Globalizare
E vremea când gândacii se răscoală,
Păianjenul nici pânza nu mai țese,
Elevul e bolnav de-atâta școală,
Dar nimănui nu pare să-i mai pese.
Așa e acum cu scara inversată,
Când unu și cu unu egal trei,
Și nu mai știi de e băiat sau fată,
Chiar dacă scoți și haina de pe ei.
Se strâng în cerc profeții fără nume,
Și-nvârt idei, dar toate-s de prisos,
Și-n lumea-ntreagă pare să răsune,
Un cântec fals, și mult contagios.
Pe străzi, lumina-i stinsă de-ntuneric,
Iar oamenii își pierd mereu chemarea,
Un chip de lut privindu-se himeric,
Refuză să mai vadă iar schimbarea.
Acum nici vântul n-are libertate,
Iar ploi se anunță numai la comandă,
Și cerul strigă cu-n tunet ca de moarte,
Că nu mai vrea să fie a omului ofrandă.
Se scurg pe drumuri chipuri fără țintă,
La fiecare colț o lume se destramă,
Te uiți în jur, și ești vânat de-o flintă,
Fărâma de curaj îți tremură de teamă.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 17 декабря 2024
Views: 91
Poems in the same category
Viața amară
De ce esti viata atita de amara
Ti-am dat de toate tu sa le incerci
Sa simt acum ca tu imi esti povara
Acum n-am leac pe tine sa te tratez.
De ce esti viata atita de parsiva
Eu zi de zi la tine ma gindesc
Si vreau ca tu sa fii mereu o diva
Iar tu incerci sa dezamagesti.
De ce esti viata atita de murdara
Cu bani nimic nu poti ca sa platesti
Si nici macar singuratatea-n lume
Si daca asta chiar nu ti-o doresti.
De ce esti viata asa de blestemata
Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit
Sa stii tu acum ori niciodata
Ca eu voi fii asa ca la-nceput.
Te-nseli amarnic viata chinuita
Printre straini ai lucru tare greu
Cu gindul ca mai e putin
Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.
De ce esti viata atita de amara
Ca nici macar tu nu ma-ntelegi
Sa fii mai buna ca odjnioara
Sa fiu si eu un suflet printre REGI.
Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare
Eu tot acelasi o sa fiu
Chiar daca tu-mi vei fi salvare
Eu te iubesc asa cum tu o stii.
Vara
Să fie vara astăzi, distinsa doamnă,
Cu verde mult și cânt de cuc?
Plecată-i iar prea înflorita primăvară,
Copila sau domnișoara de odinioară,
Ce-i astăzi doar vesel vis...
Dar trimițându-și în schimb surata,vara,
Ce arde cu-al său soare totul
Știind s-aducă doar speranța,
Să lase viața să cuvânte,
Natura să se veselească
Pe noi să ne încânte ca la bâlci,
Privirile să ni le prindă gingaș
În vii culori ce glăsuiesc melodios,
Cântând o simfonie ce-mi pare cunoscută,
Adusă din depărtări celeste ce veșnicia prevestesc...
Ei bine prea frumoasă vară,
De data asta îți promit,
Că te voi prinde de-o aripă,
Să stai pe loc etern la mine-n gând!
(23 mai 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Magia Vieții: O Simfonie a Frumuseții
Viața, o minune înfățișată,
Bucurii și tristeți împletite-ntr-un dans,
Clipele trec, iar amintirile rămân,
Frumusețea ei mereu ne-a fascinat.
În zori de zi, soarele răsare blând,
Lumina lui ne umple inimile de dor,
Natura se trezește și zâmbește ușor,
Un dar divin, pe care-l prețuim câtând.
În miezul verii, câmpurile sunt înflorite,
Culorile vibrante ne încântă privirea,
Parfumul florilor ne duce într-o călătorie,
O simfonie a frumuseții nesfârșite.
Toamna vine cu culori calde și melancolie,
Frunzele cad ca lacrimi pe pământul mohorât,
Dar în această tristețe există un farmec aparte,
Viața se reinvente ază în fiecare clipă, cu mândrie.
Iarna aduce zăpada și viscolul sălbatic,
Paisaje albe ca-n povesti de basm,
Copiii se bucură de zborul fulgilor în vânt,
Magia iernii ne învăluie cu un farmec magic.
Frumusețea vieții în detalii mărunte ascunsă,
Într-un râs sincer sau o privire tandră,
În gesturi de iubire și în clipele fără grabă,
Viața e o comoară ce mereu ne încântă.
Societate
O furtună îmi bate în piept,
Amețindu-mi atât mintea cât și pașii.
Dar eu nu stau, merg drept,
Să ies din marea în care mă sufoc.
Marea de oameni fără duh,
Fără scop și fără ochi.
in fundul plaminilor mei
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
mai putin de-o rasuflare,
nu mai mult de-o soapta
de care, nici de-as tusi,
nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca
nici de m-as afla strivit de-o povara
nu m-as putea goli.
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
precursor al respiratiei tale
inainte de-a te saruta
Other poems by the author
Globalizare
Sunt regii iarăși albi la față,
Căci duhurile rele cântă-n lume,
Iar soarele apune-n dimineață,
Și moartea încet răsare din genune.
S-a întors Adam cu spatele la Creator,
Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,
Satan e încununat cu slavă și onor.
Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.
Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,
Aruncă plebei în scârbă firimituri,
Le umple încontinuu acasă cimitirul,
Şi țipă Siria de sub dărâmături.
La hărți și frontiere au dat foc,
Se aud amenințări pe cer albastru,
Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,
Şi plânge Africa aflată în dezastru.
Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,
Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...
În lume cântă demoni într-un glas,
Dansează kazacioc, America și UE.
Eminescu
Din inima ţărânii româneşti,
Acea Moldovă foarte veche,
S-a zămislit în Ipoteşti,
Luceafărul fără pereche.
Străluce falnic peste ţară,
Din valurile vremii pitoreşti,
Făcând mereu ca el să pară,
Prin poezie, Crăiasa din poveşti.
Singurătatea ţi-o risipă într-o clipă,
Pe loc te va răpune o Melancolie,
Şi cauţi răvăşit şi-n pripă,
Să devorezi a sa divină poezie.
Un Înger de pază pentru suflet,
Când amintirile… te părăsesc,
O oază de lumină într-un zâmbet,
O Floare Albastră pe câmpul românesc.
Atunci când trecem negrăbiţi,
Pe lângă plopii fără soţ,
Şi ne simţim trişti, neiubiţi,
Pajul Cupidon ne aşteaptă-n colţ,
Şi ne şopteşte la ureche,
Ce e amorul sau a sa poveste,
Tot prin ale sale versuri nepereche,
Ce-s pline de vorbe măiestre:
Iubind în taină mi-am aflat Dorinţa,
Să mă recite prunc şi cel bătrân,
Iar Criticilor mei le rog fiinţa,
Să nu mă mustre c-am fost bun român.
Nu vreau o Despărţire pentru noi,
Când însuşi glasul ne e unul,
Ci doar iubire în nevoi,
Căci asta ştie tot românul.
Povestea codrului să mă lăsaţi,
Să mi-o ascult ca-n tinereţe,
Scrisorile să mi le daţi,
Să le citesc printre fâneţe.
Iar Lacul, Noaptea să-l privesc,
Înger şi demon să mă fi simţit,
Să-mi dea puteri să-mi amintesc,
De- O Mamă…dulce mamă, ce-am iubit.
Şi-n Freamăt de codru agitat,
De câte ori iubito mi-am dorit,
O Revedere cu al tău chip curat,
Şi-a ta iubire de granit.
Departe sunt de tine acum,
Adio nu-ţi voi spune niciodat,
Căci Doina mea de om nebun,
O lume întreagă a schimbat.
S-a dus amorul, s-au dus toate,
Atât de fragedă e amintirea,
Departe sînt de tine frate,
Dar tot la tine mi-e iubirea.
De-or trece anii peste mine,
M-ai am un singur dor români,
E Rugăciunea unui dac, ştiţi bine,
Iubiţi-vă şi fiţi pe voi stăpâni.
O clipă vom rămâne înmărmuriţi,
Nu ştim de-i vis sau o dorinţă,
Dar ştiu că toţi îi mulţumiţi,
Cu o dreaptă cuviinţă:
Mărite Eminescu îţi mulţumim,
Pentru iubirea ce ai arătat-o orişicui,
Ea ne inundă atunci când te citim,
Şi mult am vrea să-ţi spunem, O rămâi …
Caut totul dar în acelaşi timp altceva… glosă
Caut totul, dar în acelaşi timp altceva,
Încercând să alung întunericul din întuneric,
Iar spectacolul suferinţei îl ating şi-l pot juca,
Fiindcă sunt prinţul nimicului feeric.
Iubirea mea slabă vede peste tot mari greşeli,
Cuvintele mi se transformă într-o armă ucigaşă,
Ochii înlăcrimaţi imploră divine puteri,
Să distrugă pesimismul care mă apasă.
Sunt o fiinţă de la începutul lumii rămasă,
Plutesc peste o moarte de vis,
Mă înghite noaptea şi nici că îmi pasă,
Căci infinite tragedii în mine s-au închis.
Trăiesc printr-o ironie tragică şi agonică,
Boabe de lacrimi pe obraji încep a se juca,
Şi printr-o iubire viciată, aproape comică,
Caut totul dar în acelaşi timp altceva.
Sub cerul brăzdat de falşi meteoriţi,
Torturat de viziuni, preţuiesc tăcerea,
Aproape de mine fac amor doi îndrăgostiţi,
Vrând parcă să-mi trezească plăcerea.
In zadar, căci sunt un iremediabil abandonat,
Iar singurătăţi glaciale mă năpădesc homeric,
Vreau ca de pesimismul demonic să scap,
Încercând să alung întunericul din întuneric.
Sub luna ce s-a ascuns de plictiseală,
Eternităţi de lumini şi umbre mă înghit,
Misterioase chemări mă atrag cu sfială,
În foc şi smoală sufletu-mi este topit.
Din cauza ideilor mă prăbuşesc,
În vârtejuri demonice încep a mă-nălţa,
Cu un râs negru, tragedii răspândesc,
Iar spectacolul suferinţei îl ating şi-l pot juca.
Graţia lumii temperează a mea tragedie,
Se destramă azurul sub privirile-mi triste,
Un avânt dezinteresat mă aruncă-n agonie,
Încep să mă caut pe a morţilor liste.
Iubirea nu o pot cumpăra, tristeţea gratis este,
Dar eu nu ajung decât acolo unde îi întuneric,
Unde sunt venerat şi îndrăgit ca o poveste,
Fiindcă sunt prinţul nimicului feeric.
Farmecul maladiv al neliniştii îl simt,
Atunci când trecutul ca o tornadă mă năpădeşte,
Încep să plâng, să râd, să distrug şi să mint,
Orice sau pe oricine mă iubeşte,
Căci sentimentele nu le mai stăpânesc,
Mă chinuie în groaznice torturi şi dureri,
Iar când încep din nou să iubesc,
Iubirea mea slabă, vede peste tot greşeli.
Nu mai suport, nu mai vreau să fiu minţit,
Vreau să explodeze mica bucurie din mine,
Să simt pentru o clipă că sunt iubit,
Iar voluptăţile negative să sfârşească ruine.
În zadar căci pasiunea haotică mă aruncă-n decor,
Chipul mi-e trist, nu schiţează nici o grimasă,
Încercând Domnului să implor puţin ajutor,
Cuvintele mi se transformă într-o armă ucigaşă:
- Ce eşti fără iubire… tu, fiinţă ciudată,
Iar dacă n-o vrei la ce mai poţi spera?
Răspunsul e tăcerea din vocea-mi sugrumată,
Şi trist cobor în noapte cu întuneric să mă pot mângâia.
Profunde resemnări îmi umbresc orice gândire,
Mă judec prea aspru, mă închid în dureri,
Iubiri şi nuanţe de viaţă trec fără oprire,
Ochii înlăcrimaţi imploră divine puteri.
Raze de o claritate amară mă orbesc,
O idee simplă, devine dorinţă de viaţă,
Refuz chiar la această idee să mă gândesc,
Căci o pasivitate supremă fiinţa-mi îngheaţă.
Pentru lumea aceasta sunt o calamitate,
Destinul mă chinuie, să mor nu mă lasă,
Visez să vină o zână plină de bunătate,
Să distrugă pesimismul care mă apasă.
Să distrugă pesimismul care mă apasă,
Ochii înlăcrimaţi imploră divine puteri,
Cuvintele mi se transformă într-o armă ucigaşă,
Iubirea mea slabă vede peste tot greşeli,
Fiindcă sunt prinţul nimicului feeric,
Iar spectacolul suferinţei îl ating şi-l pot juca,
Încercând să alung întunericul din întuneric,
Caut totul, dar în acelaşi timp altceva.
Epigrame II
Amicului răcit
De când cu gripă, febră mare,
Și cu durerea până-n os,
Al meu amic cu nasul mare,
A devenit cam... secretos.
Unui ceasornicar
Intrând în bordel cam beat,
Etalându-și toată garda,
Matroana i-a sugerat,
Să nu-ntindă prea mult Coarda.
Femeia de serviciu
Ea, femeia de serviciu,
Are doar un singur viciu,
Când mă văd cu toți amicii,
Îmi creează deservicii.
Șah cu vecina
După ce-am servit dejunul,
În împrejurări obscure,
Cu tact i-am cedat nebunul,
Iar ea sfioasă, două ture...
Unui Gardian
Nu vreau grad de căpitan,
Fă-mă mamă gardian,
Toată lumea să mă ştie,
Om corect la puşcărie.
Unui Gardian
De când lucrezi la puşcărie,
Nu mai serveşti mâncarea-n farfurie,
Te-nchizi în baie stând pe tron,
Şi baţi cu lingura-n castron.
Casierița
Casierița de la mol,
Cu ochi vineți apărea,
Și într-o zi s-a dat de gol,
Ea și-acasă încasa.
La poker
Joc des poker cu un ciung,
Aproape în fiecare lună,
Și de atâta timp, n-ajung,
Să-l văd cu o mână bună.
Nepotrivire
În sfârșit să-i fac pe plac,
I-am luat lui coana mare,
Minunați pantofi de lac,
Însă ea, s-a dus la mare.
Lui Costică
Ospătarul meu Costică,
Vrând în tenis să răzbească,
Renunță subit, de oftică,
Căci voia doar să servească.
Din mila ta, din mila mea..
Mereu să strângi în cer ceva,
Din mila ta, din mila mea,
Căci sufletul de mucava,
Nicicând apoi nu te-ar ierta.
Mereu să dărui la sărman,
Din mila mea, din mila ta,
De-o fi și cel din urmă ban,
În cer, bogat să poți zbura.
Mereu s-alini pe omul trist,
Cu mila ta, cu mila mea,
Un suflet pur ca al lui Crist,
În rai pe veci să poți avea.
Ferească răul zilnic soarta,
A mea, a ta, a orișicui,
Ușoară să ne fie judecata,
Când toți vom fi la mila Lui.
Epigrame XXXIII
Unei dive
S-a scris astăzi în jurnal,
Că a mai căzut o stea,
Dar, profesional...
Ea, era deja!
Covorul
Întrebând odraslele,
Ele mi-au spus pe șleau,
Covorul ura Paștele,
Că la Paște îl băteau.
Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri
Era temut ca adversar,
Până în ultima secundă,
Considerat ca unic cămătar,
Ce a dat... fără dobândă.
Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I
Au pus VAR pe stadion,
Dar i-ați găsit beleaua,
Și n-o mai dregeți din penson,
Ci dați direct cu bidineaua.
Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial
la cal cu mânere
Calul l-a strunit cu vervă,
Călărind-ul fără frică,
Şi-l hrănea fără rezervă,
Nu cu ovăz, ci cu Urzică.
Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial
la cal cu mânere
I-a zvârlit pe toți la rând,
Dar la Marius șade blând,
Nechezând, apoi explică,
N-am ce-i face... mă urzică.
Epitaf unui șomer
Ca să știe toți drumeții,
Doarme aici ca-n timpul vieții.
Principiul al doilea al corupției
Dacă un polițist acționează asupra unui infractor
cu o forță numită acțiune,
Cel de-al doilea acționează asupra primului
cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.
Principiul al doilea - postulat
Dacă un polițist acționează asupra unui superior
cu o forță numită acțiune,
Cel de-al doilea acționează asupra primului
cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.
Legea fecalostaticii
Un om intrat într-un rahat,
Este atras de acesta de sus în jos,
Cu o forță egală cu cât a furat,
Dezlocuind un puternic miros.
Legea presiunii
Presiunea exercitată asupra unui om,
Este invers proporțională cu educația sa.
Legea lui Om
Intensitate cu care omul trece prin viață,
Este proporțională cu studiile efectuate,
Și invers proporțională cu ce el învață,
De la dejecțiile aruncate de societate.
Unui șomer
I-au spus răstit toți de acasă,
Ba chiar și soața sa colerică,
Să-și caute o slujbă frumoasă,
Și de-atunci merge la biserică.
Unui actor
Rolul unui surdo-mut a prins,
Și-a jucat perfect, destins
Însă, din culise o știm,
Că sufleor... era un mim.
Voie bună
Fiecare din alt loc,
Reveniră la baracă;
Ea miroase a busuioc,
El miroase a busuioacă.