Яд (Otravă)

În șanțul crăpat dintre lumi și ruine,

un poet scuipă foc peste vise străine,

cu barba nespusă și ochii de drac,

înjură tăcerea și viața, stând pe ac

de păcate strivite sub ghetele goale

ale lumii ce-l vrea fără glas și sudoare

Bea spirt din pahare făcute din plâns,

îi curge pe tâmple un vers ce s-a stâns,

într-o lume ce urlă că-i prost și nebun,

el zice „la naiba, mai tragemi un pumn!”

Nu-i pasă de nimeni, nici de Dumnezei,

când pieptu-i bat, fulgere-s în loc de idei.

Cu pixu’ ca o armă, lovește murdar,

scrie despre sânge, despre pulă și bar,

despre mama obosită și tatăl dispărut,

despre lumea ce-l scuipă și-l vrea în trecut.

„Sunt urât, sunt o rană, un borat de gând,

da’ măcar n-am tăcut și am mers râzând.”

I-a fost călcat sufletul sub bocanci,

a fost tras de limbă, scuipat printre stânci,

dar tot ce-a durut l-a făcut să explodeze

în strofe ce sângerează, ce urăște fețe.

„La pula cu voi, sfinților prefăcuți,

eu scriu din mizerie – și scriu mai ca sfinții căzuți.”

Acum, pe sub poduri, cu norii sub limbă,

el visează o lume ce geme și schimbă,

e drac și e sfânt, e poetul pierdut,

cu rima în sânge și cerul tăcut.

Și cine-l citește, prin fum și prin noapte,

știe: adevărul nu vine din șoapte.

Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă  îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!

Oh, tu,  alb înger ,
Care zaci pe-al meu negru mormânt, tăcut și dalb,
Cu lacrima de dor, înghețată pe chip,
Iar în suflet, zbucium... ca un vechi țip.

Pe-al meu mormânt obosit,
Liniște-ai găsit, necontenit.
Doar un vânt lin îți mai adie,
Peste gânduri grele, ce nu mai învie.

Doar un „rămas bun” se mai aude în zare,
Un suflu ușor, pierdut în visare.
O bătaie de cord, apoi tăcere,
O lacrimă cade, cu veche durere.

Iar tu, alb înger,
Cu aripi crestate de timp și de ger,
Cu pene căzute din atâtea lupte,
Ai găsit odihnă, sub stele rupte,

Într-un ultim dor,
De viață și de amor arzător.

De ar vedea ochii noștri numai suflete

în loc de corpuri în țiplă trase,

Am iubi puțin mai diferit, zic eu,

Și am fugi să ne întâlnim jumătatea, târând în inimă atlase.

Hărți, ca cele ale piraților,

Unde inima marchează 'x' comoara bogaților,

Cei cu sufletul îmbibat,

De căldura propriului păcat.

Căci fără iubire mori,

Și cel ce iubește atât de tare n-ar ajunge în palatul dintre nori.

Și cu asemenea iubire,

N-ai îndrăzni să o faci o simplă, distantă amintire.

De ar vedea ochii noștri numai suflete,

Cred că aș sta pe loc,

Să văd câte inimi reci și rănite,

Aș aprinde o lumânare pentru cele lipsite de vreun foc.

Ești tot mai aproape de mal,

Dar te lași dus de val.

În al sortii declin,

Prin ape adânci,

Te scufunzi ca un gând.

Și când furtuna bate cu putere,

Învolburată,

Marea cu-a sa întindere albastră

Îți dezvăluie misterul.

Iar spre seară,

Când liniștea te doboară,

Să te afunzi adânc,

cu fiecare gând,

în abisul necuprins de întunericul mării.

Intalnirile cu tine insuti sunt cele mai frumoase,

Daca esti din neamul blajinilor, te bucuri doar de devenire

Si te miri de unde ai plecat, uneori.

Intalnirile cu tine insuti sunt dureroase,

Cand nu mai vezi bucuria din ochii copiilor,

Doar grija unui viitor, acelasi de fapt,

Care pana mai ieri iti promitea un tarm de mare,

Iar astazi se teme si de umbra lui, sarmanul…

Si viitorul poate face depresie, cred,

Spre deosebire de trecut, care pare mereu lipsit de griji,

Care “s-a scos”, pe seama prezentului, mereu la mijloc,

Parca furand ceva si din trecut si din viitor.

O trilogie neinteleasa, greu de tradus intr-un monolog,

Care sa-I faca pe toti intelepti cat sa nu isi risipeasca iubirea

Prin spatiul infinitesimal dintre trecut si present,

Dintre present si viitor.

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul disturge persistent.

Căci știrbilor oameni viața se termină 

Unde din crăpături răsare adevăr,

Iară iluzia devine ivăr,

Și sufletul se vermină.

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă 

A cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Ce nedreptății coase mantie.

Căci timpu-i limitat,

Și minute, ore, vieți s-au spulberat.

În căutarea unui rost,

Vor fi, sunt, și au mai fost.

Căci viața-i in debusoleu

Orice suflet dă de greu,

Iară unele suprafața atacă,

Pe când altele se-nneacă.

Căci primăvara-i înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

In inimă îmi trezește răscoală.

Tu ești cel mai dulce alin,

Iubirii-mi ești un cămin.

File multe pot să scriu,

Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.

Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

Căci hai să facem o tocmire,

Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet gri, deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul distruge persistent.

Căci lumea-i plină de judecați imorale,

Ei au uitat de simpatizare!

Pentru că lor le place gustul durerii,

Când favorită-i discuția tăcerii.

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă

Ale cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Unde răspântia amurgie nu se știe.

Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,

Iar tu, mi-ai fost doar un apus,

Căci din nou in inima-mi răsăreai,

Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.

Căci sângele meu,

Într-o zi vei pleca doar așa

Deoarece ești ca o pală de vânt,

... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.

Căci primăvara-i acum înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

În inimă-mi trezește răscoală

Căci cert e, tot ce vine prea ușor

Întotdeauna-i trecător,

... Totu-i trecător inafară de tine,

Pentru că la sol, iubirea mea te ține.

Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

Căci hai să facem o tocmire:

Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.