4  

Ziua a șasea

 

Vai cât a râs și Dumnezeu când ne-a făcut,

Că n-a avut îndeajuns nici lut,

Că omul lacom cum se știe,

Cu patru mâini a vrut să fie.

Apoi ceruse doar cu gândul,

Ca El, să ia să amestece pământul,

Să plângă peste el cu câțiva stropi,

Să-i facă două guri și patru ochi,

Să clevetească-ntruna verzi și-uscate,

Să aibă ochi în față și la spate.

Apoi, ceru să crească la tot pasul mană,

Iar el doar să mănânce și să doarmă,

Iar îngerii în ziua de Sabat,

Să îi aducă mana lângă pat.

Ceru apoi să-i dea și libertate,

Să-și ierte singur mari păcate,

Să fie creator când vrea să fie,

Stăpân pe moarte și vecie...

Vai cât mai plânge Dumnezeu că ne-a făcut,

Și-a pus pe îngeri să dea știre,

Că omu' acesta nou născut,

Nu-I seamănă la chip și nici la fire.

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Ziua a șasea

Date of posting: 20 марта

Views: 67

Log in and comment!

Poems in the same category

переживание

Зачем же это мне мучение,

Зачем же жить так каждый день:

Кричу, рыдаю, режусь

Не ем практически весь день.

Лежу в крови я и мечтаю

Чтоб было все как я мечтала

Чтоб полюбил меня один,

Но все мне боль по причиняли

Все поигрались и ушли.

Я бьюсь в истерике от боли,

От боли в сердце и в груди.

Не сплю ночами-

Все мысли одолевают,

Как же понравиться ему

Как бы не убить себя

Стремясь достичь любви,

Читаю книжки чтоб стать умнее

Чтоб скучно не было ему.

Но все же нравиться другая,

Другая нравится ему.

More ...

Vată de zahăr

În laboratorul numit bucătărie, vom face experimente,

Din unele raționamente,

Cum că ar fi interesant să mâncăm ce n-am gustat de două decenii,

Da, fix de două decenii, nu spun tâmpenii,

Fără prea multe ezitări

Sau orice alte amânări,

Ne apucăm să facem vată de zahăr,

Ce altceva ar putea pofti un suflet tânăr?

Așadar, ne trebuie zahăr, 

Nu mult, doar 250 de grame,

Dacă vreau să o fac mai dulce, nu strică alte câteva micrograme,

Adăugăm 30 de grame se sirop de glucoză,

Mă străduiesc să nu mai depășesc această doză,

O jumătate de linguriță de oțet alb și 120 de mililitri de apă,

Presimt că vata să prindă contur o să înceapă,

Mai punem și 500 de grame de amidon de porumb,

Opțional, mai folosim și bomboane colorate, nu doar albastre, că începe să capete culoare de plumb,

Mai punem și roșii și obținem violet,

Chiar arată ca în poza de pe acel bilet

Lăsat pe masă,

Fără de care vata nu ar fi putut să-mi iasă.

Poftă bună vă urez,

În timp ce vata cu bucățele minuscule de ciocolată mi-o decorez.

More ...

JUDECATA

În aula aceluiași proces
Am venit la sesizare
Tu să aperi blând
El din interes
Să acuze ... să acuze
Și toți
Într-o legitimă apărare
Cu ,, da ,, cu ,,nu,,
Din pro,, și ,, contra,,
Sentința nu-i de mirare.
E ora când
Pronunțarea apăruse deja în ziare…
Jurații ne-au citat-o.
Ce păcat de aulă
De distinsa adunare…
Când totul se putea rezolva
La un chioșc cu ziare….

More ...

Din același izvor

Toți suntem la fel,

Suntem asemenea miilor de maci

Ce-mpodobesc câmpiile,

Suntem asemenea păsărilor

Ce dau glas văzduhului,

Suntem asemenea peștilor

Ce săgetează apele,

Suntem asemenea copacilor

Ce înfrumusețează fața pământului,

Suntem asemenea frunzelor

Ce izvorăsc din muguri

Primăvară de primăvară,

Iar toamna iau foc

Și îngrașă pământul.

 

Suntem Adami și Eve;

Nimic diferit la o primă privire,

Simetrie,

Aceleași urechi, ochi sau petale,

Suntem un tot

Asemenea firelor de păr

Ce împreună alcătuiesc

Frumusețea capilară,

Suntem un tot

Într-un nucleu al vieții,

Dar fiecare are rolul lui,

Așa cum ochiul adună lumina,

Iar nasul parfumurile,

Trăim, simțim, dar facem parte

Din același izvor.

 

Suntem la fel,

Toți izvorâm din aceeași rădăcină,

Urcăm munți,

Coborâm văi,

Unii suntem mai buni,

Alții mai răi,

Unii par mai bogați,

Alții mai săraci.

 

Deși avem aceeași identitate,

Cursul fiecăruia e diferit;

Totul depinde el însuși

Cum se educă.

 

Prin educație

Florile tale pot străluci

Într-un mod unic,

Apa ta e mai limpede,

Păsările tale

Pot cânta asemenea privighetorilor,

Educația e cea care face diferența,

Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,

Cântecul corbului sau al mierlei.

 

Punctul de pornire

E izvorul aceleiași stânci,

Dar drumurile sunt diferite,

Tulpinile mai netede

Sau mai ascuțite.

 

(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)

More ...

Abuz

 

În umbra tăcerii, unde cuvinte grele zac,

Pe un teren sterp de vise, abuzul își face loc,

O lume unde criticile cad ca ploi reci,

Și umilința începe , un drum drept.

 

Controlul se întinde, un lanț nesfârșit,

Izolarea, un zid gros între inimi construit.

Pe străzi de singurătate, pașii se pierd,

În costumul de zi cu zi, libertatea-i grea,rãu.

 

Manipularea, un dans sinistru, pași măsurați,

Vinovăția, un costum greu, pe umeri aruncat.

Realitatea, un tablou distorsionat, culori amestecate,

În ochii minții, adevărul e deseori, crud, negat.

 

Neglijarea, o rană adâncă, tăcută,

Sentimente ignorate, promisiuni uitate,

Confortul, un străin pe strada speranței,

Unde lacrimi și zâmbete sunt deopotrivă închinate.

 

Blamarea, o sabie cu două tăișuri,

În inima relației, adânc, se înfige.

Vinovăția, o eșarfã cam strâmtã la gât,

În sala judecății, doar eu vinovat.

 

Jocuri mintale, un labirint fără ieșire,

Gaslighting, lumini false în noapte,

Memoria, un puzzle cu piese lipsă,

Încrederea în sine, un castel de nisip, dispare.

 

Intimidarea, un monstru ce umblă liber,

Amenințări, cuvinte ce taie ca o sabie.

Frica, un companion constant,

În inima nopții, speranțele se despart.

 

Șantajul emoțional, lanț invizibil,

Compasiunea, o armă împotriva voinței.

Frica de singurătate, un ecou în gol,

În acest teatru al durerii, fiecare rol, solo.

 

Chiar și în întuneric, o scânteie poate străluci,

În adâncul abisului, speranța refuză să moară.

Pentru fiecare suflet rănit, există o cale spre lumină,

Fiecare pas contează, în zori de zi.

 

More ...

Noua ordine...

 

De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,

Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,

Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,

Cu foamete, război şi închisoare?

 

De ce o mamă e părinte unu?

De ce un tată e părinte doi,

Iar sclavul e acum stăpânul,

Ce ne subjugă pe amândoi?

 

De ce-mi schimbaţi profund gândirea,

Şi obiceiurile din strămoşi?

Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,

Supuşi şi mai puţin evlavioşi.

 

Copiii ni-i luaţi de lângă noi,

Să-i educaţi întru doctrina voastră,

Îi masacraţi despotic pe eroi,

Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.

 

Un lucru important însă aţi uitat,

Şi sfânt la neamul românesc,

Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,

Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.

 

Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,

Aprind făcliile în vatra ţării,

Iar voi şi-acela care-i călăuză,

Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.

 

More ...

Other poems by the author

Eu ţi-am spus…

 

Eu ţi-am spus… într-o toamnă ploioasă,

Când picuri dansau pe-a ta faţă frumoasă,

Când vântul sufla neîncetat şi câinos,

Prin rănile din sufletu-ţi blând şi pios,

 

C-am să plec undeva la capăt de lume,

Unde soarele se pierde-n genune,

Şi luna urlă neîncetat la pustiu,

Aruncând peste noapte praf argintiu.

 

Eu ţi-am spus… neîncetat la ureche,

C-am să zbor către lumea cea veche,

Pe-alt tărâm unde-s pajuri şi zmei,

Şi-am să lupt pentru tine cu ei…

 

Iar apoi să mă-ndrept spre Demiurg,

Şi să-l rog, spre sfârşit, în amurg,

Nemurire să sufle peste ochii mei reci,

Să rămân lângă tine peste moarte, pe veci.

 

More ...

Irigaţi Sahara sufletului meu

 

Irigaţi Sahara sufletului meu,

Plantaţi copaci şi daţi speranţă,

Umbrit voi încerca mereu,

S-aspir din nou la viaţă,

Dar irigaţi Sahara sufletului meu.

 

Precum copiii faceţi castele,

Din acest blestemat nisip,

Închideţi-mă în turnurile cele,

În care speranţele se înfirip,

Dar faceţi castele …

 

 Irigaţi Sahara sufletului meu,

 Râuri să fie fericiri şi iubire,

Altfel ofrandă voi fi pentru zeu,

Iar pentru mine doar amăgire,

Irigaţi Sahara sufletului meu.

 

Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte,

Veniţi feţe acoperite, că-i bucurie,

S-a dus emirul, e ostenit, nu mai poate,

Trecut-a cea fost şi n-o să mai fie,

Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte.

More ...

Portret

 

Plimbându-mă prin parc discret,

Aud o voce sugrumată de tutun,

"Maestre, hai să-ți fac portret,

Că pentru astăzi e preț bun..."

 

Mi-e gândul abătut în altă parte,

Mă uit cu coada ochiului la el,

"Sunt prea bătrân de poză frate,

Și prea hidos pentru al tău penel."

 

Dar mă gândesc cu jind la tinerețe,

Că - mi era drag de cum eram,

Mă întorc, și apoi cu politețe,

Îi spun doleanța ce-o aveam:

 

" De ești așa de bun cum zici,

Pictura să mi-o faci din vorbe,

De mă privești portretul ai să-l strici,

Și nici nu te-ncadrezi în norme.

 

Mi-e fața ponosită și ridată,

Căci mult am plâns în viața mea,

Te rog s-o faci puțin catifelată,

Exact ca-n tinerețe cum era.

 

Mi-s ochii șterși fără sclipire,

Cu irisul umbrit, nedefinit...

Te rog să-i pui pe cei de mire,

Că îmi erau de albastru infinit.

 

Mi-e părul alb ca neaua de zăpadă,

Că mult am chinuit și suferit,

Să-i pui un pic de negru, să se vadă,

C-am fost îndestulat și fericit.

 

Mi-e mâna moale ca de moaște,

Trudită-n grele munci de vulg,

Tu să mi-o faci c-atunci la oaste,

Când arma-n palmă îmi părea un fulg.

 

Un singur lucru însă îți mai cer,

Chiar dacă ție ți se pare inutil,

Să-mi pui și suflet... dar la el

Nu schimbi nimic, că-i de copil."

More ...

Cuibul

 

Acum străin de corbi, ieri alăptat de cucă,

Am vrut s-aduc lumină-n cuib printre frunziș,

Cu toții m-au lovit cu ciocul crezând că-s o nălucă,

Ce vrea să fure cuibul, să-l ducă în vreun desiș.

 

Dând penele-ntr-o parte vazut-am ochi de vulturi,

Cum stau sub mama cucă, pe care o alintă,

Şi toţi cu gheare ascuțite, cu pinteni, și cu scuturi,

Văzând lumina adusă, săriră să mă-nghită.

 

Degeaba tot le-am spus că nu pot ciripi ca turturica,

Iar gheara s-o ascut pentru un loc pe veci în cuib,

Să lupt cu mama cucă, s-o mint, să-mi știe frica,

Pe ceilalți să-i alung ori cu otrăvuri dulci să îi îmbuib.

 

De sila ce mă prinse, de croncănit, de gheara lor,

Zburai în munți spre crestele albite și stinghere,

Iar nopțile plângeam, bolnav, în preajma stelelor,

Ca mielul pe altar, supus nevinovat spre-njunghiere.

 

Un vânt pribeag ce urcă tot mai des pe creste,

Un bun prieten ce-mi suflă-n aripi când mă-nalț,

Îmi șuieră grăbit de toamnă, în șoaptă, o veste,

Că-n vechiul cuib e întuneric iar corbii alungați.

More ...

Ochiul trist

 

Din ochiul trist îți mușc privirea,

Pupila albă voluptos îți mestec,

Și-ți simt pe limbă neiubirea,

C-un soi de iz demonic în amestec.

 

Ți-e tânguirea numai lacrimi,

Și mângâi pedestaluri de statui,

Ai oferi un suflet plin de patimi,

Dar nu oricum, oricând și orișicui.

 

Ai dreptul de-a stârni furtuni şi geruri,

De-ați hărăzi în soartă propriul labirint,

De a umbla în pielea goală -n ceruri,

Sunând apocaliptic din sânii-ți de argint.

 

Dezbracă-ți penele de înger necăzut,

Şi desenează pe nisipul lunii crini,

Să intru-n transă când mă simt pierdut,

Să mângâi stele în timp ce tu suspini.

 

De ți-ar simți și Creatorul frământarea,

Tristețea unui embrion în cioc de barză,

Ți-ar oferi pe gratis oceanele și marea,

Și-n ochiul trist, ţi-ar implanta o rază.

 

 

More ...

Geea

 

Sclipirea apei te-a străpuns, 

Şi a erupt apoi prin vene, 

Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns, 

Să asfințească sub ale tale gene. 

 

Mici bulgări de lumină te-nconjoară

Mimând un ritual nepământean, 

Iar luna de pe ceruri se coboară, 

S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan. 

 

Aduci un farmec mai aparte lumii, 

Când dănțui grațios pe stele, 

De acolo parcă-ți sunt străbunii, 

Căci porți o constelație sub piele. 

 

Big-bangul pare ar fi al tău surâs, 

Când universul se rezumă la o cifră, 

Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns, 

Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.

 

 

More ...