De ce?

De ce... ? 

De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem? 

De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri? 

De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea? 

Am doar o întrebare... 

De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti? 

De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste? 

De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici? 

De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris? 

Clipe , zile, luni, și ani... 

Ne punem doar o întrebare,

La care nu vei ști răspuns. 

 

 


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: ANONIM poezii.online De ce?

Data postării: 29 ianuarie 2020

Vizualizări: 1510

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Constrângeri

Viața mea a fost întotdeauna copleșită de tot felul de constrângeri morale

 

la început nimeni nu m-a întrebat dacă o vreau
mi-au îndesat viața pe gât ca un dop în gura unei sticle de șampanie
eu, nefiind în această ecuație, de voie

 

și nimeni nu m-a întrebat nici după aceea
când a sosit momentul să trăiesc, să iubesc sau să ridic ochii spre cer,
nu
nu te întreabă nimeni
primești totul la pachet, în această ordine ,
numai moartea sfidează regulile,
dar nu contează,
oricum tu nu ai dreptul să te opui  vieții, nici morții
nimeni nu te ascultă,

este ca la ruleta rusească

pariezi cu viața pe negru
învârti roata și bila cade pe roșu

nasol
tocmai ți-ai pierdut viața pe care ai primit-o degeaba
(un alt joc stupid al sorții, desigur!)
cu o mână dă, cu alta ia...

 

la dracu`!

Mai mult...

De ce are nevoie un bărbat

Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei, marea iubire de altădată înseamnă să faci dragoste!)
mai are nevoie de un cal pentru a merge la luptă cu toate morile de vânt ale dimineților
și dacă este posibil, dar nu neapărat obligatoriu, de  un loc de muncă
un cont bancar, fără limită de credit
loțiuni de bărbierit (after shave), pentru a scăpa de muștele agresive,
și nu în ultimul rând, de un pieptene
nu este deloc ușor să fii bărbat în zilele noastre
(întotdeauna a fost dificil!)
dar acum s-a ajuns la ultima limită
am devenit sclavii unor reflexe inconștiente

a unor obsesii

restrânse la bani și femei, pe scurt
un bărbat are întotdeauna nevoie și de puțină mângâiere
iar în final, ca tot omul, de un loc în spatele bisericii...

Mai mult...

Uitare de sine

Lumină din lumină se naște peste floare,

Ușor și dintr-o vină se naște supărare.

Dar frica te omoară:-dușmanul cel dintâi-

De ți-a intrat în vene , iți pune căpătâi.

Și-atunci începe răul, când dubiile apar,

Se scurge toată viata, ca vinul din pahar,

Și-ai vrea să-ncerci norocul, dar teamă ți-e că nu-i,

Rămâi pe loc în umbră, ca haina într-un cui.

 

Și cui să-i ceri părerea când toată lumea minte?

Te pierzi printre probleme și uiți de cele sfinte.

Și-ncepi să dai afară tot ce-ai ținut în tine,

Căci înecat în frică, faci rău și zici că-i bine.

 

Conștiința încărcată , începe să te strige,

Și inima se zbate, ca-nfiptă în cârlige.

Știind că nu e bine, văzând că tot greșești,

Te-arunci între suspine și-ai vrea să te oprești.

Dar corpul iți e mort și mintea îți este-n ceață,

Simți flăcări de sminteală în inima de gheată,

Tu, cel ce ieri zâmbeai, cuprins de imprudență,

Azi copleșit de vorbe, te-afunzi în decadență.

 

Și unde erai ieri, azi greu vei reveni,

Căci guri ce lasă urme oriunde vei zări.

Și-o inimă distrusă degeaba e cusută,

Că ața doar o strânge, dar ea rămâne ruptă.

Mai mult...

Vis

Sleit de puteri, nu mai vreau pe nimeni, si nimic
E dorul surd ce tare mă apasă
În linistea nocturnă parcă-am auzit
O iluzie, căci doar iluzii sunt
Fantomele, al meu vis intunecat
La patru douăzeci, putin mi-au înecat
Orice dorintă vie, acum pare arsă
Nu încerca să înțelegi, nu vei putea vreodată
Enigmă peste enigme sunt
Tu ce ai fost in altă viată?
De surzimea sufletului gând
Eliberează-mă odată!
Patru douazeci si trei, din iluzii m-am hrănit
in răni, culori reci de acril
Si soarta-i soartă peste sorti
Si moartea-i moarte peste morti
Acum, ori niciodată
Treci peste altă soartă
Cum soarta te-a schimbat
Drumuri batute ai umblat
Si bătăile in suflet au pătruns
Strâns legat deal inimii surâs
Scriem in disperare, ca să nu uităm
Că am fost cei ce am visat, si-o să visăm
Un drum bătut ce nu ne mai opreste
Un drum drept, ce ne călăuzeste
Scriem în disperare, ca să nu uităm
Că al nost' vis ne-a fost dat, ca să-l visăm
Scriem in disperare, ca să amintim
Că suntem cei ce am fost, si nu o să mai fim...

Mai mult...

Mind games

femei cu tocuri înalte îmi umblă prin minte

zgomotul pașilor pe asfaltul zgrunțuros al creierului e inconfundabil

o imagine aproape orgasmică la vedere

femei preocupate să-și scape batistele parfumate pe jos

(”vai, ce drăguț sunteți, domunule!)

 femei încălecate pe scaune ca niște picioroange caraghioase de cocostârc

sugând incitant băuturi colorate cu paiul

sau ascultând topite muzică de Barry Eugene White

chiar dacă lipsesc valurile mării            

bulele efervescente de șampanie din pahare

e destul să aduc vorba despre Paulo Coelho

și ele ciulesc urechile

Adulter

Alchimistul

Învingătorul este întotdeauna singur

- ”stii, zice, eu mă omor după Paulo Coelho!”

- și mie îmi place, suprlicitez,

din păcate n-am întâlnit până acum pe nimeni

care să fi citit Paulo Coelho!

- ”niciodată nu e prea târziu, domnule,

bei o cafea ?”

imaginiele se succed foarte rapid

prin vidul memoriei

țâșnesc din toate colțurile întunecoase ale gândului

reproduc inexplicabil mirosul cafelei

fumul de țigară

zgomotul tocurilor înalte

soneria

fâșâitul rochiilor de mătase

și se repetă extenuant

ca într-o zi a Cârtiței

când descopăr cu groază că m-am blocat în timp

într-o noapte de întâi ianuarie

trasă la indigo

care se va repeta și mâine

și pe care o știu pe de rost

altă noapte nu va mai sosi niciodată

zorile mă vor găsi în aceiași cameră de hotel

în același oraș

la aceiași dată din calendar

cu același Paulo Coelho recitit

și repovestit

într-o limbă a surzilor...

Mai mult...

Stele

Stele pe cerul lumii,

Strălucim când zâmbim,iubim,

Să nu ardem ce e frumos ,

Conștiința e lumina gândului,

Prin ea el strălucește sublim,

Făcând din suflet o minunata floare..

Să fim precum un soare blând,și cald,

Ridicând inimi spre înalt,

Căci soarele atrage ,,soare":

Bucurie,bunătate,sentimente minunate.

Să fim stele fascinante,

Nu sori ce ard cu nepăsare..

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Viata adevărată

Of,Elif Elif

Toti tânjesc dupa tine

Dar niciunul nu iti stie de bine

Asa cum altii știu de tine

 

Toti te vor,dar putini te au

Dar ei nu stiu

Ca tu esti cea care a dat naștere clasei

 

Și-n versul meu ce va trăi

Sigur ma voi iubi

Pentru ca stiu

Ce va fi

(Viata adevărată, de însuși Pavel Eminescu)

Mai mult...

Poate ne vom regăsi…

Poate pentru totdeauna, la noi a luat sfârșit.

Ştii, visam zi de zi ca doi copii...

Nu m-aș fi gândit că nu o să mai fim,

Iar eu să te țin din nou ascuns în poezii...

 

Te țin în inima mea zi de zi,

Măcar o șansă de ne-ai mai oferi.

Căci inima mea de tine e plină în fiecare zi,

Nu cred că ce a fost între noi, acum se va sfârşi.

 

Fiecare clipă cu tine a fost un dar,

O amintire ce nu vreau să dispară în zadar.

Aş vrea să ne regăsim, să fim din nou doi,

Să lăsăm în urmă lacrimile și dorul amândoi

Mai mult...

Omul

Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;

Universului nu-i pasa de noi

Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,

Fac din noi un ceva minunat..

Ratacesc printre ruine 

Descoperind spirite în cărțile vechi,

Fiecare om e un templu înalt 

In cetatea vieții 

Si-un picur doar in imensul Cosmos..

Când clopote bat,

Se stinge un univers,

O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...

Când stele dispar 

O lacrimă cade și gânduri se zbat:

Bieți muritori sau spirite eterne 

Zburând dincolo de cerul înalt?

 

(Monica)

Mai mult...

Iubirea

De pe-un pervaz mai prăfuit 

Înflorise arțarul argintit 

Uimit, deschid a mea fereastră 

Și văd o pasăre măiastră 

Sclipind de aur și de viață 

Îmi zice ea a ei povață:

''Tânăr bătrân uitat de lume 

Caută de vezi un nume 

Ce conține perechea opusă ție 

Căci vii scris să vă întâlniți 

Și poate, chiar să vă iubiți ''

Eu m-am râs zâmbind ironic 

Și am închis fereastra melancolic 

Pasărea s-a supărat 

Dar de-atunci n-a mai plecat

Plictisit de-a ei așteptare 

M-am dus tiptil la culcare 

Așezat pe un sarcofag 

Din plastic sau din lemn de fag 

Pornesc micul calculator 

Care, abil ca un orator 

Începe visul digital 

Sclipind ca un pixel ireal

Uite apare un videoclip 

Și dispare un microcip 

Iar din chat, toți strigă în cor 

''Ce-i iubirea?Nebunie 

Ce-o urmăresc numai o mie 

Noi ,ai somnului înțelepți 

Stăm lipiți ca doi bureți 

Veșnic enervați 

Dar foarte bine informați!''

''Ce gloată amară de ratați ''

Răspunde un gând în sinea mea 

Și mă afundă mai adânc în vis 

Fără să-mi ceară vreun permis!

Trece ziua, trece noaptea 

Apar programe, dispare-o lume 

Un nou serial capătă renume 

Dar eu , tot rămân legat 

De-al meu scaun uzat 

Pe cap încep să mi se țeasă

Mărăcinișuri de păianjen 

Ce se întind în ritmu de tren

Pielea mi se face scrum 

Iar inima nu face nici bum!

A încetat să bată sărăcuța...

A luat-o moartea cu căruța 

S-a dus și mintea mea departe 

În lumea-n care toți au parte 

De un cod și vieți banale 

Și-o varietate de canale

Brusc, mă trezește o lumină 

Ce pare a veni dintr-o mină 

Uimit, privesc încet în jur 

Și m-am crezut nebun,vă jur!

În fața mea comod ședea 

Un uriaș cu solzi de nea 

Ochii roșii precum focul 

Capul lung, cât mi-e norocul 

Clipesc uimit și încerc să uit 

Că seamănă cu-n șarpe 

Apoi,în oglindă când mă uit 

Urlu de în gât mă rupe 

Pielea în loc mi s-a lipit 

Iar mintea-mi a ciripit 

Veselă nevoie mare 

Îmi bate inima mai tare

Iarăși viu,întreb pe șarpe:

''Cine ești, de ce m-ai salvat?

Pe mine, un om dezaxat?''

''N-ai să crezi d-ați sunt aproape 

Rudă mai veche și mai mare

Cum îmi mai zice orișicare

Platon cu viclenie mă numea 

Demiurgul ,cel ce-o copiat pe Ea 

''Deci ești...''

''Zmeură de pești ''

Mă întrerupse Demiurgul 

''Da,eu sunt Arhitectul 

Ce a creat un vis din procesoare 

Unde eu țin sufletele prizoniere

Dar, știi, uneori mă plictisesc 

Să văd cum suflete amețesc 

În lene adâncă și falsitate 

Copleșite-n nedreptate 

Deci uneori mai scot pe cei ca tine 

Căci vouă Cel de Sus v-a scris 

Să porniți pe drum neîntins 

În căutare de iubire amară 

Ghidați de pasărea măiastră 

Acum, eu plec în mări și peste țări 

Iar tu, să nu uiți de-a inimii chemări!

Zicând aceste stranii vorbe

Se învârte de 3 ori în cerc 

Și dispare într-un semicerc

Confuz,mă întreb nedumerit 

''Și ce să fac în acest moment 

 Liber, la mijloc de apartament?''

Atunci speranța mi-a venit 

''Pasărea măiastră, știe ea 

 Unde să merg și cum să dreg 

 Deschid fereastra ,nu-nțeleg

 De ce-i ea neagră ca un neg?

''Ah,m-ai ignorat un an întreg!

Parazitule, crezi tu oare 

Că noi, păsări călătoare 

Nu avem altceva de făcut 

Decât la pervazu-ți de stătut?

''Îmi cer iertare de-asteptare

Dar chiar încep să caut iubire''

''Bine, fie voia ta,

Un pic te voi ajuta 

Du-te mergi în lumea largă 

Tot ce poți, vezi de-ncearcă

Iar ca sfat ți-l dau pe acesta 

Nu tot ce strălucește e aur ''

Zicând acestea,ea se ridică 

Și dispăru în a cerului azur

Oftând, pe-o ușă scundă ies 

Știind că nu prea am de-ales 

În jos mă uit și văd un labirint 

Din scări verzi și balustrade 

Iar mai jos întuneric de ciment 

Unde o lampă chioară arde 

Înfricoșat,pășesc țipând în gând 

Și aud tăcerea de mormânt 

Cobor încet cuprins de frică 

Să mă împiedic de-o pietricică

Ating peretele străvechi 

Și mă lipesc de ziare vechi

Trag un pic ,se dezlipește 

Mai fac un pas orbește 

Și simt cum picură pe păr 

Tencuiala luată în răspăr 

Îngrozit,mă pun pe fugă 

Întind mâinile a rugă 

Și cad,pierzându-mă-n abis

Neguri grele mă-nfășoară 

Izbindu-mă în treapta ușoară

Apoi cad lin parcă-s ucis

Ieșind ușor din lunga scară

Ajung în fața chiorului bec 

''Mda, sunt ca un berbec ''

Zisei ,după ce mă văd

Vânăt la ochi ,julit la nas 

''Nu trebuia să fi pornit hoinar 

 Umblând pe scări făr' felinar ''

Clipesc un pic și o minune!

Îmi strălucește din genune 

Ieșirea din bloc, vopsită baroc 

În trei culori de omenie 

Galben, albastru-rozalie

De-afară soarele pătrunde cu foc

Încurajat, urmez raza-i de toamnă 

Strada, legendar stradă !

Mă primește ca pe-o ladă

Colo sus în mult noroi 

Se ascunde aprig un moroi 

Drept în față un râu de oameni

Ocolește lungi băltoci 

Pitindu-se prin trotuare 

Sau într-o floare de cicoare

Cocoțați pe doi uluci 

Tot se ceartă 4 cuci

În mijloc, precum o regină 

Tronează o falnică uzină 

Ruginită,sânge-i curge 

Din perete și din sobe 

Iar de afară vântul muge

Muge turbat de boli amare 

Lovind eratic în pereți 

Rupând ramuri de puieți 

Jos,pierdut se uită 

Adolescenți turbați,uitați 

Ce strâng cu scrâșnet de oțel 

Țevi lungi, fragede din fier 

Toți se adună în angoasă 

Urlând cu glas acuzator 

Blestemând pe lume și pe viață

Închinând un templu fără față -

Damei cu coasa 

Iar din cer pe ei veghează 

Soarele palid, precum omul

Răpus de vălul neființei

Urmărind pe toți precaut 

În râul uman un loc îmi caut 

Și mă amestec la un loc 

Cu toți cei fără noroc 

Cu birjari și mici țărani 

Funcționari și năzdrăvani

Când fac stânga împrejur 

Văd că am numai în jur 

Un alt, lung labirint!

Oriunde mă întorc 

Apar rânduri de bloc 

Umbrind cu bolta lor uriașă 

Cerul acoperit de-o planșă 

După perdele încet se-ascund 

Figuri gălbui de grei scheleți

Lângă ele atârnă în gol 

Zeci de balcoane în vârfuri rupte

Încovoiate precum fețele triste 

Brăzdate în lemn de lacrimile ploii 

Urmăresc încet a străzii agonie 

De la parter la părăsita farmacie 

Toate își întind plăcuța de metal 

Asemeni unor mâini ridate 

Ce nu pot fi-n pământ redate

Drumul lung numai băltoci 

Se scurge în valuri sure

Ce-și cântă doine mute

În ritmul metalic al mașinii 

Pierdu-te în necuprinsul cărămizii 

Unui bloc mai post industrial 

Pășesc în apă, afundat ca în troiene 

Pierdut în mulțime grea de plumb 

Mă întreb, cum e cu putință 

Să nu pot urla a neputință?!

Într-un oraș din ținte și morminte 

Unde-i iubirea ce-o tot caut?

Un alt parter lipsit de fler …

Urmat de-o neagră farmacie

Și o albă bancă lucie…

Plictisit, mă opresc în loc 

Și încerc, mai mult în joc 

Doar în față să mă holbez

Iar în față se ridică 

O mare casă luminoasă 

În curcubeu vopsită 

Părea un rai ce viu străluce

Cu a sale becuri zece 

Unite într-un singur nume -

Clubul violetelor alune 

Curios ,mă-ndrept încet 

Spre Clubul celor fără regret 

Deschid o ușă, trec de hol 

Și nimeresc extazul gol 

Asurzit de boxele de plastic 

Orbit de un clarobscur fantastic 

Încerc să ies înapoi afară 

Dar zeci de mâini și corpuri amestecate 

Pe mine cu ele mă luară 

Ca înecat tot dau să ies la suprafață 

Însă vârtejul mă ia tot mai adânc 

Rupând cu muzica-i mai ascuțită 

Minți și timpane 

Nimeni nu-mi știe, nici de nume 

Nici de prenume 

Și totuși fiecare salută 

Lipindu-se precum o lipitoare 

Sau o altă târâtoare 

Băieți cu părul uns în lac

Și fețele zâmbind un posac 

Zboară rapid ca niște drone 

În același ritm de clone 

După fete mai cochete 

Toate-n blugi de marcă scumpă 

Ținând în mâini o mică cupă 

Toate cu părul negru strâns în coadă

Pomadă fadă în pudră groasă 

De păreau Fantome toate 

Din noianul de arlechini 

Prinși de fantome fără forme 

Se ridică Ea, nemaivăzuta!

Cu gene negre de cristal 

Ochii adânci din noaptea marelui abis

Obraji din flăcări otrăvitoare 

Și părul în șuvițe de cobră 

Ce conturează drăgălaș 

Un căpșor de îngeraș 

Trupul suplu de catifea 

Se îndură ca o lalea 

Țintintindu-mi pașii cu un sărut 

Îmi strigă ea triumfătoare 

Să știi că sunt o vrăjitoare !

Acum vei fi al meu pe veci 

Vei fi un sclav de-al meu nebun 

Căci numai eu știu să te îmbun

Moleșit ,schițez o fugă 

Dar ea Iarăși mă sărută 

Mă las topit de caldu-i senzual 

Și înghit cu nețărmuită plăcere 

Și muzică,și club, și slaba mea durere

Ah, tu demon-îngeraș

Crescut în centru de oraș 

Mai dă-mi să gust din vorba ta 

Și să-ți acopăr fața ta 

Într-o prelungă sărutare 

Sânii tăi mă prind într-o îmbrățișare 

Din care nici tu nu ai scăpare 

Nu pot gândi, nu pot simți 

Tot ce eu știu e numai tu

Și parfumul tău violaceu 

De liliacul și scorțișoare 

Dar tu, tu râzi a nepăsare!

Și înjuri cumplit a mea visare 

Uneori,mă lași să fiu lucid o clipă 

Și-atunci mă întreb, mă întreb, mă întreb 

Nu ești cumva o belladona

Ce omoară după ce înghit

Al tău divin, miros 

Nu știu de când eu stau pe-aicea 

Înlănțuit de pasiune

Dar neajuns nici prizonier

Acum ,eu înțeleg, dar prea târziu!

Tu ești vampir ce suge viața 

Lăsând în urmă un om păpușă 

Cu mintea ascunsă în mica-ți nișă 

Am devenit un căpcăun,

Un monstru ce-ascultă numai de tine 

Cu părul albit,și ochi tulburi 

Stau nemișcat ca o statuie 

Până îmi clipești, zâmbind a șotie

Într-o noapte, în Club apare

Un om bătrân, cu-o cruce mare 

Barba căruntă și ochi senini 

Ce nu mai au la ce râvni

Ascuns într-o lungă sutană

S-apropie de mine și de Ea 

''Frumos mai ești călugărașe

N-ai vrea să-ți dau și ție dragă

Un mic pupic, că nu-i nimic

Să guști din darurile cărnii 

Călugăr,drept se ridică 

Și lovi în chipul Ei odată 

Tunând ca un munte la cutremur:

Adevăr a zis cel ce a scris 

''Creșteți de vă înmulțiți

Și pe toate să le stăpâniți 

Ai crescut asemeni unui păianjen 

Dar vei cădea cu atât mai crâncen 

Strivită-n propria ta plasă ''

Atunci, pământul se cutremură 

Lumina întreagă se întunecă 

Și-o ceață de negreață 

O luă, fierbând într-o spirală 

Ce curse în a amurgului năvală 

Rămas în fața lui,el îmi zâmbește 

''Pe lume sunt un simplu pion 

Slab, ca o cetate făr ' bastion 

Tot ce am de la Dumnezeu primesc

De asta,pe El veșnic îl mulțumesc 

Văd că ți-am fost trimis în cale 

Să te îndrum spre vechea-ți căutare 

Neîncrezător privești

Deci uite a mea alinare 

Știu că vei găsi iubire 

Căci de ea nu ai scăpare ''

''Mulțumesc, dar nu cred c-am putere 

Să trec Iarăși prin durere 

Lasă-mă aici să mor

Sau du-mă în câmpul de mohor 

A trăi e a fugi

După dorințe tot mai mari 

Ce ne orbesc de-un vid lacustru

Ce noi îl numim sufletul nostru ''

''Călător rupt în zbor

 Ești bolnav ,dar boala-ți face bine

Căci te vei scula mai sus, mai tare 

Tot ce-ți cer e vii cu mine 

Și nu uita să crezi în tine 

Știu,e greu să începi a merge drept

După ce ai călcat o viață strâmb 

Dar, mai încearcă, crede Iarăși 

Căci de-acum, nimic nu ai 

De a pierde sau de a câștiga ''

Înviorat ,l-apuc de braț

Și îi zic,aproape sufocat :

''Într-adevăr, sunt liber să sufăr 

Ca să pot scăpa și eu trăind

De repetabila povară 

A golurilori ce mă cuprind ''

Astfel purcesem afară

Unde altădată arară 

Înalți plugari și frumoase domnițe 

Și acum în loc le cresc mici romanițe 

Mă duc unde au ieșit primele oase 

Și au cântat cele trei coase 

A morții, a sorții și a suferinței

Mă duc la falnicii brazi 

Ce-au ospătat nomazi 

Mă duc în adâncile izvoare

Ce n-au cunoscut hotare 

Să beau din nou din roua vieții 

Ce curge la apusul dimineții 

Ajutat de micul stareț

Ajung la mijloc de-un lac mai des 

Unde toate păsările ies 

Mă cufund în apa rece 

Și tristețea îndată-mi trece 

Bat de cinci ori pasul pe loc 

Și simt că am chef să mă joc 

Mă îngrop în iarbă verde

Unde nimeni nu mă vede 

Și privesc pe îndelete 

Cerul de un închis albastru 

Ce se tot întinde aspru 

Stele încinse câte o mie 

Rupte de pe o osie 

Iar în centru e regina 

Cu fața ovală ,e însuși luna 

Regina trimisă a sferelor cerești 

Să farmece pe toate cele pământești 

Treptat, se pierd în infinit 

Și lacul, și pădurea cea de negăsit 

Și luna cu a sale stele 

Și omul cu zece bretele 

Rămâne numai o tăcere 

Dincolo de orice durere 

Rămâne numai eternitatea

Ce ne-a adus libertatea 

Rămâne numai gândul nespus

Ce-n viață pe noi ne-a adus 

De-acolo mă-ntorc mai lin 

În lumea omului divin 

Și apare un Apostol călare 

Și-mi zice cu dragă nepăsare 

Sunt Petru om de drumul mare 

Să nu-ți fie cu supărare 

Dar te întorc în lumea mare 

Atunci, am înțeles

De ce eu totuși am purces

M-am întors în trup degrabă 

Și m-am întors în oraș cu grabă 

La o masă de cafenea 

O văd pe EA--Sofia

Îi zâmbesc cucernic, drăgăstos:

''Aici ai fost, iubirea mea…

 

Notă explicativă:În greacă Sofia înseamnă înțelepciune

Mai mult...

În golul inimi

În golul inimi

În adâncul ei

Cu mult timp în urma

Trăia regina

Cu numele,, iubirea ,,

 

Arunca cu un arcuș

Veselie și iubire

Ca un Cupidon

Ieșit din fire

 

Vremea trece

Generați peste generați 

Vorbe rele se arunca

Iar ea încet încet

Incepe sa se duca

 

 

Oamenii rai

O tot rănesc 

Iar fiecare bucata lipita

Doare ,încet încet

 

As vrea sa o pot ajuta

Dar durerea ma termina

Nu pot pune un bandaj

Pe inima ranita

 

Pe cerul negru

O stea căzătoare

În golul inimi

Apare o lumina orbitoare

 

În întuneric 

Lumina reapare 

Chiar dacă în spatele ei

Golul format

Încă doare.

Mai mult...

Urzeala

Un fuior de îndignare îmi stă în casă,

zadarnic de încerc să-l torc.

Fire albe ce m-au legat de tine,

moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă

într-un nod familiar.

În jurul gurii îți cos amarnic,

cuvinte spuse prea devreme.

Acum brazdate-mi sunt pe față

spaimele iubirii mele.

O alta ață se-nfiripă, jalnic,

adânc, uitându-te zâmbind.

Sugrumată-mi e speranța

ca n-ai terminat cu mine,

că paioara nu e gata.

Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-

toarnă-mi mânia toată,

pe pânza brăzdată cu ochii

tăi efemeri și cutezanți.

Varsă-mi aurul din vene,

pe care l-am simțit cândva,

cand nu știam dacă voiai

să mă arunc în gol, în fața

ta.

Ușure toarce-mi hybrisul

c-am îndrăznit, vezi Doamne, 

să mă-ndrăgostesc firesc

De un Soare fără raze, tu,

Eu, lună fără cer.

Cere-mi toate vorbele diseară

înapoi, nu le mai vreau.

Propria-mi pânză mi-am rupt-o

chinuită, în fața Ta.

Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!

lasă-mă să mă golesc,

de toată mândria ta și patos-

resimțite de-un veac.

La ce-mi sunt bune deziluzii,

cand în mintea ta cumplită,

eu doar trec, mă umilesc,

Doar ca ție să nu-ți dispară

prețioasa ta coroană.

Mai mult...