Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Blanktr
Data postării: 13 mai
Vizualizări: 157
Poezii din aceiaşi categorie
Nesiguranța reîncercării
E neobișnuit
să stai la masă
să stai în casă,
totul să-ți fie pustiu.
Să-ți fie teamă
în propriul tău lăcaș
construit cu sânge
din palmele ce odată au mai strâns,
când trebuiau să lase
mult mai multă libertate.
Ce rost are?
Ce rost are-n astă lume?
Să îți faci propriul tău munte
Tot ce-ai strâns de-alungul vieții
Au fost doar, nenumărate lecții.
Ce rost are-n astă lume?
Să trăiești un timp finit
Când cel care te așteaptă
Este unul infinit.
Ce rost are-n astă lume?
Să te bucuri de-a ta viață
Când din ea tot ce rămâne
E un nume și-un prenume.
Viata
De ce viata usor zboara?,
Desi ea este o comoara,
Pentru orice creatura.
Dumnezeu ne-a oferito,
Si El ne-a faurito.
Omul trece prin viata,
Primeste intelepciune,
Apoi isi continua drumul,
Far` de amaraciune.
Dar ea imbatraneste,
Iar pe urma se sarseste.
Iluzie perfecta
Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației
Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției
Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni
Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.
Incorect...
Hei omule, ia seama, lumea-i aproape gata
Când va fi pusă-n mâna prostimii judecata.
Când va fi-nțelepciunea trădată pentru bani
Și scânteieri de-o clipă, slăvite de... gâscani.
Când vei vedea frumosul, hulit de urâciune
Și va fi-n rang de artă chiar orice spurcăciune
Ce-a fost invidioasă că nu e la-nălțime.
Dar, calea-i mai ușoară și-aleasă de mulțime.
Când gâsca proastă cărei, un compliment i-ai da,
Se crede mai frumoasă chiar decât lebăda
Și-n loc să facă pasul, la rangul ei să urce,
Preferă pe aceasta, s-o judece, s-o spurce.
Când orbul incapabil să vadă ce-ai în minte,
Dacă-l ascultă lumea, te spurcă din cuvinte.
Se judecă dreptatea spre-a se ierta greșeala,
Minciuna și hoția, să nu-și dea socoteala.
Când legi chiar, se fac strâmbe și ia păcatul dreptul,
Că-i mai ușoară calea și, e mai greu respectul.
Când, pentru-a nu-și ascunde, mulți, chipul de rușine,
Se judecă păcatul a fi de fapt... un bine.
Când incapacității se dă recunoștință:
- E rău da'... Las' că merge de-i punem o fundiță...
- Cum, suntem proști cu toții și, tu vi sa ne-ndrepti?
Dacă scădem nivelul, suntem cu toți deștepți.
- La noi este puterea, chiar de, mai mic ni-i darul,
Tu, ești nebun pesemne, că depășești tiparul.
Prostia și păcatul, la rang înalt s-au pus
Și de noroi îi umplem pe cei ce-au fost mai sus.
............................................................................
Hei! Recunoaște-ți vina, vom îndrepta greșeala.
Nu judeca dreptatea că-ți cere socoteala!
Trezește-te, fă pasul, doar pare, nu e greu.
De-ți e prea grea povara, te-ajut cu drag și eu.
Hai, dă tribut dreptății, greu pare primul pas,
Dar cei care urmează, îți vin ca într-un dans.
Te plângi, vrei să schimbi lumea și spui că vrei "mai bine"?
Fă primul pas și schimbă, dar, schimbă-te pe tine!
Ruga din noi
Cad trupuri pe -asfalt
Din gura cerului înalt;
Suflete îngenuncheate
De geana zării picurate.
Și curg șiroaie,
Descompuse de ploaie ,
Mistuite de vânt,
Alunecând pe pământ..
Negura se lasă
Peste oaza de pucioasă;
Ochii triști stropesc
Din stele sclipesc.
Tânguia -n surdină
O cântare divină
De dor și de jale,
Fremătănd vocale.
Luna dintre nori
Presăra scrisori
Brațelor întinse
In rugile aprinse.
Din cenușă plămădită
Țâșnea făptura oglindită
În chip și asemănare
Din milă și iertare...
Nesiguranța reîncercării
E neobișnuit
să stai la masă
să stai în casă,
totul să-ți fie pustiu.
Să-ți fie teamă
în propriul tău lăcaș
construit cu sânge
din palmele ce odată au mai strâns,
când trebuiau să lase
mult mai multă libertate.
Ce rost are?
Ce rost are-n astă lume?
Să îți faci propriul tău munte
Tot ce-ai strâns de-alungul vieții
Au fost doar, nenumărate lecții.
Ce rost are-n astă lume?
Să trăiești un timp finit
Când cel care te așteaptă
Este unul infinit.
Ce rost are-n astă lume?
Să te bucuri de-a ta viață
Când din ea tot ce rămâne
E un nume și-un prenume.
Viata
De ce viata usor zboara?,
Desi ea este o comoara,
Pentru orice creatura.
Dumnezeu ne-a oferito,
Si El ne-a faurito.
Omul trece prin viata,
Primeste intelepciune,
Apoi isi continua drumul,
Far` de amaraciune.
Dar ea imbatraneste,
Iar pe urma se sarseste.
Iluzie perfecta
Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației
Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției
Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni
Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.
Incorect...
Hei omule, ia seama, lumea-i aproape gata
Când va fi pusă-n mâna prostimii judecata.
Când va fi-nțelepciunea trădată pentru bani
Și scânteieri de-o clipă, slăvite de... gâscani.
Când vei vedea frumosul, hulit de urâciune
Și va fi-n rang de artă chiar orice spurcăciune
Ce-a fost invidioasă că nu e la-nălțime.
Dar, calea-i mai ușoară și-aleasă de mulțime.
Când gâsca proastă cărei, un compliment i-ai da,
Se crede mai frumoasă chiar decât lebăda
Și-n loc să facă pasul, la rangul ei să urce,
Preferă pe aceasta, s-o judece, s-o spurce.
Când orbul incapabil să vadă ce-ai în minte,
Dacă-l ascultă lumea, te spurcă din cuvinte.
Se judecă dreptatea spre-a se ierta greșeala,
Minciuna și hoția, să nu-și dea socoteala.
Când legi chiar, se fac strâmbe și ia păcatul dreptul,
Că-i mai ușoară calea și, e mai greu respectul.
Când, pentru-a nu-și ascunde, mulți, chipul de rușine,
Se judecă păcatul a fi de fapt... un bine.
Când incapacității se dă recunoștință:
- E rău da'... Las' că merge de-i punem o fundiță...
- Cum, suntem proști cu toții și, tu vi sa ne-ndrepti?
Dacă scădem nivelul, suntem cu toți deștepți.
- La noi este puterea, chiar de, mai mic ni-i darul,
Tu, ești nebun pesemne, că depășești tiparul.
Prostia și păcatul, la rang înalt s-au pus
Și de noroi îi umplem pe cei ce-au fost mai sus.
............................................................................
Hei! Recunoaște-ți vina, vom îndrepta greșeala.
Nu judeca dreptatea că-ți cere socoteala!
Trezește-te, fă pasul, doar pare, nu e greu.
De-ți e prea grea povara, te-ajut cu drag și eu.
Hai, dă tribut dreptății, greu pare primul pas,
Dar cei care urmează, îți vin ca într-un dans.
Te plângi, vrei să schimbi lumea și spui că vrei "mai bine"?
Fă primul pas și schimbă, dar, schimbă-te pe tine!
Ruga din noi
Cad trupuri pe -asfalt
Din gura cerului înalt;
Suflete îngenuncheate
De geana zării picurate.
Și curg șiroaie,
Descompuse de ploaie ,
Mistuite de vânt,
Alunecând pe pământ..
Negura se lasă
Peste oaza de pucioasă;
Ochii triști stropesc
Din stele sclipesc.
Tânguia -n surdină
O cântare divină
De dor și de jale,
Fremătănd vocale.
Luna dintre nori
Presăra scrisori
Brațelor întinse
In rugile aprinse.
Din cenușă plămădită
Țâșnea făptura oglindită
În chip și asemănare
Din milă și iertare...
Alte poezii ale autorului
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci - Contrast
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul disturge persistent.
Căci știrbilor oameni viața se termină
Unde din crăpături răsare adevăr,
Iară iluzia devine ivăr,
Și sufletul se vermină.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
A cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Ce nedreptății coase mantie.
Căci timpu-i limitat,
Și minute, ore, vieți s-au spulberat.
În căutarea unui rost,
Vor fi, sunt, și au mai fost.
Căci viața-i in debusoleu
Orice suflet dă de greu,
Iară unele suprafața atacă,
Pe când altele se-nneacă.
Căci primăvara-i înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
In inimă îmi trezește răscoală.
Tu ești cel mai dulce alin,
Iubirii-mi ești un cămin.
File multe pot să scriu,
Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.
Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire,
Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci - Contrast
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul disturge persistent.
Căci știrbilor oameni viața se termină
Unde din crăpături răsare adevăr,
Iară iluzia devine ivăr,
Și sufletul se vermină.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
A cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Ce nedreptății coase mantie.
Căci timpu-i limitat,
Și minute, ore, vieți s-au spulberat.
În căutarea unui rost,
Vor fi, sunt, și au mai fost.
Căci viața-i in debusoleu
Orice suflet dă de greu,
Iară unele suprafața atacă,
Pe când altele se-nneacă.
Căci primăvara-i înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
In inimă îmi trezește răscoală.
Tu ești cel mai dulce alin,
Iubirii-mi ești un cămin.
File multe pot să scriu,
Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.
Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire,
Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci - Contrast
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul disturge persistent.
Căci știrbilor oameni viața se termină
Unde din crăpături răsare adevăr,
Iară iluzia devine ivăr,
Și sufletul se vermină.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
A cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Ce nedreptății coase mantie.
Căci timpu-i limitat,
Și minute, ore, vieți s-au spulberat.
În căutarea unui rost,
Vor fi, sunt, și au mai fost.
Căci viața-i in debusoleu
Orice suflet dă de greu,
Iară unele suprafața atacă,
Pe când altele se-nneacă.
Căci primăvara-i înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
In inimă îmi trezește răscoală.
Tu ești cel mai dulce alin,
Iubirii-mi ești un cămin.
File multe pot să scriu,
Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.
Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire,
Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci - Contrast
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul disturge persistent.
Căci știrbilor oameni viața se termină
Unde din crăpături răsare adevăr,
Iară iluzia devine ivăr,
Și sufletul se vermină.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
A cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Ce nedreptății coase mantie.
Căci timpu-i limitat,
Și minute, ore, vieți s-au spulberat.
În căutarea unui rost,
Vor fi, sunt, și au mai fost.
Căci viața-i in debusoleu
Orice suflet dă de greu,
Iară unele suprafața atacă,
Pe când altele se-nneacă.
Căci primăvara-i înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
In inimă îmi trezește răscoală.
Tu ești cel mai dulce alin,
Iubirii-mi ești un cămin.
File multe pot să scriu,
Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.
Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire,
Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.