Totul despre dragoste

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Ca personaje vii ce-s vesel colorate!

Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,

Atât de vechi încât nici nume nu purtam....

Eram doar duhuri vorbitoare

Ce caută iubirea,

Eu căutându-te pe tine

Iar tu mă așteptai pe mine,

Știu bine ce îți spun...

Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,

Mulți gânditori se întrebau,

Dacă este cumva virtute?

Să poți să mori pentru amor sau libertate,

Sau să refuzi o simplă existență

Vorbesc acum de mine,

Nemaiputând concepe viața fără tine!

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Și se termină vesel cu vorbe de iubire,

Le scriu altfel de fiecare dată,

Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet

Culoarea-ți preferată!

(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu ești ce nimeni nu poate fi

Nici astăzi,mâine ori demult,

Căci pentru mine exiști doar tu,

Ești singura iubire...

Tu ai puterea să-mi deschizi

Și ochii și inima și Cerul!

Cum aș putea eu să rezist

Fără să-ți scriu a mea iubire

Să mai respir gândind tăcut

Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,

De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..

Să moară ea iubirea precum oamenii mor,

Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,

Să fie amăgire?

Eu spun că nu!

Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,

Iubirea de asemeni!

Îți spun acum ce-am spus la început

Tu ești ce nimeni nu poate fi

Nici astăzi,mâine ori demult,

Căci pentru mine exiști doar tu,

Ești singura iubire...

(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito ție îți scriu un scurt poem,

Ce-i presărat de întrebări,

Cu tainice răspunsuri uneori,

Ce vin prea greu sau chiar deloc...

E dragostea poemul de amor

Ce dimineața poartă culoarea roșu aprins,

A sângelui și a soarelui strălucitoare amprentă,

Ce viața prevestește?

Mai are rost să viețuiești fără iubire,

Cea despre care se tot vorbește,

Ba că-i un dar,ba că-i blestem?

Dar cum poți cere fără să oferi,

Nu-i mult mai bine să iubești fără să ceri nimic în schimb,

Și totuși știind prea bine legea viețuirii,

Când dai, primești ori mai devreme ori mai târziu,

Chiar dacă trebuie s-astepți decenii de tăcere?

Iar oamenii de-s neputincioși,

Cel care niciodată nu te uită,

Cu siguranță este Dumnezeu...

Iubito ție îți scriu un scurt poem,

Ce-i presărat de întrebări,

Cu tainice răspunsuri uneori,

Ce vin prea greu sau chiar deloc...

Nu tu ești al iubirii mele infinit poem?

Nu eu sunt prizonierul tău pe veșnicie?

( 24 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu ești a dimineții floare,

Ce se deschide ca un soare,

Cu zâmbetul ca de copil,

Și ochii vii sosiți din cer,

Voi știi să înțeleg al lor mister?

Cum pot visa amorul fără a lor clipire,

Cum să respir fără sărutul dulce ce nu-mi vine,

Când nu sunt cu-a mea iubire

Cu tine Vasilica ,draga de tine?

Nu tu ești floarea rară a iubirii,

Ce-o vor bărbații toți din lumea largă,

Iar tu mi-ai dat-o mie,un oarecare...!

Iar de-i așa, iubită dragă

Îți voi cădea pe veșnicie la picioare,

Ca sclavul antic ce ți-i dator cu viața sa fără valoare

Fie din Roma sau Atena...!

Tu preafrumoasa mea stăpână,

Știu că nu-s demn de frumusețea ta și nici de tine!

Nu-i zi să nu te rog ca un milog

Sau jalnic cerșetor de inimi și iubire,

Păstrează-mă cu tine,

Nu m-alunga frumoasă

Vasilica,

Mai bine mor de mii și mii de ori!

(12 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito,

Tu ești deasupra tuturor

Când dragostea își are glasul său,

Căci Dumnezeu este iubire,

Precum o spun și Sfinții din vechime!

Așa știu eu că Cerul mi-a vorbit,

Din clipa când mi te-a trimis,

Ori mai degrabă pe mine mi te-a-ncredințat,

Să te iubesc așa cum nimeni n-a putut,

Căci dragostea e dar divin și nu e lesne de găsit!

Eu am știut că te iubesc din prima clipă când te-am privit,

Îți amintești sau nu,ce mai contează,

Sau poate n-am știut....

Dar știu acum!

Îmi amintesc cum noi pășeam agale pe poteci de munte,

Iar munții ne priveau nostalgic și ei pe noi,

Cum Raiul ne vorbea rostind tăcerea sa,

Chiar dacă noi temându-ne să nu apară pe cărare

Vreun urs iar teama era mare,

Dar dragostea alungă orice frică,

Iubito, Tu ești deasupra tuturor Când dragostea își are glasul său, Căci Dumnezeu este iubire, Precum o spun și Sfinții din vechime! (11 iulie 2024 Vasilica dragostea mea)

Acum e clipa de care se vorbea-n trecut,

Neexistând trecut nici viitor, cum bine știm,

Acum este momentul sau însăși viața ce-o simțim!

Hiperbole pot fi trăirile iubirii dacă vrem

Și ce ne pasă nouă de-atâtea lucruri triste ce nu ne aparțin,

Noi doi îndrăgostiți ne știm, Stăm prinși de clipa de acum și ne iubim!

Nu-i primăvara asta însăși anotimpurile așteptate,

Nu are dragostea închisă-n ea infinitatea?

Nu ești iubito tu acum și viitorul și trecutul dar și eternitatea?

(28 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Într-o lume plină de “scroll” și “swipe”,
iubește ca-n “Liceenii” -
puțin spus, mult simțit…
când o privire valora cât o promisiune.

“Oare mai există iubirea asta?”

Da, mai există.
Nu o găsești în vitrinele lumii,
nici în viteza cu care trecem unii pe lângă alții,
dar trăiește -
în gesturi simple,
în ochii care se caută fără cuvinte,
în răbdarea cu care cineva așteaptă un mesaj,
în mâinile care se țin fără să întrebe cât va dura.

Iubirea ca-n “Liceenii” n-a murit.
S-a retras în colțuri liniștite,
într-un apartament cu perdele albe și cărți pe noptieră,
într-o îmbrățișare dată pe hol, în tăcere,
într-o piesă veche de la Angela Similea,
ascultată într-o duminică în doi.

Există.
Dar nu face zgomot.
Și nu cere nimic altceva decât adevăr.

Iubito,emoțiile tale

Alungă-le departe!

Eu am emoțiile mele

Când gândul meu iar te cuprinde

Și vrea să te iubească delicat,

Dar spun că este mult mai bine

Să transformăm emoțiile în iubire,

Emotii arse fără de păcat...

De n-ai emoții n-ai iubire

Cum poți iubi fără așa ceva?

Amorul nostru e cuminte,

Chiar dacă locuiește-ntr-un palat

Palat cu ziduri groase

Ce sunt zidite din pietre prețioase,

Și coborâte printre norii-ntunecați,

Precum sunt valurile mării

Când de furtună sunt purtate

Și pescărușii toți sunt alungați,

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Și luna voi vrea să îți ofer, 

Și stele, și planete, univers

Când voi ține-n brațe-mi steaua

Ce mi-e dată-n dar, din cer.

Steluță, ce ziua îmi înseninezi

Voi vrea mereu în brațe să te simt 

Și să-ți stau de veghe, să visezi ,

Nopți, cu ține-n brațe adormind.

Presar iubire în paginile mele 

Pentru clipe frumoase 

Nu s-au uitat, doar hoinăresc departe 

Ești un vis frumos 

Oare este adevărat?

Pentru totdeauna, da !

Oricât aș hoinări  ești un început care nu l-aș termina 

Inima bate pentru o singură ființă 

Ce s-a aprins pe loc 

Te iubesc!

Poate că ne vom mai întâlni

Când vom fi mai în vârstă,

Când în minte nu vor mai fi furtuni,

Doar ape limpezi sub lună,

Iar bătaia inimii nebune se va domoli.

Așa că spun, naiv, pierdut în privire,

Că poate atunci voi fi visul tău,

Iar tu, aleasa vieții mele.

Dar astăzi, eu pentru tine sunt haos,

Iar tu, otravă ce-mi îneacă inima.

Și iar îmi spun povești,

Caut cumva să mă conving

Că timpul ne va mai întâlni,

Iar noi vom ști să fim...

O, dar ce frumos mă mai mint!

"Tu nu m-ai înțeles pe mine...

Și nici n-ai vrut să mă-nțelegi..."

Pe-același drum mereu cu tine,

Am vrut cu mine tu să mergi...

Pe-același drum de mântuire...

Să mergem împreună mi-am dorit,

Și-astfel la greaua nostra despărțire...

Să îl slăvim pe DUMNEZEU, că ne-a unit.

Aș vrea ca BUNUL DUMNEZEU,

A mea dorință s-o-mplinească,

De a vedea Sufletul tău, mereu,

Ca vremea mea ușor să treacă.

Scumpei mele soții Valeria, 18 Noiembrie 2022, ora 09:30