-o ține,
să mă fac una cu pomul, de s-apropie de mine.
Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare,
și cu aripile grele să cutreier lumea mare.
Cât timp ochii văd lumina, să tot cânt și să tot zbor,
iară noaptea de-o să vină, să îmi caut o tulpină,
și-n a ei coroană plină s-aștept somnul răpitor.
Reflectie umana
Închide ochii, prieten bun,
Și lasă-te pătruns de pace
Căci viața are al ei drum,
Tu mergi pe el și nu te-ntoarce.
Întinde-ți mâna acolo unde
o altă mână întinsă așteaptă,
Deschide ochii celui care
a uitat să se trezească.
Zâmbește celui care plânge
Și dă-i curaj, și dă-i speranță,
Oferă-i dragoste și milă,
O îmbrățișare caldă și o atingere duioasă.
Convinge-l pe cel ce nu mai crede.
Oferă-i celui fără casă.
Căci drumul Domnului e mare,
Și trebuie trecut ușor.
Să-l treci cu dragoste în suflet
Și pas de conducător.
Sfântă
Îmi erai sunetul de harpă și apa de izvor,
Priveam la tine ca la zei și în genunchi de dor.
Mi te-ascundeai după minciuni cu coada ridicată,
Apoi veneai din nou la mine să fac să te simți fată.
Dar cum ieșeai din nou afară îmi deveneai străină
Și eu voiam să te culeg dar nu aveai tulpină.
Îmi erai vânt, îmi erai ploaie și soare și surâs,
În timp ce tu erai plecată, eu te iubeam nespus.
Dar parcă tot încet încet, veneai prea rar la ușă
Și căutându-te muream când te vedeam pe tușă.
Și tot tu zici că-i vina mea, că eu te-am rupt în două,
Când tu erai deja crăpată și te făceai că plouă.
Nu ți-e rușine când mi-ai spus că eu sunt cel ce cauți
Și-apoi la alții când te duci doar rele începi să-mi lauzi?
Când îți cântam cuvinte-n noapte și stele îți dădeam
Credeam că urc pe scara vieții dar în secret cădeam.
O viată-ntreagă flori și vise am vrut să-ți dăruiesc
Însă tu mi-ai furat doar viața, și-n van îmbătrânesc.
Iar tu rămâi pe veci o floare acoperită-n spini
Că cei ce te-au atins sunt mulți, dar te-au ținut puțini.
Nu știi să spui ce simți în tine
Numai când vezi ce-ți place,
Dar am făcut deja greșeala ce nimeni n-o mai face.
Ți-am dat și luna de pe cer ,tu ai transformat-o-n smoală.
Orice scânteie de durată tu ai lăsat să piară.
Un diamant sau colier nu iți oferă viață,
Doar frumusețea care-o vezi pentru o dimineață.
De ce-ai fugit după ceva ce-n gol avea să zboare ?
Nu ai văzut că el avea aripi iar tu picioare?
Și istovită apoi veneai la ușa mea în lacrimi,
Și eu mereu te acceptam, crezându-te în patimi.
Dar dimineața avea să vină și patul gol să-l vadă,
Și atunci durerea și regretul pe mine iar să cadă.
Vedeam în tine un rai albastru și fără de durere,
Dar tu voiai să-ți dau doar aur și căutai plăcere.
Nu e iubire! Ce tu simți e ca o adiere,
Când eu visez la porumbei iar tu la coliere.
Dar, de mai vii la ușa mea să-mi cauți iar privirea,
Prefer să -nchid. Cu drugul tras, rămân cu mulțumirea.
Reminiscenta
Te chem din neguri să apari
Și să îmi dai lumină,
Însă atâtea voci în gol
te strigă fără stimă.
Te văd prin ceață și prin fum
Oh, vânt primăvăratic,
Dar sufocat de așteptări
mă sting tot singuratic.
Îți simt flagranța ce-ai ascuns-o
Și-mi pare așa.. ușoară.
Înăbușită în dor, însă,
pe loc devine amară.
Și cum să fac să mi te-aduc
aici, pentr-o secundă,
când ceru-ți larg și făr' de margini
nu poate să pătrundă?
Și-n vis te simt și te ascult,
Dar mă trezesc și ești departe.
Pierdută-n ochii lor de plumb
și vorbele deșarte.
Uitare de sine
Lumină din lumină se naște peste floare,
Ușor și dintr-o vină se naște supărare.
Dar frica te omoară:-dușmanul cel dintâi-
De ți-a intrat în vene , iți pune căpătâi.
Și-atunci începe răul, când dubiile apar,
Se scurge toată viata, ca vinul din pahar,
Și-ai vrea să-ncerci norocul, dar teamă ți-e că nu-i,
Rămâi pe loc în umbră, ca haina într-un cui.
Și cui să-i ceri părerea când toată lumea minte?
Te pierzi printre probleme și uiți de cele sfinte.
Și-ncepi să dai afară tot ce-ai ținut în tine,
Căci înecat în frică, faci rău și zici că-i bine.
Conștiința încărcată , începe să te strige,
Și inima se zbate, ca-nfiptă în cârlige.
Știind că nu e bine, văzând că tot greșești,
Te-arunci între suspine și-ai vrea să te oprești.
Dar corpul iți e mort și mintea îți este-n ceață,
Simți flăcări de sminteală în inima de gheată,
Tu, cel ce ieri zâmbeai, cuprins de imprudență,
Azi copleșit de vorbe, te-afunzi în decadență.
Și unde erai ieri, azi greu vei reveni,
Căci guri ce lasă urme oriunde vei zări.
Și-o inimă distrusă degeaba e cusută,
Că ața doar o strânge, dar ea rămâne ruptă.
"Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză
Nu știu de ce am venit,
si nu stiu cum voi pleca.
Nu stiu cum sa multumesc,
și nu spun întotdeauna adevărul.
Nu înțeleg Pământul,
și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.
Nu sunt pentru război,
și urăsc când mi-e frică.
Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,
și nu am plâns când m-au rănit.
Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,
dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.
Nu sunt perfect, nu sunt un erou,
Nu am puteri ascunse,
Încerc să trăiesc cât pot de bine.
Sunt doar un om cu zile numărate.
Dar, aceste zile,
atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...
De ce sunt ofilite de durere?
De ce sunt influențațe de furie și nefericire?
Opriți Pământul; vreau să cobor.
Vreau să plutesc în gol pentru eternitate,
să mă scufund în tăcerea Universului,
Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,
Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,
tot ce mă sperie,
tot ce mă omoară,
. . .As vrea sa uit.
Arrête la Terre, je veux descendre
Je ne sais pas pourquoi je suis venu,
et je ne sais pas comment je vais.
Je ne sais pas comment remercier,
et je ne dis pas toujours la vérité.
Je ne comprend pas la Terre,
et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.
Je ne suis pas pour la guerre,
et je déteste quand j'ai peur.
Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,
et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.
Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,
mais je n'ai pas quitté ma foi,
quand mon âme s'est affaissé.
Je ne suis pas parfait,
je ne suis pas un héros,
Je n'ai pas de pouvoirs cachés,
J'essais de vivre comme je peux.
Je suis juste un homme, avec des jours comptés.
Mais, ces jours.ci,
si court, comme eux nous sont écrits...
Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?
Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?
Arrête la Terre; je veux descendre.
Je veux flotter dans le vide pour l'éternité,
me plonger dans le silence de l'Univers,
Je veux vivre toujours dans ma fatuité,
Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,
tout ce qui me fait peur,
tout ce qui me tue,
. . .je voudrais oublier.
Ca o bufniță să fiu
Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare
și cântând o notă sumbră să-ntristez pădurea mare.
Să răsun din valea neagră pân' la ușă de creștin;
să mă mut din brad în brad și să-mi fie zborul lin.
Și venind fără vacarm, la ferestre să privesc.
Ca să-l văd pe cel ce are suflet bun și omenesc.
Și apoi să-i spun Naturii, ce ascultă impunătoare,
unde zace cel blajin, ca să-i fie roditoare.
Însă la cel deșănțat, care laudă ce n-are,
să m-așez la colțul casei să îi cânt fără-ncetare.
Laudele ce le scuipă să îi fie de fațadă;
Câte rele dă pe gură, atâtea ochii să-i vadă.
Ca o bufniță să fiu, singur să îmi car penajul,
să străbat văi neguroase fără să îmi pierd curajul.
Să îmi mut ochii la spate, să văd daga cine-o ține,
să mă fac una cu pomul, de s-apropie de mine.
Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare,
și cu aripile grele să cutreier lumea mare.
Cât timp ochii văd lumina, să tot cânt și să tot zbor,
iară noaptea de-o să vină, să îmi caut o tulpină,
și-n a ei coroană plină s-aștept somnul răpitor.