Fără tine
Ai venit in viața mea repede, ca o furtună neanunțată,
Mi-ai înseninat privirea de când te-am văzut prima dată,
Iar in ochii tăi mă pierdeam, mă înecam în întunericul lor adânc,
Dar nu îmi mai e frica, știu că acum mai bine în brațele tristeți mă arunc.
Orice sclipire de fericire, sinceritate sau speranță
Este pictată acum cu o mai întunecată nuanță.
Tu m-ai acceptat pe mine cea adevărată: naivă, emotivă și imatură,
Dar lumea înfricoșătoare în care m-ai lăsat singură mă tratează doar cu ură.
Și acum, pe cont propriu, ajung să descopăr adevărul
Și, sigur, să sufăr din cauza lui pe măsură.
Singură mă gândesc doar la întrebarea dură:
Când voi mai putea cu lacrimi să-ți mângâi umărul?
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 15 februarie 2023
Vizualizări: 840
Poezii din aceiaşi categorie
Trist
Trist, sunt trist mereu de dor,
Pe cer nu mai văd nici stele...
Cred că stelele tot mor,
Şi cad in palma ta mergele.
Să ştii ca nu mai vreau să mor,
Nu mai vreau sa simt durere.
Insă dragostea o să o las ca arhespor,
Să rămină sursa, ce imi dă putere.
Doar noi doi
Toate cu timpul
Într-un suflet pe piele
Umbrim acel amalgam de sentimente
Sub o pătura de ampremente.
Timpul a plecat
Noi ne-am lăsat
Cu o dragoste pustie
Suferind de maladie.
Poate cu timpul
Tu te vei întoarce , pe al meu piedestal
Într-un suflet pe piele
Cu-n sărut aprins sub al nostru cer de stele.
Altul
Dar trecînd ades şi azi, ca şi odinioară,
Văzu eu sau poate nu, fiind mai amară.
Privesc lung şi fară lacrimi, răsăritul, zarea,
Nu amîn, dar toata ziua, ocolesc schimbarea.
Nefiind acel străin în tăcerea iernii,
Mă ascund printre frunziş, alb ca prin troiene.
Fiind conştient că tu, singura suflare,
Preferi ades a zilei, lacrimi mai amare.
CE-I OMUL?
Unde ești ,sufletul meu ,drag
Unde și pe scară sui?
La cine mai ții de urât
Și cât mai ai de suit?
Ce este omul pe pământ?
Doar frunza toamnei dusă-n vânt.
Amintirea mai rămâne,
Și ici colo câte un nume.
Nu îți dau voie ca să pleci
Nu îți dau voie ca să pleci,
Atâta timp cât brațul te mai știe,
Cât umbra ta pe drumuri reci,
Al greierului cânt învie.
Te strig aiurea printre ploi,
Dar nu m-asculți, și stai sfioasă,
Iar cerul frânt sub pașii-ți moi,
Își fulgeră lumina păcătoasă.
Arunci ocheade înspre stele,
Să fiu gelos, să plec acasă,
Sclipirea lor ți-o faci mărgele,
Și-mi pari aievea de frumoasă.
Dar n-am nici cal ca să te fur,
Și nici palat cu împărăție,
Am doar un vis măreț și pur,
Ca tu să-mi fii pe veci soție.
Averi nu am îndeajuns,
De fapt sunt lefter în chimire,
Eu, însă țin în piept ascuns,
Un munte de iubire…
Eu....
Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.
M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.
Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.
Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;
Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.
Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.
Trist
Trist, sunt trist mereu de dor,
Pe cer nu mai văd nici stele...
Cred că stelele tot mor,
Şi cad in palma ta mergele.
Să ştii ca nu mai vreau să mor,
Nu mai vreau sa simt durere.
Insă dragostea o să o las ca arhespor,
Să rămină sursa, ce imi dă putere.
Doar noi doi
Toate cu timpul
Într-un suflet pe piele
Umbrim acel amalgam de sentimente
Sub o pătura de ampremente.
Timpul a plecat
Noi ne-am lăsat
Cu o dragoste pustie
Suferind de maladie.
Poate cu timpul
Tu te vei întoarce , pe al meu piedestal
Într-un suflet pe piele
Cu-n sărut aprins sub al nostru cer de stele.
Altul
Dar trecînd ades şi azi, ca şi odinioară,
Văzu eu sau poate nu, fiind mai amară.
Privesc lung şi fară lacrimi, răsăritul, zarea,
Nu amîn, dar toata ziua, ocolesc schimbarea.
Nefiind acel străin în tăcerea iernii,
Mă ascund printre frunziş, alb ca prin troiene.
Fiind conştient că tu, singura suflare,
Preferi ades a zilei, lacrimi mai amare.
CE-I OMUL?
Unde ești ,sufletul meu ,drag
Unde și pe scară sui?
La cine mai ții de urât
Și cât mai ai de suit?
Ce este omul pe pământ?
Doar frunza toamnei dusă-n vânt.
Amintirea mai rămâne,
Și ici colo câte un nume.
Nu îți dau voie ca să pleci
Nu îți dau voie ca să pleci,
Atâta timp cât brațul te mai știe,
Cât umbra ta pe drumuri reci,
Al greierului cânt învie.
Te strig aiurea printre ploi,
Dar nu m-asculți, și stai sfioasă,
Iar cerul frânt sub pașii-ți moi,
Își fulgeră lumina păcătoasă.
Arunci ocheade înspre stele,
Să fiu gelos, să plec acasă,
Sclipirea lor ți-o faci mărgele,
Și-mi pari aievea de frumoasă.
Dar n-am nici cal ca să te fur,
Și nici palat cu împărăție,
Am doar un vis măreț și pur,
Ca tu să-mi fii pe veci soție.
Averi nu am îndeajuns,
De fapt sunt lefter în chimire,
Eu, însă țin în piept ascuns,
Un munte de iubire…
Eu....
Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.
M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.
Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.
Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;
Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.
Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.
Alte poezii ale autorului
Înger printre stele
Plânge codru și pământul, căci tu ai plecat
Păsările și animale căci tu le iubeai
Erai omul cel perfect puțin păcătos
Iubeai cu inima nu cu creierul cel întristat
Îți cântă vioara atât de frumos încât susupina ne încetat
Unde ești dragul meu bunic nu te vad sub cer albastru de cristal
Ți-aș da și marea și pământul ți-aș da și steaua de pe cer
Să mi te strâng o data brațe cu atâta dor ți-o spun eu
Cu lacrimă in ochii privesc cerul
Vai mama ce inorat mai e că nu mai iubește nimeni
Atât de mult pe Dumnezeu
Erai om bun cu glas de înger atât de frumos îmi cântai
De o lacrimă pe obraj de fericire îmi curgea
Aș da și viața sa aud glasul cel frumos in brațe sa mă strangi o dată 🥺de nai mai pleca de langa noi
De n-ai fi tu...
ATUNCI CÂND TE PRIVESC,
TIMPUL SE OPREȘTE.
LA CÂT DE MULT EU TE IUBESC
ȘI SOARELE SE TOPEȘTE!
DE N-AI FI TU PE-ACEST PĂMÂNT,
FRUMUSETEA AR PIERII
SI VOI FACE-UN JURĂMÂNT ,
DOAR PE TINE TE VOI IUBI.
DE NU EXISTAI TU,
EU NU ȘTIAM CE-I FERICIREA ,
MI-AI ALINAT ȘI SUFLETU
MI-AI ARĂTAT ȘI CE-I IUBIREA
DAR DE CÂND EU TE IUBESC ,
AM AFLAT DE -AȘA ZIS DOR,
DE-AI ȘTI CĂ INNEBUNESC
CÂND NU EȘTI LÂNGĂ MINE ,MOR!.
Crimson ezoteric in amurgul argintului ce ruginește de amintiri
Toți ciclopii în noapte
Râd și sar pe spate
Armură de argint sângeroasă
Cavou sfințit cu apă proastă
O sabie ce emană căldură
Scoasă dintr-un sacrificiu.
Sunt o anomalie
Gândul mi-e puternic
Iar voința slabă
Stau topindu-mă într-un sicriu făcut din cordoane ombilicale
Ce miros a mort ce nu se descompune.
Cel ce demult știa să gândească
Sunt într-o ipostază proastă
Și stări de maniac infestează amintirile
Și uit cum era să simt trăirile.
Ploaie de cuțite foarte luminoase
Într-un cimitir fără morminte
Eu sunt primul client aici în iad
Și perspectiva îmi vede corpul fericit într-un vis amar
Dar gândul mi-e pierdut
Și singura chestie pe care nu am învățat-o a fost să fug
Nemişcat stau și nu de spaimă
Simt cum un păianjen argintiu mă atinge cu o lamă.
O biserică în deal
Înfășurată într-o ceață de argint
Și plină de coșciuge de argint
Eu sunt din argint
Și nu mă mișc
De frică zâmbesc și de fericire tremur
Trebuia să omoare copilul, nu mielul.
Macabru și însângerat
Măruntaie pline de calciu în dulap
Greață de la mirosul de putrefacție
Interior fără atracție
Cezariană pentru a-mi scoate viermii din stomac
Ce credeam că sunt fluturi, dar s-au maturizat.
Stau și privesc
Stau și privesc focul încet
Și ma întreb cât poat' sa doară
O iubire ce a'nceput
Nu tocmai însă într-o vară
A început atât de simplu de la doua trei cuvinte
Dar acum ma uit în față și mult te oi mai tine minte
Poate ce simt nu pare însă o fi iubire pentru mulți
Însă știu ca din iubire pentru tine-aș muta munți
Stau noaptea cu ochii în lacrimi, privind tăcut prin amintiri
Dorul de tine ma cheamă de dincolo din altă lume
Aș vrea să-ți ating doar mâna sau pe nume eu ați spune..
Dorul ăsta-i greutate
Ce-mi pasă sufletul..
Ma apasă zi și noapte
Mi as dori să-mi fi aproape
:)
Alexandru TamazlicaruDragostea pierduta
în zori de zi apare un soare
Ma uit la el e, e foarte mare
Dar mă trece un fior,
Știind că trebuia sa fim aici, amândoi.
Mă uit singura la soare
Și observ cum mă doare,
Știind că trebuia să fi aici
Iarăși simt că mă despic
Și aș vrea să ne împăcăm,
Dar sufletul meu ar refuza,
Ar refuza durerea mare
Care se furișează in mintea mea.
As putea scrie o carte,
Despre iubire și împăcare,
Dar nu as fi in stare,
Sa las un sentiment așa profund, într-o carte.
Chiar daca doare, tot as vrea sa scriu,
Un poem despre iubirea noastră,
Dar știu că nici acela nu las putea duce până la capăt,
Pentru că iubirea noastră e prea mare,
Și mă despica in doua
Durerea aceasta tare.
Destin!
Anostă închipuire despre nemurire
Funest,emfatic,secat gând
Pătrunzătoare pedeapsa de degradare
A sufletului părăgănit.
Extazul,desfătare pământească
Ilogic,perspicace și efemer
Când sufletul e călător
Din ființă în neființă
Treptat ne pierdem în timp
Conștientizăm că itinerariul este veșnic
Posomorât,ambiguu și nemulțumiti
Ajungem să cerșim un moment
Ce cadru incomparabil,viața
Un dar,un dar greu de înțeles
De ce oamenii se pierd in nonvalori atât de des?
Mă întreb adesea și mă întreb mereu de ce?
Când fiecare are un destin de cănd e în pântece!
Înger printre stele
Plânge codru și pământul, căci tu ai plecat
Păsările și animale căci tu le iubeai
Erai omul cel perfect puțin păcătos
Iubeai cu inima nu cu creierul cel întristat
Îți cântă vioara atât de frumos încât susupina ne încetat
Unde ești dragul meu bunic nu te vad sub cer albastru de cristal
Ți-aș da și marea și pământul ți-aș da și steaua de pe cer
Să mi te strâng o data brațe cu atâta dor ți-o spun eu
Cu lacrimă in ochii privesc cerul
Vai mama ce inorat mai e că nu mai iubește nimeni
Atât de mult pe Dumnezeu
Erai om bun cu glas de înger atât de frumos îmi cântai
De o lacrimă pe obraj de fericire îmi curgea
Aș da și viața sa aud glasul cel frumos in brațe sa mă strangi o dată 🥺de nai mai pleca de langa noi
De n-ai fi tu...
ATUNCI CÂND TE PRIVESC,
TIMPUL SE OPREȘTE.
LA CÂT DE MULT EU TE IUBESC
ȘI SOARELE SE TOPEȘTE!
DE N-AI FI TU PE-ACEST PĂMÂNT,
FRUMUSETEA AR PIERII
SI VOI FACE-UN JURĂMÂNT ,
DOAR PE TINE TE VOI IUBI.
DE NU EXISTAI TU,
EU NU ȘTIAM CE-I FERICIREA ,
MI-AI ALINAT ȘI SUFLETU
MI-AI ARĂTAT ȘI CE-I IUBIREA
DAR DE CÂND EU TE IUBESC ,
AM AFLAT DE -AȘA ZIS DOR,
DE-AI ȘTI CĂ INNEBUNESC
CÂND NU EȘTI LÂNGĂ MINE ,MOR!.
Crimson ezoteric in amurgul argintului ce ruginește de amintiri
Toți ciclopii în noapte
Râd și sar pe spate
Armură de argint sângeroasă
Cavou sfințit cu apă proastă
O sabie ce emană căldură
Scoasă dintr-un sacrificiu.
Sunt o anomalie
Gândul mi-e puternic
Iar voința slabă
Stau topindu-mă într-un sicriu făcut din cordoane ombilicale
Ce miros a mort ce nu se descompune.
Cel ce demult știa să gândească
Sunt într-o ipostază proastă
Și stări de maniac infestează amintirile
Și uit cum era să simt trăirile.
Ploaie de cuțite foarte luminoase
Într-un cimitir fără morminte
Eu sunt primul client aici în iad
Și perspectiva îmi vede corpul fericit într-un vis amar
Dar gândul mi-e pierdut
Și singura chestie pe care nu am învățat-o a fost să fug
Nemişcat stau și nu de spaimă
Simt cum un păianjen argintiu mă atinge cu o lamă.
O biserică în deal
Înfășurată într-o ceață de argint
Și plină de coșciuge de argint
Eu sunt din argint
Și nu mă mișc
De frică zâmbesc și de fericire tremur
Trebuia să omoare copilul, nu mielul.
Macabru și însângerat
Măruntaie pline de calciu în dulap
Greață de la mirosul de putrefacție
Interior fără atracție
Cezariană pentru a-mi scoate viermii din stomac
Ce credeam că sunt fluturi, dar s-au maturizat.
Stau și privesc
Stau și privesc focul încet
Și ma întreb cât poat' sa doară
O iubire ce a'nceput
Nu tocmai însă într-o vară
A început atât de simplu de la doua trei cuvinte
Dar acum ma uit în față și mult te oi mai tine minte
Poate ce simt nu pare însă o fi iubire pentru mulți
Însă știu ca din iubire pentru tine-aș muta munți
Stau noaptea cu ochii în lacrimi, privind tăcut prin amintiri
Dorul de tine ma cheamă de dincolo din altă lume
Aș vrea să-ți ating doar mâna sau pe nume eu ați spune..
Dorul ăsta-i greutate
Ce-mi pasă sufletul..
Ma apasă zi și noapte
Mi as dori să-mi fi aproape
:)
Alexandru TamazlicaruDragostea pierduta
în zori de zi apare un soare
Ma uit la el e, e foarte mare
Dar mă trece un fior,
Știind că trebuia sa fim aici, amândoi.
Mă uit singura la soare
Și observ cum mă doare,
Știind că trebuia să fi aici
Iarăși simt că mă despic
Și aș vrea să ne împăcăm,
Dar sufletul meu ar refuza,
Ar refuza durerea mare
Care se furișează in mintea mea.
As putea scrie o carte,
Despre iubire și împăcare,
Dar nu as fi in stare,
Sa las un sentiment așa profund, într-o carte.
Chiar daca doare, tot as vrea sa scriu,
Un poem despre iubirea noastră,
Dar știu că nici acela nu las putea duce până la capăt,
Pentru că iubirea noastră e prea mare,
Și mă despica in doua
Durerea aceasta tare.
Destin!
Anostă închipuire despre nemurire
Funest,emfatic,secat gând
Pătrunzătoare pedeapsa de degradare
A sufletului părăgănit.
Extazul,desfătare pământească
Ilogic,perspicace și efemer
Când sufletul e călător
Din ființă în neființă
Treptat ne pierdem în timp
Conștientizăm că itinerariul este veșnic
Posomorât,ambiguu și nemulțumiti
Ajungem să cerșim un moment
Ce cadru incomparabil,viața
Un dar,un dar greu de înțeles
De ce oamenii se pierd in nonvalori atât de des?
Mă întreb adesea și mă întreb mereu de ce?
Când fiecare are un destin de cănd e în pântece!