Privirea ta

Tu, aripile mele prea fragile

Ce au cedat din prima zi de foc…

Trecut-au pan-acum prea multe zile

Si despre tine nu mai stiu deloc…

Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,

Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…

Ma tine prizonier si-mi da ferestre

Atat cat doar sa-mi pot imagina.

Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?

Strabat in lung si-n lat acelasi drum -

Dup-un amar de chinuri si de vrere

Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?

Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!

Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!

S-aud ca tu jongland printre ruine,

Franturi de suflet ai lipit la loc…

C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!

Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,

Se reaprinde-n scrumiera la fereastra

Cand  ma intreb pe unde esti acum!

Ce păcat că nu-ți mai amintești de noi

Și mă lași să plâng în perne moi,

Golindu-mă picatură cu picatură 

Și tot ce-a rămas e numai ura.

Fără culoare este viața mea

De când tu ai plecat din ea

De când m-a părăsit inima.

Tot ce pot să fac acum este să sper,

Dar e greu când nu mai sunt nori pe cer,

Și nici flori pe pământ,

Să le folosesc la un descânt.

Căci, numai așa te pot aduce înapoi,

Însă într-o altă formă,

De strigoi.

Vreau să te văd fericită,

Cu cine ești acum,

Am crezut că-mi ești iubită,

Dar ne-am pierdut pe drum

Credeam în sensul unic,

Cu mers doar înainte,

N-ai respectat nimic,

Din ce ne-am pus în minte

Nu știu unde-am greșit, 

Sau poate nu,

M-acuz că n-am simțit,

Ce rece ai fost tu

Eu mă gândeam la viitor,

Și la copii făcuți cu tine,

Tu ai ales un alt decor,

Crezând, că-așa-i mai bine

Dacă cumva nu-ți va fi bine,

Și de mine ți-aduci aminte,

Să știi că dorul pentru tine,

Rămâne-aprins și e fierbinte

Voi aștepta un timp să treacă,

Și focul inimii, poate îl sting,

Să-mi vindec boala cardiacă,

Și un nou dor, să-ncerc...s-aprind!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Să-ți cobor stelele de pe cer,
le-aș așeza pe față și aș face colaje.
Te-aș privi cum n-aș putea de sincer
și am trăi meschin, ca două personaje.

Dar mie-mi place marea s-o zăresc în ochii tăi,
să-ți strălucească lumina părului ud.
Te-aș mângâia blând cu ochii mei uscați și răi,
ca jocul nostru să continue tot mai mut.

M-afund tot mai adânc în întunericul ocean
și pot doar să observ ceea ce e neînsemnat.
Căci doar glasul tău mai este cântec de pian,
Iar ce avem noi nu este adevărat.

Mi-ai prezentat și marea, soarele, și spațiul protector,
Ființe nedumerite în fumuri de arsură.
Mi-ai furat inima asemeni unui infractor,
lăsând în urmă drumul fără de căldură.

Am căzut printre rândurile amestecate de dorințe,
când vorbele tale mi-au oferit siguranță.
Medusa ta sunt eu, aleasă dintre ființe,
Sau doar am fost, cândva, acum — doar ignoranță.

Vin dulce prelins de-a lungul gurii,
ca toate cuvintele rostite de tine.
Speranțe împietrite prin arta literaturii,
'medusa ta' ce-a distrus niște destine.

Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.

Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.

Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!

Străpung hârtia cu penița,

sângerând, scriidu-ți numele, 

tremurând, cerneala alege

încet culoare veșniciei 

și cum privirea s-o-mbie...

Ți-aș adormi pe piept,

ca pe-o rece iarbă-n 

asfințit de vară,

și m-aș trezi în miez de noapte

privind coroana stelelor 

ce-n ochii tăi se odihniră...

Aș adormi-napoi ca

iarna lângă sobă,

strâns la pieptul tău

s-aud orice secundă 

din eternul-mpreună...

De-ai s-ajungi

În versuri lungi,

Vreau ca să-ți descriu,

Sentimentul cel mai viu...

S-a ivit în claritate

Și n-a fost el înțeles,

Dar apoi cu puritate

S-a lăsat subînțeles.

Mereu m-am tot gândit

Că-n nimic nu mă implic

Dar oricum mi-ai împărțit

Sentimentul cel lipsit.

Nu știu cum ai reușit

Dar cumva m-ai cucerit

Fiind atât de diferit

Te-ai ales a fi iubit.

În ritm grăbit

Soarele a răsărit

Și frumos a licărit

Într-un deal umbrit.

La fel și dragostea

Precum o stea,

Mereu călătorea

În inimioara mea.

13.05.24

Timpul oricum prea repede trecea

Chiar dacă se mai oprea

Noi doi, am fost și vom fi

Găsiți în infinitul ce nu se va sfârși.

Tu ești soarele ce mă-ncălzește,

Luna sub care visez,

Timpul ce se mai oprește

Fără să-mi imaginez.

O mie și una de stele din noapte

Îmi comunică prin șoapte

Fiind aprinse pentru a-ți arăta

Calea spre inima mea.

Un simplu fenomen am distins:

Înainte de tine… nimic n-avea sens

Dar, acum, fără ca să mai gândesc

Împreună cu tine, simt ca trăiesc.

Doar evitând vorba lumii,

Urmându-mi vocea inimii,

Spre tine călătoresc

Ca să-ți spun că TE IUBESC!

20.08.24

Azi e o zi mare,

E o sărbătoare,

Întâi septembrie în prag

Ne întâmpină cu drag.

Profesorii și învățătorii

Ori de câte ori sunt fericiții

Ținându-ne morală,

Sosind din nou la școală…

Reunirea cu colegii,

Trăsnete de artificii,

Ajutor la orice temă,

Ne tot pune în dilemă.

Compusă pe 01.09.2021

Scumpă copilărie

Dragă, argintie,

Mereu cu bucurie

În cămașa aurie.

Pe dealuri alergând,

Floricele culegând,

Coronițe împletind

Și pe cap purtând...

O copilărie fericită,

E viață împlinită!

Fără mamă, tată,

E viață zbuciumată!

Copilăria-i o povață,

Ce mă-ndrumă-n viață!

Cu bujori în obrăjori,

Cu lacrimi în ochișori.

Copilăria e ca o floricică

Ce-nflorăste ca o mămică,

Dulce, dragă și duioasă

Ca bunica de frumoasă!

Copilăria-i prețioasă,

De Dumnezeu aleasă!

Cu bomboane, ciocolată,

Cu o mamă și un tată.

Ce scurtă-i copilăria!

Plecând cu bucuria!

Ce-n suflet o aveam,

Cu drag o purtam...

Copilăria-i lucru de sfânt

Ce-l găsești doar pe Pământ!

Pe ploaie alergând,

De tristețe plângând...

Totuși florile copilăriei

Sunt amintirile veseliei,

Veselia de odinioară,

Cea de ultima oară.

La tăticu alergam,

El în brațe mă lua,

Pe obraji mă săruta -

Ce copilărie dulce aveam!!!

Compusă pe 16.10.2019

Cerul se-ntunecă,

Stelele-alunecă,

Voios strălucind

Pământul luminând.

Cerul înstelat

Cu privirea furat,

Bucurie aducând

Iar furia alungând.

 Compusă pe 11.06.2021

În fața mea apare-o stea

Ce puternic strălucea,

Din vârful casei se vedea,

Cum falnic mă privea!

O stea mai mare

Lângă Luna sclipitoare,

Strălucea tot cu ardoare

Parc-ar fi o confirmare.

Frunzele stau vestejite,

Norii plâng tot de tristețe,

Vântu-ncepe să se agite

Străbătând cu acuratețe.

Pasările nu mai ciripesc,

Nu se-aud nici ciocăniri,

Urșii nu mai mormăiesc

Cum ar fi la-lor meniri...

Totu-i trist și melancolic

Cât mai stăm așa nostalgici

Sentimentul nostru toxic

Devenind tot mai magmatic.

Muzica-i cam fără sens,

Dansu-i făr’ de înțeles,

Timpul stă în contrasens

Trecând totul în exces...

12.10.24