Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 4 mai 2024
Vizualizări: 458
Poezii din aceiaşi categorie
Binecuvântarea
Din toate cercurile iadului întunecate
Din adâncimile oceanelor înflăcărate
Din lacrimile aprinse doar prin fericire
Din certurile pornite doar din iubire
Din serile nedormite-n starea de visare
Cu drogurile-n tine în drum spre ea trezire
Cu muzica în vene prin marele-ntuneric
Cu problema-n fundal care te-a făcut puternic
Cu iluzii visate-n absoluta realitate
Cu visuri trezite peste reala noapte
Cu nicio siguranță pe drumul predestinat
Cu multă speranță pornind în destinul imaginat
Am ieșit din suferința mare și de neuitat
Am răzbit prin moarte și am înviat
Am găsit sincera iubire și liniștea
Mi-am găsit în sfârșit casa și pacea
Reflexii
Acum când gândurile îmi sunt
La unison cu bătăile inimii,
Și razele de soare mă descrunt,
Dăruiesc sentimente pure omenimii.
Doresc mereu ca să descopăr
O lume plină de candoare,
Și iubire cu care să acopăr
Tot ce din trecut mă doare.
O cunoaștere a conștiinței
Din teancul de necunoașteri,
Subjugate zilnic tendinței
De a înfăptui, zidi renașteri.
Cu stihuri blânde să dezmierd,
Clipele minunate să le amintesc,
Luptând cu anii să nu le pierd
Și iubirea de frumos să n-o clintesc.
Prăbușirea haousului
Oh suflet drag....
Obosit te simti
De emotii esti incercat
De trairi inecat
Mergand pe marginea propriilor prapastii
Si totusi gleznle tremurand ...
Te ai opri , ai respira ,
Loc ai lua spre cugetare ...
Insa marginea este fina si abrupta
Timp nu exista
Si pe loc nu poti ramane ....
Clar vezi ca o decizie ai de luat
Mergi incet
Sau te lasi apasat ...povara si in suspin
Dar totusi sti ca nu mai poti
Minte spune" Hai !"
Si trupu spune arzator "Stai !"
Tremuri in deriva
Vantul sufla taios
Rece ,te ingheata
Controlul se surpa
Renunti la el
Doare sa l mai ti strans
Si te lasi
Insa te agati de incredere
Si crezi ca iarasi cazi
Liber in aerul haosului
Te indrepti in alta directie fara control
Si vezi ca ai urcat
Vezi prapastia
Vezi poteca
Si te intrebi
"oare ce mi se arata
unde sint ?"
Si sesizezi ca ai aripi
Si vantul te poarta lin
In drumul tau
Spre orizonturi largi
Caci atunci cand nu mai poti
Cineva mereu te prinde
Caci ai gasit curaj
In spusele mele
De a avea incredere
Si de a face rai din ce ai
... ai crescut .. te ai inaltat ..
Si cu credinta ai zburat
Neatins de piatra dura
Si de spaima injositoare
Spre lumina zburand lin
Cu sufletu deschis
Acum fara suspin
Durerea spargandu se in angoase
De piatra intunecata a abisului
In urma lasata...
Stare de fapt
Dacă sunt oameni fericiţi, de ce nu urlă?
De ce nu apar în stradă cu ţipete neîncetate?
Să-şi risipe trăirea cu bucium şi surlă,
Să ştie că-i bucuros până şi ultima vietate.
Mi-aş consuma toată energia pe care o deţin,
Să fac comunicabilă starea mea de fericire,
Şi n-aş regreta dacă apoi pe picioare nu mă mai ţin,
Ori dacă mi-ar pieri vocea sau să cad în orbire.
Beat de eternitate şi atras de infinit,
Mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară,
Uşor ca o iluzie ori ca un zâmbet chinuit,
Mă risipesc într-un nimic, pe care-l simt o povară.
Cui să mă închin prin aceste deşerturi?
Cui să întind mâna prin aceste singurătăţi?
La cine să mă opresc să mă bată prin certuri,
Şi să primesc mângâieri lipsite de prejudecăţi?
Când mă gândesc la mine, îmi vine să plâng …
Urăsc totul într-un sentiment de responsabilitate,
Învăluiri melancolice ca într-un cleşte mă strâng,
Mă salvez din tristeţe, cărând suferinţă în spate.
Norocul, bată-l vina
“Norocul ți-l faci cu a ta mână”
O-nțeleaptă vorbă strămoșească,
Să nu crezi: “Imi ține morală o bâtrană,
Oș lăsa-o eu să vorbească,
În strună să-i cânt,
Și ea după strună să-mi joace,
Și așa s-o ținem până când
M-o lăsa cu povețele ei în pace.”
Destinul ți-e o carte deschisă
Și sufletul ți-e cerneală
C-a ta inimă s-o lași scrisă,
Căci ea ție îți e leală
Și-i dictează cum să scrie
Stiloului cel mort al conștiinței
Despre lunga lui călătorie
În ale veseliei și suferinței.
Coperțile-i sunt colorate
De cei pe care-i porți în inimă,
Care te susțin în tot și-n toate
Și direct pe suflet îți imprimă
Minunate desene, mici scrijelituri,
Dar tot tu ești autorul cel dintâi.
Memorii
Cristalină raza
Noaptea se arată
Țurțuri de gheață.
Din genuni, prin râuri de tristețe
M-am trezit legat pe viață
Încremenit într-un extaz
De Pământul pieritor
Efemere adunate
Oglindite în prezent.
Libertatea mă înconjoară
Cu umbre adânci a căror spaime
Retrăite-n eter
Sfărâmițează un trup complet
În mii de forme luminoase.
Pretutindeni și nicăieri.
Sunt dovada, sunt și martor
Cum că timpul infinit
S-a sfârșit în prag de iarnă
Căutându-și începutul
Vlăguit de omenirea
Ce o poartă fără rost.
Ce nu este mizerabil
Se transformă deplorabil
Să trăiesc dar parcă nu.
Legat de propria tinerețe
Am fost copil imaginar
Prin timp pierdut, lumina lunii
Sub a soarelui putere
Eu te caut gonind spre tine
Adevărul despre miine
Departe ești, totuși aproape.
La răscrucea dintre timpuri,
Ai găsit o umbră a mea
Înainte de a mă naște,
Să trăiesc, crezând că poate
O altă moarte va veni,
Purtând sicriul pe vecie.
Trăiesc dar nu pot concepe
Abruptul sunet incendiar
Ca o sferă fără formă
Un dreptunghi rectangular
Un pătrat mai circular.
Am găsit printre cutii
Scris pe o foaie efemeră
Aruncată-n focul sorții
Un rând palid și neșters
Săpat în piatră
Săpat în lemn
Murdărit și întinat
Un puroi predestinat.
Sunt tot eu, eternul eu
Singuratic și răsfrânt
Cad în zbor până la cer
Privindu-mi trupul gârbovit
Cum se zbate-n amurgul vieții,
Vinovat, nevinovat,
Să trăiesc fără folos,
Pentru a șterge amintirea
A ce-am fost, ce sunt... voi fi.
Verde de cleștar
Trestia sub vânt își poartă
Semnul său zodiacal.
Binecuvântarea
Din toate cercurile iadului întunecate
Din adâncimile oceanelor înflăcărate
Din lacrimile aprinse doar prin fericire
Din certurile pornite doar din iubire
Din serile nedormite-n starea de visare
Cu drogurile-n tine în drum spre ea trezire
Cu muzica în vene prin marele-ntuneric
Cu problema-n fundal care te-a făcut puternic
Cu iluzii visate-n absoluta realitate
Cu visuri trezite peste reala noapte
Cu nicio siguranță pe drumul predestinat
Cu multă speranță pornind în destinul imaginat
Am ieșit din suferința mare și de neuitat
Am răzbit prin moarte și am înviat
Am găsit sincera iubire și liniștea
Mi-am găsit în sfârșit casa și pacea
Reflexii
Acum când gândurile îmi sunt
La unison cu bătăile inimii,
Și razele de soare mă descrunt,
Dăruiesc sentimente pure omenimii.
Doresc mereu ca să descopăr
O lume plină de candoare,
Și iubire cu care să acopăr
Tot ce din trecut mă doare.
O cunoaștere a conștiinței
Din teancul de necunoașteri,
Subjugate zilnic tendinței
De a înfăptui, zidi renașteri.
Cu stihuri blânde să dezmierd,
Clipele minunate să le amintesc,
Luptând cu anii să nu le pierd
Și iubirea de frumos să n-o clintesc.
Prăbușirea haousului
Oh suflet drag....
Obosit te simti
De emotii esti incercat
De trairi inecat
Mergand pe marginea propriilor prapastii
Si totusi gleznle tremurand ...
Te ai opri , ai respira ,
Loc ai lua spre cugetare ...
Insa marginea este fina si abrupta
Timp nu exista
Si pe loc nu poti ramane ....
Clar vezi ca o decizie ai de luat
Mergi incet
Sau te lasi apasat ...povara si in suspin
Dar totusi sti ca nu mai poti
Minte spune" Hai !"
Si trupu spune arzator "Stai !"
Tremuri in deriva
Vantul sufla taios
Rece ,te ingheata
Controlul se surpa
Renunti la el
Doare sa l mai ti strans
Si te lasi
Insa te agati de incredere
Si crezi ca iarasi cazi
Liber in aerul haosului
Te indrepti in alta directie fara control
Si vezi ca ai urcat
Vezi prapastia
Vezi poteca
Si te intrebi
"oare ce mi se arata
unde sint ?"
Si sesizezi ca ai aripi
Si vantul te poarta lin
In drumul tau
Spre orizonturi largi
Caci atunci cand nu mai poti
Cineva mereu te prinde
Caci ai gasit curaj
In spusele mele
De a avea incredere
Si de a face rai din ce ai
... ai crescut .. te ai inaltat ..
Si cu credinta ai zburat
Neatins de piatra dura
Si de spaima injositoare
Spre lumina zburand lin
Cu sufletu deschis
Acum fara suspin
Durerea spargandu se in angoase
De piatra intunecata a abisului
In urma lasata...
Stare de fapt
Dacă sunt oameni fericiţi, de ce nu urlă?
De ce nu apar în stradă cu ţipete neîncetate?
Să-şi risipe trăirea cu bucium şi surlă,
Să ştie că-i bucuros până şi ultima vietate.
Mi-aş consuma toată energia pe care o deţin,
Să fac comunicabilă starea mea de fericire,
Şi n-aş regreta dacă apoi pe picioare nu mă mai ţin,
Ori dacă mi-ar pieri vocea sau să cad în orbire.
Beat de eternitate şi atras de infinit,
Mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară,
Uşor ca o iluzie ori ca un zâmbet chinuit,
Mă risipesc într-un nimic, pe care-l simt o povară.
Cui să mă închin prin aceste deşerturi?
Cui să întind mâna prin aceste singurătăţi?
La cine să mă opresc să mă bată prin certuri,
Şi să primesc mângâieri lipsite de prejudecăţi?
Când mă gândesc la mine, îmi vine să plâng …
Urăsc totul într-un sentiment de responsabilitate,
Învăluiri melancolice ca într-un cleşte mă strâng,
Mă salvez din tristeţe, cărând suferinţă în spate.
Norocul, bată-l vina
“Norocul ți-l faci cu a ta mână”
O-nțeleaptă vorbă strămoșească,
Să nu crezi: “Imi ține morală o bâtrană,
Oș lăsa-o eu să vorbească,
În strună să-i cânt,
Și ea după strună să-mi joace,
Și așa s-o ținem până când
M-o lăsa cu povețele ei în pace.”
Destinul ți-e o carte deschisă
Și sufletul ți-e cerneală
C-a ta inimă s-o lași scrisă,
Căci ea ție îți e leală
Și-i dictează cum să scrie
Stiloului cel mort al conștiinței
Despre lunga lui călătorie
În ale veseliei și suferinței.
Coperțile-i sunt colorate
De cei pe care-i porți în inimă,
Care te susțin în tot și-n toate
Și direct pe suflet îți imprimă
Minunate desene, mici scrijelituri,
Dar tot tu ești autorul cel dintâi.
Memorii
Cristalină raza
Noaptea se arată
Țurțuri de gheață.
Din genuni, prin râuri de tristețe
M-am trezit legat pe viață
Încremenit într-un extaz
De Pământul pieritor
Efemere adunate
Oglindite în prezent.
Libertatea mă înconjoară
Cu umbre adânci a căror spaime
Retrăite-n eter
Sfărâmițează un trup complet
În mii de forme luminoase.
Pretutindeni și nicăieri.
Sunt dovada, sunt și martor
Cum că timpul infinit
S-a sfârșit în prag de iarnă
Căutându-și începutul
Vlăguit de omenirea
Ce o poartă fără rost.
Ce nu este mizerabil
Se transformă deplorabil
Să trăiesc dar parcă nu.
Legat de propria tinerețe
Am fost copil imaginar
Prin timp pierdut, lumina lunii
Sub a soarelui putere
Eu te caut gonind spre tine
Adevărul despre miine
Departe ești, totuși aproape.
La răscrucea dintre timpuri,
Ai găsit o umbră a mea
Înainte de a mă naște,
Să trăiesc, crezând că poate
O altă moarte va veni,
Purtând sicriul pe vecie.
Trăiesc dar nu pot concepe
Abruptul sunet incendiar
Ca o sferă fără formă
Un dreptunghi rectangular
Un pătrat mai circular.
Am găsit printre cutii
Scris pe o foaie efemeră
Aruncată-n focul sorții
Un rând palid și neșters
Săpat în piatră
Săpat în lemn
Murdărit și întinat
Un puroi predestinat.
Sunt tot eu, eternul eu
Singuratic și răsfrânt
Cad în zbor până la cer
Privindu-mi trupul gârbovit
Cum se zbate-n amurgul vieții,
Vinovat, nevinovat,
Să trăiesc fără folos,
Pentru a șterge amintirea
A ce-am fost, ce sunt... voi fi.
Verde de cleștar
Trestia sub vânt își poartă
Semnul său zodiacal.
Alte poezii ale autorului
Fericire
Stau in rand la fericirea-I oarba,
Poate-i vad și eu a-l ei preț;
Să-mi las mințile sa fiarbă
Cu apa rece, în îngheț.
Vad muritori, cu fețe triste
Ce încearcă a trăi;
Ce incearca sa existe
Într-un rand, lung de vecii.
Vad copii ce nu au minte,
Dar așteaptă împietriți.
Vad părinți ce n-au cuvinte,
De gândirea lor topiți.
Vad puștani ce sobru spera
Sa-și cunoasca Julieta.
Vad copile ce-și pusera
Gând să-și toarcă silueta.
Mai sunt oameni; mici și mari,
Oameni buni, oameni fugari;
Oameni slabi, oameni mai tari;
Unitari, rudimentari.
Inca stau la rand la fericire,
Poate vad de ce-s trimis,
Poate vad și eu iubire...
Pentru mine, e închis.
Roșu
Rubin.
Sângele uscat piatră devine.
Mângâie-mi rana cruntă, revine,
Dar de durere, ca noapte, mi-e dor
Vremuri urâte, fapte, e omor.
Spin.
Trandafir devine ascuțitul crin.
Un pic de iubire, nesimțitul fir
De floare, dându-l, ținându-l, tot doare,
Ceruri neclare, și dragostea moare.
Alint.
Atât mai vreau pe astă lume.
Cineva ce-mi spune pe nume
Și să mă iubească ea sincer,
Chiar e tot ce mai vin și
mai și cer.
El
Și iar mă trezesc cu tine-n gând
Aș vrea să te sun,dar nu
Nu am curaj să-ți spun
Că te iubesc și acum!
Îmi cer iertare pentru tot
Dacă te-am supărat!
Și vreau să-ți mai spun
Că tu erai tot ce aveam!
Oare să-ți scriu undeva
Să-ți spun tot ce simțeam când ai plecat
Că plângeam neîncetat..
Îți mulțumesc că ai fost în viața mea!
Îți mulțumesc pentru cum te-ai comportat!
Îți mulțumesc pentru cât te-ai dedicat!
Îți mulțumesc pentru iubirea ta!
Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat!
Îți mulțumesc pentru răbdarea ta!❤️❤️
Text: RALUCA.M
Îți amintești?
In liniștea asurzitoare îți auzeam
Bătăile inimii ce imi strâpungeau
Sufletul pe care ti-l furam,
Din ochii care ne amăgeau.
Spune-mi îți amintești,
Cum ne priveam?
Acum nici nu îmi vorbești
Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...
Îți amintești râsetele noastre?
Care ne duceau printre astre,
Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva
Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.
Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.
Gandidu-ma la tine,privesc apusul
În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,
Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.
Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,
Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.
Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu
Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare
De o persoană oarecare.
Îți amintești cum ma uitam la tine?
Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia
Și am ajuns la concluzia
Ca atunci când noaptea vine
Nu te pot scoate din minte.
Și uite asa am ajuns la final,
Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule
Lacrimi am avut destule,
Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.
Din adâncul inimii
Dorul mă apasă
Simt că nu îți pasă
Căci dragostea noastră
E ca o piatră
Greu de cărat
Gandindu-mă stau în pat
Reflectez la tot ce am aflat
Dar ce păcat
Că tu ai uitat
Tot ce a fost mai frumos
Când spuneam duios
Te iubesc..
Mie dor de tine,de atâta timp
Lucrurile aș vrea să le schimb
Să nu mai plâng, când te visez
Și mii de scenarii să-mi imaginez
Cum pe ușa tu intri iar
Pentru mine ar fi ca un dar
Cadoul cel mai perfect,
Ești tu , chiar și defect
Incerc din suflet să izbutesc
Pentru ca fără tine, mie greu să trăiesc
Și ai ajuns să-mi fi lună și soare
Chiar nu mi se pare..
Ochii tăi căprui, m-au fermecat
La inimă m-au atacat
Buzele tale moi si fine
Să le tot sărut îmi vine..
Inima ta minunată
Deși nu mai e ca altă dată
O iubesc și o voi iubi..
Din adâncul inimii..
L'Inverno
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
Fericire
Stau in rand la fericirea-I oarba,
Poate-i vad și eu a-l ei preț;
Să-mi las mințile sa fiarbă
Cu apa rece, în îngheț.
Vad muritori, cu fețe triste
Ce încearcă a trăi;
Ce incearca sa existe
Într-un rand, lung de vecii.
Vad copii ce nu au minte,
Dar așteaptă împietriți.
Vad părinți ce n-au cuvinte,
De gândirea lor topiți.
Vad puștani ce sobru spera
Sa-și cunoasca Julieta.
Vad copile ce-și pusera
Gând să-și toarcă silueta.
Mai sunt oameni; mici și mari,
Oameni buni, oameni fugari;
Oameni slabi, oameni mai tari;
Unitari, rudimentari.
Inca stau la rand la fericire,
Poate vad de ce-s trimis,
Poate vad și eu iubire...
Pentru mine, e închis.
Roșu
Rubin.
Sângele uscat piatră devine.
Mângâie-mi rana cruntă, revine,
Dar de durere, ca noapte, mi-e dor
Vremuri urâte, fapte, e omor.
Spin.
Trandafir devine ascuțitul crin.
Un pic de iubire, nesimțitul fir
De floare, dându-l, ținându-l, tot doare,
Ceruri neclare, și dragostea moare.
Alint.
Atât mai vreau pe astă lume.
Cineva ce-mi spune pe nume
Și să mă iubească ea sincer,
Chiar e tot ce mai vin și
mai și cer.
El
Și iar mă trezesc cu tine-n gând
Aș vrea să te sun,dar nu
Nu am curaj să-ți spun
Că te iubesc și acum!
Îmi cer iertare pentru tot
Dacă te-am supărat!
Și vreau să-ți mai spun
Că tu erai tot ce aveam!
Oare să-ți scriu undeva
Să-ți spun tot ce simțeam când ai plecat
Că plângeam neîncetat..
Îți mulțumesc că ai fost în viața mea!
Îți mulțumesc pentru cum te-ai comportat!
Îți mulțumesc pentru cât te-ai dedicat!
Îți mulțumesc pentru iubirea ta!
Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat!
Îți mulțumesc pentru răbdarea ta!❤️❤️
Text: RALUCA.M
Îți amintești?
In liniștea asurzitoare îți auzeam
Bătăile inimii ce imi strâpungeau
Sufletul pe care ti-l furam,
Din ochii care ne amăgeau.
Spune-mi îți amintești,
Cum ne priveam?
Acum nici nu îmi vorbești
Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...
Îți amintești râsetele noastre?
Care ne duceau printre astre,
Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva
Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.
Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.
Gandidu-ma la tine,privesc apusul
În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,
Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.
Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,
Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.
Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu
Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare
De o persoană oarecare.
Îți amintești cum ma uitam la tine?
Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia
Și am ajuns la concluzia
Ca atunci când noaptea vine
Nu te pot scoate din minte.
Și uite asa am ajuns la final,
Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule
Lacrimi am avut destule,
Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.
Din adâncul inimii
Dorul mă apasă
Simt că nu îți pasă
Căci dragostea noastră
E ca o piatră
Greu de cărat
Gandindu-mă stau în pat
Reflectez la tot ce am aflat
Dar ce păcat
Că tu ai uitat
Tot ce a fost mai frumos
Când spuneam duios
Te iubesc..
Mie dor de tine,de atâta timp
Lucrurile aș vrea să le schimb
Să nu mai plâng, când te visez
Și mii de scenarii să-mi imaginez
Cum pe ușa tu intri iar
Pentru mine ar fi ca un dar
Cadoul cel mai perfect,
Ești tu , chiar și defect
Incerc din suflet să izbutesc
Pentru ca fără tine, mie greu să trăiesc
Și ai ajuns să-mi fi lună și soare
Chiar nu mi se pare..
Ochii tăi căprui, m-au fermecat
La inimă m-au atacat
Buzele tale moi si fine
Să le tot sărut îmi vine..
Inima ta minunată
Deși nu mai e ca altă dată
O iubesc și o voi iubi..
Din adâncul inimii..
L'Inverno
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.