Ce-mi pasă
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,
Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,
Și care măcăne același refren, Parcă...
Ecoul se repetă fără odihnă,
Obsedant și mecanic solfegiază,
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Ziua este încă la început,e dimineață,
Și viața cântă iar si iar plină de speranță,
Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,
Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...
Eu știind că-ți pasă!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Category: Diverse poems
All author's poems: Horia Stănicel
Date of posting: 15 сентября 2023
Views: 202
Poems in the same category
Ziduri
Am înălțat iar ziduri între noi,
Și am dat foc la pieţe și la parcuri,
Închiși stăm ca-ntr-un mușuroi,
Şi plângem peste catafalcuri.
Pizmaș proscris-am și pe neamuri,
Zâmbind i-am hăcuit în sânge,
Odraslele ni le purtăm în hamuri,
Și-i învățăm a râde ori a plânge.
Instinctele din noi le-am suprimat,
Și ne-am robotizat până-n genom,
Gândim global dar mergem separat,
Și nu mai arătăm a om.
Pe răzvrătiți i-am internat pe la ospicii,
Ne judecăm, deși, avem verdictul pus,
Guvernul ne împarte gratis vicii,
Iar noi strigăm că nu sunt îndeajuns.
Al nostru nume e acum un număr,
Deși nu stăm închiși prin pușcării,
Şi ridicăm neștiutori și umili din umăr,
Când năzuim un viitor pentru copii.
Liceu de George Bacovia în olandeză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Middelbare school
Middelbare school, - begraafplaats
Van mijn jeugd -
Pedante leraren
En zware examens...
En vandaag laat je me huiveren
Middelbare school, - begraafplaats
Van mijn jeugd! –
Middelbare school, - begraafplaats
Met lange gangen –
Vandaag ben ik niet meer mezelf
En mijn geest doet pijn...
Ik wil niets meer -
Middelbare school, - begraafplaats
Met lange gangen... –
Middelbare school, - begraafplaats
Van mijn jeugd -
Jij hebt mij op de wereld gezet
In de zware golven,
Zo blasé...
Middelbare school, - begraafplaats
Van mijn jeugd!
Regina iarnă
Stăteam la geam, oftând...
Când văd ceva alb străbătând
Satul de mult uitat,
În emoții triste pictat.
Apropiindu-se încet, încet,
A trezit în mine un foșnet.
Purta pe cap o coroană,
Parcă era scoasă din icoană.
Am fugit repede afară,
Să văd figura ca de ceară.
Când se uitară ea la mine,
Îi curgeau lacrimi cristaline.
Am întrebat-o cine este,
Iar ea mi-a spus să dau de veste:
Regina Iarnă a venit
Și tot ținutu’ a stăpânit!
Stârniți de vuietul de-afară
Sătenii au început s-apară.
De la mic la mare veneau
Și cu totii se mirau.
Purta o rochie lungă, brodată,
Cu trandifiri înghețați sculptată.
Regina avea așa o energie,
De ziceai că totu-i magie!
Cu trudă și ajutor,
Țesu covor după covor.
Strat de nea imaculat,
Domnind peste-acest regat.
Înțelepciune
Voi arăta ca un bătrân cerșind senilitatea
Sau ca nebunul prins ce-și cere libertatea,
Atunci când trist și prăbușit în suferință
Îmi voi cerși spășit la poarta ta eternitatea?
Mă privesc în oglindă fără să mă înțeleg
Și sufăr, deoarece azi mai mult ca oricând
Nu mai am privilegiul de a mă abandona
În brațele maladive și hidoase ale morții.
Palmele vieții nu m-au îndobitocit
Și nici nu au lăsat urme pe obrajii mei,
Le-am simțit doar ca o durere imensă
La primele răni apărute înăuntrul meu.
Înțelepciunea am câștigat-o prin suferință,
Rănile care cândva îmi păreau dureroase
Au devenit cu trecerea lungă a timpului
Un album memorabil plin cu lecții de viață.
Anii ce îmi poartă ființa sunt prea scumpi,
Iar zestrea strânsă prin parcurgerea lor
Mă obligă să mai rătăcesc în viață
Cu unicul scop de a medita pe cei tineri.
Învățătura care cândva îmi părea inutilă
A devenit o singură și neprețuită monedă
Cu care pot cumpăra respectul cuvenit
Unui biet bătrân sentimental ca mine.
Dar oricâtă vitalitate aș avea în ființă
Pare prea puțină în fața tinerilor zgomotoși
Care zumzăie neîncetat pe lângă mine
Ca un roi de albine în câmpul cu flori.
Ani de zile am așteptat clipa plecării,
Însă azi am renunțat să mă mai plâng,
Chiar dacă oasele își scârțâie durerea,
Mai zăbovesc cu mintea mea pe drum.
Dar constatând că sunt tot mai aproape
De ceea ce rânjind îi spunem moarte,
Am devenit mai viu ca niciodată
În demnitatea mea de muritor de rând.
Mi-am suportat făptura atât cât a trebuit,
De-acum îmi voi lepăda aroganța științei
Și voi primi cu stoicism pedeapsa morții
Cu zâmbetul grațios de muritor împlinit.
Cu ce culoare vei picta, Doamne, cerul,
În ziua când vei hotărî să mor
Și câte stele se vor strânge
La căpătâiul meu în noaptea când voi muri?
În zadar în olandeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Tevergeefs
In de lente, terwijl de ziel trilt,
We wachten op geluk door te dromen,
En in de herfst, als de hoop sterft,
We hebben nog een wolk over,
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat nooit meer komt,
Slechts een vluchtige droom wiegen
's Nachts is de lucht altijd helder,
Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,
Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk dat we altijd willen,
De komt niet meer!
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk waar we zo naar verlangen
De komt niet meer!
Corabie în olandeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Zeilboot
Beste zeilboot, je zweeft in de schijnbaar eindeloze oceaan,
Naar welke continenten ga jij deze keer weer,
Wat staat je te wachten op je volgende bestemming?
Zeilboot, zeilboot...
Waarom heb je me niet verteld dat je zo van zeilen houdt?
Waarom heb je mij niet gewaarschuwd?
Waarom heb je, door je even de rug toe te keren, de haven verlaten?
Hoe kan ik wennen aan de leegte die je bij mij achterliet?
Hoe ga ik het vullen?
Zeilboot, zeilboot...
Je was zo licht als een mus,
Ik hoop dat je gelukkiger terugkomt dan waar je heen ging,
Ik besef dat je moest gaan
Zo voelde jij je
Dat dacht je.
We hadden je zo goed gebouwd, van hout, het roer, het dek,
Uit diverse zeilplaten,
Ik heb zelfs je anker vastgemaakt,
Ik weet dat het niet gemakkelijk voor je zal zijn,
De oceaan heeft zijn grillen,
Je weet niet wat je kunt verwachten,
Als het opgewonden raakt en je alle kanten op schudt,
Hij neemt je alleen mee op de routes die voor hem beter toegankelijk zijn,
Als het moeilijk voor je zal zijn, als je het gevoel hebt dat je niet meer overeind kunt blijven,
Kijk alstublieft naar beneden, zie het anker bevestigd,
Denk dat je van ver, zelfs duizenden kilometers verderop,
Ik waak over je, ik heb je in mijn hart,
Het is alleen dat je niet meer bij mij in de buurt bent om je te laten zien,
Echt, hoeveel onze verbinding betekende,
(Op argumentatieve toon)
Voel je goed, laat los, vergeet wie je heeft gemaakt,
Binnen twee weken kwamen we niet eens in de buurt,
Als jij dat vindt, is het jouw keuze...
Weet gewoon dat ik om je geef, daarom heb ik je zo goed gebouwd
Als laatste bemoediging zeg ik je: 'Je moet je niet laten intimideren door de stormen die je tegenkomt als je de oceaan oversteekt. Vergeet niet dat na de storm goed weer komt.'
Het zeilboot: "Wat zou jij doen? Mag ik niet één dag in Rio de Janeiro blijven? Eén dag maar, dat is alles wat ik wil, en dan kom ik bij je terug, dat beloof ik!"
Other poems by the author
Reverie
(Visare cu ochii deschiși)
Iubita mea frumoasă,
Cu tine viața este reverie,
Iar basmele cu zâne devin adevărate!
Castelele cu turnurile înalte,
Cu porți puternice și bine ferecate,
Păzite de străjerii curajoși
Și de arcașii din cetate,
Ei bine,toate-s o altă reverie
Ce vine din iubirea noastră izvorâtă,
Dintr-o continuă visare a Raiului vorbire...
Amor sosit din a ta limpede privire!
Iubito,acum știu...
Există basme,există fericire,
Ce prind cu toate viață,
Când suntem împreună,
Iar dragostea ce tace liniștită
Se preface în dulce reverie!
(14 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Vorbe de amor
Vorbe dulci de-amor zboară
De la mine la tine...
Într-o clipă ajung mângâiere s-aducă;
Gânduri sfinte îți trimit să te-aline,
Ochii calzi și limpezi să-ţi sărute!
Vorbele poartă aripi albe de iubire..
Tu ascultă-le și primește-mă odată cu ele și pe mine,
Îți trimit și-un sărut printre ele,
Și îți spun te iubesc să-ți vrăjeșc clipele,
Timpul tău să-l cuprindă pe al meu și pe mine,
Vorbe dulci de-amor zboară
De la mine la tine...
Într-o clipă ajung mângâiere s-aducă...
(31 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Poem de toamnă
Plouă mărunt de toamnă,
Plouă cu dulci mângâieri de argint,
Pare trist anotimpul dar nu este,
Când te știu în al meu vis c-ai sosit!
Te iubesc, mă iubești este jocul
Care-acum ca un glob se-nvârteşte,
Și timid printre frunzele moarte,
Infinit ne șoptește doar un simplu și banal cântecel,
Ca de greier rătăcit ce vestește,
Un sfârșit efemer însă plin de mister,
Al iubirii joc de toamnă!
(Volumul de poezii Sonete de amor)
Lacrimi și iubire
Nu-i dragostea alcătuită și din lacrimi,
Nu-s lacrimile perlele iubirii?
Cum să iubești fără să plângi tăcut,
Cum să te-audă Dumnezeu
De nu faci legamânt cu jertfa?
Primește lașul darul Lui cel sfânt,
De nu-și cerșește-n sânge fericirea?
Iubito tu ești îngerul cel blând,
Pe care îl gonesc și îl alung,
Când las păcatul meu cel strâmb,
Să prindă glas întunecat rostit...
Iți cer iertare în drumul meu ce pare infinit,
Știind că doar cu tine împreună
Îl vom cunoaște pe Dumnezeu într-un sfârșit,
Ținându-ne de mână, Îmbrațișați de taina dulcelui sărut,
Ce vine de la tine!
(19 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Un alt te iubesc
Vai câte forme-și poate lua,
Frumoasa mea iubită,
Același "te iubesc" rostogolit,
În dragostea ce-i infinită...
Iar dacă ieri avea culoarea mării-nvolburate,
Vai ce albastru-ntunecat,
Cu alb sidef ,vernil de basm
Și bleu marin nemaivăzut,
Sclipiri venite ca din vis..
Iubito azi am să-ți declar
Un altfel "te iubesc",
Venit din gândul ce ți-l port,
Tu fiind întregul Univers,
Iubirea prinsă-n infinit,
O să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun,
Iar eu îți dau răspuns
Cu-același "te iubesc" dar altfel decât ieri ți-am spus,
Și diferit de cel ce mâine o să-ți zic!
(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Teatrul
Lumea întreagă este teatrul!
De mergi la teatru,
Lumea dispare și reapare
Ca o scamatorie de circ!
Circul este teatrul care-i râde lumii drept în nas!
Bufonii sunt oamenii toți,
Poartă măști de carnaval,
Mincinoșii,bârfitorii,puturoșii...
Egoiștii,lăudăroșii,zgârciții,oportuniștii,
Mai rar virtuoșii....
Toți se salută respectuos,
Știindu-se foarte bine
Încă din copilarie,
Cunoscându-se fără măștile
Ce le ascund cu rigoare chipurile hidoase,
Iar când se poate,fiecare Păcălește politicos toate regulile sociale,
Desigur,fără să deranjeze prea tare...
Cum credeți voi actorilor
Că teatrul nu are viitor?
Sau că piesele voastre au nevoie de vreun spectator, regizor,mașinist,scenograf,
director,casier...?
Omule dragă,tu ești toate acestea!
Și nu uita că la sfârșit se trage cortina!
Vei pleca poate trist de la teatru la tine acasă, alt teatru,
Mâine dimineață vei relua același scenariu,
Apoi iarăși și iarăși și iarăși....
Te rotești în propria-ți piesă,
Ai învățat perfect rolul,
Îți va fi imposibil să evadezi,
Pentru că tu însuți ești teatrul!
Nu uita să tragi de fiecare dată cortina,
Viața este coșmarul ce se joacă de fiecare dată în premieră,
Chiar dacă scena este aceeași,
Și piesa sau spectatorul se schimbă...!
(2 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)