E de muncă, e de muncă!
Pe un pat ce umblă-n lume,
Şade moartea pe cearșaf,
Şi mănâncă câte-un nume,
Înmuiat în lapte praf.
Umblă coasa pe uliță,
Cad în bernă multe uși,
Îngerii în cer sughiţă,
Şi se scaldă în cenuși.
Moartea bea cu popa-n sat,
Clopotaru cântă-n luncă,
Gropnicerii-s la săpat,
E de muncă, e de muncă!
Poems in the same category
La școală!
Aștern în fața voastra ca prefața,
Un adevăr și-un mod de viață,
Voința și munca ce-am depus,
Și-n toate am avut, sprijin de Sus
Aminte îmi aduc cu mare bucurie,
Și de a mea frumoasă copilărie,
Când mama mea, în sat croitoreasa,
M-a învațat să merg eu și la coasă
Dar tot a mea măicuță bună,
Îmi tot spunea lună de lună,
Doar cine-nvața mai mereu,
Va fi el ajutat de Dumnezeu
Prin clasele primare am trecut,
Și alfabetul să--l învat, mi-a plăcut,
Chiar dacă uneori împins la spate,
Eu în ghiozdan am purtat carte
În clasa-ntâi și-a două am învățat,
De lampă seara m-am ajutat,
Curent electric în casă nu aveam,
Și doar curent și frig venit din geam
Ziua mergeam cu vitele pe luncă,
Când iarba începea să crească,
Iar seara învățam cu mama carte,
Știind că doar așa voi avea parte
Cu mine mama a muncit din greu,
Ca eu să fiu un premiant mereu,
Și am avut și șnur albastru pus,
Prin sat mergeam semeț, cu capul sus
Năzbâtiile toate erau făcute zilnic,
Mereu spuneam că n-am greșit nimic,
Dar mama nu era prea ușor păcălită,
Și îmi dădea constant porția mărită
Clasele primare le-am terminat,
Și la liceu la Dorohoi am aplicat,
Era o școală de urmat și învățat,
Și profil de mate-fizică-am urmat
Ușor nu prea mi-a fost aici deloc,
Și zilnic mă plângeam că n-am noroc,
Iar în cămin, în internat am fost cazat,
Și zi de zi eu la cantină am mâncat
La început totul părea prea greu,
Pentr-un copil timid cum eram eu,
Acasă aș fi vrut să mă întorc la toți,
Dar mama înțeleaptă a zis..nu poți
Văzând că nu e cale de întors defel,
Am încercat din greu să fiu altfel,
Zilnic spunàndu-mi să nu chiulesc,
Și pe ai mei părinți, să-i răsplătesc
Ușor, ușor m-am adaptat din mers,
Și negativul din minte, mi l-am șters,
Zilnic eu învățam și meditații luam,
Și după masă, eu atletismul practicam
Și din copilul fără vreo perspectivă,
Am devenit omul cu multă inițiativă,
Cu rezultate bune și mult realism,
Și cu medalii obținute..la atletism
Liceul din păcate nu a durat o veșnicie,
Unde-au fost clipe minunate și feerie,
Colegi frumoși, adolescenți dotați,
Cu-n scop în viață și bine educați
Examenele au fost luate toate,
Cu note bune și pe realitate,
Iar în final și Diploma de absolvire,
Venind, ca actul final..de mulțumire
Și multă carte s-a-nvățat, stiu bine,
Și matematică și fizică pe ,,pâine",
Iar mulți din noi intrați la facultăți,
Și deveniți în ani ,,Oameni"...cu-abillităti!
Scrisă de Cezar în amintirea anilor
de școală primară și liceală!
Pe curând!
(audio) ,,Nu te enerva" în franceză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Ne vous fâchez pas!
Juste un mot
Dit au hasard
Impitoyable
Cela me renverse.
le coeur croit
La pensée le mesure,
Le silence est parti
Pour toujours.
Malheureusement, c'est ma nature,
Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :
"Ne vous fâchez pas!"
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Les mots peuvent être trompeurs.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Qu'aucune colère n'est bonne.
Peut-être involontairement, parfois tu es touché
En un mot, ce n'est pas approprié.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Allez, souriez et écoutez mes conseils.
Juste un mot
Cela m'apporte de lourdes pensées
Et seulement avec eux
Cela m'entoure.
C'est de la jalousie
C'est comme un fardeau
Et un cauchemar indescriptible
La nuit dans le rêve descend.
Malheureusement, c'est ma nature,
Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :
"Ne vous fâchez pas!"
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Les mots peuvent être trompeurs.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Qu'aucune colère n'est bonne.
Peut-être involontairement, parfois tu es touché
En un mot, ce n'est pas approprié.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Allez, souriez et écoutez les conseils.
Et tu sauras
Te dire
de toute façon,
tous ceux qui
Ne vous fâchez pas!
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Les mots peuvent être trompeurs.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Qu'aucune colère n'est bonne.
Ne vous fâchez pas!
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Judecată
Sub trupul meu se stinge rugul,
Căci lemnu-i ud de nedreptate,
Dovezile mi s-au arat cu plugul,
Plantând în loc sentințe și rapoarte.
Verdictul lor îl țin supus sub limbă,
Precum un mort își ține ortul,
Prin vămile pământului mă plimbă,
Legalizând cuvintelor avortul.
Se scurg Iisuși pe răstignirea mea,
Iar cerului ofer tristeți pe datorie,
Paharul morții astăzi îl voi bea,
La fel ca pe o simplă doctorie.
Când slujba înhumării o să-nceapă,
Rugați-mi popa să predice de două ori,
Groparii să mai sape adânc o groapă,
Să bage și justiția cu tot cu închisori.
Vârtejul gândurilor mele
Gândurile mele sunt ca un vârtej în minte, Se rotesc și se ciocnesc fără oprire, Unele îmi aduc fericirea, altele mă lasă în durere, Dar fiecare mi se pare o comoară prețioasă, o comoară a vieții mele.
Sunt gânduri de iubire, de speranță și de dor, Sunt gânduri care mă încurajează să zbor, Sunt gânduri care mă fac să plâng și să râd, Sunt gânduri care mă îndrumă și mă fac să privesc înainte cu curaj.
În gândurile mele se ascund cele mai adânci secrete, Secretele mele cele mai intime și cele mai discrete, Sunt gândurile care mă fac să mă cunosc mai bine, Sunt gândurile care mă ajută să îmi găsesc drumul și să mă definească pe mine.
În liniștea nopții sau în zgomotul agitat al lumii, Gândurile mele îmi aduc liniștea, îmi dau putere și curaj, Ele sunt cele care mă înconjoară mereu, Gândurile mele, a mea comoară adevărată, pentru totdeauna.
Steaua săracului
Lângã divanul vechi se pleacã, iatã,
O umbrã frãmântatã de durere...
E frig în tenebroasa-i încãpere
Iar lumânarea plânge, clãtinatã.
În ruga lui, pe rând îi pomeneşte
Pe-ai sãi copii plecaţi de multã vreme.
În casã el mai are douã lemne,
Un colţ de pâine şi un os de peşte.
Nu-s nici mãcar nepoţii pe aproape
Sã-i spunã, respectuos, o vorbã bunã;
Şi-n felu-acesta zi de zi adunã
Rid dupã rid şi lacrime sub pleoape...
Când era tânãr, vultur în putere,
Lua munţii-n piept şi vãile de-a rândul
Griji şi poveri şi dor, nefrãmântându-l
Îi surâdea nectaru-ascuns în miere.
Acum... nu are poftã de dulceaţã
Şi plânge des, pierzându-se cu firea,
Îl copleşeşte cumva amintirea
Cu sine când vorbeşte faţã-n faţã.
Cãci e bãtrân, memoria îi scapã
Şi nu mai are cine sã-i îmbie
O mãmãligã caldã, pe tipsie,
Un braţ de lemne şi-un pahar cu apã.
Pãşesc cu grijã şi îi dau de urme
Pe holda-nţelenitã la hotarã
Dar sfântã lui comoarã odinioarã,
În care mintea-mi îndrãzni sã scurme.
Bunicul meu, un om al altor vremuri
Mã învãţa, când eu eram de-o şchioapã
Şi când prãşeam porumbul de pe Groapã,
Cu mâna sprijinindu-se pe sapã:
- "Voi sã-ţi arãt ceva!
Dar, ce faci, tremuri?
Ţi-e frig? Ţi-e foame? Vrei sã mergi acasã?"
- Îmi zise cu o faţã prietenoasã -
- "Mergem acuma! Însã înainte
Voi sã-ţi arãt ceva! Tu ţine minte
Sã ştii sã spui şi celor dupã tine
Ce-ai auzit acuma de la mine!
Te uitã colo cãtre Valea Mare:
Tu vezi steluţa-ceea ce rãsare?
O stea pe boltã-ndatã se iveşte
Când soarele fierbinte asfinţeşte."
Mã învârtesc în loc... nu vãd nimic...
Un drag de mine-l prinde pe bunic.
Şi-a amintit, pesemne, de Tãnase...
De moşul sãu, cum lui i-o arãtase.
- "Puţin mai sus de-a dealurilor coamã.
O vezi acum?"
- "O vãd!"
- "Ştii cum se cheamã?"
- "Aş!... Cum sã ştiu? Cã nu-s demult pe lume!"
- "Cã bine zici! Ştii... stelele au nume!..."
- "Au nume? Toate? Pãi sunt mii şi mii!...
Interesant! Şi...dumneata le ştii?"
Mã uit la dânsul cu nedumerire
Întâmpinat de-aşa descoperire.
Atunci, bunicu-şi scoase pãlãria;
Îşi retrãia, bietul, copilãria...
Lãsând sã-i treacã vântul printre plete
Îmi spuse taina stelei, pe-ndelete,
Împreunându-şi mâinile-amândouã:
- "A Domnului e-ntinderea albastrã
Iar steaua ce-ai vãzut, e steaua noastrã,
Cã "sãrãntoci" ne zic chiaburii nouã.
Şi ea ne vede-n fiecare searã
Sfârşiţi de vlagã, umblet şi povarã,
Cãci cei sãraci, muncesc din noapte-n noapte,
De munca lor, boierul joc îşi bate.
Când stele-apar, pictând bolta cereascã
Ei sunt încã datori sã mai munceascã;
De pe tarlaua omului bogat,
Ei pleacã cei din urmã cãtre sat.
Apoi îi cheamã la conac sã vinã
Sã le dea câte ceva de mâncare;
Şi hotãrãşte pentru fiecare
Drept rãsplãtire-o traistã de fãinã..."
Atât mi-a spus. Şi n-a mai zis nimica.
Venea un aer rece de pe vale
Ducând spre sat oftaturile sale...
- "Plecãm?"
- "Plecãm! Se supãrã bunica..."
☆
Trecurã mulţi ani de atunci şi... iatã
Trãim o altã vreme, diferitã:
Aproape-oricine poate sã-şi permitã
O pâine, prãjituri, carne de vitã...
Vremea modernã sau cum e numitã,
Nu seamãnã cu timpul de-altãdatã!
Mai trec şi azi pe uliţa pustie;
Bãtrânii au murit demult. Se poate...
Dar casa lor şi sapa, steaua, toate-s
La fel de vii, ca în copilãrie.
Ce-s eu? Dar tu? Bunicul anonim?
Un fel de purtãtori de diademe!
Cãci soarele apune pentru-o vreme
Dar ne-a lãsat pe noi sã strãlucim!
Din ziua când fu izgonit afarã
Adam, din minunata lui grãdinã,
De vina lui, pãmântul e de vinã!
E izgonit... dar nu lãsat sã piarã.
Ci munca lui se aflã blestematã
Cum bine ştim: pentru neascultare!
Pãşind de-acum pe-ngusta sa cãrare
Din care nu e chip sã se abatã.
☆
Şi steaua lui o vãd searã de searã
Cum mâna obositã o salutã;
E prima stea ce poate fi vãzutã
Spre asfinţit, în serile de varã...
Other poems by the author
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
Eu şi lumea
Bestialitatea lumii m-a dărâmat,
Mi-a tăiat aripile în plin zbor,
A furat bucuriile ce mi s-au dat,
Oferindu-mi tristeţe şi un fals onor.
Zelul şi pasiunea mea nebună,
Vraja demonică ce am consumat-o,
Pentru a deveni o făptură mai bună,
Groteasca lume, mi-a spulberat-o.
Elanul şi ardoarea ce am risipit,
Pentru a deveni un individ strălucitor,
De otrava lumii a fost înghiţit,
În infinita-mi durere cu-n glas rugător.
Am hotărât să trăiesc la temperaturi ireale,
Unde viaţa nu rezistă, nu poate respira,
Mă voi hrăni cu bucurii imaginare,
Ca lumea să piardă puterea asupra mea.
Amintire
E multă vreme de atunci,
Când alergam pe lunci,
Eram iad, tu erai rai,
Din piei de șarpe mă strigai,
Vânam săruturi între sâni,
Veninul îți curgea pe mâini,
Veneam foc și plecam scrum,
Iar pielea-ți mirosea a fum,
Și zilnic tot mușcam din măr,
Și-apoi râdeam de adevăr,
Azi ne târâm pe lunci târziu,
Iar pielea ne miroase a sicriu.
Nu sunt batrân
Nu sunt batrân precum aţi crede voi,
Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,
Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,
Şi pot zbura spre cuiburi de acere.
Nu sunt batrân vă mai pot zice,
Cât simt globula roşie în sânge,
Cât încă pot să treier spice,
Şi bob cu bob recolta strânge.
Nu sunt nici tânăr cum mă laud,
Căci nu mai pot să adulmec urma,
Pe farisei să-i mai aplaud,
Când lupii îmi atacă turma.
Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,
Ori râuri, codri şi poteci,
În mine aleargă-un bidiviu,
Ce-i potcovit de zeii greci.
Bătrâne, mă mai strigă câteodată,
Cei hâtri dintr-un grup păgân,
Eu le răspund cu inima curată,
Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.
O, de-aş fi...
O, de-aş fi o dimineaţă,
Să stau la fereastra ta,
Să privesc cum dormi tăcută,
Să te mângâi prin perdea.
O, de-aş fi o adiere
Să-ţi sărut obrazul roz,
Să-ţi aduc înspre vedere,
Tot ce-n lume e frumos.
Iar un fulg de nea de-aş fi,
Pe-a ta buză m-aş topi,
Să mă sorbi sub clar de lună,
Să fim pururea împreună.
O, de-aş fi o albă floare,
Să mă pui după ureche,
Să-ţi şoptesc plin de pudoare,
Vorbe dulci în limba veche.
O, de-aş fi copacul vieţii,
S-odihneşti la umbra mea,
Să-ţi simt vraja tinereţii,
Şi să-mi trag seva din ea.
Iar de-aş fi pământ sub iarbă,
Să mă calci cu pasul lent,
Lava-n mine o să fiarbă,
Şi-am să-nghit un continent.
Hai cântă mutule
Hai cântă mutule că-s surd,
Să-mi crească păpădia în ureche,
Afară-i soare, eu sunt ud,
Și beau cu mine în pereche.
Păzea că vine viața acasă,
Și moartea mi-i metresă,
Ascunde târfa pe sub masă,
Ori plimbă îngerul în lesă.
Hai cântă mutule întruna,
Pe moarte bag-o în vioară,
Ciupește corzile ca-ntodeauna,
Ca ea să geamă iar viața să mă doară.