Închinare
Parul ei negru, valuri revărsându-se in bolta plaviculei de lut
Pe de-a șirul spatelui meu, își fac loc fiorii
Ochii albaștri luminandu-i chipul tăcut
Îmi imaginez măduva ei osoasă, albă cum norii
Pășește tu pe scalpul meu, vreau sa mă simt viu
Luminează tu căile mele, pe mine nu mă lumina
Pășește-mi tu adevăr, dar nu mă lăsa să te știu
Fa din mine un altar, dar nu mi te închina
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 28 octombrie 2021
Vizualizări: 927
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: Campionat de strănutat
Poem: Renunţarea
Cea mai veche lucrare de literatură
Poem: Trec păsări călătoare
Poem: Riscuri
ZILELE LITERATURII ROMÂNE LA CHISINĂU. Cum a influențat țuica apariția poporului român
Poem: stări/7
Poem: Pierdută
Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”