E de muncă, e de muncă!
Pe un pat ce umblă-n lume,
Şade moartea pe cearșaf,
Şi mănâncă câte-un nume,
Înmuiat în lapte praf.
Umblă coasa pe uliță,
Cad în bernă multe uși,
Îngerii în cer sughiţă,
Şi se scaldă în cenuși.
Moartea bea cu popa-n sat,
Clopotaru cântă-n luncă,
Gropnicerii-s la săpat,
E de muncă, e de muncă!
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 20 января 2024
Views: 443
Poems in the same category
27 iulie 2024, 16:43
și dacă te aș săruta
doar să ți simt buzele crăpate
dacă te aș prinde într-o eclipsă
doar pentru a te avea pentru totdeauna
m ai iubi la fel de mult?
m ai căuta la fel de des?
dacă m aș lovi la un genunchi
ai îngenunchea pentru mine?
ia mi durerea de pe umeri
scoate mi sufletul la aer
nu pot să mi ridic privirea
când ea tot cade o dată cu mine
ia mă în brațe, nu mai pot să merg
nu mi simt inima cum bate
strânge mă la piept cat timp leșin
sunt obosit, vreau puțin vin,
stropește mă cu apă pură
iubește mă, sărută mă de noapte bună
strânge mă la piept ca pe un copil
șterge mi lacrimile cu palma
fă mi o inimă cu degetele
spune mi ca nu o să mai fiu singur
promite mi ca dimineață ești aici
nu mă lasă să mor pe stradă,
când tot ce mi doresc e să fiu aici
să ți aud vocea când îmi cânți john lennon, și mi spui ca totul va fi bine
ca mereu voi fi copilul tău
iartă mă.
Iluzii!
De unde vii măi Omule așa de istovit și gârbovit,
De parca-i duce-n spate povara lumii de la apus la răsărit.
Păi, bunul meu vecin să știi că-mi duc anii grei ai vieții,
Ce-au fost frumoși în tinerețe, dar triști la vârsta bătrâneții.
Nu înțeleg de ce te plângi, mi-a zis al meu tânăr prieten,
Când văd că ai de toate și chiar te miști destul de sprinten.
Nu m-a lăsat să-i dau răspuns să afle că nu-l plac,
Cu degetul s-a arătat spunându-mi cât este de sărac.
L-am ascultat cum invoca că n-are unde să muncească,
Și cum că doctorul i-a zis de munca grea să se ferească.
Atunci mirat l-am întrebat dac' are pus vreun diagnostic,
Și foarte-ngândurat mi-a explicat că are un deficit acustic.
Pentru moment mi-am spus că poate-și bate joc de mine,
Dar l-am simțit că munca nu-i de el și că părinti-l întreține.
La despărțire am îndrăznit timid să-i dau un sfat prietenesc,
De vrei puțină bunăstare, tovărășie fă cu cei ce munca o iubesc.
Nu cred c-a priceput prea mult din ceea ce i-am spus,
Că spatele mi-a-ntors și a plecat rapid și puțin indispus.
Din tot ce s-a-ntâmplat am încercat să trag concluzii,
Dar din păcate din nou am constatat că viața...e plină de iluzii!
Alegeți războiul
Război civil,război civil
Unde protestanții nu sunt puțini
Înarmați până în dinți
Sângele lor va reface din nou pământul fertil
Război între bande
Din sate până în capitale
Ai să ajungi fără familie și proprietate
Când luptele vor fi terminate
Dar războiul convențional
Va rămâne fără problemă
Răspunsul la orice dilemă
Nu există un răspuns mai bun decât cel operațional
Fiecare război mondial
Venind cu un cost monumental
A avut un efect valoros
În crearea fiecărui colos
Războiul religios
A fost cea mai buna scuză pentru cel victorios
Câștigând teritoriu si prestigiu
Dându-le putere fără obligiu
Război de independență
Doar cei cu perseverență
Își vor elibera națiunea
Și își vor îndeplini viziunea
Războiul rece
De la mare până la cerul fără margine
Nu e luptat cu arme,ci prin spionare
Și prin războaie de proximitate
Războiul de propagandă
Fără scrupule și cu mare importanță
Îți poate crea,dar si distruge întreaga națiune
Doar asigurăte ca tu tragi sforile
Războiul cibernetic
Cel mai nou dintre războaie
Îți poate afecta electronicele
Din siguranța bazelor lor fortificate
Războiul biologic
Nu doar omoară,ci îi și torturează
Este aproape cel mai toxic
Mai ales pentru o țară suprapopulată
Războiul nuclear
Cel care distruge la un nivel particular
Este Robert Oppenheimer
Cel care distrugătorul de lumi s-a poreclit
Si el moartea a devenit
Îndemn divin
"Cere și ți se va da ?"
E un indemn divin
Prin care , solicităm noi fiecare,
Ce ne dorim ca să primim,
E important asta să știm,
Ca bunul Dumnezeu să fie,
Prezent a fi de ajutor.
De ai credință adevărată,
El e aproape-i iubitor,
Și nu ne lasă niciodată,
E atât de bun și răbdător .
Pe toți ne iartă bunul tată,
De îl rugăm stăruitor,
El ne va da ce am cerut,
Ne intarzaiat și priceput.
Să crezi tot timpu-n viitor,
Și binele te așteaptă...
Doamne să ajuți tuturor,
Cu judecata-ti dreaptă.
Că doar iubirea...
Tu n-ai să ştii ce-i nemurirea,
Atâta timp cât nu iubeşti,
Că dintre toate doar iubirea,
Viaţă îţi dă şi mort de eşti.
Această forţă creatoare,
Egal nu are -vreau să-ţi zic-
Că doar iubirea-i născătoare
De Universuri din nimic.
De-ai s-o-ntâlneşti în a ta viaţă,
Un fericit al sorţii eşti,
Că doar iubirea te învaţă
Cum veşnicia s-o găseşti.
Şi de-o să pleci atât contează
Pe aproapele să-l fii iubit,
Că doar iubirea te salvează
Şi viu de eşti şi de-ai murit.
Iar de ceilalţi de nu te doare,
Pierdut vei fi căci nu iubeşti,
Că doar iubirea-n veac nu moare,
Tu mort vei fi...chiar de trăieşti.
Inima mea
Pustie inima îmi este
Mâhniri de peste tot m-apasă
C-așa e ea, loc nu-și găsește
Și liniște n-are în casă
Sunt remușcările de-o viață
Răpindu-mi pacea și e greu
Ofez și gândul mă presează
Dar mi-aminyesc de Dumnezeu
Cu îndelunga Sa răbdare
Nemărginita-i am văzut
Că peste tot Dânsul e veșnic
Ocrotitor de netemut
Fiindcă ispitele-s ca scaiul
Răgaz acestea nu ne dau
Vor fi cât lumea dăinuiește
Și pacea tihna ele-o iau
Dar sa lăsăm pe yoate-n grija
Stăpânului nostru Preasfânt
Că viața este-n a Lui mână
De l-om purta pe El în gând
De-ai dobândi averi cât munții
Nu e nimic, le vei lăsa
C-al nostru drum ne-ndreapt-acolo
Unde doar El ne va chema
C-așa voiește Domnul nostru
Așa va fi în veșnicie
Așa suntem pe astă lume
De ce, doar Domnul nostru știe
Din veac văzui necaz, probleme
Și piedici la tot pasul sunt
Vor fi cât dăinuie viața
Vremelnicia pe pământ
Dar știm care-i menirea noastră
Și care e al nostru țel
Să împlinim a Lui voință
C-așa din veac ne spuse El
Din veac Stăpânul mă păzește
Deși în multe am greșit
Dar cu-a Lui mila și iubire
Și-a Sa răbdare, m-a-ntărit
Deși nevrednic sunt adesea
Și-anevoios în fapte bune
El nu mă lasă fiindcă eu
Gândind la Dânsul, voi apune
Cu-a Sa putere mă-nconjoară
M-ajută doar privindu-mă
Mi-e Tată mamă în tot locul
La dreapta Lui păzindu-mă
O, Doamne rogu-Te mă iartă
Că mult răbdare-ai arătat
Și mi-ai păzit cu strășnicie
A mea viață ce mi-ai dat
Îți voi trimite colo-n slavă
Cât voi mai fi pe-acest pământ
Suspine, rugi, cântări și versuri
Spre Tine să își ia avânt
Other poems by the author
Vis alb
Mă trezesc uneori plângînd ori râzînd,
la volanul unui literomobil poetic,
ce se alimentează cu poeme, ode, doine,
şi goneşte nebun pe pistele frumosului
trecând printre coline de metafore,
peste dealuri de epitete şi comparaţii.
Navigând prin gropile cuvintelor încrucişate,
acestea mi-au cauzat o pană de inspiraţie.
O repar şi în goana mea aiurită întrec neumanul,
dar sunt oprit de o patrulă a criticilor literari,
care mi-au controlat permisul de geniu nebun,
şi m-au pus să recit poeme din fiola anticonsum.
Am văzut clar cum apar culorile curcubeului,
şi mi-am dat seama că mă găsesc sub influenţa
consumului de poezii.
Ciudat, nu citisem decât câteva gazeluri …
Am fost amendat cu trecerea în a lor critici,
şi mi-a fost ridicat permisul pînă la un nou examen.
Plec bucuros, şi deschid fereastra inimii
căci afară plouă cu muză şi inspiraţie …
Satul
Pe-o uliță ascunsă, visurile curg,
Cu răsuflarea iernii înghețate,
Iar timpul mut, ca un uitat amurg,
Se stinge-n glasuri deformate.
Copacii poartă straie de-argint viu,
În dansul lor sub lună tremurândă,
Iar noaptea țese văl, albind pustiu,
Un univers ce pare că se-afundă.
Din hornuri se ridică aburi grei,
Cântând povești de dor și de iubire,
Iar undeva, în hăul unei văi,
Un lup își urlă haita spre unire.
Și-n toate-aceste clipe de veghere,
Se naște iarăși visul neatins,
O iarnă care cheamă la-nviere,
Pe omul ce din sine s-a desprins.
Din geamuri mici, priviri ce se ascund,
Veghează noaptea albă și tăcută,
Iar crivățul tot cară înspre prund,
În dansul său zăpada proaspătă cernută.
Departe, clopotul răsună tremurat,
Și ninge-ncet, ca-ntr-o chemare sfântă,
Tot satu-i alb, și parcă s-a 'nălțat,
În lumea celor care nu cuvântă.
Căutând un nou pământ...
Prin tăcerea ce m-apasă,
Pacea-mi pare un război,
O lumină stinsă-n casă,
Un ecou pierdut în ploi.
Pasul meu rămâne-n urmă,
Și-mi înșeală dorul blând,
Un trecut întruna scurmă,
Căutând un nou pământ.
Și de-ar fi să-mi rup vecia,
Într-un zbor spre infinit,
Aș pătrunde-n galaxia,
Unui suflet rătăcit.
Vântul iar îmi cântă ruga,
Pânza timpului se-ntinde,
Și-mpletesc din noapte fuga,
Spre ce taină mă cuprinde.
Curg pe cer rugini de gânduri,
Umbre tac, iar eu ascult,
Ochiul plânge rânduri, rânduri,
Timpul stă să-i dea tribut.
Sufletul mi-l las pe ape,
Fără ancoră la mal,
În adâncuri se despoaie,
Fără glas, fără final.
Doar ecouri mi se-mplântă,
În sicriu de lemn uscat,
Și în pânza sfâșiată,
Suflu iar, ca altădat’.
Iar în vântul ce se-ncheagă,
Se ridică un altar,
Și cenușa mea întreagă,
Se risipă-n alt hotar.
Miracol
Biserica-i pe primul loc la bursă,
Iar milostenia stă atârnată-n garduri,
Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,
Iar popa mustăcește de sub farduri.
Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,
Și cumpără icoane, insigne și fulare,
Și nu uita să vizitezi și altarul,
Și varsă tot ce ai prin buzunare.
Ți-e cruce strâmtă, hai pune-o pe tarabă,
Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,
De la amvon ne predică râzând o babă,
Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.
Stau îngerii în cercuri și vând aripi,
Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,
Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,
Căci morții din cavouri au început să zboare.
Hai vino să te ung cu mir sfințit,
Și închină-te smerit cu ochii rugători,
Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,
Preoții orbit-au pe aceia văzători.
Rătăcire
Cu fața îndreptată către cer,
Pornii la drum a mia oară,
Picioarele odihnă-mi cer,
Că mersu-mi este ca pe sfoară.
Mi-e pasu' atras de stâncă și nisip,
Dar trupul revoltat se abține,
Mă-ntorc în el și calm îi zic:
- Tu, taci... Și mergi cu mine.
Popasuri fac doar în abisuri,
Întunecimi cu pasu-mi luminez,
Şi tot ce mișcă prin desișuri,
În mersul meu îi angrenez.
Mi-e lesne să m-avânt oriunde,
Dar sufletului nu-i convine,
Și-i zic prin respirări profunde,
- Tu, taci... Și mergi cu mine.
Escaladez și piscuri mari de gheață,
Simt ochiul drept ca pe-un far de mare,
Doar gândul încă îmi mai este în viață,
Și mă îndrept spășit spre reîncarnare.
Aproape când sublimul să-l ating,
Aud un urlet lung venind din mine,
Și-mi spuse înainte să-l conving,
- Rămâi aici... Tu nu mai vii cu mine!
O ştire…
Mi-e seacă inima de bine,
Mi-e sec şi sufletul de dor,
S-a estompat iubirea-n mine,
Şi măruntaiele mă dor.
Simt răutate în locuri luminate,
Şi val de bunătate-n întuneric,
Trăiri haotic adunate,
Mă sfâşie himeric.
Mă doare gândul către frate,
Mi-s faptele mai neumane,
Mereu mă paşte-un dor de moarte,
Iar carnea-mi putrezeşte pe ciolane.
Ascult armatele de îngeri,
Cum cântă într-un cer îndepărtat,
Mi-e judecata numai plângeri,
Iar lacrima din ochi a îngheţat.
Mă doare a mamei amintire,
Mă poartă-n braţe ai mei copii,
Sfârşitul meu e doar o ştire,
Rostită într-o adunare de stihii.