Din nou spre soare
Steaua mea s-a stins,
Frunza palidă,a plâns,
Raza gândului ardea
Visului ce -mi surâdea..
Mă udă bolta cu cenușă,
Arunc cheia de la ușă,
Că să nu mă -nchid în casă,
Zdrențuită și ploioasă...
Îmi pierd urmele în zare
Și amintirile în mare;
Mă vindec când mă doare
Și zbor din nou spre soare..
Poems in the same category
PURITATE
Gândindu-mă la tine eu
Te privesc tăcut-mirată;
Sărutându-ți fruntea ta
În noaptea mea uitată.
Tu ești cerul meu senin
Plin de stele luminoase,
În noaptea ce se perindă lin
Ce-mi scânteie în ochii mei raze.
Iubirea mea ești tu,
Cerule, senin, albastru,
Cel ce-nrourezi pământu
Umplându-l de verdeață.
colaj//1
ninge liniștit
peste
orașul răsfirat
pe țărmul mării.
vocile mamelor-
puțin răgușite,
îndulcesc
al zăpezilor crivăț.
tot mai mulți pescăruși
dau târcoale pe la geamuri înghețate,
așteptând
firimituri de pâine.
adânciți în labirintul cărților,
printre drumuri, poduri,
și hărți,
copiii caută- la fel ca pescărușii,
un strop de iubire.
Azi cânt…
Azi cânt cu trupul spart în mii de strune,
Și fiecare sunet e un țipăt neuman,
Născut de mine, și înfiat de lume,
Dar mai apoi, trecut în acte ca orfan.
Eu cânt cu ochii plini de vechi ruine,
Cu mâinile tăiate de lumini ce dor,
Iar sângele ce-mi curge printre rime,
Încheagă un poem ce n-are autor.
Cântarea mea nu caută iertare,
Ea urlă-n cer și plânge pe pământ,
E trupul meu strivit de orișicare,
De Dumnezeul care tace crunt.
Eu cânt cu mâinile legate strâns la spate,
Ca un ocnaș al propriei lumini,
Și-n mine clopotul durerii bate,
Iar sunetul mi se strecoară-n rădăcini.
Azi cânt dintr-un mormânt care respiră,
Cu gura spartă-a dorului prelung,
Și fiecare notă, mă supără și miră,
Că n-o aud decât atunci când plâng.
Iar cântecul, o lacrimă tăcută,
Se-ntoarce-n mine ca un duh hain,
Să strige lumii cu o șoaptă mută:
Veniți, azi cântă versuri, un străin!
Și lira, zilnic, în trupu-mi tânăr sapă,
O cruce fără nume, fără semn,
Și-n ochi, mi se adâncește-o groapă,
În care cântecul prin sita lumii-l cern.
Treptat, treptat...
Treptat, treptat prin viață trecem toți,
Cu un destin ce-i scris la fiecare-n cer,
Mai bravi, mai harnici, mai netoți,
Și fiecare pas de-al nostru e-un mister.
Privim spre cer, și cerul nu răspunde,
Ne poartă doar pe drumuri de uitare,
Și glasul nostru, stins, în noi pătrunde,
Ca un ecou ce-și caută scăpare.
Ne duce viața ca un vânt printre ruine,
Prin labirintul zilelor de fum,
Și întrebăm ades stihiile străine,
De ce-i noroi și spini pe-al nostru drum?
Ne-apasă întunecimi și mari înfrângeri,
Dar mai apoi, sfârșim râzând în cânt,
Iar râsul ne apropie de îngeri,
Și ca o adiere ni-i viața pe pământ.
Și tot ce suntem, trup și suflet,
Va fi în veșnicie ca un tainic vis,
O cruce va marca al nostru umblet,
Și-un nume ce în ceruri va fi scris.
Ultim drum
Azi am plecat pe ultim drum,
Cu îngerul plângând pe umăr,
Purtam în plete vin și scrum,
Femei și dansuri fără număr.
El tot plângea pe înfundate,
Oprind la crâșma lui Satan,
Şi am băut pe nemâncate,
Plătind ca-ntodeauna cu un an.
Pe toți i-am cheltuit cu ardoare,
Şi nu mai am o zi în buzunare,
Aș mai lua puţin de la fârtaţi,
Dar toţi sunt lefteri şi plecaţi.
PURITATE
Gândindu-mă la tine eu
Te privesc tăcut-mirată;
Sărutându-ți fruntea ta
În noaptea mea uitată.
Tu ești cerul meu senin
Plin de stele luminoase,
În noaptea ce se perindă lin
Ce-mi scânteie în ochii mei raze.
Iubirea mea ești tu,
Cerule, senin, albastru,
Cel ce-nrourezi pământu
Umplându-l de verdeață.
colaj//1
ninge liniștit
peste
orașul răsfirat
pe țărmul mării.
vocile mamelor-
puțin răgușite,
îndulcesc
al zăpezilor crivăț.
tot mai mulți pescăruși
dau târcoale pe la geamuri înghețate,
așteptând
firimituri de pâine.
adânciți în labirintul cărților,
printre drumuri, poduri,
și hărți,
copiii caută- la fel ca pescărușii,
un strop de iubire.
Azi cânt…
Azi cânt cu trupul spart în mii de strune,
Și fiecare sunet e un țipăt neuman,
Născut de mine, și înfiat de lume,
Dar mai apoi, trecut în acte ca orfan.
Eu cânt cu ochii plini de vechi ruine,
Cu mâinile tăiate de lumini ce dor,
Iar sângele ce-mi curge printre rime,
Încheagă un poem ce n-are autor.
Cântarea mea nu caută iertare,
Ea urlă-n cer și plânge pe pământ,
E trupul meu strivit de orișicare,
De Dumnezeul care tace crunt.
Eu cânt cu mâinile legate strâns la spate,
Ca un ocnaș al propriei lumini,
Și-n mine clopotul durerii bate,
Iar sunetul mi se strecoară-n rădăcini.
Azi cânt dintr-un mormânt care respiră,
Cu gura spartă-a dorului prelung,
Și fiecare notă, mă supără și miră,
Că n-o aud decât atunci când plâng.
Iar cântecul, o lacrimă tăcută,
Se-ntoarce-n mine ca un duh hain,
Să strige lumii cu o șoaptă mută:
Veniți, azi cântă versuri, un străin!
Și lira, zilnic, în trupu-mi tânăr sapă,
O cruce fără nume, fără semn,
Și-n ochi, mi se adâncește-o groapă,
În care cântecul prin sita lumii-l cern.
Treptat, treptat...
Treptat, treptat prin viață trecem toți,
Cu un destin ce-i scris la fiecare-n cer,
Mai bravi, mai harnici, mai netoți,
Și fiecare pas de-al nostru e-un mister.
Privim spre cer, și cerul nu răspunde,
Ne poartă doar pe drumuri de uitare,
Și glasul nostru, stins, în noi pătrunde,
Ca un ecou ce-și caută scăpare.
Ne duce viața ca un vânt printre ruine,
Prin labirintul zilelor de fum,
Și întrebăm ades stihiile străine,
De ce-i noroi și spini pe-al nostru drum?
Ne-apasă întunecimi și mari înfrângeri,
Dar mai apoi, sfârșim râzând în cânt,
Iar râsul ne apropie de îngeri,
Și ca o adiere ni-i viața pe pământ.
Și tot ce suntem, trup și suflet,
Va fi în veșnicie ca un tainic vis,
O cruce va marca al nostru umblet,
Și-un nume ce în ceruri va fi scris.
Ultim drum
Azi am plecat pe ultim drum,
Cu îngerul plângând pe umăr,
Purtam în plete vin și scrum,
Femei și dansuri fără număr.
El tot plângea pe înfundate,
Oprind la crâșma lui Satan,
Şi am băut pe nemâncate,
Plătind ca-ntodeauna cu un an.
Pe toți i-am cheltuit cu ardoare,
Şi nu mai am o zi în buzunare,
Aș mai lua puţin de la fârtaţi,
Dar toţi sunt lefteri şi plecaţi.
Other poems by the author
Despărțirea
Prin volbura de fum
Doi ochi alunecau
Pe marginea de drum,
O veste năzuiau..
Chemau din depărtări
Ființa tare dragă,
O strigau din zări
Lacrima s o șteargă ..
Căci dorul mistuia
Trupul pustiit
Și vântul bântuia
De jale chinuit.
Norii triști apasă
Pe obraz curgând,
Despărțirea nemiloasă
Amorțise -n gand...
Sub cerul prăbușit
Făptura se frământă
Într-un plâns înăbușit
De-o inimă frântă..
Pe -un drum părăginit
Blocată -n timpi de așteptare,
Buza gării rău famate
Împrăștie în jur duhoare,
Împânzind drumuri ferate.
Pasaju-i stropit cu mocirlă
Colcăie de pași grăbiți;
Un glas ,sinistru, urlă,
Scrâșnind din dinți.
Sosea trenul , scârțâind,
Pufăie din a lui rugină,
Văităndu-se în gând
De a lui veșnica rutină..
Prăfuit până -n coate,
Mutilat de la uzură,
Lipsit de-o salubritate,
Putea până și -n gură.
Puhoi de oameni zdrențuiți
Sălășluiau pe culoare,
Înfometați și obosiți,
Dormitau pe niscaiva ziare..
Trenul porni din nou agale
Spre o destinație oarecare,
Tremurând din balamale,
Tânjea în sine o schimbare..
Câte odată..
Câteodată vine ploaia,
Lăcrimând pereții,
Întunecănd odaia
În Surâsul dimineții.
Uneori ne fulgeră
Din Cerul prăfuit,
Gândul care tulbură
Obișnuitul circuit..
Din când în când e ceață
Și umbre mișcătoare
Privirea ne îngheață
Sub febrilul soare.
Sporadic ne inundă
Liniștea din hol
Ce tremură- n oglindă
Și ne prăbușim în gol.
Pe ulița copilăriei
Mă duc pașii in trecut
Pe ulița copilăriei;
Acolo unde am crescut
Prin basmul jucăriei.
Timpul parcă s a oprit
Pe băncuța jerpelită,
Din fața blocului zbărcit,
Ce găzduia a mea ursită.
Prin culoarul de castane
Nălucile se tot perinda.
Amintiri de sub obloane
Se reflectă ca n oglindă
Nucul din colț se indoise
Sub povara norilor
Și n taină îmi șoptise
Din odiseea anilor.
Prin frunzișul de aramă
Goneam copil odinioară
Cu bătături in palmă
Săream pe asfalt o sfoară.
Caruselul e n rugină,
Toboganul ,ros în tălpi.
Ce scârțâie n surdină
Sub bătrânii plopi.
Farmecul s a risipit
În vizorul meu de adult,
Dar etern va fi iubit
Cuibul meu cel de demult...
Un copil pierdut
Fugea desculț pe stradă
Un copil pierdut de mamă,.
Disperării cade pradă,
Privind in gol cu teamă.
Chipul ei la sân strângea,
Pe asfalt îl creiona,
Obrajii plânsi ștergea,
Cerșea din ochi si suspina.
Zdrentaros, flamand se așează
Pe o bancă roasa de rugină;
Ore -n șir stătea de pază,
Făcând din asta o rutină..
Nici ploaia nu -l urnea din loc,
Nici vântul ce îi dă târcoale.
De frig se strânse ghemotoc,
Atent la umbrele vocale.
Poate n mulțime se perinda ,
Rătăcit de el ,e mamă
În brate să-l cuprindă ,
Ce suferința-i va curma...
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Despărțirea
Prin volbura de fum
Doi ochi alunecau
Pe marginea de drum,
O veste năzuiau..
Chemau din depărtări
Ființa tare dragă,
O strigau din zări
Lacrima s o șteargă ..
Căci dorul mistuia
Trupul pustiit
Și vântul bântuia
De jale chinuit.
Norii triști apasă
Pe obraz curgând,
Despărțirea nemiloasă
Amorțise -n gand...
Sub cerul prăbușit
Făptura se frământă
Într-un plâns înăbușit
De-o inimă frântă..
Pe -un drum părăginit
Blocată -n timpi de așteptare,
Buza gării rău famate
Împrăștie în jur duhoare,
Împânzind drumuri ferate.
Pasaju-i stropit cu mocirlă
Colcăie de pași grăbiți;
Un glas ,sinistru, urlă,
Scrâșnind din dinți.
Sosea trenul , scârțâind,
Pufăie din a lui rugină,
Văităndu-se în gând
De a lui veșnica rutină..
Prăfuit până -n coate,
Mutilat de la uzură,
Lipsit de-o salubritate,
Putea până și -n gură.
Puhoi de oameni zdrențuiți
Sălășluiau pe culoare,
Înfometați și obosiți,
Dormitau pe niscaiva ziare..
Trenul porni din nou agale
Spre o destinație oarecare,
Tremurând din balamale,
Tânjea în sine o schimbare..
Câte odată..
Câteodată vine ploaia,
Lăcrimând pereții,
Întunecănd odaia
În Surâsul dimineții.
Uneori ne fulgeră
Din Cerul prăfuit,
Gândul care tulbură
Obișnuitul circuit..
Din când în când e ceață
Și umbre mișcătoare
Privirea ne îngheață
Sub febrilul soare.
Sporadic ne inundă
Liniștea din hol
Ce tremură- n oglindă
Și ne prăbușim în gol.
Pe ulița copilăriei
Mă duc pașii in trecut
Pe ulița copilăriei;
Acolo unde am crescut
Prin basmul jucăriei.
Timpul parcă s a oprit
Pe băncuța jerpelită,
Din fața blocului zbărcit,
Ce găzduia a mea ursită.
Prin culoarul de castane
Nălucile se tot perinda.
Amintiri de sub obloane
Se reflectă ca n oglindă
Nucul din colț se indoise
Sub povara norilor
Și n taină îmi șoptise
Din odiseea anilor.
Prin frunzișul de aramă
Goneam copil odinioară
Cu bătături in palmă
Săream pe asfalt o sfoară.
Caruselul e n rugină,
Toboganul ,ros în tălpi.
Ce scârțâie n surdină
Sub bătrânii plopi.
Farmecul s a risipit
În vizorul meu de adult,
Dar etern va fi iubit
Cuibul meu cel de demult...
Un copil pierdut
Fugea desculț pe stradă
Un copil pierdut de mamă,.
Disperării cade pradă,
Privind in gol cu teamă.
Chipul ei la sân strângea,
Pe asfalt îl creiona,
Obrajii plânsi ștergea,
Cerșea din ochi si suspina.
Zdrentaros, flamand se așează
Pe o bancă roasa de rugină;
Ore -n șir stătea de pază,
Făcând din asta o rutină..
Nici ploaia nu -l urnea din loc,
Nici vântul ce îi dă târcoale.
De frig se strânse ghemotoc,
Atent la umbrele vocale.
Poate n mulțime se perinda ,
Rătăcit de el ,e mamă
În brate să-l cuprindă ,
Ce suferința-i va curma...
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...