Fără tine

Anotimp al naturii

Ce mult te-am așteptat

Să vii toamnă,

Să mai temperezi,

din orgoliile verii.

Să ii dai naturii o nouă înfățișare,

chiar o nouă stare.

Să îmi aduci fructe calde de toamnă

Fructe scuturate de pe copacii semigoi 

împreună și pe rand cu frunzele moi,

ude de roua înghețață a dimineții.

Aș dori să văd gutuile la fereastra mea,

să le simt,să le miros și să gust dulceața lor.

Aș dori să știu că toamna va ajunge la fereastra mea 

Cand în grădina mea s-a așternut un covor de brumă.

Atunci cand toate viețuitoarele au dispărut,

și păsările nu mai zboară deasupra casei mele,

nici nu mai bat la fereastra mea,

să ceară apă și hrană.

La orizont se vede un strat dens și nesfarșit, 

al ceții pană la marginile satului meu.

Doar o umbră de fum de pe acoperișul unei case,

văzut la îndepărtare cu orbeața ochilor mei.

Am cules struguri moi și gustoși ,

din grădina mea de vară.

Dar acum viile s-au scuturat de struguri,

mari și negri,

după o lovitură grea de vant puternic.

În final am cules un coș plin cu fructe de toamnă,

dintre cele mai alese,

atunci cand va veni iarna la poarta mea,

să o întampin și să îî daruiesc .

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Og hvis du ikke eksisterte

Og hvis du ikke eksisterte,

fortell meg hvorfor jeg ville eksistere.

Å henge rundt i en verden uten deg,

uten håp og uten anger.

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg ville prøve å finne opp kjærligheten

som en maler som ser under fingrene

Født dagens farger,

Og hvem tror ikke.

Og hvis du ikke eksisterte,

fortell meg for hvem jeg ville eksistere.

Båndbredder sover i armene mine

som jeg aldri ville elske.

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg ville bare vært ett poeng til

i denne verden som kommer og går,

Jeg ville føle meg fortapt.

Jeg ville trenge deg.

Og hvis du ikke eksisterte,

fortell meg hvordan jeg ville eksistere.

Jeg kunne late som om jeg var meg,

men jeg ville ikke være sant.

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg tror jeg ville ha funnet det,

livets hemmelighet, hvorfor

bare for å skape deg,

og å se på deg.

Og hvis du ikke eksisterte

fortell meg hvorfor jeg ville eksistere

Å henge rundt i en verden uten deg

uten håp og uten anger

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg ville prøve å finne opp kjærligheten

som en maler som ser under fingrene

Født dagens farger,

Og hvem tror ikke.

Ea crede c-aş fi atacat...

Şi când o sărut se teme,

Dar sclava plăcerii, ea geme

Şi cere un lung sărutat.

Pe urmă, când spasmul a dispărut,

Îşi udă-n parfum o batistă -

O pune pe gură, şi tristă

Ea şterge un ftizic sărut.

Hygiène

Elle pense que j'aurais attaqué...

Et quand je l'embrasse, elle a peur,

Mais esclave du plaisir, elle gémit

Et demande un long baiser.

Puis, quand le spasme fut parti,

Elle mouille un mouchoir de parfum -

Elle le met dans sa bouche, et triste

Elle essuie un baiser phthisique.

Abonamentul fericirii

-Buna ziua, doresc sa procur abonamentul fericirii
Am exclamat in magazinul iubirii
-Sigur
Mi-a răspuns vânzătoarea
-Costa zero lei

Mi-a răspuns administratoarea

-Așa ieftin?
Am întrebat entuziasmat
-Da
Mi-a răspuns ea cam detașat
Fără sa ma gândesc mult l-am procurat
Dar...
Abia ajuns acasă am observat
Ca la pachet mergea si sufletul îndurerat
O picătura de suferința, un vis spulberat
O mare de lacrimi si un copil disperat
Abia atunci am înțeles
Fericirea are sens

Dar târziu am realizat

Ce preț imens am achitat

Mi-e dor de freamătul mării,

Și-mi este dor de primii zori

Ce-nobilează tonusul chemării

De a alerga în câmpul cu flori.

Mi-e dor de mângâierea caldă

A ta, ca și a razelor de soare.

Iubirea-mi să fie ca o scaldă

În susur încântător ca de izvoare.

Sunt multe, vechile-mi dorințe,

Ce tot se-așează între noi,

Și ne îndreaptă spre suferințe

Ce le-ntâlnim numai noi doi.

Ce mi-aș dori să vii la mine

Suferințele să mi le alungi,

Iar eu cu pas grăbit spre tine

Să vin cu sărutări îndelungi.

Așa cum sub un clar de lună

Pescarul și-a găsit al său zăvod,

Așa și dragostea cea stăvilită

Să își deschidă drumul slobod.

Plânge inima în mine,

Că-mi stă gandul doar la tine.

Sufăr în tăcere...

Suferința-i pacoste,nu plăcere.

Dar mă mint pe mine însumi,

Nu te pot avea nici în visuri.

Nu știu când o să mă fac bine,

Căci nu mă pot vindeca de tine.

Nu mai am cuvinte să îți scriu,

Mă simt uitată in sicriu.

Atât de mare e durerea,

Am crezut pentru o secundă că îți sunt puterea.

Stau și aștept ca un câine,sper că nu în zadar...

Să-mi dai un semn,să pot să trăiesc iar.

(B.L.B)

Mă așez în fața oportunității

Si degust puțin curaj.

Îmi pun șervețelul în poală,

Închid ochii.

Mirosul de nou îmi gâdilă nasul...

Nu mă pot abține și gust din cunoaștere,

Are o textură oportunistă.

Mușc din entuziasmul bine gătit,

Îi mestec fiecare clipă

Iar aroma trăirilor se descompune lent ,

În gura mea. 

O descopăr până la ultima bucată,

O privesc euforic,

O condimentez cu amintiri

Si savurez fiecare firmitură de bucurie.

Un fuior de îndignare îmi stă în casă,

zadarnic de încerc să-l torc.

Fire albe ce m-au legat de tine,

moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă

într-un nod familiar.

În jurul gurii îți cos amarnic,

cuvinte spuse prea devreme.

Acum brazdate-mi sunt pe față

spaimele iubirii mele.

O alta ață se-nfiripă, jalnic,

adânc, uitându-te zâmbind.

Sugrumată-mi e speranța

ca n-ai terminat cu mine,

că paioara nu e gata.

Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-

toarnă-mi mânia toată,

pe pânza brăzdată cu ochii

tăi efemeri și cutezanți.

Varsă-mi aurul din vene,

pe care l-am simțit cândva,

cand nu știam dacă voiai

să mă arunc în gol, în fața

ta.

Ușure toarce-mi hybrisul

c-am îndrăznit, vezi Doamne, 

să mă-ndrăgostesc firesc

De un Soare fără raze, tu,

Eu, lună fără cer.

Cere-mi toate vorbele diseară

înapoi, nu le mai vreau.

Propria-mi pânză mi-am rupt-o

chinuită, în fața Ta.

Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!

lasă-mă să mă golesc,

de toată mândria ta și patos-

resimțite de-un veac.

La ce-mi sunt bune deziluzii,

cand în mintea ta cumplită,

eu doar trec, mă umilesc,

Doar ca ție să nu-ți dispară

prețioasa ta coroană.

În valuri aș pluti și nu m-aș îneca,

Știind că tu-mi ești soarta care mă va salva,

De tot ce simt acum și de un viitor

Care ar putea fi ca trecutul...gol.

Deși era gol, sentimentele-mi erau pline,

Gândurile, și ele, erau doar despre tine.

Despre ochii tăi în care m-aș pierde,

Aș spune-o tuturor dar, nimeni nu m-ar crede

Buzele să ți le explorez, asta-i tot ce vreau,

Nu mă băgai în seamă, dar ele nu dispar.

Vorbesc de sentimente, trăiri și emoții

Pe care le-am cam lăsat în voia sorții.

S-au dezvoltat în timp din ce în ce mai mult

Iar acum nu pot sa le mai alung.

Si poate ca nici nu vreau...

Aceste dorinte nu mai apareau.

Dar tu exiști, așa că sunt și ele,

Vreau să îți spun: "TE IUBESC!" dar fără perdele.

N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul,

Caci auzind despre frumosul ei parfum,

Gandindu-ma la un liliac de vara,

Am luat un puiet in ajunul Craciunului,

O creanga vestejita,infipta intr-un ghiveci ce era,dar,

Puteam sa simt deja,ascuns in spatele cojilor de portocala,

In aburii vinului fiert,fantoma florilor albe.

Ma uitam la acel arbust,cum o mama se uita la copilul ei,

Cu o lumina ce se varsa asupra sa,pana ce creste,

Pentru ca mai departe flacara lui sa o incalzeasca.

Si pe masura ce zilele treceau,se rupeau file din calendar,

Puietul a crescut si cum primavara a spart zidul de gheata al iernii,

Am scos ghiveciul in fata casei sa asculte:

Cantecul pasarilor ce soseau de dupa hotarele de nicaieri,

Ploaia mocnind cum cade pe asfaltul uscat,

Adierea vantului atunci cand albastrul cerului se innegreste,

Zgomotul masinilor nervoase ce se intorceau acasa...viata.

Intre timp cate un mugur incepea sa creasca,apoi mai multi,

Pana cand intr-o seara de aprilie,cand luna a rasarit din praf de stele,

Si arunca spre pamant cu unde aurii de satelit,

In acea lumina,se vedea cum iese singura,timida si verde,o frunza,

Apoi mai multe,pana cand n-am putut sa le mai numar.

Insa ceva in mine se schimbase,asa cum intr-o zi insorita vine furtuna,

Si totusi,cumva micul arbust isi pierduse insemnatatea.

Prea ocupat ducand o viata de om,treceam pe langa ghiveciul din fata casei,

Precum raul de pietre ce isi vede de cursul lui.

Aparusera si primele flori odata cu sarutul cald al verii,

Albe,ovale,le priveam de la fereastra in timp ce scriam aceste randuri,

Vedeam cum oamenii se opreau sa le miroasa,cum se aplecau,

Sa rupa cate o floare sa-i poarte parfumul acasa,

Dar ceva in mine se opunea;ma impacam cu gandul ca mai tarziu,

Voi iesi si am sa simt mireasma florilor,dar nu s-a intamplat niciodata.

Era deja mijlocul lui august,

Acum frunzele nu se mai vad de flori,

Puteam sa simt in aer prospetimea lor de cum deschideam fereastra;

Era ca o chemare,a unei voci angelice venita din inima muntilor,adanc in padure,

Ce te indeamna sa te detasezi de tine,sa plutesti in urma ei,

Ca sa ajungi pe malurile unui lac de safir,in mijlocul unei paduri de brazi.

E locul unde te-ai nascut,pajistea viselor tale intrerupte,

Simti cum ultimele particele din tine se duc departe in zborul fluturilor,

Te simti atras de adancurile apei si te afunzi tot mai adanc,

Si pe masura ce cazi vocea se aude din ce in ce mai infundata,

Pana cand nu o mai auzi deloc si te trezesti din vis.

Eu nu am raspuns chemarii,nu pot spune ca am refuzat-o,dar am amanat-o,

Si o amanam de fiecare data.

Un fior rece am simtit la venirea lui octombrie,

De parca auzeam tipetele unei fiare cum se stinge,

Natura sangereaza si isi varsa ultimele lacrimi inainte de a deveni rece.

Niciodata nu stii cand vine sfarsitul,

Cand auzi pentru ultima data vocea unui om mort.

Azi mi-am amintit de acea voce angelica si cat de mult insemna,

Cum poate o iubire simpla,dar pura sa ajunga doar franturi,

Ce vor muri odata cu ultimele flori de iasomie...si doar o floare a mai ramas,

O ultima chemare slaba;de aceasta data am raspuns,

Mi-am umblat picioarele goale prin bruma ierbii,pana in fata casei,

Unde un ghiveci pe jumatate spart,tinea loc unei plante uscate,

Asemenea unei buruieni pe care urma sa o smulg.

Acolo am simtit ultima suflare a naturii,

Cand floarea uscata din palma s-a sfaramat si s-a lasat dusa in bataia vantului,

Lasand in urma firmiturile unei dorinte...si vocea a murit de tot.

N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul.

Pe umerii tai lin curg insomnii

As vrea sa plâng, dar ma închin

Patez cu roșu aprins  obrajii tai blajini

Te înec in iubirea mea, totul ca un chin

Te cuprind, te resping, ma simți ca un spin

Durerea sa-ți curm, visele-ți pe ploape

Și moartea-ți bate-n inima tot mai aproape.

Tu Adam, eu Eva, un fruct, o patima ne desparte

Sub sânge, in vene, in artere, in materie cenușie

Suntem niște patimi, rupte din foi pline de arte Găsindu-ne sfârșitul pe aceeași mosie.

Pierdem esența iubirii in a lumii ironie,

A mortii ceremonie.

Inimile sunt torturate in agonie

Cărțile de romanță stau pe raft in armonie.

A femeii viclenie?

A bărbatului vedenie?

A sfinților șiretenie?

A zeilor astenie?

A omenirii simfonie?

Ne modelam după a bărbatului fantezie

Un viciu, o iubire, o drama, o crima târzie

Ne aruncam între întodeauna și niciodată

Sa ajungem pe o foaie o poezie.

In fumul țigării,decedata,

In ochii lumii, degradata,

In paginile Bibliei, posedata

In mintea lor, substantivata.

În zare,o barcă lin s-arată
Miscata în voia brizei reci,
Marea neagră fantomatică
În miez de noapte plânge derutată...

Stau și o privesc amarnic
Fluxul și refluxul ei
Îmi hrănește liniștirea,
Cu abisul ei demonic.

Albastrul-smarald al mării
Tainic, melancolic.
Înghite barca periodic
Sunt supus însingurării...