3  

Paharul tău cu urme de sărut

 

Azi, am lăsat lângă fereastră, 

Paharul tău cu urme de sărut, 

Mirată luna să-l privească, 

Să intre în odaia mea de lut. 

 

Și raza ei duios cădea, 

Pe poza ta, pe ochii albaștri, 

Și-n urmă fulgere lăsa, 

Din care răsăreau noi aştri. 

 

Apoi, deodată am vrut să plec, 

Cum pleacă frunza galbenă din ram, 

Dar pragul n-am putut să-l trec, 

Și-n raza lunii m-afundam. 

 

Şi-ți luminam făptura toată, 

Şi eram lună, stea și univers, 

Iar tu înconjura-i pământul roată, 

Și mă ținea-i de mână-n mers. 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Paharul tău cu urme de sărut

Data postării: 29 octombrie

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 203

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

La cules de lacrimi

 

La cules de lacrimi,

De pe obraz de român,

Am trecut prin patimi,

Şi suflet străbun.

 

La cules de dor,

Din inima sa,

Am plutit pe un nor,

Prin care fulger-o stea.

 

La cules de iubire,

Din suflet şi neam,

Am simţit tresărire,

Ce la alţii n-o am.

 

La cules de lacrimi,

De pe obraz de ţăran,

E o durere continuă,

Şi-o suferinţă de neam.

 

 

 

Mai mult...

Bacoviană

 

Plouă mărunt iar pasul mi-e strâmb,

Și lasă-n noroi o urmă de plumb,

Frigul mă mușcă de lacrima udă,

Iar luna pustie o simt ca pe-o rudă.

 

Luminile tremură-n sticla murdară,

Pe ziduri bătrâne scârțâie-o scară,

Dar nimeni nu urcă, doar umbre pustii,

Și spaima se-ntinde pe străzi cenușii.

 

În mine se frânge o clipă din neant,

Iar morții îi sunt doar o seară amant,

Pe cer e doar plumb și-un nor răstignit,

Ce picură sânge într-un ritm obosit.

 

Se-aud pași străini pe trepte de vată,

În ziduri uscate suspină o piatră,

Dar nimeni nu vine, doar vântul adie,

Și foșnetul frunzei îmi pare-o stafie.

 

Mi-e frig până-n os, mi-e plumb în artere,

Pământul e ud și în jur simt durere,

Iar strada se pierde în ceața de humă,

Și nu mai e nimeni, nimic nu mai sună.

 

Se lasă tăcerea și cerul se cerne,

Iar stelele-mi par infinite lanterne,

Pasul mi-e greu, și pe ultima treaptă,

Cu-n surâs plumburiu, Bacovia m-așteaptă.

 

Mai mult...

Dacă soarta m-ar lăsa...

 

Dacă soarta m-ar lăsa,

Să te fac cu mâna mea,

Aş lua un boț de humă,

Și o inimă de mumă,

 

Aş lua un glas de înger,

Şi o ramură de sânger,

Și un pic de praf de stele,

Să fii maica mamei mele,

 

Aş lua boabe de rouă,

Pentru buzele amândouă,

Și lumini din univers,

Pentru al tău surâs imens,

 

Aş lua flori din năframă,

Să te fac frumoasă mamă

Şi culori din curcubeu,

Pentru copilașul meu,

 

Aş lua din cer iertare,

Să-ți pun fire iubitoare,

Și aș plânge peste tine,

Să fii lacrimă din mine,

 

Aş lua farmec de zână,

Și te-aș face cea mai bună,

Și oriunde vei umbla,

Să fiu respirația ta,

 

Şi te-aș răstigni pe-o cruce,

Să mă ierți când mă voi duce,

Să mă învii apoi cândva,

Și să stau de-a dreapta ta.

 

Mai mult...

Am iubit o mască

 

Am iubit o mască... ce frumos mințea,

Un surâs de ceară, ochi fără durere,

Dar în nopți tăcute, când tăcea și ea,

Ascundeam sub pernă lacrimile mele. 

 

Am iubit o mască... i-am făcut altar,

Aprinzând în gânduri lumânări de vis,

Însă ceara scursă, devenea coșmar, 

Iar lumina noastră se scurgea-n abis. 

 

Am iubit o mască... i-am jurat să fiu, 

Umbra ei de noapte, pasul ei de gheață,

Chiar de-aveam sub pleoape cerul cel pustiu,

Răsăream nostalgic ca o dimineață. 

 

Am iubit o mască... o iubesc și-acum,

Am lăsat în spate tot ce n-am aflat, 

Amăgiri și lacrimi, le-am făcut parfum, 

Și-am  iubit orbește, până m-am uscat. 

 

Am iubit o mască... și-i vorbeam mereu,

Ca și cum din taină mi-ar fi fost făcută,

O credeam icoana sufletului meu, 

Și-o slăvea întruna inima-mi cernută. 

 

Am iubit o mască... poate n-a fost ea,

Poate-am plămădit-o din nevoi ascunse,

Chiar iubirea-n sine, poartă masca sa, 

Ca o primăvară fără flori și frunze. 

Mai mult...

Pedeapsă

 

Ceasurile se topesc sub cerul oval,

Fiecare secundă e un râu ce nu se întoarce;

Umbrele trecutului le diguiesc în aval,

Apoi, fără oprire, alerg încolo și-ncoace.

 

Străzile ard sub pașii mei de zăpadă,

Luminile reci scaldă pereții de sticlă,

Oamenii trec, n-au ochi să mă vadă,

Și-n umbrele lor simt teroare și frică.

 

Stelele cad în pieptul meu ca o ploaie,

Universul îmi pulsează pe tâmple,

Sunt un spirit care hrănește războaie,

Și veșnic aștept ceva să se-ntâmple.

 

Am strâns iubirea lumii într-un mic soare,

Și l-am trimis Domnului din palmele mele,

Și-n panică îngerii au început să coboare,

Să tragă-ntre oameni și cer imense perdele.

 

Mai mult...

Sărmana foaie...

 

Mă pun la masă iar să scriu,

Sărmana foaie plânge,

Că-mi știe sufletul pustiu,

Și lacrima de sânge.

 

Condeiul vechi cu drag apuc,

Că-mi știe multe patimi,

În călimară-l introduc,

Și-n loc de tuș sunt lacrimi.

 

Lumina-n geam e astăzi pală,

Și masa-mi pare că suspină,

Mă uit pierdut la foaia goală,

Și nu știu cine e de vină...

 

Cuvântu-n gură mi se-ntoarce,

Tristețea murmură în șoapte,

În minte sunt împuns cu ace,

Și-n ochii mei se face noapte.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Ce simt?

Oare ce simt acum,

E doar în astă seară?

Dar nu știu ce e,

căci mintea e scrum,

Să fie explozie solară?

 

Ce simt acum?

Mă întreb, dar iată,

Că nu am răspuns.

Amintiri cu iz de parfum,

Abundă în mintea-mi inundată.

 

Să fie dor, să fie doar gând,

Nu știu ce ar putea să fie…

Aș vrea să găsesc,

Doar un răspuns blând,

În noaptea asta târzie.

Mai mult...

Iubire infinita

Ce-nseamna o iubire infinită...

Să fii urat și inima-ti să simtă,

Să fii lovit și să zâmbești: Îi e bine..,

Cuvintele săgeți să-ți fie

Și totuși, in ochi să ai lumini divine,

Să lăcrimezi de-atata pulbere

Ce glasul drag cu tunet pune

Peste onoarea ta,și inima-ti cea vie,

Și totuși, in suflet sa mai fie încă,

Înalta ca cerul, ca marea de adâncă, dragostea...

Aceasta-i o iubire infinită...

Mai mult...

Spune-mi

Spune-mi, ce culoare are părul tău
atunci când vântul te mângâie -
eu zic că are culoarea dimineților noastre,
când te trezești lângă mine
și nu te grăbești să pleci,
pentru că nicăieri nu e mai bine ca aici.

Spune-mi, cum cad fulgii de zăpadă
atunci când lângă tine
este doar cartea neterminată,
începută demult, de pe vremea în care erai doar tu?
Eu știu cum: blând și domol,
pentru că nu mai citești singur.
Sunt semnul de carte
pe care l-ai lăsat nevăzut între pagini
și pe care nu-l mai scoți nici atunci când o citești.

Nu am nevoie de răspunsuri.
Le știu deja
din felul în care îmi rostești numele
ca pe o certitudine,
din mâna ta care o găsește pe a mea
fără să o caute,
din liniștea noastră
care nu e goală,
ci plină de tot ce nu mai trebuie spus.

Sunt frumoasă în ochii tăi
și mică în brațele tale,
și tu mă iei întreagă,
cu toamnele și primăverile mele,
cu toate culorile
pe care doar tu le vezi dimineața.

Tu ești anotimpul meu de rezervă,
cel în care înfloresc
chiar și atunci când ninge cu soare
sau plouă senin.

Așa că nu-mi spune nimic.
Rămâi.
Terminăm cartea împreună.

Mai mult...

Promit...

Promit că am să fiu suavă și brutală
De asemenea, sentimentală,
Modestă și de-orgolii plină
O, iartă-mă pentru indisciplină!

Am să mai fiu cuminte și perversă,
Un haos și o controversă.
Știu doar că te iubesc pe tine,
Ia-mă în brațe, sunt bine!

Așa de dulce și de-amară,
Ca o doină la vioară.
Tu taci....ascultă
Și pe urmă mă sărută!

Voi fi copilă și matură,
Cu orice fel de trăsătură...
Acceptă-mă și mă îndură!

Așa voi fi în lumea noastră
Priveste-mă ca prin fereastră
Sunt eu, sunt rea și bună,
Dar ador peste măsură.

Mai mult...

În bratele tale

În braţele tale, lumea dispare,

Timpul este tăcut, nimic nu trece,

Și inima ta deasupra mea,

E-un adăpost cald și dulce...

 

Vocea ta calmează furtunile mele,

Ca un cântec secret,

Şi în ochii tăi, văd vara,

Dar și iarna cu al ei ingheț.

 

Vreau să rămân aici, să nu treci 

În această clipă plină de emotie,

Să uit de oră, zgomot, legi,

Să te trăiesc dincolo de fire.

 

Și chiar de totul s-a terminat,

Voi păstra mereu in amintire,

Că-n braţele tale, chiar am stiut,

Ce înseamnă să porți parfum de fericire

Mai mult...

Sufletele noastre

Cum ne vorbesc nouă 

Sufletele între ele,

Nici stele nu pot înțelege 

Când toate se strâng în noapte

Și lumina li se zbate.

 

Cum îți șoptește sufletul meu 

Când mi-e dor de buzele tale

Nici cei mai talentați artiști 

Nu pot recrea în proză.

 

Când sufletu-mi plânge de al tău dor

Doar al tău mă aude, 

Și mă readuce la viață

Gândi-du-mă la ziua de mâine.

 

Noi doi, ultimele suflete de pe pământ 

Îmbrățișate parcă de același destin,

Luptând în fiecare zi împreună 

Dar niciodată separat.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍