Contraste
O clipă ai crede ca e grea
Și cruntă și amară viața
Dar poate dacă acum ai sta
Să cântărești atent balanța
Într-o o clipă ai vedea,
Ca nu-i așa de grea povața.
Azi m-am trezit, sunt fericit!
Chiar dacă nu-s în pat de stele,
Căci sunt oameni ce nu apucă
Să-și ia măcar la revedere …
Și masa mea, acum e plină
Nu-i tot ce vreau ..
Dar mi-e de ajuns .
Pentru că stiu că alte case,
Pe mese, n-au nimic de pus…
In ale mele ghete noi,
Parcă mai greu se face rece.
Când mă gândesc că sunt persoane ,
La care gerul nu mai trece ...
La mine-n casă-i cald și bine,
Dar nu observ că-n exterior,
Sunt copilași ce se-ncălzesc
Cu aburii din gura lor…
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 3 ianuarie
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 167
Poezii din aceiaşi categorie
Când alții dorm
îmi iau viața la braț
fără prea multă tragere de inimă
mi-aș fi dorit în noaptea aceasta dintre ani să fiu singur
doar eu și sufletul meu
să ne putem plânge în voie pe umăr
undeva în afara instanțelor de apel ale timpului
aproape imposibil
cunoscând toate ifosele și pretențiile vieții
veșnic nemulțumită
de aceea îmi calc pe inimă și o accept
ca pe o fatalitate
cineva ar putea crede că ne iubim
văzându-ne braț la braț în mijlocul nopții
eu sobru
cu ochelari și cercel în ureche
ea îmbrăcată frivol
ca o femeie de moravuri ușoare
dar nu-i așa
între noi nu există dragoste
relația noastră se bazează pe interes
precum cea dintre doi frați siamezi
da
ne plimbăm și-n seara aceasta pe lângă quasari și stelele fără soț
ireductibilili
Doamne
ce sentiment înălțător îți dă această pasăre împăiată a liniștii…
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…
metamorfozele unui gând/1
pictograma-
de pe muchia, încă roșiatică,
a răsăritului,
e amprenta unui tril de ciocârlie
rotit in torul veșniciei.
mi-am acoperit ochii
cu rugăciuni
șoptite doar
în inimă
Povara averii
De ce trece toată viața-n van,
Mai mereu în goana după ban?
De ce trebuie să suferim atât,
Neputând să-i punem punct?
Of, tu ban nenorocit,
Multe familii ai făurit,
Doar pe interese nebune,
Pentru tine și avuție.
De ce dezbini familii,
Despărțindu-i de-a lungul vremii,
Aducând doar durere și necaz,
Vieți trăite fără haz?
Iar, în al ispitei viclenii,
Tu, banul, ochiul dracului,
De ce aduci atâta durere,
Lăsându-ne fără putere?
Ce să facem noi,
Pentru a scăpa de voi,
Nenorocite hârtii colorate,
Să nu vă mai ducem în spate?
Și să ne regăsim fericirea,
În ale măreței iubiri taine,
Lăsând totul în voia sorții,
Găsind pacea-n lucruri mici.
Doar atunci vom simți libertate,
Scăpând de povara hârtiilor colorate,
Trăind viața cu-n suflet curat,
Fără de griji și fără de păcat.
Să uităm de-ale banilor ispite,
Să ne bucurăm de aceste zile,
Și să trăim măcar dată cu adevărat,
Într-o lume sinceră și demnă de admirat.
MESAJ PENTRU CITITORI
Uneori este mai bine sa te multumesti cu ce ai ...uneori este mai bine sa te uiti in oglinda si sa spui eu sunt cea mai minunata persoana .
nu toate merg bine cateodata ,plangem si ne rugam ,suferim ...dar toate astea fac parte din viata ,toti trecem prin greul vietii .
fiecare suferinta ne face mai puternici ,fiecare durere este o lectie pe care o invatam atunci cand stim ca am gresit .
important este ca in viata sa ramai mereu puternic pentru ca daca tu nu te vei ridica, nimeni nu o va face
conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Când alții dorm
îmi iau viața la braț
fără prea multă tragere de inimă
mi-aș fi dorit în noaptea aceasta dintre ani să fiu singur
doar eu și sufletul meu
să ne putem plânge în voie pe umăr
undeva în afara instanțelor de apel ale timpului
aproape imposibil
cunoscând toate ifosele și pretențiile vieții
veșnic nemulțumită
de aceea îmi calc pe inimă și o accept
ca pe o fatalitate
cineva ar putea crede că ne iubim
văzându-ne braț la braț în mijlocul nopții
eu sobru
cu ochelari și cercel în ureche
ea îmbrăcată frivol
ca o femeie de moravuri ușoare
dar nu-i așa
între noi nu există dragoste
relația noastră se bazează pe interes
precum cea dintre doi frați siamezi
da
ne plimbăm și-n seara aceasta pe lângă quasari și stelele fără soț
ireductibilili
Doamne
ce sentiment înălțător îți dă această pasăre împăiată a liniștii…
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…
metamorfozele unui gând/1
pictograma-
de pe muchia, încă roșiatică,
a răsăritului,
e amprenta unui tril de ciocârlie
rotit in torul veșniciei.
mi-am acoperit ochii
cu rugăciuni
șoptite doar
în inimă
Povara averii
De ce trece toată viața-n van,
Mai mereu în goana după ban?
De ce trebuie să suferim atât,
Neputând să-i punem punct?
Of, tu ban nenorocit,
Multe familii ai făurit,
Doar pe interese nebune,
Pentru tine și avuție.
De ce dezbini familii,
Despărțindu-i de-a lungul vremii,
Aducând doar durere și necaz,
Vieți trăite fără haz?
Iar, în al ispitei viclenii,
Tu, banul, ochiul dracului,
De ce aduci atâta durere,
Lăsându-ne fără putere?
Ce să facem noi,
Pentru a scăpa de voi,
Nenorocite hârtii colorate,
Să nu vă mai ducem în spate?
Și să ne regăsim fericirea,
În ale măreței iubiri taine,
Lăsând totul în voia sorții,
Găsind pacea-n lucruri mici.
Doar atunci vom simți libertate,
Scăpând de povara hârtiilor colorate,
Trăind viața cu-n suflet curat,
Fără de griji și fără de păcat.
Să uităm de-ale banilor ispite,
Să ne bucurăm de aceste zile,
Și să trăim măcar dată cu adevărat,
Într-o lume sinceră și demnă de admirat.
MESAJ PENTRU CITITORI
Uneori este mai bine sa te multumesti cu ce ai ...uneori este mai bine sa te uiti in oglinda si sa spui eu sunt cea mai minunata persoana .
nu toate merg bine cateodata ,plangem si ne rugam ,suferim ...dar toate astea fac parte din viata ,toti trecem prin greul vietii .
fiecare suferinta ne face mai puternici ,fiecare durere este o lectie pe care o invatam atunci cand stim ca am gresit .
important este ca in viata sa ramai mereu puternic pentru ca daca tu nu te vei ridica, nimeni nu o va face
conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Alte poezii ale autorului
Fără nume.
Și am să te privesc în ochi,
Și am să gust al tău suspin,
Iară tu nici n-ai să poți,
Să mă vezi atunci când vin.
Și-am să mă aplec peste tine,
Peste pielea ta ce arde,
Geme corpul tău sub mine,
După vorbe, după fapte.
Sar scântei din ochii tăi,
Si îți tremură privirea,
Când prea lent eu te mângâi,
Iară tu te pierzi cu firea.
Te topești sub a mea în gură,
Si te pierzi cu totul în noapte,
Cand îmi plimb limba cu ura,
De la gât până la coapse.
Și urc iar, spre a tale buze,
Și mă îmbat din mierea lor,
Intre noi nu-i loc de scuze.
Noaptea tremură ca martor.
Ne privește timid luna,
Prin fereasta aburită.
Și privind la noi întruna,
Se apune, fiind mâhnită.
Căci de când a fost proptită
Sus, pe cer în bolta lumii,
Ea, nicicand n-a fost iubita,
De întreg neamul omenirii,
Intr-atat cat tu ai fost,
Sub plăpânda ei lumină,
Fiind geloasă, fără rost,
Pe a ta piele, atât de fina.
Și pe ochii tai ce sunt,
Ca și ceru-n pragul nopii,
De un negru mult adânc,
Făr' de stele sau reflecții.
Dar în care joacă viu,
Arzător, flăcări din iad.
Pentru tine am sa fiu,
Păcătos, crud și mârșav.
Până când sfârșim in foc,
Și ne prăpădim in jar,
Iar atunci, in acel loc,
Te voi face a mea iar.
Că nu-i loc sub cerul lumii
Să ne țină pe amandoi.
Cand dam ton alert iubirii.
Și o ridicam la nori.
Iată, freamătă și plânge,
Chiar și soarele din zi,
Și la noi, privind se frânge,
Căci ca noi nicicând vor fi.
Iar pe buza ta de sus,
Pot să gust numai regrete.
Și câte lacrimi s-au scurs,
Pe obrajii bietei fețe.
Dar pe buza ta de jos...
Dulcea ta dorința zace.
Ce se scurge pan' la os,
In fiori ce nu-ți dau pace.
Iar pe gâtul tău se simt,
Cu un gust dulceag și frică,
Sute de fiori de frig,
Ce nu-ți dau nici pic de tihnă.
Și... de-aș coborî mai jos...
Poate chiar pâna la sâni,
Și să gust din acel roz...
Pun pariu ca-ai sa suspini!
Pantfelul
Pe sus pe cer se auzea
Un zgomot alb ce chiar plutea
Plutea în astrele cerești
Pe albul nor împărătesc
Zurliu și ce vesel ce era
Uita să cânte despre ea
Venind acum din depărtare
Un fluture alb de mișcare
Uitat de nor și de paradă
Cu norul vesel laolaltă
Piatra albastra
Piatra albastra in cer cazut
Te-ai inorat pe dedesupt
Si ai maturat in anii grei
Frunze, oameni, zei.
Ai rasfatat in oglindire
Senzatii dintr-o privire
Catre launtrul redescifrat
Piatra cu praf cald
Picturi insangerate-n nori
Impletituri de ploi si flori
Rupturi de spirit, dedublari
O ruga catre mari si tari
Din piatra albastra s-a nascut
Fara concret, stele si lut
Crezand ca poate s-a pierdut
De piatra calda de mormant
Ce a maturat in anii grei
Frunze, oameni, zei.
Tatăl meu drag
Binecuvântată de către al meu tată,
Respectata ca sunt a lui fată,
În ochii lui schimbată,
Poate incăpătânată,
Deodată rușinată,
Dar el nu va renunță niciodată.
Fără regrete
Ochii tăi sunt ca toamna,
Cu dor ce-n taină mă îndeamnă.
Închide-i-ncet și stai o clipă,
Să-ți simt mirosul de pe a ta haină.
Eu te iubesc fără-ncetare
Lăsând amprentre-n vechi calendare,
Cu nopți umbrite fără nume,
Cu pași rătăciți în lume.
Trandafirii roșii rupți de tine,
Îmi amintesc de primul „te iubesc”.
De ale tale bucle fine
Și de ochii-n care mă privesc.
Ecoul îți păstrează vocea, de mult uitată în neștire
Timpul a șters brațele tale
Ce mă învăluiau cândva cu iubire.
Iar noaptea îmi dictează
Nesomnul greu și abătut ,
Te văd aievea, dar vibrează
Imaginea al nostru-lui trecut.
Acum, privind în alți ochi, învăluită de durere,
Primesc prezentul ca tăcere.
Și nu-mi pare rău, nici nu te voi regreta,
Așa va fi mai bine și nu te voi mai căuta.
TĂCERE
Te strig în șoapte iar pe tine
Te aud vorbind în somn,
Cu-n dulce glas mă chemi pe mine,
Zicându-mi:Te ador.
Ce dulce este-a ta strigare
În șoaptă când tu îmi vorbești
Când tu mă strigi iar eu suspin
Și eu din somn iar mă trezesc.
Aș vrea să simt a ta chemare
Din tot suspinul ce îl port;
S-adorm mereu la tine-n brațe
Când plânsul meu nu-l mai suport.
Atât de dulce e tăcerea
Când lacrimile curg șiroi -
Mai bine-mi e când simt durerea
Când eu în suflet iar te port.
Fără nume.
Și am să te privesc în ochi,
Și am să gust al tău suspin,
Iară tu nici n-ai să poți,
Să mă vezi atunci când vin.
Și-am să mă aplec peste tine,
Peste pielea ta ce arde,
Geme corpul tău sub mine,
După vorbe, după fapte.
Sar scântei din ochii tăi,
Si îți tremură privirea,
Când prea lent eu te mângâi,
Iară tu te pierzi cu firea.
Te topești sub a mea în gură,
Si te pierzi cu totul în noapte,
Cand îmi plimb limba cu ura,
De la gât până la coapse.
Și urc iar, spre a tale buze,
Și mă îmbat din mierea lor,
Intre noi nu-i loc de scuze.
Noaptea tremură ca martor.
Ne privește timid luna,
Prin fereasta aburită.
Și privind la noi întruna,
Se apune, fiind mâhnită.
Căci de când a fost proptită
Sus, pe cer în bolta lumii,
Ea, nicicand n-a fost iubita,
De întreg neamul omenirii,
Intr-atat cat tu ai fost,
Sub plăpânda ei lumină,
Fiind geloasă, fără rost,
Pe a ta piele, atât de fina.
Și pe ochii tai ce sunt,
Ca și ceru-n pragul nopii,
De un negru mult adânc,
Făr' de stele sau reflecții.
Dar în care joacă viu,
Arzător, flăcări din iad.
Pentru tine am sa fiu,
Păcătos, crud și mârșav.
Până când sfârșim in foc,
Și ne prăpădim in jar,
Iar atunci, in acel loc,
Te voi face a mea iar.
Că nu-i loc sub cerul lumii
Să ne țină pe amandoi.
Cand dam ton alert iubirii.
Și o ridicam la nori.
Iată, freamătă și plânge,
Chiar și soarele din zi,
Și la noi, privind se frânge,
Căci ca noi nicicând vor fi.
Iar pe buza ta de sus,
Pot să gust numai regrete.
Și câte lacrimi s-au scurs,
Pe obrajii bietei fețe.
Dar pe buza ta de jos...
Dulcea ta dorința zace.
Ce se scurge pan' la os,
In fiori ce nu-ți dau pace.
Iar pe gâtul tău se simt,
Cu un gust dulceag și frică,
Sute de fiori de frig,
Ce nu-ți dau nici pic de tihnă.
Și... de-aș coborî mai jos...
Poate chiar pâna la sâni,
Și să gust din acel roz...
Pun pariu ca-ai sa suspini!
Pantfelul
Pe sus pe cer se auzea
Un zgomot alb ce chiar plutea
Plutea în astrele cerești
Pe albul nor împărătesc
Zurliu și ce vesel ce era
Uita să cânte despre ea
Venind acum din depărtare
Un fluture alb de mișcare
Uitat de nor și de paradă
Cu norul vesel laolaltă
Piatra albastra
Piatra albastra in cer cazut
Te-ai inorat pe dedesupt
Si ai maturat in anii grei
Frunze, oameni, zei.
Ai rasfatat in oglindire
Senzatii dintr-o privire
Catre launtrul redescifrat
Piatra cu praf cald
Picturi insangerate-n nori
Impletituri de ploi si flori
Rupturi de spirit, dedublari
O ruga catre mari si tari
Din piatra albastra s-a nascut
Fara concret, stele si lut
Crezand ca poate s-a pierdut
De piatra calda de mormant
Ce a maturat in anii grei
Frunze, oameni, zei.
Tatăl meu drag
Binecuvântată de către al meu tată,
Respectata ca sunt a lui fată,
În ochii lui schimbată,
Poate incăpătânată,
Deodată rușinată,
Dar el nu va renunță niciodată.
Fără regrete
Ochii tăi sunt ca toamna,
Cu dor ce-n taină mă îndeamnă.
Închide-i-ncet și stai o clipă,
Să-ți simt mirosul de pe a ta haină.
Eu te iubesc fără-ncetare
Lăsând amprentre-n vechi calendare,
Cu nopți umbrite fără nume,
Cu pași rătăciți în lume.
Trandafirii roșii rupți de tine,
Îmi amintesc de primul „te iubesc”.
De ale tale bucle fine
Și de ochii-n care mă privesc.
Ecoul îți păstrează vocea, de mult uitată în neștire
Timpul a șters brațele tale
Ce mă învăluiau cândva cu iubire.
Iar noaptea îmi dictează
Nesomnul greu și abătut ,
Te văd aievea, dar vibrează
Imaginea al nostru-lui trecut.
Acum, privind în alți ochi, învăluită de durere,
Primesc prezentul ca tăcere.
Și nu-mi pare rău, nici nu te voi regreta,
Așa va fi mai bine și nu te voi mai căuta.
TĂCERE
Te strig în șoapte iar pe tine
Te aud vorbind în somn,
Cu-n dulce glas mă chemi pe mine,
Zicându-mi:Te ador.
Ce dulce este-a ta strigare
În șoaptă când tu îmi vorbești
Când tu mă strigi iar eu suspin
Și eu din somn iar mă trezesc.
Aș vrea să simt a ta chemare
Din tot suspinul ce îl port;
S-adorm mereu la tine-n brațe
Când plânsul meu nu-l mai suport.
Atât de dulce e tăcerea
Când lacrimile curg șiroi -
Mai bine-mi e când simt durerea
Când eu în suflet iar te port.