Dorul de tine..

M-a copleșit iubirea ta,

M-a copleșit dragostea ta,

Când o fi să mor

Te rog, nu mă uita.

Eu te-am iubit enorm de mult 

Te-am scris în stele cu creion;

Dragostea ta să nu o dai 

Din inimă nicicând.

Ador cugetul tău sfânt 

Ce nicăieri nu a plecat 

A rămas închis pe veci

Iubindu-l Dumnezeu!

Oamenii, ce inutili cu toții,

Când îi cauți fac pe morții.

Oamenii, ce proști grămadă,

Când să te ajute te îngroapă.

Oamenii, egoiști fără egal

Cu toții te bagă-ntrun calvar.

Oamenii, ipocriți fără de seamăn,

Râd ca ciob de oală spartă.

Oamenii, trădători ca Brutus,

Te dau jos de unde-ai ajuns.

Atâta durere, atâta suferință

Atâtea lacmimi irosite 

Nu vreau sa trăiesc în lumea asta

As vrea sa mor sau sa omor

Sa scap din iadul cel trăiesc 

Sa i scap pe toți de suferintă

Sa i scap din închisoare

Sa fii mama fericita

Nu suport sa te aud, 

Sa te vad sau sa ți vorbesc 

Te urăsc din tot sufletul 

Urăsc viata pe care o traiesc

Tu mi ai distrus copilăria 

Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o

Tu cosmarul meu etern 

Nu vreau sa te mai vad vreodata

Nu ti suport prezenta

Urăsc totul despre 

Dar cel mai mult urasc

Ca sunt făcută din tine

Ai distrus viata a trei femei

Pe care cică le iubeai

Nu am sa uit vreodată 

Palmele ce le dadei

Cu atâta ura și putere

Tu ne ai lovit

Dar cel mai mult doare

Vorbele ce le-ai rostit

Nu am să uit vreodată, tata

Când o băteai pe mama mea

Omul cel iubeam cel mai mult din lume 

O deformai în fata mea

Dădeai cu pumni și picioare

Atât de tare în mama mea

Încât când veneam de la școală 

Nu o recunoșteam

Chiar dacă au trecut ani buni

Nu te as putea ierta vreodată 

Privesc același monstru în ochi

De fiecare dată. 

Privesc cum merge agale

Întreaga lume  se prăbușește

Nu-i pasă, nu se grăbește,

Nimic nu-i tulbură pașii

O adiere de vânt rebel

Mișcă o suviță fără protest

Nu privește decât înainte 

Salută parcimonios și trece

Lasă în urmă curiozitate 

Și întrebări fără răspuns 

Zilnic aceeași rutină rece

Nici o privire complice 

Niciun zîmbet interesat

Hulpavă de libertate 

Neostoită de curiozitate

Întinde mreje și lațuri

Pentru naivi, orbiți și neofiți

Ademeniți de nectarul cuvintelor

Le strecoară venin la suflet

Nesătulă de viață, fuge

Nu-i pasă, nu se grăbește,

Știe de ibovnic nu de cununie!

Îmi spunea mama cam să cad în genunchi

În genunchi în fața ta ,

Sperând cu gândul la iubire iar cu inima la uitare .

Mi-a spus mama să-ți uit chipul ,

Chipul ce-mi bântuie orgoliu

și mă așteaptă să-mi dau ultima suflare

ca tu să vii din nou aici

aice nu departe …..

pe strada suferinței 27.

Îmi spunea mama să nu te mai sun ,

măcar glasul să ți-l uit cumva .

Dar ce nu știe mama e că ți-am uitat și fața ,

și numele și cum în prag de sărbători mă sărutai și-n iubire mi te jurai.

Și în zile mai urâte , urâte căci tu le numai așa,

Îmi promiteai că pleci și cale de întoarcere la mine nu mai  ai .

Îmi spunea mama că în urma ta v-a rămâne doar praf și ici colo cât-un ciob

Ciob ce îmi va sparge inima de piatră pe care tu nu ai putut s-o încălzești ,

Măcar cu o lumânare sau cu o îmbrățișare dacă ai putea .

Îmi spunea mama că întunericul într-o zi ne va lua de pe acest pământ ….

Dar ce nu știe ea , este că în inima mea acea zi venise deja .

Simt prin cer , văd prin flori , iubesc prin gând , gând pe care tu nici măcar nu vrei

și nici nu poți să-l auzi .

Întunericul îmi bate în geam  și-mi aduce aminte de sfârșit …. sau cum ar spune mama căci până la urmă  tot la vorba ei ajung ,

“ Tu fată n-ai să-l uiți , iubirea ta va dăinui fiind tu acoperită chiar și cu pământ “

Of dulce amar

De ce mi ai fost un cosmar

Cand trebuia sa fii un dar 

Of dragul meu strain 

Te iubesc cate putin 

Ziua ce tocmai trecu

Si iubirea mea crescu

Noptile nu imi dau pace 

Te visez mereu nu mi place 

Povestile ce imi apar 

Ma vor face sa sufar iar

In vise noi inflorim 

Ne promitem mari iubiri 

Dar cand afara dau zorii

Visele dispar ca norii 

Eu iti dau si inima 

Ca toti stiu ca e a ta 

Iti dau sufletul din mine

Sa te vad din nou pe tine 

Ma intreb nestiutoare 

De ce te iubesc eu oare

Nici macar nu am vorbit 

Poate doar noi ne am dorit 

Tu ma privesti iubitor

Eu de tine simt ca mor

Incerc zii dupa zii

Sa lupt pentru tine pii

Te alint si ti spun mereu

Te iubesc sufletul meu

Si uite asa ramanâ cu greu 

Cu gandul la dorul meu

Dorul ce nu ma mai lasa

Sa traiesc ca o mireasa 

Caci cel pe care il iubesc 

Doar in vise il gasesc 

Caci aici in lumea reala 

E o iubire banala 

El se uita eu ma uit 

Nimeni nu zice un cuvant 

Dar eu stiu sufletul meu 

Am sa te gasesc mereu

Si te caut in oricine 

Am nevoie doar de tine 

Sper ca intr o zii sa pot

Sa te surat cu mare foc 

Te iubesc de ma sufoc 

Deocamdata doi straini 

Se iubesc dar stiu putini 

Deci raul ce mi face bine 

E baiatul meu din filme

Poate maine sau in alta zii

Cand soarele va rasarii 

Eu in vise nu voi fii 

Ci cu tine in bucurii .

Lumea asta mare,

e plină de oameni puși pe picioare,

dar atunci de ce oare,

când ceri o mâna de ajutor,

cu toții fug încetișor,

dar când ai ceva de dăruit,

chiar și dusmanii parca ar fi venit 

este-a visatorilor,

sau a umblatorilor.

a iubitorilor,

sau a uratorilor.

aproape im sincron perfect,

dar totusi cu un mare defect.

diferit o simtim,

mintile ne bucatim.

disperati o folosim,

si-ncercam sa ne-odihnim.

noapte buna.

În ziua când justiția s-a-ncoronat,

Cu salarii-alese, pensii de crai,

 Magistrații, zei neîndurați,

Destine-n mâini, fără de-al lor grai.

Sentințe grele, fără de temei,

Poporul mut, sub jugul lor tăcut,

Ei hotărăsc cine-i bun, cine-i rău,

În țara-n care dreptatea-i apus.

Dictatori cu robe și-al lor blazon,

Își scriu legile, fără de teamă,

Puterea-i oarbă, fără de rațiune,

Într-un regat unde speranța-i cheamă.

un dumnezeu modern si tolerant

se plimbă-n voie

prin toate canalele televizorului.

publicul e satisfăcut

că pâinea și circul

au fost-nlocuite

cu drogurile și jocurile video;

zâmbind,  e de acord

că rugăciunea-i doar

un act de intimidare a utilizatorilor

de servicii.

Ciudate gânduri mă cuprind uneori,

Noaptea mă ține treaz, până în zori,

De mă așteptai, voiam să merg cu tine

Nu-s doar visuri, uneori, ci gânduri fine...

Un gând îndrăzneț și o vagă speranță,

Dincolo de lume în neantul nedescoperit,

Poate găsim o nouă viață, pură cutezanță

Ce omului pe Terra îi este strict oprit.

Călător prin Galaxie.....marele ideal

Să rămâi în putere, tânăr măcar o sută de ani,

Să fii imun la boli și bătrânețe 

Să nu știi ce-s acele războaie,ură și nevoia de bani