ȘOAPTA NOPȚII

  eu am vrut numa sa ma asculti

  dar tu tot ce ai făcut a fost sa renunți

  cu ce am greșit ca sa ma uiți ?

  sufletul meu încă nu uita

  iubirea ta ce mi-ai dat-o odată

  inima inca o așteaptă

   hai sa ne întâlnim

   și sa mai vorbim

   despre tot ce ne-a durut

   despre zilele in care ne vedem

   și ne sărutam

   ca doi adolescenți nebuni

   lasă-mă sa te mai pot avea

   măcar odată să te mai pot vedea

   cu inima să mă gândesc

   ca mă iubești

   dar în zadar mă tot intreb

   de cea ce eu nu mai am

Vino! de-ai ști de când eu te aştept

Sunt dependentă de-o ultimă îmbrăţişare

A mea durere crește si parcă nu e drept

Că ne-am găsit și ne-am pierdut

Fără să fim pentru ultima oară.

Vino! Degrabă în brațe să mă strångi

Să mă scapi de toată durerea

Să-ti zâmbesc obscen de timid

Cunună să ne fie un vin și plăcerea

Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon

Să iți cobor n ritm de blues pe piele

Să mi te fac din om, nemuritor

Tu sá mă faci, cea mai fericită femeie.

Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic

Să-ti fiu femeie pe ascuns

Să mă poftești c-un dor artistic

Să mă ai..si să nu-ți fiu de-ajuns!

Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă

Într-un ultim pahar de vin

Scânteia țigării s-o ținem aprinsă

Până când zorile se vor ivi.

Vino! Te-aștept în octombrie

De-un an mi-e toamnă să fim

Să simt cum îmi curge prin vene

Picături de viață din noul tău vin..

Ți-o jur, că nu mă superi cu vorbe de ocară
Si nici când palme grele eu pot să îți ofer,
Nu am în suflet stropul din vița cea amară,
Căci am uitat demult la tine cum să sper.

Avusei câte vise și cât erai de viu,
Acum ți-e glasul simplu și nici nu prea vorbești
Si miezul bun din tine l-ai pus într -un sicriu
Si-i țintuit, prea bine, de legile- omenești.

Te uiți la știri și filme cu monștri, sau război,
Si toate faci la oră, ca-ntrun jurnal rescris,
Din care ruptă -i fila cu orele în doi,
Dar nu uita, amorul că nu se vrea ucis!

Amanți să-mi fac o mie, că nici n-ai observa -
Atât îți sunt de dragă, atât mă cercetezi.
Ca coaja de lămâie e astăzi gura ta,
Pe care ca ștampila pe buze mi-o așezi.

Am obosit de tine și ani am parca-o mie
Si-i port ca o povară și grea mi-i existența.
Decât să am în casă bolnavă armonie,
Mai bine m-ai scuti să îți admir – prezența !

Te văd ca pe o umbră pășind prin fața mea
Si nu mai ai lucire și nu mai ai mister;
Atâta sărăcie eu văd pe fața ta
Si am uitat, demult, la tine cum să sper.

nu te-am rugat să-mi fii erou,

nici stea pe cer sau răsărit.

dar să mă strigi, măcar cu dor,

te intrebi vreo dată… ai greșit?

Am crezut că totu-i doar în mintea mea

Dar sufletul mi-i plin de tine 

Ești omul ce nu-l pot avea

Deși trăiești fără să vreau în mine.

Și știu că tot ce simt e pur

În fiecare zi cerul mă vede

De când te știu un dulce chin îndur 

De te-ai vedea prin ochii...n-ai crede!

Ne mai îmbrățișăm în lumi necunoscute

Unde ne-ncântă un clinchet de pahar 

În realitate suntem suflete născute 

Care s-au cunoscut... dar in zadar...

Și simt că ești acolo undeva

Și mă-nfrânez să nu mai sper...

C-un dulce vin să ieși în calea mea

Pierdută-n visul meu... te chem...

Mă joc în părul ei

Cu un cârlionț,

Și-i cad în poală

Ca lovit de glonț

Ochii mi-i ridic

Să-i văd privirea,

Îi simt tristețea

Și...dezamagirea

Mă lasă să adorm

Pe-al ei picior subțire,

Visez cum mă sărută

Dar e doar amăgire

Deschid ochii ușor

Și singur mă găsesc,

Îi chem numele ei

Ecoul doar primesc

Am fost prea egoist

Cerând mereu iubire,

Făr' să ofer în schimb

Un dram de fericire

Degeaba am regrete

La tot ce s-a-ntâmplat,

Rămân cu amintirea

Și tare trist...că a plecat!

  Tot  mai vreau să spun ,că pot

Timpul  să-l opresc în loc  ,

Poate  face un popas

Undeva  pe alt  făgaș .

Cred ,că și el e stresat

De atât de mult  umblat .

Timpul  fuge se strecoară ,

De  l-ași  prinde ,l-asi  lega

M-ași  certa mereu  cu el :

Pleacă timp  din calea mea !

Tu ai veșniciia !...

Dacă s-ar putea vreodată

Din cenușă să renasc

Și creatorul m-ar întreba

Când și unde în ce secol

Doresc a învia?

Nici n-aș prea mult pe gânduri;

Vreau în epoca de piatră

Să port arc , să port săgeată

Să fiu liber să colind

Șă  fac tot ce-mi pun în gând.

Să am frați să am surori

Să ne încălzim la soare

În zile desărbătoare

Să ne spele apa ploii

Grija să ne-o poarte zeii. 

De unde știe neaua ca-i vremea 

Să se astearnă , pe ramuri și la tâmple

Și c-o să fie iarnă ?

De ce norul pânge în ploaie ?

De ce floarea trece în fruct ?

De ce umbra în noapte piere ?

De ce acești ochi zânbesc tristi ?

De ce iubitul meu ,pe al vieții drum

Clipa netrăită s-a prefăcut în scrum .

Ce cătușe ne mai despart , 

Și cât sunt de grele ?

Astăzi mi-a bătut în geam 

Odată cu zorii,

Raza ochilor tăi 

Ca talazul mării...

Chiar și zorii cenușii

Presărau lumină ,

Și  în sufltu-mi  bonlav 

Parfum  de sulfină.

Val de  aer parfumat 

Trece prin  perdele...

Dor , regrete ,neîmpliniri

Ploaia  să le spele.

Romantică-i toamna târzie

Ornată în tonuri ciudate

Miracol de frunze pictate-n

Aromă de brumă și ceață.

Natură bogată cu ochi ruginii

Tresare când vântul se zbate,

Icoană pictată a frunzelor moarte,

Caleașcă de aur cu sori încărcată

Aromă de toamnă cu lacrimi udată.

Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?

Fii modestă ,nu râvni

Bunurile altcuiva ...

De ai mult ,de ai puțin ,

Preț au doar ,sufletul bun ...

Vorba bună și sfătoasă ,

Înțelegere în casă ,

Sănătate ,voie bună.

Astea ,de sunt lângă tine

Esti bogat și ai de toate !...

Am dreptate?...