Plămadă
Doamne, sunt un adânc al neputinței,
Un întuneric umbrit de întuneric,
O lipsă aridă de ploaie,
O noapte fară stele,
Un mister fără de lună.
De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,
Doamne, sunt un Adam izgonit,
Tăcut și uitat în urmă.
Voi coborâ mereu mereu spre abis?
Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,
Aprinzând în inima mea lumina învierii,
Pălpâind în tăcere?
Sau nu...
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 20 martie 2023
Vizualizări: 353
Poezii din aceiaşi categorie
Negru și alb
În prima parte a vieții,
Într-un decor de fast,
Apar două vedete: o fată și-un băiat
Atât sunt de frumoși, de tineri, de curați,
Privindu-i de departe, ai spune că sunt frați.
Sunt frați într-o iubire
Ce s-a înfiripat
Nimic nu m-ai contează, e totul minunat.
Renunță la părinți, la ordinea firească,
Iar școala se transferă în glastră la fereastră.
În partea a doua a vieții,
Pe-o scenă amenajată …
Aceleași personaje: se ceartă și se-mpacă.
El, plin de îngânfare, drogat și tatuat,
Deja e într-o gașcă, se crede împărat.
Iar, Eva cea modernă, aproape dezbrăcată,
În aburi de beție, ajunge dezaxată.
Povestea lor e tristă, dar personalizată,
Nu m-ai au niciun rol, pe scena-ntunecată!
Realitatea, însă, ne spune cu tărie,
Avem un tineret cu fală și mândrie!
Învăță-n școli înalte, în universități,
Și-ajung prin lumea toată profesorii și docenți.
Și ne mândrim cu toții că îi avem în țară,
Ei știu cum să separe neghina de secară.
Le celebram știința și munca-n cercetare,
PLANETA E SALVATĂ! Vom fi liberi sub soare!
Viorica E.
A fi
Orbire
(Avem să credem că timpul se oprește–
pentru niște clipe,
ființa nu crede că îmbătrânește–
apoi, un semn de agonie: ea nu mai trăiește...)
Printre adunătura de capete proaste–
colcăie misterul;
pățania trăită de comunitățile noastre–
refuză să-și poarte colierul...
Îl poartă însă alții și spart, doar să-l știe–
lumina din el tot nu licărește;
și-n neagra închisoare umplută cu pietre–
mai caută altele, caută prostește...
Să fie mai mult decât întăia dată–
și tot așa și înainte;
într-o zi adaugă, într-alta se pierde–
nici lumina nu se mai vede...
Se adună apoi la statuia cea mare–
a unui posibil creator;
își întind mâinile fără rușine–
spre a se îndeplini dorința unui muritor...
Se desprinde uscată și rămurica dulce–
borcanul refuză să se umple,
culese au fost aromele mai bune–
și efectul lor plăcut va trece...
(Îi chinuie să treacă și de viața asta–
mai grea sau mai ușoară,
nu mai contează fapta lumii bune,
e demult uitată... îngropată...)
Ziua de mâine
Darul din raniță
Oh suflet drag,
O rază de soare
În dar tu ai primit
Și în raniță ai pitit-o,
Ai ascuns-o,
Sau poate ignorat-o
Poate din frică
Sau din neștiința de a nu o pierde
Ai folosit lumina vieții
Numa când sufletul se îneca
În abisuri întunecate,
Reci și de mult uitate
Pentru a usca sufletul
Abia scăldat în frici.
Pentru a-i da putere și încredere
După care ai ascund prețiosul dar
Înapoi în ranița
La siguranță sub grele ștergare de satin
Pentru a nu se atinge de nimic și nimeni
Până când ai văzut
Că iarăși cazi
Iarăși tremuri în derivă
Îmbătat de un parfum amar
În aceeași mare de haos
Și că singura călăuză în nopate
Rămâne raza de lumină
Acum ținută la vedere
Cu îndemănare și încredere
Dar totuși cu fermitate spre a nu te făli
Ai început viață ...
Ai acceptat viață spre a o trăi
Nu doar a fi un dulce spectator
Care la final părăsește sala indiferent.
Ci spre a-ți vedea visul
Care iți face inima să bata
Și lumina să radieze în toate colturiile ființei
Acum trăiești prezent
În armonie cu tine
Cu ale tale simțuri
Ai început a creea,
A te regăsi în acest univers,
Unde stelele domnesc
În împărăția lunii
Și luceferi blânzi
În brațe te strâng
Timpul în loc împietrind
Deoarece acasă ai ajuns după un drum lung !
Doar noi... cu noi
Când soarele înconjoară pământul
Îmi este sufletul răvășit de vânt
Te strig, te caut de mult și nu te - ajung
Iar tu, din tine m-alungi c-un singur cuvânt.
Hai vino !Doar noi cu noi să ne plimbăm
Printre coloane de lumină și mister
Mă găsești pe drumul cu cioburi și trădări
Lâng-o albă caleașcă părăsită
Și murgul obosit să fie prizonier,
Din potcoave scăpărănd lumină
Își scutură liber coama eșarfă
Pe umărul meu când privesc amurgul.
Deși tu mă desprinzi , din tine mă desprinzi
Strigându-te îmbrățișez dorințe
Picurate-n suflet prin umbra vremii
Din cerul cu nori și multe stele stinse.
Soarele iar înconjoară pământul
Doar noi ,pentru noi, fredonăm cuvântul:
Adio!
Alte poezii ale autorului
Sunt un visător
E lecție. Eu stau,
Într-un punct privind,
Și eu visez, pân ce alți citeau,
Visez, ochii închizând.
E normal, a dori și a visa,
Dar când vrei ceva,
E nevoit să faci un plan
Ca spre dorință a deplasa.
O ultimă noapte
O ultimă noapte de iubire,
O ultimă noapte de amor,
Căci simt cum inima-negrește...
Și încetul cu încetul mor.
Miroase încă a fum de țigară,
Eu nu fumez dar sufăr iar și iar...
Ți-am spus eu nuștiu-a câta oară,
O moarte îți aduce-n dar.
Și iarăși s-a întunecat afară
Încentul cu încetul câte-un pic,
Eu mă sufoc cu o dragoste amară...
Iar mâine știu că n-o să fiu nimic.
Dar tu nu plânge,e doar o noapte tristă,
E chiar ultima noapte a mea...
Se aude mama cum afară plânge,
Iar noaptea asta mă va îngheța.
E tristă viața,e tristă această viață,
Mă sting cu fiecare minuțel...
Iar fumul de țigară nu mai trece,
Și noapte va rămâne,la fel.
Micul Poet
Timp
Și așa trec zilele mele:
Uitat în zbor îmi este gândul,
Un gând răzleț ce-și pierde numele
Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul
La o viață
Monotonă,
Chinuită
Și absentă
Cu puterea unei vrăji
În al vieții ritm turbat
Îmi continui mersul lent
Reamintind
În gând
Cadența picăturilor de lacrimi,
Ce se prelingeau din inimile
Adânc străpunse de iubire
Patimă și durere,
Răcoare și ardoare,
Obsesie și lăsare.
Nu vrei
Am căzut .
Psihicul mi-e la pământ
Fără tine Sunt un tâmp
Și cât as vrea sa te urăsc
Sa te urăsc ca sa nu te mai iubesc
Sa te urăsc ca sa pot sa supraviețuiesc
Sa te urăsc ca sa nu mor cât trăiesc
După atâta amar de vreme
Sa iubesc alta persoana mi-e lene
Farmecul s-a dus
Și lumea mi-ai sedus
O întrebare am: apoi te voi lasă
Unde ti-e inima când ma vezi așa?
Știi ft bine cum eram eu înaintea ta
Știi ca lumea mea se învârtea in ambianta
Dc m-ai lăsat sa te iubesc
Știind ca nu ești in stare sa ma păstrezi?
Dc continui sa te întorci
Și asupra mea sa te repezi?
Cu ce ți-am greșit sa ma faci sa fiu așa
Când eu am vrut doar să-ți dau iubirea mea ?
Poate ca unii oameni is făcuți sa sufere și sa îndure totul ca a altii sa trăiască in pace
Pacea mea era in brațele tale
Da m-ai alungat fără pic de alinare
M-ai lăsat sa zac plângând Intr-o margine de drum
Și dacă te duci acum, tot acolo sunt:
In lacrimi înecată , cu inima-Ngropata
Cu capul la pământ
Căutând alinare in brațele unui trecător
Dar fără nădejde într-un viitor
Nu ma lua in seama: doar încerc să-mi îngrop amarul
Am vrut sa fim noi
Sa fim noi Versus restu
Și Sa dam peste cap universul
Dar degeaba Ca singura nu am puterea unor doi
Am căzut
Da . Am căzut
Și nu in cap sau mai știu eu unde
Doar psihicul meu e la pământ
Dincolo de trupul meu plecat spre jurământ
Voi încerca sa par tare
Chiar dacă fără tine nu mai am răsuflare
Voi încerca sa par la fel ca in trecut
Chiar dacă știu ca fără tine nu mai pot sa am un nou început
Is versuri scrise plângând
N-o sa le citești oricum
Încercând sa par cine nu sunt
O sa îngrop ce și cum am ajuns
M-ai lăsat știind in ce stare sunt
Și te-ai culcat dormind profund
Ai distrus tot și m-ai lăsat sa ma încrunt
Indiferent fata de ale mele rugi
Tu mergi inainte fara sa parcurgi
Tot ce m-ai lăsat pe mine sa înfrunt
Patentul udat de iubire...
Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră
Când a sunat telefonul.
Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește
Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…
Problema era spinoasă, dar tot insistam, mai alert, mai monoton
când îți păream Superman
când îmi păreai Pamela Anderson.
N-am mai stat la taclale,
mi-am luat halatul din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc
apartamentul tau rece de tot.
Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,
erai frumoasă, frumoasă și grasă,
cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi
eu eram cu halatul cel bun
voiam să te impresionez…
Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză
și parcă simțeam cum se declanșează
căldura în casă.
O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.
Ti-ai aprins suav o țigară,
caloriferul șuiera ca la gară
și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,
iar tot universul meu devenea acum al tău.
Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii
Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,
Precum fecioara, curată.
Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,
ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…
N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud
și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel
și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele
cu numele meu scris pe ele,
dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,
fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,
măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…
De-atunci tot umblu besmetic
prin blocul nostru excentric
să te caut, să te găsesc
așa cum te-am văzut prima dată
înaltă, frumoasă, întoarsă…
Adam si Eva
Pe umerii tai lin curg insomnii
As vrea sa plâng, dar ma închin
Patez cu roșu aprins obrajii tai blajini
Te înec in iubirea mea, totul ca un chin
Te cuprind, te resping, ma simți ca un spin
Durerea sa-ți curm, visele-ți pe ploape
Și moartea-ți bate-n inima tot mai aproape.
Tu Adam, eu Eva, un fruct, o patima ne desparte
Sub sânge, in vene, in artere, in materie cenușie
Suntem niște patimi, rupte din foi pline de arte Găsindu-ne sfârșitul pe aceeași mosie.
Pierdem esența iubirii in a lumii ironie,
A mortii ceremonie.
Inimile sunt torturate in agonie
Cărțile de romanță stau pe raft in armonie.
A femeii viclenie?
A bărbatului vedenie?
A sfinților șiretenie?
A zeilor astenie?
A omenirii simfonie?
Ne modelam după a bărbatului fantezie
Un viciu, o iubire, o drama, o crima târzie
Ne aruncam între întodeauna și niciodată
Sa ajungem pe o foaie o poezie.
In fumul țigării,decedata,
In ochii lumii, degradata,
In paginile Bibliei, posedata
In mintea lor, substantivata.