Contraste

•Sunt un mic copil,

•Îndrăgostit de cineva cu stil

•Cu ochii căprui,

•Poate fura inima oricui ,

•Când mă gândesc la el

•Parcă sunt într-un univers paralel

•Doar pe el îi iau drept model.

Lorena

Ratacita printre cutiuțe strălucitoare,

Ea,cutiuța prăfuită,

Strigă mut:Te rog,deschide-ma!!

Dar oamenii nu au răbdare,

Nu vad dincolo de aparente.

Unii o îndepărtează ironic și rece

Dar nu-i așa?,totul trece..

Și durerea,și lacrima,

Speranța se transforma-n consolare,

Și uneori,când cade care-o raza de soare

Ceva straluce in interiorul cutiutei,

Că un diamant ascuns.

Oamenii trec grăbiți,nepăsători și reci

Pe langa cutiuța prăfuită,

Ploaia o spala cu picurii ei.

Acum e frumoasa.

Oamenii o vad și vor s-o deschidă.

Prea târziu,un lacăt greu o închide,

Cad lacrimi de ploaie,o liniște tristă,

Diamantul din ea e acolo,

Și totuși,pentru ei el nu mai exista..

  eu am vrut numa sa ma asculti

  dar tu tot ce ai făcut a fost sa renunți

  cu ce am greșit ca sa ma uiți ?

  sufletul meu încă nu uita

  iubirea ta ce mi-ai dat-o odată

  inima inca o așteaptă

   hai sa ne întâlnim

   și sa mai vorbim

   despre tot ce ne-a durut

   despre zilele in care ne vedem

   și ne sărutam

   ca doi adolescenți nebuni

   lasă-mă sa te mai pot avea

   măcar odată să te mai pot vedea

   cu inima să mă gândesc

   ca mă iubești

   dar în zadar mă tot intreb

   de cea ce eu nu mai am

Nu siu ce cred, nu stiu ce simt

E lucru dat de sfinti pagani

Sunt singur pe acest pamant?

Suntem oare doar doi straini?

De ce-ti e data fericirea?

Ca sa asisti la al sau deces?

De ce-ti mai e data iubirea?

E lucru fara de-nteles.

Clipe se duc si viata curge,

De nu ma vrei, ce nu-mi vorbesti?

Dar nu stiu viata de-ti ajunge 

Acest amor sa-mi potolesti.

Iubito-i altu-n viata ta?

Mi-o spune n-o vreau un secret

Sau doar familia-ti nu ma vrea, 

Mi-o spune fara vreun regret.

Priveste-n urma pentr-o clipa

Si vezi iubirea-ti cum se scurge,

Ea te uita, se duce-n pripa,

Nici secole n-o pot ajunge.

S-om incerca vorbind cinstit 

Sa facem viata sarbatoare, 

Caci nu vreau sa fiu osandit

La dor si jale din eroare.

Si cand o fi sa ne-ntalnim,

Sa-mi spui c-am sufletul curat

Si c-a fost dat sa despartim,

Tot ce-a fost bun si minunat.

Acesta-i versul ce ti-am scris

S-acesta e numele meu,

Si ma semnez ca un proscris,

Inca cu acelasi drag, al tau...

În golul inimi

În adâncul ei

Cu mult timp în urma

Trăia regina

Cu numele,, iubirea ,,

Arunca cu un arcuș

Veselie și iubire

Ca un Cupidon

Ieșit din fire

Vremea trece

Generați peste generați 

Vorbe rele se arunca

Iar ea încet încet

Incepe sa se duca

Oamenii rai

O tot rănesc 

Iar fiecare bucata lipita

Doare ,încet încet

As vrea sa o pot ajuta

Dar durerea ma termina

Nu pot pune un bandaj

Pe inima ranita

Pe cerul negru

O stea căzătoare

În golul inimi

Apare o lumina orbitoare

În întuneric 

Lumina reapare 

Chiar dacă în spatele ei

Golul format

Încă doare.

Albastrul de la apus

Ne-a adus un moment în plus

Pe când al tău supra apus

Ne-a dus zâmbetul în sus

Cât de greu a fost să-i cer

Inimii sa plece în cer

Să se întoarcă cu al meu tată

Cu lacrima deja uscată

Prin sicrie am umblat 

Prin cimitire am strigat 

Al meu tată mort sa vie

Să-i dedic o poezie 

Să-i arat cu amănunt 

Casa în care m a crescut 

Să-i prezint al lui fecior 

Ginerele și un nepot.

diminețile din viața mea sunt ca niște femei somnoroase

lascive

îmbrăcate sumar

în derivă

de-aceea mi-e greu să asist la zvârcolirea frivolă a nopțiilor înjunghiate în zori

pe altarele zilei

și prelungesc  vraja

refuzând ispita înșelătoare-a luminii

cât să-mi trag sufletul adormit la umbra gândului

nu sunt încă pregătit să înfrunt stihiile dimineții

traficul infernal

fețele posomorâte ale trecătorilor

primejdiile care pândesc la tot pasul

n-am fost niciodată pregătit să intru în coliziune directă cu viața

să-mi asum riscurile

nici nu știu dacă a existat cineva atât de nebun

am așteptat mereu să răsară Soarele deasupra dimineților mele

înveninate de spaime

înainte de a lua în piept cerul cu inima…

PORTRET

Și de-aș da timpul înapoi,

Portretul să ți-l creionez,

Copil fragil cu ochii verzi, 

Să știi!

Ai învățat să ierți! 

Ai învățat să-ți îndrăgești, 

Și zâmbetul chiar de-i timid.

Să îți vorbești și cu blândețe, 

Și să visezi lucruri mărețe!

Ai învățat să te susții, 

În nopțile de agonie.

Să îți șoptești subtil dar cald, 

Mai poți!

Puțin mai e și fi-va mâine!

Și dacă îți aduci aminte, 

De părul creț ce îl urai, 

Azi cred că ai vreo cinci produse, 

Să-l stilizezi și să-l repari!

Acum porți roz, portocaliu și verde, 

Negrul e doar pentru ocazie!

Ai învățat c-a te schimba, 

Înseamnă a te valora!

Adesea vedem dușmanii în lucruri,

Don Quijote îi văzuse în morile de vânt

care măcinau grâul în Consuegra,

 pe unde trecuse și El Cid, mâncătorul de mauri,

erau duhurile rele din farmece,

uriașii din poveștile copilăriei cu cel puțin patru capete,

castelanii sângeroși și cavalerii rătăcitori din La Mancha,

exact ca acum,

unii spun că dau pensii bătrânilor

( în alte timpuri și locuri bătrânii era omorâți cu pietre,

aruncați din copaci sau lăsați să moară de foame!)

alții spun că nu mai sunt bani pentru aceștia,

statul de drept e ca strecurătoarea bunicii

( Dumnezeu s-o ierte!),

iar eu, poetul, Cavalerul Tristei Figuri,

fierb în suc propriu

la etajul cincisprezece.

Peste o sută de ani

dacă mă va mai găsi cineva

va zice că am murit din cauza caniculei...

Într-un colț al nimicului, un zeu mic își scutură palma.

Degetele lui sunt clepsidre întoarse, nisipul curge invers,

o galaxie cade și se ridică dintr-un strigăt mut.

Universul e o închisoare de lumină,

iar barele sunt făcute din întrebări fără răspuns.

Pe marginea vidului, doi sori joacă șah cu stelele moarte.

Unul râde, dar râsul lui e o spirală de timp,

înghițind umbrele ce curg pe podeaua infinitului.

Celălalt tace. Dar tăcerea lui scrie poeme pe pielea

asteroizilor care explodează în apocalipse mici,

doar pentru plăcerea unui moment de haos pur.

Și tu, cititorule, ești o celulă

într-un plămân cosmic care respiră întuneric.

Inspiri universuri, expiri coliziuni.

Între coastele tale, gravitația cântă o melodie

pe care doar găurile negre o înțeleg:

"Suntem capcanele iubirii ce se sparge pe sine."

Într-un colț de eternitate, o frunză de lumină cade.

Dar nu atinge niciodată pământul.

Căci pământul e un mit inventat de suflete,

iar sufletele sunt iluzii ale fotonilor prinși în bucle.

Ce e poezia asta? Tu întrebi.

E un fir de praf care și-a dorit să fie Dumnezeu.

Și-a învârtit sinele în cercuri, în cercuri, în cercuri,

până când a creat o oglindă.

Iar în oglindă era totul.

Dar totul nu era nimic.

Și din nimic, o altă palmă s-a întins,

scuturând iarăși timpul ca pe o minge.

Universul începe din nou,

dar tu n-ai să știi vreodată

că ești doar un ecou al unei idei

uitate.

Gândurile ,
Unu câte unu
Închid ferestrele cerului
Doar ochiul lăuntric mai luminează
În noaptea ce se furișează
Sub cupola nevăzutului.

…………………………………

În alt loc,
Se - nalță elocvența
Din lacrimi ce inundă depărtarea
Când  ochii așteaptă
Pleoapa să-i închidă,
Iar viața să cheme înserarea.

Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare     

ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,

în care numai cercul preferă curba neascultătoare

și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct

Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie

(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)

când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie

își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele

În fapt, au luat de la femei cochetăria,

nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost

de-a strecura în forme ura și dizarmonia,

și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost

nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță

pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,

prin două puncte aflate la distanță,

nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una   

mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,

în orice parte ar fi plasat acum

nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă

la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…