THE LIGHT OF THE SAINTS

Pe sus pe cer se auzea

Un zgomot alb ce chiar plutea 

Plutea în astrele cerești 

Pe albul nor împărătesc 

Zurliu și ce  vesel ce era

Uita să cânte despre ea

Venind acum din depărtare

Un fluture alb de mișcare

Uitat de nor și de paradă 

Cu norul vesel laolaltă

Tu ai fost o stea

Una speciala

Ai apărut în viata mea

Și ai plecat ca o steaua cazatoare 

Sub lumina luni

Tu straluceai ca o stea de foc

Și ți-ai lăsat ispita 

Peste viata mea ușor 

Fără gânduri,fără lacrimi 

Tu ai plecat încet ușor

Lăsându-mă în lacrimi

Fără pic de simt nasol

Încă astăzi te visez

Trecând prin fata luni

Uitându-te în gol

Și strălucind ca și speranța lumii

O scrisoare de dragoste intarziata , asta vrea sa fie acest text..Nu uitata ci doar amanata, ca zapada pe care tot o asteptam dar nu apare.

 Sa nu crezi ca am uitat de "perfectul" compus de noi,

 Si ca mi am setat sa am o relatie cu 3 ecrane mari si un caiet cu foi.

 Ele sunt doar unelte, scule ce aduc speranta si succes in timp, daca nu le las jos; 

 Le tin in mana stanga iar in dreapta te cuibaresti tu frumos. 

 Gabriela, stiu ca pe sfoara timpului imi tin greu echilibrul si "trag spre stanga" uneori,

 As vrea sa am un mers "drept" prin viata, ghidat de surasul tau inganat de privighetori.

  Prietena mea, ma bucur ca ne distram, radem si alergam in timp ce pisicile sar pe masa;

  Ne simtim atat de comozi ca oriunde in lume ne am odihnii s ar numi "casa".

 Iubirea mea eterna, in acest spatiu lasat de atingeri care nu si au mai avut locul... 

sarutari amanate si zguduiri carnale rare, triumfator mocneste focul.

 Te sarut mereu in minte cand corpul meu alearga in cerc , iar in fiecare seara strang lumea toata in brate cand te cuprind la piept.. 

In casa imi canta pasari cand te pui pe vorbit, Imi e doar mie mai greu sa fac fata acestui ciripit. Iar cand trupurile noastre se impletesc nu mai e nevoie de curent, lumina, apa..nu mai depindem de necesitatile umane.. ne dezbracam de corpuri si supravietuim doar in acel moment etern apasat de timp. Sarutarile pasionale ne aduc apa care alunga seceta din noi, carnea ta pe carnea mea produce energie cat pentru doi sori,  

lasam cu ochii inchisi trupurile animalice sa ravaseasca patul, in timp ce Noi privim dintr un colt de rai pacatul.

Cu lacrimi Te privesc,

Cu lacrimi Te iubesc,

Cu lacrimi Te sărut smerit 

Căci pentru mine-ai suferit.

Ajută-mi Doamne gândul meu

Smerit precum ești Tu să fie;

Să port cununa vieții 

Întreaga veșnicie.

Cel care s-a stins,

Va străluci mai tare

Ca cometele, și cu plâns,

Își vor aminti plecarea.

Cât de tare lumina,

Pe acest pământ,

Acum vocea sa curată 

Nu se-aude din mormânt.

Mii de stele minunați;

Noapte, voi ieși în grădină,

Și cu ochi înlăcrimați,

Mă voi uita la tine.

Nu te mai pot vedea,nu te mai pot auzi..Tot, trecutul a rămas acum sub eterna umbră a liniștii. Recunosc, îmi e dor să îți simt atingerea, să îți văd privirea,sa fi langa mine și să îmi zici că totul va fi bine. Acum,toate amintirile sunt îngropate în umbra trecutului și a unui mister nesfârșit.. La infinit ,eu te aștept,sa vii și să îmi luminezi din nou, viața cea neagră și pustie.. Inima mea ,acum a rămas un ghețar rece ce tinde spre pașii tăi,spre tine ... Mereu ,mă întreb...Oare între noi va mai fi vreodată ceva ?... Sau totul va rămâne în negura pustie a trecutului .. Sufletul meu , încă e în cioburi.. Nu a fost vindecat niciodată de a ta privire,de a ta atingere.. Are momente când vrea sa te simtă,dar știe ,că numai poate ,știe că greșește,dacă te aduce înapoi,dar simte că ești pentru el.. Și simte ,simte într-una.. Nimic,nu îl poate vindeca.. Nimeni ,nu poate lua locul sufletului tău din inima mea. Mulți au încercat să treacă barierele mele,dar doar tu ai reușit, amintire eternă,sa îmi pătrunzi în a sufletului taină .

Nu sunt singură..sunt cu mine

O companie plăcută în liniște surdă 

Nu e singurătate,nu simt că doare

E conexiunea cu mine reală 

Nu-mi spun minciuni și nu-mi dau dreptate 

Doar mă ascult cum respir in noapte

Știu sigur ce simt,atât de real 

Și știu că mâine în zgomot apar

Mă adaptez la tot ce este în jur

Observ cum mă pierd,mă separ de ce sunt

Și știu că nu vreau,și pot fii cum sunt 

Un test mai am...și-n zgomot voi fii

Tot ce simt și sunt eu acum

Ușa

Stau în fața ușii.

Nu e mare, nu e aurită,

dar simt greutatea ei în mâini.

Am stat prea mult pe cealaltă parte,

unde zgomotul altora mă împingea,

unde drumurile și vorbele

mi-au obosit pielea și sufletul.

Privesc clanța.

E rece.

Dar e și promisiunea unui pas.

Inspir adânc.

Îmi simt corpul, respirația, gândurile.

Îmi reamintesc ce înseamnă să fiu pentru mine.

Întind mâna.

Apăs.

Ușa scârțâie ușor.

Și pașii mei intră pe drumul meu:

nu mai pentru altcineva,

nu mai pentru vină,

nu mai pentru a ține pe cineva în echilibru.

Fiecare pas e lent, conștient,

ca un fel de dans pe podeaua vieții mele.

Și dincolo de ușă,

lumina nu e doar soarele —

e spațiul meu,

respirația mea,

timpul meu.

Pentru prima dată de mult,

simt că încep să trăiesc.

Renunț la tine azi,

Mi-ai fost o confidentă,

Și în singurătate,

Doar tu mi-ai fost prezență.

Renunț,nu te resping...

Și simt recunoștință,

Pentru momente-n care,

In frici mi-ai fost esență...

Ești ultima țigară,

Îmi iau la revedere,

Revin la libertate,

Voința și putere.

Dacă aș putea zbura, aș pleca departe de lume,

Acolo unde liniștea e o mireasmă nemărginită.

Nu aș evada fără rost sau de frica pieirii,

Ci aș căuta iubirea infinită a perfecțiunii.

Dacă aș putea călători în timp, aș evita viitorul,

Nu pentru că e sumbru și imprevizibil,

Ci pentru că trecutul e o lecție de viață

Care te învață să fii mai bun decât ai fost.

Dacă aș putea schimba ceva, aș deveni rugăciune,

pentru a transforma întunericul în lumină,

căci cuvântul nerostit apasă mai greu decât tăcerea,

iar sufletul, când iubește, învață să lumineze singur.

Dacă aș putea fi iubire, asta mi-aș dori:

s-o împart lumii întregi, ca o credință vie.

Pacea nu se clădește decât prin iubire,

iar ea vine de la Mântuitor.

Așadar, să fim lumină în această lume,

să alegem tăcerea când vorbele pot răni,

să fim sprijin pentru cei din jurul nostru,

iar iubirea să ne fie în priviri, oriunde am fi.

04.05.2026

Andrei GUȚU

Eu m-am pierdut in roluri

Ce nu-mi aparțineau

Doar să zâmbească oameni

In timp ce eu plângeam 

 

Și când am luat de seamă

De cât de multe sunt

Am devenit actorul 

Pierdut in propriul film

 

Apoi am derulat

Am început să șterg 

Cu ochii plini de lacrimi 

Tot ce nu  însemnăm eu..

 

Când am ajuns la mine

La propriul meu rol

Regizoru-mi dăduse

Un rol lipsit de măști - era cel principal..

Nu blestema durerea când te-apasă,

Nici muntele ce-l ai de cățărat,

Căci piatra brută, aspră și faimoasă,

Doar sub ciocan devine diamant.

E greu când cerul pare de funingine

Și simți că norii nu se mai opresc,

Dar rădăcina-nvață sub pământuri

Că doar prin lupte ramurile cresc.

Fără de ger, n-am prețui căldura

Fără de noapte, n-ar lumina nicio stea,

Durerea este doar arhitectura

Ce-ți face dârză... inima!