O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Category: Diverse poems
All author's poems: Ababii Faina
Date of posting: 17 октября 2024
Added in favorites: 1
Views: 290
Poems in the same category
Satul care moare!
Mă-ntorc în satul meu natal,
De unde am plecat demult,
Și multe lucruri nu îmi plac,
Când oameni-i ascult
Pe uliți nu mai sunt copii,
Să bată mingea, să fure poame,
Și doar câțiva hâtri bătrâni,
Plângându-se că vor muri de foame
Pe drum mă întâlnesc cu semeni,
De vârsta mea și-mi e rușine,
Că nu mai știu să-i chem pe nume,
Timpul furând și de la ei și mine
Ajung la cimitirul mut din sat,
Unde mama se odihnește,
Mă reculeg și flori depun,
Pe care ochiul le stropește,
Trec și pe la casa părintească,
De care-mi este atât de dor,
Privesc la curtea cu verdeață,
Și-admir cerdacul cu pridvor,
Aici e locul unde m-am născut,
Și-am mers eu zi de zi la școală
Cum aș putea vreodată să o uit,
Pe mama ce striga, copile scoală
De după gard mă uit la sat,
Care nu mai arată ca-nainte,
Văd multe case cu gard stricat,
Imaginea e totul și ea nu minte
Plec din satul care moare,
Trist și plin de-amărăciune,
Mâna tatei o sărut,
Și în gând spun..rugăciune!
Paleo logic
vers, după vers, după vers, după floare,
după rază, după mers,
din adânc, din haos pur, din pronaos,
din cântare, din suflare...
ce oracol, ce visare!
despre cosmos, despre lut, despre amalgamul mut,
despre orizont și zile,
despre ură și iubire, despre tot și despre tine,
despre noi sau despre mine...
ce avânt, ce prăbușire!
după vers, după mers, dintr-un haos fără sens,
din deșert, dintr-o genune, stau și-adulmecă să sară,
sus în gât, la jugulară,
doar hiene, îngeri dulci,
cuminți berze, fără prunci.
catafalc de neputință, osândire la voință,
o dârzenie pierdută, se apleacă și-mi sărută,
trupul frânt de remușcări...
ce de schele fără scări!
câți Manole... câte ziduri...
tot neantul se închină, pana-mi tace și suspină,
zâmbet larg, descarcerare, agonie și visare,
sfinxul tremură, tresare,
luna-și dăruiește soare,
la-nceput cuvântul, la sfârșit doar vântul...
între ele, gândul...
Lepădați în brațele uitării
Te vãd mergând nesigur şi încet,
La pas cu bãtrâneţea obositã.
Pari ca un cãlãtor fãrã bilet
Dar, la un loc cu gloata ce se-agitã.
Te vãd sãtul de vreme şi de trai
Şi, parc-adesea, buzele ţi-s grele;
Nici chef de vorbã, parcã nu mai ai
Şi nici s-asculţi degeaba câte-cele...
Deşi cunoşti al gândului suspin,
Nu-i nimeni curios sã te întrebe.
Chiar dacã trec cei mulţi, aşa cum vin,
Nu-s altceva decât "o biatã plebe"!
Cum te cunosc atât de bine-mi zic:
-"Vei spune-odatã ceva, cuiva? Poate!...
Ai taine multe-n degetul cel mic,
Dar nu pentru cei ce le ştiu pe toate!"
"Specialiştii sacri", din popor,
Ştiind şi ce şi cui îi aparţine,
Nu pot fi mentori, nici pentru ai lor,
Însã se cred eroi şi eroine.
Iatã-l cãzut, agonizând în drum!
Nu-i nimenea pe-aproape, sã-l ridice...
Cãci mulţi din generaţia de-acum
Nu pot sã-i spunã: "Haide sus, amice!"
Nãdãjduiesc cã, pânã la sfârşit,
Vor fi şi inimi binevoitoare,
Luând povara celui istovit,
Sã-l ţinã înc-o clipã, în picioare.
Ajutor divin
Puterea lui Dumnezeu,
Mă ghidează tot mereu.
Am dar de la Dumnezeu,
Și lumină sfântă eu..
Văd scopul lui Dumnezeu.
Binecuvântarea ta,
Îndrumă azi calea mea...
Știu că doar iubirea ta,
Mă îndrumă în credința mea
Am recunoștință vie,
Vreau să mă înțeleg cu tine
Împreună și unități,
Să fim Doamne fericiți.
Îmi doresc să pot avea,
Tot ce vreau în viața mea,
Cu înțelepciunea ta,
Duhul sfânt mă va îndruma,
Și pacea ta voi avea.
Las toate in grija ta..
Te am în inima mea,
Simt că este, mâna ta.
Inima mi-ai vindecat,
De când eu te-am acceptat.
Tot ce Dumnezeu mia dat,
Am primit neîncetat,
Cum le face Dumnezeu,
Aș vrea ca să pot și eu.
Dar sunt recunoscător,
Pentru al său ajutor.
Domnul fie lăudat,
Am fost de el ajutat.
Puterea
Vremelnice posturi avem,
Iar ele ne oferă putere,
Uităm ce… şi cine suntem,
Iubim doar a noastră părere.
Ne credem neclintiţii titani,
Beţia puterii e oarbă,
Colegii acuma-s duşmani,
A început viclenia să fiarbă.
Ne pare de aicea de sus,
Că “cei foşti” sunt acuma prea mici,
Şefia punând mai presus,
I-am trădat mişelesc pe amici.
Vremelnice posturi, vremelnici şi noi,
Fiorul izolării o să apară,
Aroganţa a aşternut peste noi,
O răutate amară.
Omul de vrei să-l testezi,
Oferă-i puţină putere,
Şi nici n-o să-ţi vină să crezi,
Cum transformă iubirea-n durere.
Satul care moare!
Mă-ntorc în satul meu natal,
De unde am plecat demult,
Și multe lucruri nu îmi plac,
Când oameni-i ascult
Pe uliți nu mai sunt copii,
Să bată mingea, să fure poame,
Și doar câțiva hâtri bătrâni,
Plângându-se că vor muri de foame
Pe drum mă întâlnesc cu semeni,
De vârsta mea și-mi e rușine,
Că nu mai știu să-i chem pe nume,
Timpul furând și de la ei și mine
Ajung la cimitirul mut din sat,
Unde mama se odihnește,
Mă reculeg și flori depun,
Pe care ochiul le stropește,
Trec și pe la casa părintească,
De care-mi este atât de dor,
Privesc la curtea cu verdeață,
Și-admir cerdacul cu pridvor,
Aici e locul unde m-am născut,
Și-am mers eu zi de zi la școală
Cum aș putea vreodată să o uit,
Pe mama ce striga, copile scoală
De după gard mă uit la sat,
Care nu mai arată ca-nainte,
Văd multe case cu gard stricat,
Imaginea e totul și ea nu minte
Plec din satul care moare,
Trist și plin de-amărăciune,
Mâna tatei o sărut,
Și în gând spun..rugăciune!
Paleo logic
vers, după vers, după vers, după floare,
după rază, după mers,
din adânc, din haos pur, din pronaos,
din cântare, din suflare...
ce oracol, ce visare!
despre cosmos, despre lut, despre amalgamul mut,
despre orizont și zile,
despre ură și iubire, despre tot și despre tine,
despre noi sau despre mine...
ce avânt, ce prăbușire!
după vers, după mers, dintr-un haos fără sens,
din deșert, dintr-o genune, stau și-adulmecă să sară,
sus în gât, la jugulară,
doar hiene, îngeri dulci,
cuminți berze, fără prunci.
catafalc de neputință, osândire la voință,
o dârzenie pierdută, se apleacă și-mi sărută,
trupul frânt de remușcări...
ce de schele fără scări!
câți Manole... câte ziduri...
tot neantul se închină, pana-mi tace și suspină,
zâmbet larg, descarcerare, agonie și visare,
sfinxul tremură, tresare,
luna-și dăruiește soare,
la-nceput cuvântul, la sfârșit doar vântul...
între ele, gândul...
Lepădați în brațele uitării
Te vãd mergând nesigur şi încet,
La pas cu bãtrâneţea obositã.
Pari ca un cãlãtor fãrã bilet
Dar, la un loc cu gloata ce se-agitã.
Te vãd sãtul de vreme şi de trai
Şi, parc-adesea, buzele ţi-s grele;
Nici chef de vorbã, parcã nu mai ai
Şi nici s-asculţi degeaba câte-cele...
Deşi cunoşti al gândului suspin,
Nu-i nimeni curios sã te întrebe.
Chiar dacã trec cei mulţi, aşa cum vin,
Nu-s altceva decât "o biatã plebe"!
Cum te cunosc atât de bine-mi zic:
-"Vei spune-odatã ceva, cuiva? Poate!...
Ai taine multe-n degetul cel mic,
Dar nu pentru cei ce le ştiu pe toate!"
"Specialiştii sacri", din popor,
Ştiind şi ce şi cui îi aparţine,
Nu pot fi mentori, nici pentru ai lor,
Însã se cred eroi şi eroine.
Iatã-l cãzut, agonizând în drum!
Nu-i nimenea pe-aproape, sã-l ridice...
Cãci mulţi din generaţia de-acum
Nu pot sã-i spunã: "Haide sus, amice!"
Nãdãjduiesc cã, pânã la sfârşit,
Vor fi şi inimi binevoitoare,
Luând povara celui istovit,
Sã-l ţinã înc-o clipã, în picioare.
Ajutor divin
Puterea lui Dumnezeu,
Mă ghidează tot mereu.
Am dar de la Dumnezeu,
Și lumină sfântă eu..
Văd scopul lui Dumnezeu.
Binecuvântarea ta,
Îndrumă azi calea mea...
Știu că doar iubirea ta,
Mă îndrumă în credința mea
Am recunoștință vie,
Vreau să mă înțeleg cu tine
Împreună și unități,
Să fim Doamne fericiți.
Îmi doresc să pot avea,
Tot ce vreau în viața mea,
Cu înțelepciunea ta,
Duhul sfânt mă va îndruma,
Și pacea ta voi avea.
Las toate in grija ta..
Te am în inima mea,
Simt că este, mâna ta.
Inima mi-ai vindecat,
De când eu te-am acceptat.
Tot ce Dumnezeu mia dat,
Am primit neîncetat,
Cum le face Dumnezeu,
Aș vrea ca să pot și eu.
Dar sunt recunoscător,
Pentru al său ajutor.
Domnul fie lăudat,
Am fost de el ajutat.
Puterea
Vremelnice posturi avem,
Iar ele ne oferă putere,
Uităm ce… şi cine suntem,
Iubim doar a noastră părere.
Ne credem neclintiţii titani,
Beţia puterii e oarbă,
Colegii acuma-s duşmani,
A început viclenia să fiarbă.
Ne pare de aicea de sus,
Că “cei foşti” sunt acuma prea mici,
Şefia punând mai presus,
I-am trădat mişelesc pe amici.
Vremelnice posturi, vremelnici şi noi,
Fiorul izolării o să apară,
Aroganţa a aşternut peste noi,
O răutate amară.
Omul de vrei să-l testezi,
Oferă-i puţină putere,
Şi nici n-o să-ţi vină să crezi,
Cum transformă iubirea-n durere.
Other poems by the author
Privirea ta
Zări senine,
Un cer albastru,
Alungă orice dezastru.
Cu valuri fine,
Spre țărm vine,
Marea cea albastră.
Pășind, ușor și 'ncet,
În câmpul secret,
Albastru, discret.
În câmpul minunat,
Florile m-au încântat,
Cu parfumul fermecat.
O pasăre, de aur ca-n azură
Pe la geam sta și văzură
Măiestria din lectură.
Soarele tot strălucea,
Iar căldura ne-ntrecea,
Gheață-n cub ne aducea.
Cu floricele viorele,
Sau și albăstrele,
Trecem peste rele.
Lipsite de dezastre,
Peșterile albastre,
Sclipesc ca niște astre.
Iar ochii albastrui,
I-atrag pe cei căprui,
Spune dumnealui.
08.05.24
Ecou în amintiri
Iată o frază-n tablou
Ce mult m-a copleșit:
O carte recitită din nou
Conține același sfârșit!
Captivantă-i amintirea
În subiectul relevant
Însă finalul e-n durerea
Permanent de neschimbat.
În secunda lume a cărții
Gândești că n-o-s te pierzi,
Dar, în opusa parte a hărții
Te rătăcești fără-s mai vezi.
03.12.24
Manuscrisul Toamnei
Apare doar ca umbra-n soare,
Doar atunci când e nevoia.
Victoria-n unica-ți valoare
Ce-n carte se tot reînoia...
Toamna arată frumusețea
De-a lăsa și de-a pleca,
De-a uita toată tristețea
Simțul cărei ne apleca.
Poate poezia ne creează,
Poate poezia ne distruge,
Dar oricum, totul militează -
Se-ntocmesc căi indifuge.
Arată totul la alegere,
Dar nu-i totul cu folos,
Aș da versu-n înțelegere
Pentru cei mai valoros.
Stelele-s doar în paradis
Visându-le d-aici, de jos,
Dar viața-i un manuscris -
Fiind cel mai prețios.
Viața-i ca și-o frunză,
Când mai vine toamna
Te legi de-o pânză
Să nu-ți cazi capcana...
O rază de lumină
O rază de lumină,
Călătorind fină,
Străbătuse cu doctrină
Întunericul din mină.
Tot așa, bătut a fost,
Fără nici un cost,
Întunericul lipsit de rost
Lăsat făr' adăpost.
Trece pe la judecată
Și inima întunecată,
Ce s-a lăsat vindecată
De lumina cea marcată.
12.05.24
Stelele
Cerul se-ntunecă,
Stelele-alunecă,
Voios strălucind
Pământul luminând.
Cerul înstelat
Cu privirea furat,
Furia alungând
Bucuria aducând.
În fața mea apare-o stea
Și puternic strălucea,
Din vârful casei se vedea,
Cum falnic mă privea!
O stea mai mare
Lângă Luna sclipitoare,
Strălucea tot cu ardoare
Parc-ar fi o confirmare.
11.06.2021
Tăticul meu
Tăticul din coline,
Cu gropi pline,
Mereu spre mine
Cu flori vine.
Îmi da el o păpădie
Dacă-i spun o poezie,
Îmi dă el o jucărie
Dacă-i cant o melodie.
Mereu m-a protejat,
De tot m-a aparat,
Dar... acum el a plecat,
Totu-n urmă a lăsat.
21.03.2018
Privirea ta
Zări senine,
Un cer albastru,
Alungă orice dezastru.
Cu valuri fine,
Spre țărm vine,
Marea cea albastră.
Pășind, ușor și 'ncet,
În câmpul secret,
Albastru, discret.
În câmpul minunat,
Florile m-au încântat,
Cu parfumul fermecat.
O pasăre, de aur ca-n azură
Pe la geam sta și văzură
Măiestria din lectură.
Soarele tot strălucea,
Iar căldura ne-ntrecea,
Gheață-n cub ne aducea.
Cu floricele viorele,
Sau și albăstrele,
Trecem peste rele.
Lipsite de dezastre,
Peșterile albastre,
Sclipesc ca niște astre.
Iar ochii albastrui,
I-atrag pe cei căprui,
Spune dumnealui.
08.05.24
Ecou în amintiri
Iată o frază-n tablou
Ce mult m-a copleșit:
O carte recitită din nou
Conține același sfârșit!
Captivantă-i amintirea
În subiectul relevant
Însă finalul e-n durerea
Permanent de neschimbat.
În secunda lume a cărții
Gândești că n-o-s te pierzi,
Dar, în opusa parte a hărții
Te rătăcești fără-s mai vezi.
03.12.24
Manuscrisul Toamnei
Apare doar ca umbra-n soare,
Doar atunci când e nevoia.
Victoria-n unica-ți valoare
Ce-n carte se tot reînoia...
Toamna arată frumusețea
De-a lăsa și de-a pleca,
De-a uita toată tristețea
Simțul cărei ne apleca.
Poate poezia ne creează,
Poate poezia ne distruge,
Dar oricum, totul militează -
Se-ntocmesc căi indifuge.
Arată totul la alegere,
Dar nu-i totul cu folos,
Aș da versu-n înțelegere
Pentru cei mai valoros.
Stelele-s doar în paradis
Visându-le d-aici, de jos,
Dar viața-i un manuscris -
Fiind cel mai prețios.
Viața-i ca și-o frunză,
Când mai vine toamna
Te legi de-o pânză
Să nu-ți cazi capcana...
O rază de lumină
O rază de lumină,
Călătorind fină,
Străbătuse cu doctrină
Întunericul din mină.
Tot așa, bătut a fost,
Fără nici un cost,
Întunericul lipsit de rost
Lăsat făr' adăpost.
Trece pe la judecată
Și inima întunecată,
Ce s-a lăsat vindecată
De lumina cea marcată.
12.05.24
Stelele
Cerul se-ntunecă,
Stelele-alunecă,
Voios strălucind
Pământul luminând.
Cerul înstelat
Cu privirea furat,
Furia alungând
Bucuria aducând.
În fața mea apare-o stea
Și puternic strălucea,
Din vârful casei se vedea,
Cum falnic mă privea!
O stea mai mare
Lângă Luna sclipitoare,
Strălucea tot cu ardoare
Parc-ar fi o confirmare.
11.06.2021
Tăticul meu
Tăticul din coline,
Cu gropi pline,
Mereu spre mine
Cu flori vine.
Îmi da el o păpădie
Dacă-i spun o poezie,
Îmi dă el o jucărie
Dacă-i cant o melodie.
Mereu m-a protejat,
De tot m-a aparat,
Dar... acum el a plecat,
Totu-n urmă a lăsat.
21.03.2018