Dezastre naturale

Și iarăși tainic cerul plânge,

Melancolia norilor fugiți,

Iar raza soarelui se frânge,

În ochiul celor prea grăbiți.

Văzduhul este plin de sânge,

Penumbra se lungește pe asfalt,

Iar pasărea la cuib se strânge,

Și liliecii orbi în peșteră tresalt.

În poala cerului ziua se-ascunde,

Luceafărul e gata să apară,

Iar timpul lacom mestecă secunde,

Și-ncet, încet se face seară.

E libertate, adevărat...

Sunt foarte multi ce au uitat..

De bunul nostru Dumnezeu 

E prevăzut, că vor veni..

Ploi, vijelii și foc, vor fi,

Și pentru rele,vom plăti,

Plata nu-i de la Dumnezeu,

Cel rău aduce,ce e rău.

Să ne rugăm, să nu uităm,

Căci Dumnezeu este cu noi ,

E bun și cu PUTEREA lui,

PUTEREA Dumnezeului,

Doar el ne poate APĂRA,

Toate le are-n grija sa...

Noi trebuie doar să-l chemăm,

Răul din noi să-l depărtăm.

Întâi pe el să îl iubim,

Să nu uităm să îl slăvim,

Și harul cel Dumnezeiesc,

Va fi cu noi, va fi mereu,

Căci nu ne uită DUMNEZEU.

Culori bizare îmi pătează chipul,

Amestecuri de negru, negru, negru…

Cunosc infernul şi nimicul,

Şi-l cânt în propriu-mi marş funebru.

În criptă arunc cu silă un ort,

Buchetul de azalee ofilit,

Amarnic plâng, apoi mă-mbărbătez cum pot,

Iar la priveghi îmi povestesc cum am trăit.

Filozofii împrăştii unde n-am ascultători,

Sunt bucuros dacă mă ascult doar eu,

Invoc blesteme peste muritori,

Ca să-L provoc pe Dumnezeu.

Îmi place să mă certe, ca să-nvăţ,

Îmi place să mă bată, ca să plâng,

În faţa Lui să mă răsfăţ,

Şi în iluzii coroana să i-o frâng.

Doamne Bunul meu Părinte

Tare mult mă mai iubești

Văd aceasta c-a Ta milă

De la mine n-o oprești

Èști Preabun și mă rabzi veșnic

De ce, nu știu ca nu fac

Fapte bune, rugi cu lacrimi 

Cât ar fi bun să Te-mpac

Fac , când îmi aduc aminte 

Fac când am vreo supărare

Și mai fac de frică Doamne

Că mă tem de-a Ta certare

Mai fac chear și de rușine

Când  văd iat-a Ta iubire

Aș vrea și eu să pot zice

Că-Ți aduc vreo răsplătire

Mai fac, că mă simt datoare

După câte îmi mai dai

Mai fac când gândesc că iată

Și eu aș dori-al Tău rai

Mai fac c-ale mele lacrimi 

Nu pot ca să le opresc

Când văd mila-Ți infinită

Și-aș voi să-Ți mulțumesc

Mai fac dimineața seara 

Peste zi câteodată

Că Preabun mai ești cu mine

Cât milă-mi arăți Bun Tată

Mai fac că văd ale Tale daruri

Cum îmi tot trimiți mereu

Fac când mă mai simt mâhnită

Că Te-am neglijat, știu eu

Și-Ți voi zice-n veci de veacuri

Slavă slavă Domnul meu

Nu voiesc a da uitării

Mila ce-Ți reverși mereu

Salut bă! Ce mai faci? -Mark

Bine... -Alex

Bă tu știi de petrecera după concertul ăsta? -Mark

Da... -Alex

Ce tare! O să fie foarte fain. Pun pariu. Vrei o bere? -Mark

Sigur... -Alex

Bă da ce bine că suntem toți inapoi împreună. Nu-i așa? -Mark

Ba da... -Alex

Io-s eu.

Să fiu.

Băgamiaș!

Eu sunt!

Eu pot,

să cânt și,

aude-mă,

cunoașste-mă.

Dacă vrei să-mi deșiri puloverul,

trage această ață în timp ce plec departe,

Hei.. Ce faci? -Maria

Bine... -Alex

Ai auzit de petrecera după concertul ăsta? -Maria

Da...-Alex

Io cred că o să merg dar... prietenii mei nu pre vor. Ai putea sa ma duci tu te rog? -Maria

Oh nu,

merge,

a mers,

Pa! Pa!

Cine eu?

Cred că,

mă scufund,

și mă duc.

Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,

trage această ață în timp ce plec departe.

Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,

întins pe podea, întins pe podea,

m-am desfăcut

Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,

(nu vreau sa iți distrug maioul)

trage această ață în timp ce plec departe.

(hai să fim prieteni și să plecăm drumuri separate) 

Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,

(ce bine să te văd intins, in skivviul tău cu Superman)

întins pe podea, întins pe podea,

m-am desfăcut

Cântecul nopții, adiere sublimă,

Înserarea misterioasă, vis de aur.

Ritmuri stelare, tainică simfonie,

În liniștea ce îmbrățișează timpul.

Nopțile cântă în ecouri fără margini,

Melodii de stele, în dans cosmic.

Notele se împletesc într-un cor divin,

Povești nespuse, secrete ascunse.

Sub cerul întunecat, cântecul răsare,

Ode ale tăcerii, povești neînțelese.

Vorbește-n șoaptă, cuvinte îngemănate,

Cântecul nopții dezvăluie iubirea.

În umbra lunii pline, versurile dansează,

Sufletele se unesc într-o armonie tandră.

Cântecul nopții strigă către inimi ratace,

Doruri ascun Cântecul nopții, mister adânc,

Înserarea îmbrățișează cerul senin.

Rimele se leagă într-un dans tandru,

În tăcerea ce ascunde visuri nebune.

Stelele cântă în lumini strălucitoare,

Melodii fără cuvinte, doar înțelese de suflete.

Noaptea răspunde cu ecouri de iubire,

Cântecul nopții ne poartă pe aripi de dor.

Prin întuneric, versurile se rostesc,

Povești nespuse prind viață în melodie.

Nopțile cântă tainic, în ritmuri divine,

În liniștea ce aduce alinare și armonie.

Sub lună plină, cuvintele se împreunează,

Sufletele se unesc într-o simfonie divină.

Cântecul nopții ne cheamă la visare,

În universul său

Eu o să găsesc cheia
A vieții mierea
Liniștea veșnică
Pe care moartea ne-o oferă

Pentru orice suflet obosit
A cărui chip neînsuflețit
Veșnic va fi batjocorit
De cel care nu a simțit

Chinul vieții e enorm
De fiecare dată cu dor
Pentru fiecare om
De stres toți mor

Și de-oi deveni o fantomă
Cu soarta petcetluită
A rămâne fără somn și odihnă
Și fără milă

Omul rece se va arăta
Și el va acționa
Când empatia și căldura
Vor pleca precum viața ta
Din lumea asta

Și în cer ei vor ajunge
Sau în pământ ei se vor duce
Pentru că destinul le sortește
Să fi în iau sau în rai fără probleme

Pe clape mâinile ce vor cade
Vor zdrobi toate fațadele
Instalate pe bucuri false
Care nu sunt altceva decât amăgiri de mătase

Pot apărea ele oricât de frumoase
În ochii celui ce cunoaște
Se va vedea proasta calitate
Pe care acest material îl oferă în realitate

Fiecare sunet care încearcă să îl încânte
Din acel instrument care poate să bucure
Dar sub a s-a navigare
Va provoca doar forfote în mare

Ca valurile unui ocean prea mare
Publicul va fi indignat fără împăcare
De notele ce vor fi din nefericire cântate
Pe scena lumii plină de rivalitate

Când soarele dispare
Și orice speranțe de câștigare
Au fost distruse
Ca soarele vor fi apuse

Lumina de pe cer
S-a întors în al său somn etern
Până soarele răsare
Deasupra oceanului mare

Razele sale vor fi subjugate
De întunericul ce îi dă târcoale
Pe care nu îl vei înțelege
Fără mintea a-ți pierde

Sinonime,strofe,cuvinte
Ah,ce greu îmi e a le scrie
Mie atât de greu a-mi grupa gândurile
Și de a face strofe pentru această poezie

În clasa a treia m-am alăturat
Și eu parte îngrupul vostru am luat
La început ca un necunoscut alarmat
Dar,până la final ca un egal voi m-ați tratat

Chiar dacă unii au plecat
Pe drumul propriu la care din nefericire noi nu am participat
Dar nu-i loc de tristețe
Căci alți au venit și spațiul liber ei cu inimile au luat

Ce păcat că timpul a trecut
Atât de repede,nimeni nu la văzut
Când la sfârșit de clasă a opta,ea ne-a adus
Și adios trebuie spus

Dar ca orice poezie bună
Sau poveste pe care oameni o adoră
Ca orice sfârșit de oră
Trebuie poezia a fi încheiată

Nu e de parcă sunt eu prea în vârstă
Ca să pot zice că am avut o viață lungă
Plină de memorie și amintiri în vânt
Care oferă un învățământ

Dar totuși simt mărinimia
Chiar și când era epidemia
Ai unei simple vieții de copilaș
Care s-a pierdut printre trufași

Ca o fanfară de primăvară
A fost viața mea de odinioară
Cu un tovarăș de armată
Pe care nu o să îl uit niciodată

O explozie în fiecare dimineață
Plină de bucurie și nebuneală
O prietenie care va dura o viață
Și cu care aș confrunta și o armată

De vremuri apuse îmi amintesc
Pentru că despre asta eu vorbesc
Când cu el mă întâlnesc
Și simt din nou cum era să trăiesc

Îmi amintesc și de iubirea pe care încă o mai trăiesc
Și care indiferent de orice eveniment eu nu pot să o părăsesc
Ca un călător eu continui pe acest drum
În timp ce continui cu inima să te urmez acum

Școala pentru mine mereu s-a simțit ca o durere
Dar acum că am ocazia să uit în timp printre perdele
Înțeleg acum cu o mai bună percepere
Că a fost locul cu cele mai frumoase momente

Dar nu ar trebui să termin pe o notă cu durere
Nu îmi place să provoc neplăcere
Așa că vă voi mai spune
Că mereu poți face noi momente

Iarna e minunată
Mai ales cu fulgii ei de zăpadă
Care se așează
Și ei formează
Oamenii de zăpadă

Cu Crăciunul în decembrie,
Și cu Anul Nou care vine repede
Nici nu poți înțelege
Anu,cât de repede trece

Când te vei duce la munte
Și îți vei împacheta ski-urile
Nu vei mai pleca
De la distracția pe care o vei avea