Deșertăciune

unii  încep cu sfârșitul poveștii

chestia asta cu viața și lumea este o mizerie

victima sărută mâna călăului  

criminalul se întoarce la locul faptei

rupându-și hainele de pe dânsul

plângând în hohote

negustorii de carne vie

merg duminica la biserică

nebunii cu grupa de sânge AB(IV)

( grupa lui Isus Cristos!)

scăpați din ospicii

împart dreptatea în justiție

nimeni nu mai este interesat de mecanica lui Hook

cu privire la deformarea sau alungirea lucrurilor

în funcție de o forță elastică K

denumită constanta lui Kafka

de absurdul voluptos al vieții în care trăim

fără nicio logică

suntem singurele ființe care merg în două picioare

împotriva legilor gravitației

și nu este în regulă

nu este în regulă nici moartea

ca singura variabilă admisă în toate disciplinele existenței

presupoziția potrivit căreia legile materiei sunt inalterabile

nu au suport în timpul existenței noastre

totul e deșertăciune

cum spune eclesiastul

prefațând începutul poveștii…


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: aurel_contu poezii.online Deșertăciune

Data postării: 29 ianuarie 2019

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 2406

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Doamne, cât de frumos era îngerul!

e greu de spus de unde a căzut îngerul

(se poate presupune că se prăbușise din cer!)

cert este că era acolo

în mijlocul drumului

întins pe caldarâm

nemișcat

salvatorii îi îndepărtaseră hainele albe

dar îngerul nu avea corp ca oamenii

sub haine nu exista nimic

cum să resuscitezi pe cineva care nu există

se întrebau cu toții

și cineva a sunat la 112

„trimiteți o ambulanță să ridice un înger!”

” mai repetă o dată!” ceru telefonista

și omul repetă încă o dată

iar telefonista-i închise telefonul în nas

”lua-v-ar dracu` de derbedei!”

mai sunaseră și alții

apoi apăruse Poliția

Pompierii

Smurd-ul

Raed Arafat

și-n  timp ce heruvimul dezbrăcat

își dădea sufletul

nevăzut de nimeni

lumea adunată pe margini  se mira cât de frumos era îngerul

Mai mult...

Superstiții

am crezut mereu în predicțiile lui Nostradamus

 

neîmplinite

 

la naiba

trebuie să crezi în ceva

nu poți sta toată viața indiferent

pe marginea șanțului

să numeri stelele

sau găurile negre din Univers

ca și când ai trăi veșnic

legile fizicii ne spun altceva

într-o bună zi se va sfârși totul

se cuvine

așadar

să te obișnuiești cu gândul acesta

mayașii vorbeau încă de acum două mii de ani

despre Nibiru

care se-apropie

apostolii despre Apocalipsă

unii îi zic „încălzire globală”

alții altfel

tu îți dai cu ojă incoloră pe unghii

absentă

te piepteni și arunci câțiva bănuți în poșetă

să ai cu ce plăti vămile…

Mai mult...

Așteptări

era o vreme când înotam ca un pește

 

în liniște

 

nu-mi mai amintesc

dacă eram om sau pește

dar sentimentul singurătății lucii

era același

liniștea se insinuase între noi ca o aripă nemișcată de lebădă

pluteam

simțeam cum îmi apar riduri în jurul ochilor

de-a lungul nopților lungi

zilele îmbrăcate în haine vărgate jucau zaruri pe prichiciul ferestrei

cu Alina

pisica mea albă

sub tălpile mele înecate-n nisip

trosneau cochiliile scoicilor fără scoici

și

mai ales

fără perle

pescărușii parcă își înghițseră limbile

desupra apelor învrăjbite de valuri

cineva așezase între mine și lume o coală transparentă de sticlă

în care se spărgeau ca niște fulgi opalescenți de zăpadă

toate sunetele…

Mai mult...

Fractalii

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal.

.

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

 

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal...

Mai mult...

Cântec de lebădă

Soțul meu m-a luat din dragoste,

mă iubește

(sau așa cred!)

îmi prescrie medicamentele antidepresive

răsfoindu-și toate cărțile și tratatele de psihiatrie,

chibzuind ore întregi,

iar tratamentul prescris îmi face bine,

încetul cu încetul dispar monștrii,

scenele de coșmar,

gândacii,

propria-i soră se-ngrijește să nu-mi lipsească nimic,

să-mi iau medicamentele,

să-mi redecoreze casa,

ceea ce nu-mi place deloc,

zadarnic încearcă să se insiuneze în viața mea,

nu mai am loc pentru nimeni,

ieri  am văzut-o umblându-mi la medicamente,

 punându-mi halucinogene în locul antidepreivelor,

cum descopăr pe internet,

și le arunc,

- Azi am să-ți fac o injecție miracol

adusă din îndepărtata Chină!  îmi spune iubitul meu soț,

și-mi injectează serul miracol,

care, într-adevăr, este un miracol,

fiindcă mă întoarce în anii copilăriei,

la prima reprezentație de balet

până la ultima,

la primul sărut,

și prima noapte de dragoste,

apoi totul se restrânge într-n punct luminos,

orbitor,

care se stinge în mijlocul țipetelor infernale ale sirenelor  Poliției...

Mai mult...

Despovărări

zilnic dăm la o parte fapte de viață consumate

cel mai adesea prozaice

de la preparatul cafelei la nu știu ce întâlnire de afaceri

sau dragoste

într-o logică ancenstrală a supraviețuirii

înghițim totul

.

apoi aruncăm resturile

(întotdeauna rămân resturi și vase murdare!)

la coșul de gunoi al memoriei

.

douăzeci și patru de ore pe zi

.

dimineața o mașină a Salubrității ridică gunoaiele zilei

din containerele gândului

aranjate după un cod subliminal al culorilor

galbenul

de exemplu

sugerează locul în care trebuie să arunci gunoiul menajer al ideilor

verdele

pe cel al speranțelor în putrefacție

albastru

indică locul eșecurilor

iar roșul

(cel mai vizibil!)

pe cel al amintirilor

.

ptiu!

se strâmbă sufletul

dând ocol inimii

.

ce urâte mirosuri răzbat dinspre sinistrele crematorii ale mințiii…

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Poem

 

Nu mai pot iubi pe nimeni 

Ce sa știi? 

Că te-am iubit puțin mai diferit. 

Tu iartă-mă ca nu am putut să-ți fiu 

Să-mi fi... 

Iartă-mă că acum sunt mai distanta 

Rece

Nu știam că dragostea din mine va trece... 

Și-n suflet  sunt doar mici firimituri de tine, 

În schimb, am risipit lacrimi și-o mie.

Mai mult...

Timpul tău

Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,

Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,

S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,

Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!

 

Adunã-ţi iar puterea şi socoate

Puţinãtatea zilelor rãmase;

Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,

Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!

 

Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!

Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!

Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute

Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!

Mai mult...

Pt cei ce vor urma..

Timpul nu ne aparține,

Chiar de creăm rutine 

Și visuri ce ne motivează,

Să ne gândim la ce urmează..

Pe lângă noi,trece în fugă,

Mascând obrazul sub glugă;

Să se scurgă pe neobservate 

În drum spre eternitate.

Trăim azi, agățându-ne de ieri,

Ne pierdem spre un nicăieri;

Ne dăruim zilei de mâine,

Să ne deschidă uși străine.

Cuprindem cerul și pământul,

Ca să ne poarte vântul 

Spre-a inimii chemare,

Inspirată din izvoare.

Descoperim în noi comori,

Ce tăinuiesc alese valori;

Din noi spirite să nască,

Pt clipa cea firească,

Când clepsidra se oprește 

Și viața -n sine se sfârșește;

Ne soarbe -n al ei pântece 

Țărâna putredă și rece..

Rămân doar amintiri sculptate 

Despre fiecare -n parte

Pt cei ce vor urma,

Să ne cizeleze faima..

Mai mult...

Fragmente de noapte

E ger cumplit... aleea scârțâie-n tăceri, 

E-atât de multă beznă-n adieri 

Și-ți scriu cu mâinile frânte de ger,

Îți scriu despre dorințe și plăceri.

... Chiar de pare c-un os că scrijelesc

În adâncul viselor de ieri...

Mi-ar plăcea să-ţi pot scrie altfel 

Fără viscol și îngheț, ca-ntr-un pustiu, 

Dar tot ce pot acum să știu 

E să-ți las și noaptea asta pe hârtie 

Să sper că intr-o zi, o vei citi cu sufletul...

Mai mult...

Piese de puzzle

Culeg din noapte fragmente de vise,

Realitatea se contopește

cu luminile-i stinse.

Memoria imi joaca feste si

ma agat de amintiri,

Piese de puzzle își

caută potriviri.

 

 

Alarma suna in ora

cruda si târzie,

Uit subtil de siropoasa-mi

fantezie.

Ma trezesc in iad,

imi fac si o harta!

Nu ma opun la ce îmi 

rezerva soarta.

 

 

Lumina e acra si vreau

sa plec departe,

Licoarea de aseară vrea sa-mi

facă parte.

Oglinda îmi zâmbește cu

tente necrofile,

Apocalipsa e aproape dându-mi

semne subtile.

 

 

Aduc mesaje de dincolo

de toate!

Suntem înzestrați cu

întunecate arte.

Magia e lichida si curge

prin sentimente,

Gestul faureste viitoarele

momente!

 

 

Se recoltează iubirea oficial,

dramatic.

Moartea nu va fi ceva zadarnic!

Domnita suavă,demoni

ți se alătura!

Fiind prea sus nimic nu

te mai satura.

 

 

Rugaciunea e între barele viitorului,

Influenta puternica pe

timpul postului!

E ușor sa crezi si sa

nu cercetezi,

Soarta crucifixului sa o cedezi.

 

Arbore cu fiecare-i

creanga originala,

Pomul cu leacuri pentru

orice boala.

Se da de veste,se caută zeița!

Sa fie cu castel si tot

ce e de fiță!

Mai mult...

Râsul acesta al meu...

 

Râsul acesta al meu,

n-ar fi trebuit să existe,

nici sunetul său,

nici buzele care s-au deschis

precum ferestrele dimineața.

Râsul acesta al meu,

se luptă dureros zi de zi

să apară pe buzele mele.

Pe râsul acesta al meu,

îl plâng în fiecare zi,

e bolnav,

e prizonierul unei ființe triste,

abia mai respiră.

E un râs care cară durerea

în hohote.

Privindu-mi ochii,

poți vedea suferința 

și nașterea sa,

dintr-un zâmbet șters,

și-o grimasă

îngropată sub lacrimi.

Râsul acesta al meu...

n-ar fi trebuit să existe.

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍