La ieșirea dintr-un tunel
Undeva se albește un capăt de tunel,
iar eu, din tren, îl aștept să vină;
prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea
și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.
Dar iată că din al ceasului ticăit rece
reiese inevitabilul trai umbrit,
mascat în trecerea prin trupul unui munte,
săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,
până la pământ când piatra aveau să i-o culce.
Și din fiecare bucată de macadam încins,
culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,
se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate
acel moment al părăsirii
obscurității inerente corpului mineral.
Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,
stau cu ochii ațintiți în beznă,
să-i întâmpine panorama pădurii
din care aburul verii tinere se ridică.
Category: Diverse poems
All author's poems: Rareș Gireadă
Date of posting: 9 августа 2024
Views: 377
Poems in the same category
Psalmi - IX - Îndulcește-mi veninul, Doamne!
Îndulcește-mi veninul, Doamne,
căci limba mea s-a făcut șarpe
și cuvântul meu – sabie.
Am vorbit adevăr, dar fără iubire,
și adevărul rostit fără Tine
a devenit otravă.
Mușcătura mea a lăsat răni,
nu pentru că am fost nedrept,
ci pentru că n-am fost blând.
Mi-am învins frații cu judecata,
dar mi-am pierdut sufletul în izbândă.
Doamne, eu nu vreau să câștig,
ci să mântuiesc.
Nu vreau să am ultimul cuvânt,
ci ultimul suspin de milă
pentru cel care greșește.
Îndulcește-mi veninul,
să nu mai usture ce ating, ci să aline.
Să nu mai tai cu glasul,
ci să cos ce alții au rupt.
Fă din fierea mea untdelemn,
din spinii mei — mângâiere,
și din firea mea aprinsă —
o candelă care luminează
fără să ardă.
Cine sunt eu să mustru?
Dacă n-ar fi fost harul Tău,
aș fi fost cel dintâi rănit,
cel dintâi vinovat.
Și poate sunt.
De aceea strig:
îmblânzește-mă, Doamne,
nu cu pedeapsă, ci cu dragostea Ta
care transformă fiarele în miei
și focul în rugăciune.
Copilăria mea
Scumpă copilărie
Dragă, argintie,
Mereu cu bucurie
În cămașa aurie.
Pe dealuri alergând,
Floricele culegând,
Coronițe împletind
Și pe cap purtând...
O copilărie fericită,
E viață împlinită!
Fără mamă, tată,
E viață zbuciumată!
Copilăria-i o povață,
Ce mă-ndrumă-n viață!
Cu bujori în obrăjori,
Cu lacrimi în ochișori.
Copilăria e ca o floricică
Ce-nflorăste ca o mămică,
Dulce, dragă și duioasă
Ca bunica de frumoasă!
Copilăria-i prețioasă,
De Dumnezeu aleasă!
Cu bomboane, ciocolată,
Cu o mamă și un tată.
Ce scurtă-i copilăria!
Plecând cu bucuria!
Ce-n suflet o aveam,
Cu drag o purtam...
Copilăria-i lucru de sfânt
Ce-l găsești doar pe Pământ!
Pe ploaie alergând,
De tristețe plângând...
Totuși florile copilăriei
Sunt amintirile veseliei,
Simțindu-le odinioară,
Ca fiind ultima oară.
La tăticu alergam,
El în brațe mă lua,
Pe obraji mă săruta -
Ce copilărie dulce aveam!!!
16.10.2019
Perfectul imperfect.
Motivat de frica mediocrității,
Păcatul te face slab,nu uita.
Ca să câștigi, ai nevoie de Dumnezeu,
Concentrare, fără ea nu poți câștiga, vei fi uitat.
Orice-ar fi, o să câștig.
Tot ceea ce ne îndepărtează de Domn,
Trebuie îndepărtat,
Trebuie să treci peste, chiar dacă e greu.
Îmi doresc așa mult,
Inima să mi-o deschid în fața Sa.
În fața Domnului să mi-o deschid,
Să fiu mai puțin ca mine, mai mult ca El.
Cum aș putea iubi fără a simți iubirea?
Ce faci când viața ramane fara sens?
Unde mergi, ce faci, unde te duci?
Acționează acum sau n-o vei mai face vreodată.
Învață să-ți controlezi mintea,
Astfel vei fi controlat de ea.
Acceptă ceea ce nu poate fi schimbat,
Nu te grăbi, căci vei fi respins, neschimbat.
Uneori simți singurătatea,
Dorindu-ți să n-o fi simțit,
Vina ta că ți-ai dorit ceva diferit,
Planul Său era altul, credeai că ești mai bun.
Domnul îți știe deja viața,
Las-o în ale Sale mâini,
Vei prospera și vei ajunge acolo,
În cel mai înalt loc.
Disciplinează-te, asta e cheia,
Du-te când nu vrei, fă-o când nu vrei.
Fă ce e corect, fie că nu vrei,
Încearcă și vei afla.
Atâtea întrebări fără răspuns,
Nu le-ai găsit căci nu încerci.
Trecutul nu te va ajuta,
Schimbă-ți viitorul.
Singur ești imperfect,
Cu ceilalți ești perfect.
Vă perfecționați, umplându-vă imperfecțiunea,
Aceasta dispărând.
Când nu mai vezi lumina,
Fii tu lumina.
Nu te mai lăsa în mâinile sorții,
Ia-ți viața în pumni și treci peste.
Vorbește sincer, atunci crești, înveți.
Viața n-are sens, e perfect,
Căci tu, chiar de ești imperfect,
Îi poți da un sens perfect.
Dragă jurnalule
Dragă jurnalule,
A mai trecut o zi,
Din acest vis nu mă pot trezi,
E ca un coșmar din care nu pot ieși,
În această viață în care nu pot iubi.
Ce e iubirea față de semeni?
Ce iubirea când durere ademeni?
Nu știu să iubesc,
Nu știu să trăiesc.
Încă o zi și încep să șovăiesc.
Încă o zi,
Încă o zi, iar de păcatele mele mă voi căii.
scumpul meu
scumpul meu, recunosc, sint bolnava, fara speranta.
medicina e neputincioasa, doctorii ce sa faca, nu stiu.
violez aspru si nemilos cu trecutul visele de dimineata,
cind ma trezesc de la plinsetul nenascutului nostru fiu.
primavara-a venit , dar vintul nu inceteaza sa bata.
eu traiesc la timpul trecut imperfect - al meu si al tau.
de-as putea, as intoarce, ce a fost intre noi doi odata:
poezii, sarutari, fericire, chiar si ceea ce-a fost mai rau.
boala mea-i incurabila si traieste in mine, vrei sau nu vrei,
(tot ce-a fost in trecut, ce-am trait foarte greu putrezeste),
dar, prin zimbete si incurajari a vechilor prieteni ai mei,
eu sint vie!, eu traiesc fara tine si se pare, ca-mi reuseste.
scumpul meu, nu uita sa zimbesti si, te rog, traieste-n realitate,
niciodata sa nu te pierzi in ceilalti si mereu fii sincer cu tine.
intre noi, (de la mine la tine) - zeci de versuri triste, epuizate
si foarte multa iubire cu alta, intre noi, (de la tine la mine).
La Pol...
Plămânii scuipă întruna promoroacă,
Și-nghit la prânz forțat câte-un ghețar,
Mi-e noaptea și mai lungă parcă,
De când în ochii tăi, înzăpezit apar.
Mi-a înghețat și îngerul pe umăr,
Și nimeni cum e bine nu-mi șoptește,
Trec urși polari puțini la număr,
Și văd zăpada cum în urma lor albește.
Aș da un urs pentr-o cafea fierbinte,
Și-un înger înghețat pentr-un culcuș,
Aștept pe o banchiză o focă să m-alinte,
Cu labele întoarse sub formă de căuș.
La Pol spun vorbe reci pământului turtit,
Și pescuiesc la copcă citate despre viață,
Și-aștept iubita mea profund înzăpezit,
Să vii să mă salvezi c-un spărgător de gheață.
Psalmi - IX - Îndulcește-mi veninul, Doamne!
Îndulcește-mi veninul, Doamne,
căci limba mea s-a făcut șarpe
și cuvântul meu – sabie.
Am vorbit adevăr, dar fără iubire,
și adevărul rostit fără Tine
a devenit otravă.
Mușcătura mea a lăsat răni,
nu pentru că am fost nedrept,
ci pentru că n-am fost blând.
Mi-am învins frații cu judecata,
dar mi-am pierdut sufletul în izbândă.
Doamne, eu nu vreau să câștig,
ci să mântuiesc.
Nu vreau să am ultimul cuvânt,
ci ultimul suspin de milă
pentru cel care greșește.
Îndulcește-mi veninul,
să nu mai usture ce ating, ci să aline.
Să nu mai tai cu glasul,
ci să cos ce alții au rupt.
Fă din fierea mea untdelemn,
din spinii mei — mângâiere,
și din firea mea aprinsă —
o candelă care luminează
fără să ardă.
Cine sunt eu să mustru?
Dacă n-ar fi fost harul Tău,
aș fi fost cel dintâi rănit,
cel dintâi vinovat.
Și poate sunt.
De aceea strig:
îmblânzește-mă, Doamne,
nu cu pedeapsă, ci cu dragostea Ta
care transformă fiarele în miei
și focul în rugăciune.
Copilăria mea
Scumpă copilărie
Dragă, argintie,
Mereu cu bucurie
În cămașa aurie.
Pe dealuri alergând,
Floricele culegând,
Coronițe împletind
Și pe cap purtând...
O copilărie fericită,
E viață împlinită!
Fără mamă, tată,
E viață zbuciumată!
Copilăria-i o povață,
Ce mă-ndrumă-n viață!
Cu bujori în obrăjori,
Cu lacrimi în ochișori.
Copilăria e ca o floricică
Ce-nflorăste ca o mămică,
Dulce, dragă și duioasă
Ca bunica de frumoasă!
Copilăria-i prețioasă,
De Dumnezeu aleasă!
Cu bomboane, ciocolată,
Cu o mamă și un tată.
Ce scurtă-i copilăria!
Plecând cu bucuria!
Ce-n suflet o aveam,
Cu drag o purtam...
Copilăria-i lucru de sfânt
Ce-l găsești doar pe Pământ!
Pe ploaie alergând,
De tristețe plângând...
Totuși florile copilăriei
Sunt amintirile veseliei,
Simțindu-le odinioară,
Ca fiind ultima oară.
La tăticu alergam,
El în brațe mă lua,
Pe obraji mă săruta -
Ce copilărie dulce aveam!!!
16.10.2019
Perfectul imperfect.
Motivat de frica mediocrității,
Păcatul te face slab,nu uita.
Ca să câștigi, ai nevoie de Dumnezeu,
Concentrare, fără ea nu poți câștiga, vei fi uitat.
Orice-ar fi, o să câștig.
Tot ceea ce ne îndepărtează de Domn,
Trebuie îndepărtat,
Trebuie să treci peste, chiar dacă e greu.
Îmi doresc așa mult,
Inima să mi-o deschid în fața Sa.
În fața Domnului să mi-o deschid,
Să fiu mai puțin ca mine, mai mult ca El.
Cum aș putea iubi fără a simți iubirea?
Ce faci când viața ramane fara sens?
Unde mergi, ce faci, unde te duci?
Acționează acum sau n-o vei mai face vreodată.
Învață să-ți controlezi mintea,
Astfel vei fi controlat de ea.
Acceptă ceea ce nu poate fi schimbat,
Nu te grăbi, căci vei fi respins, neschimbat.
Uneori simți singurătatea,
Dorindu-ți să n-o fi simțit,
Vina ta că ți-ai dorit ceva diferit,
Planul Său era altul, credeai că ești mai bun.
Domnul îți știe deja viața,
Las-o în ale Sale mâini,
Vei prospera și vei ajunge acolo,
În cel mai înalt loc.
Disciplinează-te, asta e cheia,
Du-te când nu vrei, fă-o când nu vrei.
Fă ce e corect, fie că nu vrei,
Încearcă și vei afla.
Atâtea întrebări fără răspuns,
Nu le-ai găsit căci nu încerci.
Trecutul nu te va ajuta,
Schimbă-ți viitorul.
Singur ești imperfect,
Cu ceilalți ești perfect.
Vă perfecționați, umplându-vă imperfecțiunea,
Aceasta dispărând.
Când nu mai vezi lumina,
Fii tu lumina.
Nu te mai lăsa în mâinile sorții,
Ia-ți viața în pumni și treci peste.
Vorbește sincer, atunci crești, înveți.
Viața n-are sens, e perfect,
Căci tu, chiar de ești imperfect,
Îi poți da un sens perfect.
Dragă jurnalule
Dragă jurnalule,
A mai trecut o zi,
Din acest vis nu mă pot trezi,
E ca un coșmar din care nu pot ieși,
În această viață în care nu pot iubi.
Ce e iubirea față de semeni?
Ce iubirea când durere ademeni?
Nu știu să iubesc,
Nu știu să trăiesc.
Încă o zi și încep să șovăiesc.
Încă o zi,
Încă o zi, iar de păcatele mele mă voi căii.
scumpul meu
scumpul meu, recunosc, sint bolnava, fara speranta.
medicina e neputincioasa, doctorii ce sa faca, nu stiu.
violez aspru si nemilos cu trecutul visele de dimineata,
cind ma trezesc de la plinsetul nenascutului nostru fiu.
primavara-a venit , dar vintul nu inceteaza sa bata.
eu traiesc la timpul trecut imperfect - al meu si al tau.
de-as putea, as intoarce, ce a fost intre noi doi odata:
poezii, sarutari, fericire, chiar si ceea ce-a fost mai rau.
boala mea-i incurabila si traieste in mine, vrei sau nu vrei,
(tot ce-a fost in trecut, ce-am trait foarte greu putrezeste),
dar, prin zimbete si incurajari a vechilor prieteni ai mei,
eu sint vie!, eu traiesc fara tine si se pare, ca-mi reuseste.
scumpul meu, nu uita sa zimbesti si, te rog, traieste-n realitate,
niciodata sa nu te pierzi in ceilalti si mereu fii sincer cu tine.
intre noi, (de la mine la tine) - zeci de versuri triste, epuizate
si foarte multa iubire cu alta, intre noi, (de la tine la mine).
La Pol...
Plămânii scuipă întruna promoroacă,
Și-nghit la prânz forțat câte-un ghețar,
Mi-e noaptea și mai lungă parcă,
De când în ochii tăi, înzăpezit apar.
Mi-a înghețat și îngerul pe umăr,
Și nimeni cum e bine nu-mi șoptește,
Trec urși polari puțini la număr,
Și văd zăpada cum în urma lor albește.
Aș da un urs pentr-o cafea fierbinte,
Și-un înger înghețat pentr-un culcuș,
Aștept pe o banchiză o focă să m-alinte,
Cu labele întoarse sub formă de căuș.
La Pol spun vorbe reci pământului turtit,
Și pescuiesc la copcă citate despre viață,
Și-aștept iubita mea profund înzăpezit,
Să vii să mă salvezi c-un spărgător de gheață.
Other poems by the author
Lui Francisco de Goya
Pe-un zid al casei, pensula se pleacă,
Prin tente mohorâte și gălbui,
Să spună despre-un câine ce se-îneacă
O vizuală-istorie oricui.
Talazurile-l poartă în derivă,
Pe sub un cer de-un spălăcit ulei,
Spre care vălurirea agresivă
Aruncă spume într-un alb de miei.
Iar botul către-înalt i se îndreaptă,
C-un gest milos din ochiul său făcut,
Oglindă-a unei vâltoreli ce-așteaptă
Să-și piardă crezul cât l-a mai avut.
Făr’ sens, urcându-și scara lui fluidă,
E Castul ce se chinuie-n obidă.
Rup din tine
Rup din tine o privire
ce din mine se adapă
precum un cal privat de apă
o cale lungă prin păduri și văi.
Zâmbetul o acompaniază
cu dezvelirea smalțului strălucitor
în spice de unde sărind din reflector.
Auzul este surd,
căci de ritmul împrejurimii a uitat,
lăsându-ți capul liber
pentru un delir de acorduri
cu declarații presărat.
Iar într-o timidă încercare
de plecăciune juvenilă,
obrajii ți se schimbă
în tonuri rubinii,
tremurători în simțirile nestrămutate
din corpul unui cal cu puterile adăpate.
Beție, ah…
Beție, ah, visare-n ceașcă prinsă,
Ce-ntinzi pe la urechi țambale lungi,
Când cuib îți faci în mintea mea învinsă,
Zorești tot răul cuget să-l alungi:
Pândești ca uliul cel ager prada
Și ciocu-ți vajnic ți-l înfigi în ea,
Cum duhului i-aștepți în apă nada,
Să îl trădeze, pentru-al înșfăca.
Dar totuși îmi spun, pirotind pe ornic,
Laconic spirit, bun doar de zăcut:
„La vrajă fost-a vinu-atât de dornic,
De parc-ar vrea-o iar de la-nceput...”
Blestem ori deasă binecuvântare,
Îi dau ebrietății sărutare.
Prevăzând apusul
Curând, un brâu de neguri va încinge
Acest tărâm al basmelor diurne...
Iar în adâncu-i hău de negre urne,
Bătrâne creste corpu-și vor prelinge...
Aproape înecată-n văi nocturne,
Cu ea, în freamăt casa mă va-mpinge...
Și când afară totul se va stinge,
Cuprins voi fi de stoluri taciturne...
Dar de voi accepta întunecarea
Cu-acea naturalețe a luminii,
Se va găsi ca, poate, întristarea
Să nu m-apese-n chipul cum arinii
Se frâng în vijelii ce bat cărarea:
S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...
Lui Francisco de Goya
Pe-un zid al casei, pensula se pleacă,
Prin tente mohorâte și gălbui,
Să spună despre-un câine ce se-îneacă
O vizuală-istorie oricui.
Talazurile-l poartă în derivă,
Pe sub un cer de-un spălăcit ulei,
Spre care vălurirea agresivă
Aruncă spume într-un alb de miei.
Iar botul către-înalt i se îndreaptă,
C-un gest milos din ochiul său făcut,
Oglindă-a unei vâltoreli ce-așteaptă
Să-și piardă crezul cât l-a mai avut.
Făr’ sens, urcându-și scara lui fluidă,
E Castul ce se chinuie-n obidă.
Rup din tine
Rup din tine o privire
ce din mine se adapă
precum un cal privat de apă
o cale lungă prin păduri și văi.
Zâmbetul o acompaniază
cu dezvelirea smalțului strălucitor
în spice de unde sărind din reflector.
Auzul este surd,
căci de ritmul împrejurimii a uitat,
lăsându-ți capul liber
pentru un delir de acorduri
cu declarații presărat.
Iar într-o timidă încercare
de plecăciune juvenilă,
obrajii ți se schimbă
în tonuri rubinii,
tremurători în simțirile nestrămutate
din corpul unui cal cu puterile adăpate.
Beție, ah…
Beție, ah, visare-n ceașcă prinsă,
Ce-ntinzi pe la urechi țambale lungi,
Când cuib îți faci în mintea mea învinsă,
Zorești tot răul cuget să-l alungi:
Pândești ca uliul cel ager prada
Și ciocu-ți vajnic ți-l înfigi în ea,
Cum duhului i-aștepți în apă nada,
Să îl trădeze, pentru-al înșfăca.
Dar totuși îmi spun, pirotind pe ornic,
Laconic spirit, bun doar de zăcut:
„La vrajă fost-a vinu-atât de dornic,
De parc-ar vrea-o iar de la-nceput...”
Blestem ori deasă binecuvântare,
Îi dau ebrietății sărutare.
Prevăzând apusul
Curând, un brâu de neguri va încinge
Acest tărâm al basmelor diurne...
Iar în adâncu-i hău de negre urne,
Bătrâne creste corpu-și vor prelinge...
Aproape înecată-n văi nocturne,
Cu ea, în freamăt casa mă va-mpinge...
Și când afară totul se va stinge,
Cuprins voi fi de stoluri taciturne...
Dar de voi accepta întunecarea
Cu-acea naturalețe a luminii,
Se va găsi ca, poate, întristarea
Să nu m-apese-n chipul cum arinii
Se frâng în vijelii ce bat cărarea:
S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...