Iluzie perfecta
Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației
Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției
Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni
Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: ANONIM
Bubulac Livia Costina
Data postării: 18 mai 2024
Vizualizări: 527
Poezii din aceiaşi categorie
Pseudoștiința
Prin cuvinte fără cuviință,
Ia ființă, necuviință,
Iar eu, asistând la conferință,
Se dă drumul la sentință.
Sunt condamnat la juruință,
Simt cum frica-mi crește,
Dar plin de bunăvoință,
Încep a reînființa.
Creez o discrepanță,
Dau nuanță la rezonanță,
În timp ce tai orice speranță,
Printr-o neexplicată concordanță
La pseudoștiință.
Tai orice conștiință
Ce-mi este împotrivă,
Anulez orice dorință
Ce-mi este nedorită.
Distrug orice credință
Ce nu-mi este închinată,
Dezintegrând orice ocurență,
Căci nu suport aparență.
Dar în suflet am o tendință,
Simt în inima o flatulență,
Nejustificat, apelez la subzistență.
Te-am distrus… pseudoștiință.
Dar tu prin exuberanță,
Cu răutate preexistentă,
Apelezi la milă, deși e în absență,
Răutatea ți-e componență,
Dar eu reprezint, fără proeminență,
Arma autodistrugerii de ființă,
Și vei rămâne în penitență,
Draga mea pseudoștiință.
Castele de nisip
În astă lume, într-un chip,
Toate-s castele de nisip.
Le spală valurile mării
Sau, le distrug moștenitorii...
Uitând viața s-o trăim,
Tot construim șiconstruim,
Mormane tot mai mari de fleacuri,
Cu scopul să dureze veacuri
Făr a ne trece doar, prin minte,
Că au creat și-alții-nainte
Sperând că va avea vr-un rost.
S-au șters, întocmai cum n-au fost.
Poate, chiar astă poezie,
Altcineva a fost s-o scrie,
Chiar cu identice cuvinte,
Cu multe veacuri înainte.
Dar pasul timpului, cel greu
A șters-o. Am simțit-o eu.
O pun acuma pe hârtie,
De-nvățătură să ne fie.
Vre-o minte să o lumineze,
Vr-un suflet să-l însenineze
Și-un "filozof" sau, vr-un "erou",
Va șterge-o în curând, din nou...
Regret
Amintiri ce dor și răscolesc,
Se scurg în timp,te urmăresc
În al tău deșert perindă,
Pășind pe cioburi de oglindă.
Șoptește vocea lor în tine,
Ce te mustră pt mâine;
captiv în ieri,ori azi,
Printre ruine să nu cazi.
Să nu te roadă conștiința,
Că nu ți-ai dat silința
Și te avânți pripit
Din orgoliul rănit
Surâsul trist te scaldă
În prăfăraia de pe stradă;
Piedică-ți pune în cale
Și varsă-n urma ta petale.
Te -nvăluie năframa nopții,
Te apasă-n jur pereții;
Ușa ermetic se închise,
Cursul vieții se oprise..
O clipă gândul meu tăcuse,
Blocat în lumi opuse,
Dar mă trezi-n simțiri o briză;
Să mă lepăd de a mea criză,
Definitiv nu am vreo scuză
Și mă mușcă subtil de buză...
SUNT EU ...
Trăim în două lumi mature,
Iubind în taină doar un zeu.
Perpetuăm în rase pure;
Miracolul e: DUMNEZEU!
Iubim, urâm și-n disperare
Sperăm mereu în izbăvire,
Nu vrem, ca lumea să dispară
Vrem pace-n suflet: NEMURIRE!
Iubim familia, natura,
Copiii ce ne dau fiori,
Iar pe dușmanii plini de ură
Îi premiem cu mii de flori.
Ne fascinează-o lume abstractă,
Pierdută-n ape adânci și reci.
Sau poate-n bolta cea albastră.
Cu o poartă-n RAI, prin care treci.
Ne temem de final în umbră
Agonizant, necunoscut …
Dar știm că-n stația din urmă,
Ne așteaptă un NOU ÎNCEPUT.
Viorica E.
Beatitudine
Viață, fericire, iubire; Ce vrei să faci!?
Pui aceiași întrebare, te blochezi și taci
Trăim după acest catalog, din basme decupat
Nu pot! Nu vreau! E de neacceptat!
Ce este viața cu adevărat; Ce-nseamnă!?
Vreau să aflu tot! Ceva mă-ndeamnă
Brusc, devine clar, răspunsul mă lovește
Stă lângă mine, liniștit, și mă privește
Viața este doar un simplu curs
Vrei, nu vrei, el trebuie parcurs
Este un pârâu calm, simplu și curat
Te naști, n-ai de ales, în el ești așezat
Lângă tine stau și alții, nu ești singur niciodată
Ce frumos este acest paradis, dar de-o dată
Cineva începe să se zbată, valuri se formează
Apă tulbure, cald, rece, mai mulți se alarmează
Te uiți neputincios cum de spume ești măturat
În jurul tău se-neacă, vai! Nu poate fi adevărat!
Se-ntunecă, e rece. De ce? Ce caut eu aici!?
E plin de resturi, mărunțișuri plutitoare, mici
E liniște, sunt singur, sunt încă aici. Ce fac acum?
Să renunț? Să mă las atras în vid? Nu! Nicidecum!
N-am ales să fiu aici și nu accept această soartă!
Cum am fost adus aici? Deci, exist-o poartă
Mărunțiși cu mărunțiși, bucată cu bucată
Speranțele ramase-n această baltă bulbucată
Nimic nu mă va opri, pot, voi construi o plută
Voi supraviețui în această mare mută
Timpul trece și trece, tot singur am rămas
Liniștea este perturbată. Ce se-aude? Este un glas!
Mă grăbesc s-ajung la el, vâslesc, vreau să-l ajut
Încerc să-l trag pe radou. Nu! De asta m-am temut
Pluta-i prea mică, trebuie mărită, încerc să-i explic
Cum să-și facă și el una, urma să mă implic
Fără s-apuc să reacționez, m-apucă strâns și trage
Vâslește cu putere și din peisaj se sustrage
Înconjurat de întuneric; Cum a putut!? Nenorocitul!
Nu mai pot! Renunț! Ăsta este sfârșitul…
Mă las purtat de curent, să devin una cu abisul
O senzație nouă, caldă, îmi întrerupe visul
“Ești bine? Te ajut?”, urechile mi se desfundă
Simt cum sunt cuprins de o stare profundă
Deschid ochii și privesc în jur; Mi-am imaginat?
Totul este negru, doar în jurul meu s-a luminat
Rămân uimit de ce-mi stă-n față, fără cuvinte
Aș spune ceva, dar nu-mi vine nimic în minte
Mă ia în brațe și mă strânge cu putere
“Sunt aici, te voi ajuta cu orice-mi vei cere”
Ce sentiment plăcut! Ce se întâmplă cu mine?
Pârâul s-a calmat, s-a luminat, totul e bine
Simt cum încep să zbor, mă țin strâns
Ne oprim în fața unei porți; Bufnesc în plâns
Am ajuns! Am reușit! Asta-am tot căutat!
M-a strâns iar, mi-a șters lacrimile și m-a sărutat
Sufletul mi se umple de gânduri domolite
“Voi fi mereu cu tine”, cu-n glas cald, îmi promite
Ne privim, zâmbim și ne întoarcem spre intrare
Ținându-ne de mână, privim această cărare
Am găsit drumul ce duce spre fericire
Avansam împreună. Am fost salvat de ea, de Iubire
In Vis
Cum stateam, dormind, in vis,
Portile mi s-au deschis,
Si-am ajuns ca prin minune
Unde era alta lume.
Nu erau deloc probleme,
Lipsa ganduri, teoreme;
Eram treaz chiar de dormeam
Si simteam, din nou traiam.
Nici necaz, nici vorba goala,
Nici oftat, nici gust de smoala;
Era totul clar ca apa,
Semana un pic cu soarta.
Dar n-apuc sa-mi bucur gandul,
Cand mi-apare-n zari mormantul;
Doua palme scurt mi-am dat
Sa-mi revin, si-am renviat.
Insa gustul ce-a ramas,
Ma tot scoate din impas,
Si s-ajung din nou la EL,
Inchid ochii, adorm.. uite-L.
Pseudoștiința
Prin cuvinte fără cuviință,
Ia ființă, necuviință,
Iar eu, asistând la conferință,
Se dă drumul la sentință.
Sunt condamnat la juruință,
Simt cum frica-mi crește,
Dar plin de bunăvoință,
Încep a reînființa.
Creez o discrepanță,
Dau nuanță la rezonanță,
În timp ce tai orice speranță,
Printr-o neexplicată concordanță
La pseudoștiință.
Tai orice conștiință
Ce-mi este împotrivă,
Anulez orice dorință
Ce-mi este nedorită.
Distrug orice credință
Ce nu-mi este închinată,
Dezintegrând orice ocurență,
Căci nu suport aparență.
Dar în suflet am o tendință,
Simt în inima o flatulență,
Nejustificat, apelez la subzistență.
Te-am distrus… pseudoștiință.
Dar tu prin exuberanță,
Cu răutate preexistentă,
Apelezi la milă, deși e în absență,
Răutatea ți-e componență,
Dar eu reprezint, fără proeminență,
Arma autodistrugerii de ființă,
Și vei rămâne în penitență,
Draga mea pseudoștiință.
Castele de nisip
În astă lume, într-un chip,
Toate-s castele de nisip.
Le spală valurile mării
Sau, le distrug moștenitorii...
Uitând viața s-o trăim,
Tot construim șiconstruim,
Mormane tot mai mari de fleacuri,
Cu scopul să dureze veacuri
Făr a ne trece doar, prin minte,
Că au creat și-alții-nainte
Sperând că va avea vr-un rost.
S-au șters, întocmai cum n-au fost.
Poate, chiar astă poezie,
Altcineva a fost s-o scrie,
Chiar cu identice cuvinte,
Cu multe veacuri înainte.
Dar pasul timpului, cel greu
A șters-o. Am simțit-o eu.
O pun acuma pe hârtie,
De-nvățătură să ne fie.
Vre-o minte să o lumineze,
Vr-un suflet să-l însenineze
Și-un "filozof" sau, vr-un "erou",
Va șterge-o în curând, din nou...
Regret
Amintiri ce dor și răscolesc,
Se scurg în timp,te urmăresc
În al tău deșert perindă,
Pășind pe cioburi de oglindă.
Șoptește vocea lor în tine,
Ce te mustră pt mâine;
captiv în ieri,ori azi,
Printre ruine să nu cazi.
Să nu te roadă conștiința,
Că nu ți-ai dat silința
Și te avânți pripit
Din orgoliul rănit
Surâsul trist te scaldă
În prăfăraia de pe stradă;
Piedică-ți pune în cale
Și varsă-n urma ta petale.
Te -nvăluie năframa nopții,
Te apasă-n jur pereții;
Ușa ermetic se închise,
Cursul vieții se oprise..
O clipă gândul meu tăcuse,
Blocat în lumi opuse,
Dar mă trezi-n simțiri o briză;
Să mă lepăd de a mea criză,
Definitiv nu am vreo scuză
Și mă mușcă subtil de buză...
SUNT EU ...
Trăim în două lumi mature,
Iubind în taină doar un zeu.
Perpetuăm în rase pure;
Miracolul e: DUMNEZEU!
Iubim, urâm și-n disperare
Sperăm mereu în izbăvire,
Nu vrem, ca lumea să dispară
Vrem pace-n suflet: NEMURIRE!
Iubim familia, natura,
Copiii ce ne dau fiori,
Iar pe dușmanii plini de ură
Îi premiem cu mii de flori.
Ne fascinează-o lume abstractă,
Pierdută-n ape adânci și reci.
Sau poate-n bolta cea albastră.
Cu o poartă-n RAI, prin care treci.
Ne temem de final în umbră
Agonizant, necunoscut …
Dar știm că-n stația din urmă,
Ne așteaptă un NOU ÎNCEPUT.
Viorica E.
Beatitudine
Viață, fericire, iubire; Ce vrei să faci!?
Pui aceiași întrebare, te blochezi și taci
Trăim după acest catalog, din basme decupat
Nu pot! Nu vreau! E de neacceptat!
Ce este viața cu adevărat; Ce-nseamnă!?
Vreau să aflu tot! Ceva mă-ndeamnă
Brusc, devine clar, răspunsul mă lovește
Stă lângă mine, liniștit, și mă privește
Viața este doar un simplu curs
Vrei, nu vrei, el trebuie parcurs
Este un pârâu calm, simplu și curat
Te naști, n-ai de ales, în el ești așezat
Lângă tine stau și alții, nu ești singur niciodată
Ce frumos este acest paradis, dar de-o dată
Cineva începe să se zbată, valuri se formează
Apă tulbure, cald, rece, mai mulți se alarmează
Te uiți neputincios cum de spume ești măturat
În jurul tău se-neacă, vai! Nu poate fi adevărat!
Se-ntunecă, e rece. De ce? Ce caut eu aici!?
E plin de resturi, mărunțișuri plutitoare, mici
E liniște, sunt singur, sunt încă aici. Ce fac acum?
Să renunț? Să mă las atras în vid? Nu! Nicidecum!
N-am ales să fiu aici și nu accept această soartă!
Cum am fost adus aici? Deci, exist-o poartă
Mărunțiși cu mărunțiși, bucată cu bucată
Speranțele ramase-n această baltă bulbucată
Nimic nu mă va opri, pot, voi construi o plută
Voi supraviețui în această mare mută
Timpul trece și trece, tot singur am rămas
Liniștea este perturbată. Ce se-aude? Este un glas!
Mă grăbesc s-ajung la el, vâslesc, vreau să-l ajut
Încerc să-l trag pe radou. Nu! De asta m-am temut
Pluta-i prea mică, trebuie mărită, încerc să-i explic
Cum să-și facă și el una, urma să mă implic
Fără s-apuc să reacționez, m-apucă strâns și trage
Vâslește cu putere și din peisaj se sustrage
Înconjurat de întuneric; Cum a putut!? Nenorocitul!
Nu mai pot! Renunț! Ăsta este sfârșitul…
Mă las purtat de curent, să devin una cu abisul
O senzație nouă, caldă, îmi întrerupe visul
“Ești bine? Te ajut?”, urechile mi se desfundă
Simt cum sunt cuprins de o stare profundă
Deschid ochii și privesc în jur; Mi-am imaginat?
Totul este negru, doar în jurul meu s-a luminat
Rămân uimit de ce-mi stă-n față, fără cuvinte
Aș spune ceva, dar nu-mi vine nimic în minte
Mă ia în brațe și mă strânge cu putere
“Sunt aici, te voi ajuta cu orice-mi vei cere”
Ce sentiment plăcut! Ce se întâmplă cu mine?
Pârâul s-a calmat, s-a luminat, totul e bine
Simt cum încep să zbor, mă țin strâns
Ne oprim în fața unei porți; Bufnesc în plâns
Am ajuns! Am reușit! Asta-am tot căutat!
M-a strâns iar, mi-a șters lacrimile și m-a sărutat
Sufletul mi se umple de gânduri domolite
“Voi fi mereu cu tine”, cu-n glas cald, îmi promite
Ne privim, zâmbim și ne întoarcem spre intrare
Ținându-ne de mână, privim această cărare
Am găsit drumul ce duce spre fericire
Avansam împreună. Am fost salvat de ea, de Iubire
In Vis
Cum stateam, dormind, in vis,
Portile mi s-au deschis,
Si-am ajuns ca prin minune
Unde era alta lume.
Nu erau deloc probleme,
Lipsa ganduri, teoreme;
Eram treaz chiar de dormeam
Si simteam, din nou traiam.
Nici necaz, nici vorba goala,
Nici oftat, nici gust de smoala;
Era totul clar ca apa,
Semana un pic cu soarta.
Dar n-apuc sa-mi bucur gandul,
Cand mi-apare-n zari mormantul;
Doua palme scurt mi-am dat
Sa-mi revin, si-am renviat.
Insa gustul ce-a ramas,
Ma tot scoate din impas,
Si s-ajung din nou la EL,
Inchid ochii, adorm.. uite-L.
Alte poezii ale autorului
Poezia lui răsună
Poezia lui răsună,
Răsună dintr-o casă părăsită și lipsită...
Lipsită de iubire și speranță...
Crezând ca cineva mai poate sa o aducă la viață.
La viață s-o aducă,dar ce sa crezi...
ca-i năucă...
Naucă de tristețe și bătrânețe
Naucă de speranță și trăiri.
Poezia lui va răsuna,din acea casă pentru ea!
Omul de zăpadă
Doi prieteni copilaș
Tare harnici și isteți
Vor să facă în ogradă
Un om mare de zăpadă
Încep treabă cu domulul
Dau zăpadă rostogolul
Și-astfel întocmesc ușor
Din zăpadă omul lor
Capu-l fac ,apoi drept nas,
Pun un morcov de pripas,
Pentru ochi sunt tocmai buni
Două cioturi de cărbuni
Pălăria,un castron
Doi trei nasturi la burtica
Și omul de zăpadă-i gata
Dar venit-a iepurașul
Urechiatul și poznașul,
Și-a mâncat pe negustate
Morcovul pe jumătate.
De Cocoru David Cristian
Ce n-as da
Ce n-as da sa fiu o stea
Sa m-arat in fata ta...
Si-am dansa pe mandrul cer,
Amandoi cuprinși de ger.
Eu o zână, tu un cânt
N-am atins vârf de Pământ,
Ci-n înalte locuri sunt...
Dar era o amintire
Suspin plină de uimire,
Fiindca-s singură întinsă
Pe câmpia etern ninsa.
Ma scufund tot mai adânc
In al bolții rău prea-sfant,
Tu mă vezi, eu te aud,
Sufletul mi-i veșnic surd.
Si c-o urmă de regret,
N-am să te mai strâng la piept,
N-o să-ți mai aud vreodată
Vocea dulce-o-nestemată.
Căci în marea de tristețe
Tot te văd ca-n tinerețe.
Dar voi fi veșnic plecată,
Caci de azi sunt ... înecată.
Cu-a mea ultima suflare
Te doresc cu multă-ardoare.
Inima plină de dor,
Ce n-as da să nu mai mor...
Noaptea strălucită
Lună,Lună. Când îmi ieși în zare inima mi-se afundă.
La stele eu mă uit iar tu ești singura care m-a uimit.
Stau într-un tei,unde îmi răsar flori de tei.
ma uit după tine în lung și în lat dar nu te găsesc căci tu ești doar o stea.
am avut sentimente pentru tine,dar știind ca nu mă vei vrea le-am ținut ascunse în inima mea.
as vrea să îmi dai o șansă ca iubit și iubită unde îmi vei pătrunde tu draga luna în carcasa mea de porțelan
Poate maine
Rochia de dantela sta abandonata pe umeras,
Ascunzand in ea amintirea acelei nopti,
Inca prea vie, inca neslefuita de timp.
Ma tai in cioburile ei in incercarea absurda
De a reconstrui-o pe fata cu galaxii-n zambet.
N-o mai incap pantofii, rochia,
Nici macar propriul corp, propriul zambet
Ma inghesui intre cuvinte nerostite
Care-mi zgarie iar disperate obrazul
"Cuvinte naive, nu ne va asculta nimeni!"
Le amagesc promitandu-le ca "poate maine"
Le voi lasa sa tipe, poate le aude cineva.
Ele inca nu stiu cat de usor sunt de ignorat
Inchid usa dulapului fara sa scot rochia
Repetandu-mi nonstop ca "poate maine",
Poate maine o voi purta din nou.
Ma invelesc si-mi dau brusc seama
Ca sunt una cu rochia si cuvintele.
Toate asteptam acea zi de maine,
O zi de maine a vazut anotimpuri nascandu-se.
"Poate maine" voi fi o noua eu,
Ciobirile vor deveni doar sclipici
De aplicat la finalul machiajului
Si rochia roz imi va imbratisa trupul
Stergand atingerile si amintirea asta
Cu miros insomnii si poezia asta
Pe care o voi da uitarii odata cu tine
Sau, "poate maine",oricand va fi maine
In sfarsit nu va mai fi: "prea personala"
Я не хочу
Я не хочу банальных денег
Я бы наверное хотела бы на берег..
На берег с друзьями,любимый бы устерег
Я не хочу сплетен и всего что в этом мире
Я больше не хочу чувствовать горе,хочу на море
Без всего этого,хочу расплываться в уморе
Я не хочу обыденности,хочу пробовать новые конфеты и купить себе новые кеды
Бежать по лесу смеясь
За бабочками гонясь
Пока они жарят шашлыки
Я буду стоять у реки
И лежа на земле закрывать веки
Я не хочу курить,я хочу читать и смешно икать
Не хочу что бы все начали лгать и бухать
Хочу с улыбкой по вечерам долго болтать
Не хочу быть взаперти,хочу свободы
Хочу ходить,гулять,пробовать новые вкусы жизни
Не хочу пить,хочу дарить себе и другим улыбку
Не хочу то что есть сейчас
Я хочу простого,немного разного
Но меня не поймут,не поймут мой разум
Нет таких и никогда не будет того чего хочу я
Но то чего хочу я от себя?
Это тяжело?
Может исполнится когда то мое дело
Когда люди поймут что то чего хочу я это жизнь
Poezia lui răsună
Poezia lui răsună,
Răsună dintr-o casă părăsită și lipsită...
Lipsită de iubire și speranță...
Crezând ca cineva mai poate sa o aducă la viață.
La viață s-o aducă,dar ce sa crezi...
ca-i năucă...
Naucă de tristețe și bătrânețe
Naucă de speranță și trăiri.
Poezia lui va răsuna,din acea casă pentru ea!
Omul de zăpadă
Doi prieteni copilaș
Tare harnici și isteți
Vor să facă în ogradă
Un om mare de zăpadă
Încep treabă cu domulul
Dau zăpadă rostogolul
Și-astfel întocmesc ușor
Din zăpadă omul lor
Capu-l fac ,apoi drept nas,
Pun un morcov de pripas,
Pentru ochi sunt tocmai buni
Două cioturi de cărbuni
Pălăria,un castron
Doi trei nasturi la burtica
Și omul de zăpadă-i gata
Dar venit-a iepurașul
Urechiatul și poznașul,
Și-a mâncat pe negustate
Morcovul pe jumătate.
De Cocoru David Cristian
Ce n-as da
Ce n-as da sa fiu o stea
Sa m-arat in fata ta...
Si-am dansa pe mandrul cer,
Amandoi cuprinși de ger.
Eu o zână, tu un cânt
N-am atins vârf de Pământ,
Ci-n înalte locuri sunt...
Dar era o amintire
Suspin plină de uimire,
Fiindca-s singură întinsă
Pe câmpia etern ninsa.
Ma scufund tot mai adânc
In al bolții rău prea-sfant,
Tu mă vezi, eu te aud,
Sufletul mi-i veșnic surd.
Si c-o urmă de regret,
N-am să te mai strâng la piept,
N-o să-ți mai aud vreodată
Vocea dulce-o-nestemată.
Căci în marea de tristețe
Tot te văd ca-n tinerețe.
Dar voi fi veșnic plecată,
Caci de azi sunt ... înecată.
Cu-a mea ultima suflare
Te doresc cu multă-ardoare.
Inima plină de dor,
Ce n-as da să nu mai mor...
Noaptea strălucită
Lună,Lună. Când îmi ieși în zare inima mi-se afundă.
La stele eu mă uit iar tu ești singura care m-a uimit.
Stau într-un tei,unde îmi răsar flori de tei.
ma uit după tine în lung și în lat dar nu te găsesc căci tu ești doar o stea.
am avut sentimente pentru tine,dar știind ca nu mă vei vrea le-am ținut ascunse în inima mea.
as vrea să îmi dai o șansă ca iubit și iubită unde îmi vei pătrunde tu draga luna în carcasa mea de porțelan
Poate maine
Rochia de dantela sta abandonata pe umeras,
Ascunzand in ea amintirea acelei nopti,
Inca prea vie, inca neslefuita de timp.
Ma tai in cioburile ei in incercarea absurda
De a reconstrui-o pe fata cu galaxii-n zambet.
N-o mai incap pantofii, rochia,
Nici macar propriul corp, propriul zambet
Ma inghesui intre cuvinte nerostite
Care-mi zgarie iar disperate obrazul
"Cuvinte naive, nu ne va asculta nimeni!"
Le amagesc promitandu-le ca "poate maine"
Le voi lasa sa tipe, poate le aude cineva.
Ele inca nu stiu cat de usor sunt de ignorat
Inchid usa dulapului fara sa scot rochia
Repetandu-mi nonstop ca "poate maine",
Poate maine o voi purta din nou.
Ma invelesc si-mi dau brusc seama
Ca sunt una cu rochia si cuvintele.
Toate asteptam acea zi de maine,
O zi de maine a vazut anotimpuri nascandu-se.
"Poate maine" voi fi o noua eu,
Ciobirile vor deveni doar sclipici
De aplicat la finalul machiajului
Si rochia roz imi va imbratisa trupul
Stergand atingerile si amintirea asta
Cu miros insomnii si poezia asta
Pe care o voi da uitarii odata cu tine
Sau, "poate maine",oricand va fi maine
In sfarsit nu va mai fi: "prea personala"
Я не хочу
Я не хочу банальных денег
Я бы наверное хотела бы на берег..
На берег с друзьями,любимый бы устерег
Я не хочу сплетен и всего что в этом мире
Я больше не хочу чувствовать горе,хочу на море
Без всего этого,хочу расплываться в уморе
Я не хочу обыденности,хочу пробовать новые конфеты и купить себе новые кеды
Бежать по лесу смеясь
За бабочками гонясь
Пока они жарят шашлыки
Я буду стоять у реки
И лежа на земле закрывать веки
Я не хочу курить,я хочу читать и смешно икать
Не хочу что бы все начали лгать и бухать
Хочу с улыбкой по вечерам долго болтать
Не хочу быть взаперти,хочу свободы
Хочу ходить,гулять,пробовать новые вкусы жизни
Не хочу пить,хочу дарить себе и другим улыбку
Не хочу то что есть сейчас
Я хочу простого,немного разного
Но меня не поймут,не поймут мой разум
Нет таких и никогда не будет того чего хочу я
Но то чего хочу я от себя?
Это тяжело?
Может исполнится когда то мое дело
Когда люди поймут что то чего хочу я это жизнь