THE LIGHT OF THE SAINTS

Și când totul e pe dos

Știi ca nu avem timp de scos

Și nici cale de întors

Când noi nu avem rost

Negura nopții mă învelește,

Lumina lunii mă ocrotește .

Dar nimeni nu mă înțelege,

Cum noaptea vocea ta

Mă încremenește

Timpul nu își cere scuze

Cum nici scopul nu îl spune

Sau de ce e în război

cu noi doi .

știam ce știam 

vedeam ce vedeam

toti îmi spuneau cine ești 

dar am ales să nu cred

se vorbea ce se vorbea 

dar am zis "nu e așa"

și mi-am pus liniștea mea 

în mâinile altcuiva 

mi-am văzut de viața mea

si-am ales în grabă 

să îți dau o șansă 

fără să gândesc prea mult 

am început un început 

erai tot ce voiam atunci 

sau poate ce-mi imaginam 

două luni în care tu 

ai fost tot ce visam 

si m-ai făcut să cred 

că pot sta liniștită 

că nu mai ești "ca lumea zice"

că eu sunt diferită 

dar adevărat n-a plecat 

doar a stat puțin ascuns 

și fix când m-am simțit "acasă"

tu te-ai întors de unde-ai fost 

și m-ai ținut între "nu vreau"

și "nu te las să pleci"

îmi spuneai că nu-s a ta 

dar nici nu mă lași să plec 

mă căutai când erai beat 

și dispăreai când era zi

si între noi era ceva 

dar nu era de vis 

am dat din mine fără rest 

și m-am ars fără măsură 

tu m-ai iubit cât ai putut 

și restul...a fost glumă 

m-am micșorat fără să știu 

m-am modelat pe tine 

am uitat cine eram eu 

ca să rămâi cu mine 

si poate da,ai simțit și tu ceva 

nu neg,nu vreau să mint

dar n-a fost îndeajuns 

m-am regăsit pierdută în noi 

și m-am ales pe mine 

când am văzut ca între doi

doar unul tine ține bine 

și doare... nu  că s-a terminat 

ci că putea fi altfel 

că am iubit un om real 

și unul din capul meu altfel 

sfârșit de început a fost 

nu finalul unei povești 

ci lecția că nu ești iubit 

dacă doar tu iubești 

                                     Sfârșit de început (Poezie de Țopa Sofia Maria)

Stau asa și ma gândesc,

Ma gândesc la ce suntem acum

Dacă te mai iubesc, dacă ma iubesti,

Cu siguranță inca nu.

Ma gândesc la cum ar fi

Sa fim amândoi,

Sa ne iubim asa frumos

Sincer si fără griji.

Dar știu ca oricum

Și oricât mi as dori,

Acea zi nu va veni.

Da, te iubesc, te iubesc nespus,

Pentru asta te las sa te duci.

Sa fii fericit și sincer iubit.

NOIembrie a venit,

Dar NOI tot nu ne am găsit...

Mai stai o clipa sa-ți zâmbesc
Mai stai, ca-n șoaptă sa-ți răspund
Si sa-ți zic tot ce aș fi vrut

Dar e târziu, e miez de noapte,
Iar eu îți scriu povești și șoapte.
Si nu regret ca am simțit,
Regret ca te-am privit atat de diferit..

Mereu ziceai ,,Asa sunt eu"
Intr-un final am înțeles
Asa ești tu, așa sunt eu
Doi străini rătăciți sub același cer,
Dar nu regret
A fost menit sa fie asa

Un sfârșit fără început
Ai fost tu în viata mea
Nu te cunosc, am înțeles
Deși speram ca o s-o fac
Dar azi te las,
Ești un trecut,
Ce sper ca-n viitor
Uitării îl voi da 💔

 
Gabriela

Încântată

mâna-ti dulce

mi-o întinzi 

te-aş mângâia

în ea

un măr

la un apus

noaptea mă învățat s-ascund

cuvinte sub piele,

lacrimi în sânge,

și adevărul în tăceri prea lungi

mă prăbușesc încet

în gânduri moi și reci,

în care tu exiști

mai viu decât mine

te-am iubit până când

n-am mai știut cine sunt

mi-am pierdut vocea

în urlete mute

pe care doar perna le știe

ai fost liniște și sevraj,

zi bună și noapte grea,

doza perfectă de haos,

iar eu…

eu m-am drogat cu tine

în brațele tale e un aer toxic

însă doar acolo pot să respir

îmi ești venin

ce l-aș lua ca supradoză

îmi amintesc mâinile tale

erau acasă

acum le caut în vise,

dar nu mai vin

nici măcar acolo

mă dor lucrurile care nu mai sunt,

îmi lipsește felul tău de a tăcea

lângă mine

acum tăcerea doare,

nu mai mângâie

țin în palme al meu suflet în cioburi

și nu știu dacă să-l mai lipesc

sau să-l îngrop

a fost prea mult pentru el,

și prea puțin pentru tine

am renunțat la mine,

ca să te țin pe tine întreg

dar nu ți-a fost de ajuns

și acum mi-e frică să mă privesc în oglindă

nu știu cine a mai rămas

îmi aprind o țigară,

nu pentru gust,

ci pentru că arde

și eu vreau să ard

până nu mai simt

pastilele nu mai amorțesc

ceva ce urlă din mine

nici alcoolul nu șterge

cum mi-ai șters tu vocea

din viața ta

și totuși,

mi-e dor

de clipa în care nu m-ai rănit

de prima clipa când mă priveai plin de amor

am plâns în tăcere

sub stele care n-au mai strălucit

de când ai plecat tu

mă sufoc in fum

îmi înec amarul în pahare goale

speranța mie ultima picătură de vin

poate ca depedența mi-e defect

dar cine-i perfect

într-o lume fără de sens

ți-am scris scrisori

cu sânge invizibil,

pe pielea nopților fără somn

dar luna e singura care le citește

ea știe cât de tare doare

încă să iubești

și să nu fi destul

încă port numele tău

în gesturi mici,

în depresia unei melodii,

în cafeaua prea amară de dimineață

în cicatrici pe piele

și totuși,

ceva se schimbă

răsăritul vine tăcut,

nu cu promisiuni,

ci cu cerul care își scurge razele sângerii

iar eu, mă scurg odată cu el

nu mai plâng după tine

plâng pentru mine

pentru fata care a dat tot

și a rămas cu nimic

pentru inima care a iubit

mai mult decât era pregătită

să piardă

răsăritul nu e vindecare

e doar primul pas

e prima dată când respir

fără tine

deși doare

Rămân cu mine azi,

Vreau doar să mă privesc,

Și îmi promit etern,

Că nu mă abandonez,

Rămân în mine azi,

Nu pentru a-mi vorbi,

Rămân să mă privesc,

Și să îmi pot zâmbi..

Rămân în mine azi,

Să râd, sa plâng,să văd..

Ce simt,ce vreau, ce cred,

Rămân doar in prezent...

Rămân în mine azi,

Îmi dau voie sa simt,

Și fără să mă judec,

In brațe mă cuprind,

Rămân în mine azi,

Observator perfect,

Aleg să mă înteleg,

Dar fara să mă pierd..

Rămân în mine azi,

Și mâine,și etern.

Iar ,,binele și răul,,

Eu doar le integrez...

Când va veni târzia toamnă,

Iar după, friguroasa iarnă, 

Și când verdeața va s-adoarmă,

Iar gerul o să se aștearnă,

Când va rămâne numai vântul 

Care să-mi cânte vorbe blânde 

La vară mă va duce gândul 

Prin lacrimile tremurânde.

Atunci mi-voi aminti de soare,

Cum am șoptit în râu dorințe,

Și de cununile-npletite,

Care-mi lăsau în păr semințe.,

Cum dănțuisem în pădure...

Sper c-oi avea atunci putere,

Sper ca-n acele zile sure

Să am un strop de mângâiere.

Rămân desculță în fața lumii, sub cerul gri de amintiri,

O ploaie caldă de trăiri se cerne-n mii de rătăciri.

Nu știu ce strop îmi va aduce bucurie sau un chin,

Sunt doar o călătoare-n viață, cu sufletul de taine plin.

Uneori, un singur picur e un ocean neașteptat,

Îmi umple pieptul de lumină și spală tot ce a durut vreodat'.

Alți stropi sunt grei, lovesc cu teamă și lasă urme pe pământ,

Dar am învățat că și norii se risipesc purtați de vânt.

Nu mă mai tem de nicio stâncă, nu mă ascund de sutele nuanțe,

Fiecare strop ce-mi cade-n palme aduce noi și noi speranțe.

Las ploaia asta să mă ude, să-mi ducă sufletul in pustie,

Căci doar primind și bune și rele, simt cu adevărat că-s vie. 

Primesc și picurul de viață, oricât de slab sau de intens,

În marea ploaie de momente, simt că și durerea are-un sens.

Sunt gata sufletul să-mi umplu cu tot ce Cerul are-acum,

Căci după fiecare ploaie, se vede-un soare răsărind pe drum.

Nu sunt singură..sunt cu mine

O companie plăcută în liniște surdă 

Nu e singurătate,nu simt că doare

E conexiunea cu mine reală 

Nu-mi spun minciuni și nu-mi dau dreptate 

Doar mă ascult cum respir in noapte

Știu sigur ce simt,atât de real 

Și știu că mâine în zgomot apar

Mă adaptez la tot ce este în jur

Observ cum mă pierd,mă separ de ce sunt

Și știu că nu vreau,și pot fii cum sunt 

Un test mai am...și-n zgomot voi fii

Tot ce simt și sunt eu acum

Calm,

Privește azi in tine 

Cu sufletul curat 

Acea Recunoștință 

Ce-ți este aliat

Și tot ceea ce pare

Că nu îți face bine

Este doar procesul

Spre drumul către tine

Rămâi în calmitate

Iubire și tăcere

Și binecuvântează 

Tot ce este durere

Nu judeca nimic 

Dar nici nu aproba

Ramai de neclintit 

Cu calm in viața ta

Și tot ce vrei să afli

Intreaba-te pe tine

In calm și în iubire 

Te regăsești pe tine..