Acum minerii din Vale,

Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,

Pentru hoţi folosesc sula.

Şi îi trag pe toţi în ea,

Ca să simtă sula mea.

Şi îi las să pătimească,

Până mor să chinuiască.

De furat ei să se lase,

De vor de sulă să scape.

Că astfel milă de ei n-am,

Şi îi omor întregul neam.

De cei ce oamenii îi fură,

Pentru ei am scârbă, ură.

Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,

Şi de nimeni nu îmi pasă.

Că am să scap ţara de hoţi,

De trântori şi neghiobi !

La nici douăzeci și patru de ore trecute,

În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.

În această după amiază să resimţit mai tare,

Cutremurul dar nu a făcut pagubă mare.

Doar la Târgu Jiu după cutremur să aflat,

Că doar câteva clădiri cutremurul a afectat.

Oamenii cu toții disperaţi pleacă de acasă,

De frică că un nou cutremur să nu înceapă.

Dar de atunci replici multe mai urmează,

La blocuri și case ele însă nu dăunează.

Și acum în Oltenia se întreabă lumea toată,

Așa chiar dintr-o dată cutremurul ni se arată?

A fost Luni, a fost și Marți oare iar va apărea?

Se întreabă disperată acuma toată lumea?

Asta nimeni nu va putea să dea un răspuns,

Nimeni nu știe din ce cauză aici să ajuns.

Numai bunul Dumnezeu ne va putea apăra,

Doar EL cu puterea SA.

Să nu mai avem cutremure în curând,

Dar nici Dumnezeu nu știe până când!

Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.

Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.

La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.

Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.

La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.

După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.

Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.

Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.

Mâine este optspezece februarie se știe,

E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.

Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,

Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.

Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,

Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.

Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,

Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.

După această zi se va mânca mâncare de post,

Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.

În această perioadă doar post se va ţine,

Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.

Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,

Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.

Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,

Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !

Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir de-al roşu şi împupit,
E floarea dragă mamă ce ai iubit.

Şi ţi-am adus măicuţa mea şi –o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.

Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine mamă am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii –n lacrimi mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.

Şi ca un porumbel eu voi zbura în nori,

Acolo unde soare apare rare ori.

Şi printre stele atunci eu voi zbura,

La tine sus pe cer iubita mea.

Acolo sus în nori mă voi scălda,

Cu luna atuncea voi dansa.

Voi săruta şi razele solare,

Şi vom privi de acolo în depărtare

Iar dansul nostru cel misterios,

Va fi doar pentru tine acum.

Va fi un dans, va fi frumos,

Şi dragostea se va preface în scrum.

Îi dădui crezarea toată,

Foii care ne vestea

Căci cu nouă ore-n urmă

Dispăruse o lichea.

"Ce păcat!", îmi vine-a zice

Parcă până şi acum.

Alte vorbe treacã! Însã

Vorba asta mi-o asum.

Fiţele unei lichele

Sunt de neînlocuit,

Fãcând tot atâta treabã

Cât ar face-un om cinstit!

Le cred, însã, pe bunica

Şi pe strãbunica mea,

Care îmi mãrturisirã

Cât de rea e o lichea.

Oh! Nu fiţi maliţioase!

Nu sunaţi din clopoţel,

Cãci i s-au adus destule

Acuzaţii fel de fel!

O fi rea!... Ce pot a spune?

Nici nu prea vreau sã mã bag...

Sã nu se porneascã dânsei

Lacrimile, peste prag.

Fãrã apã, fãrã pâine,

Ar mai fi cum ar mai fi...

Fãrã de lichele, însã,

Nici nu am putea trãi!

Bune, rele, late, strâmbe,

Pãpãdite-n felul lor,

Nu le vor pãsa. Ci sta-vor

Tot "picior peste picior".

Aş propune o schimbare:

S-abordãm alt subiect.

Şi va crede şi licheaua

Cã ar fi mai înţelept.

                ☆

Dumneaei, îi stã mai bine

În popor, decât în vid;

Dar, de-o vreţi şi conservată, 

Scufundaţi-o în lichid!

Că, decât un rãu mai mare,

Decât cel ce totul vrea,

- O canalie, de pildă -

Tot mai bunã-i o lichea!

Pământul doarme sub grămada de regrete

Și dorul iubirii curge rosu pe petale,

Amintiri eterne cad azi de pe perete

Separând pe veci destine inegale. 

Urlă mâhnirea de neajunsul tinereții,

Eroic pe câmpul de bombe distrus

Salvarea o scriu cu lacrimi soldații 

La ultimul ceas de îngeri dispus. 

Dar ziua sfârșește cu ochii închiși 

Și prețul a fost doar păcate,

De dragul puterii sălbatic uciși,

Se zbat zeci de inimi curate... 

Degeaba se varsă în marea pieirii,

Căci premiul mereu a fost "moarte",

Voința de luptă rămâne acasă 

Să plângă un doliu aparte.

Nu s a întors nimeni la bietul băiat 

Doar scuza că "tata muncește",

Și viața întreagă rămâne marcat

Privind steaua ce strălucește. 

Scrisoarea de adio la cap de mormânt,

Aduce o mulțime de șoapte

"Iertare", rostește un singur cuvânt,

Sub cerul pe care l străbate. 

Trec anii pe lângă un suflet pierdut 

Și întreabă: "cine a fost oare?",

Pe cruce e scris: eroul căzut...

...Din grija iubirilor tale.

Am dansat până noaptea târziu

Şi un pic glisat, am mişcat şi pe manelele bubuite în difuzoare surround.

Eram înconjurat de tinerețe şi delir

Şi am rătăcit în unde de parfum şi vin,

Hipnotizat în transă de-un zâmbet clandestin,

Pierdut pe ringul iluzoriu, în ritual filistin.

Ce uşor! Ce uşor, nu-i aşa? Cum ne dezarmăm spiritual,

În impulsul unui ritm distorsionat cerebral!

Pentru o doză de gust şovăitor

Înnădiți în ispita unui fățarnic fior,

Prizonieri, unui filon de emoții şi lut trecător...

Pe malul vremii curge încă luna,

Peste păduri și peste vechi izvoare,

Iar dintre stele se ridică una,

Purtând un nume viu și nepieritoare.

Eminescu, suflet prins în vers,

Cu ochii plini de cer și de tăcere,

Ai strâns în inimi universul întreg

Și l-ai lăsat moștenire.

Ai ascultat cum codrul își suspină dorul,

Cum teiul își coboară floarea peste ani,

Cum noaptea își aprinde peste lume zborul

Și cum iubirea plânge în castani.

În pana ta se legănau luceferi,

Și mări adânci, și gânduri fără capăt,

Iar limba română, simplă odinioară,

A devenit prin tine cântec și palat.

N-ai scris doar poezii,

Ci ai zidit catedrale din cuvinte,

Unde și astăzi intră generații

Să-și regăsească visele pierdute.

Au trecut anii ca norii peste munte,

Dar glasul tău răsună mai departe,

Căci timpul poate stinge multe lucruri,

Nu însă stelele născute dintr-o carte.

Și cât va curge Dunărea spre mare,

Cât teiul va înflori în fiecare primăvară,

România își va rosti cu mândrie

Poetul ce-a făcut eternă limba sa.

Dormi liniștit sub cerul veșniciei,

Mare visător cu suflet de lumină,

Căci printre stele, printre cărți și inimi,

Eminescu nu apune — el domină.

Eu când dorm

Dorm pe bătătură

Când respir

Respir pe gură 

Când miros

Miros a băutură

Cand alerg

Alerg pe zgură

Cand vorbesc

Vorbesc de dictatură

Pe peretele meu

Eu sunt președintele zmeu.

Daca te simti oboist,

Si stresat si nacajit.

Un masaj de relaxare,

E bine venit se pare.

El se face in cabinet,

De un masseur ce are talent,

Si acolo ai sa ai parte,

De lumanari parfumate.

Si de muzica in surdina,

Si de putina lumina.

Le vezi in salonul in care,

Faci masaj de relaxare.

Dupa ce masajul e gata,

Doamna,domnul face plata.

Bine dispus corpul il are,

Cu un masaj de relaxare.