Prezentul ucis
Încătușat in amintiri
Gândul ucide prezentul.
Trăiești fara-a trai,
Prizonier at zilei de ieri
Răcind pe-al trecutului drum,
Risipești momentul de-acum..
Clipele nu se mai întorc,
Și uitând de azi
Mori înainte de-a muri..
Cu rugăminți ardente
Viața îți spune:trezeste-te!
Iubiri netrăite te-astepta,
Dimineți strălucitoare,
Îmbrățișări,visuri fervente.
Nu-ți reteza aripile,
Ucigând ceea ce poți fi..
Category: Thoughts
All author's poems: Monica BP
Date of posting: 9 сентября 2022
Comments: 2
Views: 952
Comments
Poems in the same category
Saturație
am încercat să gândesc cât mai puțin
despre ce mi se întâmplă în fiecare zi
când deschid ochii
și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții
în inimă
fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale
începând cu sufletul
izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii
amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei
cu parfumul Mariei
care-mi face micul dejun
și tropăitul vieții pe scări
încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi
după modelul folosit cu amanta
în oglindă
acceptând motivații iraționale
precum vinovăția ancestrală a ființei
de a fi
fără s-o întrebe nimeni
în prealabil…
Imun la bine
Frica, tremurul, suspinul
Gândul, ochii-nlăcrimați
Duce repede destinul,
Într-o bulă, afundați.
De ce trebuie să fiu?
Un războinoc dezarmat,
Într-un loc tare pustiu
Chiar de mine blestemat.
Pune-ți masca "anti-tu"
Dezinvolt și cu tupeu,
Poate vezi întunecatul
Job al sufletului meu.
Tare, clar și răspicat
Strigă tare în mulțime,
Că tu ești sacrificat
Și știi doar să ții în tine.
Enervant de anxios
Știi și tu așa că ești,
Dar fără de vreun folos,
Că tot trebuie să crești.
Judecat vei fi mereu
De ceea ce nu poți fi,
Un om fără Dumnezeu,
Imun, fără teorii.
Prin razboi
Zile lungi infometate
si prin geam un somn tirziu
linistea este departe
nici nu simt daca sunt viu.
Gustul pinii o poveste
apa este doar un vis
rind pe rind primim doar gloante
astai tot ce e permis
Incarcat cu plins si jale
ma trezeste nencetat
strigatele tot mai rare
a batrinelor din sat.
Supravetuind pe margini
nu ramine niciun gind
tot trecutul e pe pagini
iar sfirsitul in pamint.
Povara averii
De ce trece toată viața-n van,
Mai mereu în goana după ban?
De ce trebuie să suferim atât,
Neputând să-i punem punct?
Of, tu ban nenorocit,
Multe familii ai făurit,
Doar pe interese nebune,
Pentru tine și avuție.
De ce dezbini familii,
Despărțindu-i de-a lungul vremii,
Aducând doar durere și necaz,
Vieți trăite fără haz?
Iar, în al ispitei viclenii,
Tu, banul, ochiul dracului,
De ce aduci atâta durere,
Lăsându-ne fără putere?
Ce să facem noi,
Pentru a scăpa de voi,
Nenorocite hârtii colorate,
Să nu vă mai ducem în spate?
Și să ne regăsim fericirea,
În ale măreței iubiri taine,
Lăsând totul în voia sorții,
Găsind pacea-n lucruri mici.
Doar atunci vom simți libertate,
Scăpând de povara hârtiilor colorate,
Trăind viața cu-n suflet curat,
Fără de griji și fără de păcat.
Să uităm de-ale banilor ispite,
Să ne bucurăm de aceste zile,
Și să trăim măcar dată cu adevărat,
Într-o lume sinceră și demnă de admirat.
Inexistență
Inexistența mea
Depinde de existență.
Precum și existența-n sinea sa
Depinde de inexistență.
Concept tragic de gândit
La ora prea târzie.
Ultimii neuroni îi mai aprind
C-o mică ironie.
Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.
Saturație
am încercat să gândesc cât mai puțin
despre ce mi se întâmplă în fiecare zi
când deschid ochii
și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții
în inimă
fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale
începând cu sufletul
izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii
amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei
cu parfumul Mariei
care-mi face micul dejun
și tropăitul vieții pe scări
încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi
după modelul folosit cu amanta
în oglindă
acceptând motivații iraționale
precum vinovăția ancestrală a ființei
de a fi
fără s-o întrebe nimeni
în prealabil…
Imun la bine
Frica, tremurul, suspinul
Gândul, ochii-nlăcrimați
Duce repede destinul,
Într-o bulă, afundați.
De ce trebuie să fiu?
Un războinoc dezarmat,
Într-un loc tare pustiu
Chiar de mine blestemat.
Pune-ți masca "anti-tu"
Dezinvolt și cu tupeu,
Poate vezi întunecatul
Job al sufletului meu.
Tare, clar și răspicat
Strigă tare în mulțime,
Că tu ești sacrificat
Și știi doar să ții în tine.
Enervant de anxios
Știi și tu așa că ești,
Dar fără de vreun folos,
Că tot trebuie să crești.
Judecat vei fi mereu
De ceea ce nu poți fi,
Un om fără Dumnezeu,
Imun, fără teorii.
Prin razboi
Zile lungi infometate
si prin geam un somn tirziu
linistea este departe
nici nu simt daca sunt viu.
Gustul pinii o poveste
apa este doar un vis
rind pe rind primim doar gloante
astai tot ce e permis
Incarcat cu plins si jale
ma trezeste nencetat
strigatele tot mai rare
a batrinelor din sat.
Supravetuind pe margini
nu ramine niciun gind
tot trecutul e pe pagini
iar sfirsitul in pamint.
Povara averii
De ce trece toată viața-n van,
Mai mereu în goana după ban?
De ce trebuie să suferim atât,
Neputând să-i punem punct?
Of, tu ban nenorocit,
Multe familii ai făurit,
Doar pe interese nebune,
Pentru tine și avuție.
De ce dezbini familii,
Despărțindu-i de-a lungul vremii,
Aducând doar durere și necaz,
Vieți trăite fără haz?
Iar, în al ispitei viclenii,
Tu, banul, ochiul dracului,
De ce aduci atâta durere,
Lăsându-ne fără putere?
Ce să facem noi,
Pentru a scăpa de voi,
Nenorocite hârtii colorate,
Să nu vă mai ducem în spate?
Și să ne regăsim fericirea,
În ale măreței iubiri taine,
Lăsând totul în voia sorții,
Găsind pacea-n lucruri mici.
Doar atunci vom simți libertate,
Scăpând de povara hârtiilor colorate,
Trăind viața cu-n suflet curat,
Fără de griji și fără de păcat.
Să uităm de-ale banilor ispite,
Să ne bucurăm de aceste zile,
Și să trăim măcar dată cu adevărat,
Într-o lume sinceră și demnă de admirat.
Inexistență
Inexistența mea
Depinde de existență.
Precum și existența-n sinea sa
Depinde de inexistență.
Concept tragic de gândit
La ora prea târzie.
Ultimii neuroni îi mai aprind
C-o mică ironie.
Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.
Other poems by the author
Cine sunt
Cine sunt?
Iubirii răspund c-un ocean de iubire,
Privirilor ce ascund negre gânduri,c-o inimă de otel.
Suflet cameleonic,colorat de inimile oamenilor.
Mă agat de ființele frumoase pentru a putea străluci.
Precum zorii de zi ce-mi luminează privirea sunt oamenii ce dăruiesc iubirea,.
Înțelegi,am lumini și umbre..
Întotdeauna fac primul pas,deschizând poarte inimii mele.
Dar porțile se închid de tot pentru cei ce le stropesc cu noroi,pentru suflete sumbre.
Sunt și înger,sunt și demon..
Demon cu aripi albe ce judeca raul.
Cine sunt?
O ființă pictata in alb și negru de sufletul oamenilor..
Doua trairi
Pulsul vieții,gândul la moarte-doua trăiri,aceeași carte,
Zambet și lacrima,îngemănate,
Zbor spre fericire,apoi,prăbușire,
Apusul negru,in zare,departe,
Azi,răsăritul strălucind,
Lumina și întuneric,în aceeași privire,
Tristețea,ca un glas de clopot,
Viața,te rog,canta asurzitor sa acoperi acest glas
Tulburător,,obsedant,atât de gol...
Am obosit,mi-e greu sa zbor,
Aripile îmi sunt apasate de gândul morții,
Viața,ia-ma-n vârtejul tau,orbeste-ma cu strălucirea ta,
Sa uit de ultima filă din cartea mea,
De finalul atât de trist al sorții..
Îngerul negru
In noaptea adâncă
Un înger negru coboară,soptindu-mi:
Tu știi?,timpul zboară...
Și pleoapa-mi se zbate,
Tresar-al meu suflet,
M-agat de lumina vieții,
Cu sete aștept a dimineții speranța,
Mi-e frig și mi-e frica,
A morții aripa in zare se-arata,
Pun mantia speranței pe mine,
Mi-e bine,mi-e bine,
Acuș răsăritul iar vine
Si-alung-a apusului neagra pata..
Fara tine...
Fara tine-
O bărcuța rătăcită pe mare,
O zi fara soare,
Un suflet în pustiu,
O câmpie fara flori,
O lacrima-n zori,
Un oftat târziu,
O carte nescrisă,
Un vers nerostit,
O aripă frânta,
Un vis ne-mplinit,
O floare-ofilita,
Un cânt trist,șoptit,
Un cer înnorat,
Un pas rătăcit...
As vrea sa fiu fluture
Când în noapte se-aprind felinare,
Gândul meu zboară departe,spre tine,
M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,
Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,
Să te veghez,să-ți fie bine...
Când pe cer se aprind stele
Inima mea bate mai tare,
Vad chipul tău frumos în minte,
Lumina privirii tale,zâmbetul tău.
Iubirea mea e atât de mare
Atât de strălucitoare,
Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare..
Cati cunosc oare povara iubirii supreme,
Când lacrima cade,când sufletul doare..
Vârsta inimii mele
Daca vrei sa mă cunoști privește vârsta inimii mele,
Ea-mi spune sa port coroniță cu flori,
Că pot atinge stele..
Mă contopesc cu lumina din zori,
In urechi îmi pun perle,
Rad,mă scald in culori,
Dansez in ploaie pe ritmul inimii mele.
Cine sunt
Cine sunt?
Iubirii răspund c-un ocean de iubire,
Privirilor ce ascund negre gânduri,c-o inimă de otel.
Suflet cameleonic,colorat de inimile oamenilor.
Mă agat de ființele frumoase pentru a putea străluci.
Precum zorii de zi ce-mi luminează privirea sunt oamenii ce dăruiesc iubirea,.
Înțelegi,am lumini și umbre..
Întotdeauna fac primul pas,deschizând poarte inimii mele.
Dar porțile se închid de tot pentru cei ce le stropesc cu noroi,pentru suflete sumbre.
Sunt și înger,sunt și demon..
Demon cu aripi albe ce judeca raul.
Cine sunt?
O ființă pictata in alb și negru de sufletul oamenilor..
Doua trairi
Pulsul vieții,gândul la moarte-doua trăiri,aceeași carte,
Zambet și lacrima,îngemănate,
Zbor spre fericire,apoi,prăbușire,
Apusul negru,in zare,departe,
Azi,răsăritul strălucind,
Lumina și întuneric,în aceeași privire,
Tristețea,ca un glas de clopot,
Viața,te rog,canta asurzitor sa acoperi acest glas
Tulburător,,obsedant,atât de gol...
Am obosit,mi-e greu sa zbor,
Aripile îmi sunt apasate de gândul morții,
Viața,ia-ma-n vârtejul tau,orbeste-ma cu strălucirea ta,
Sa uit de ultima filă din cartea mea,
De finalul atât de trist al sorții..
Îngerul negru
In noaptea adâncă
Un înger negru coboară,soptindu-mi:
Tu știi?,timpul zboară...
Și pleoapa-mi se zbate,
Tresar-al meu suflet,
M-agat de lumina vieții,
Cu sete aștept a dimineții speranța,
Mi-e frig și mi-e frica,
A morții aripa in zare se-arata,
Pun mantia speranței pe mine,
Mi-e bine,mi-e bine,
Acuș răsăritul iar vine
Si-alung-a apusului neagra pata..
Fara tine...
Fara tine-
O bărcuța rătăcită pe mare,
O zi fara soare,
Un suflet în pustiu,
O câmpie fara flori,
O lacrima-n zori,
Un oftat târziu,
O carte nescrisă,
Un vers nerostit,
O aripă frânta,
Un vis ne-mplinit,
O floare-ofilita,
Un cânt trist,șoptit,
Un cer înnorat,
Un pas rătăcit...
As vrea sa fiu fluture
Când în noapte se-aprind felinare,
Gândul meu zboară departe,spre tine,
M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,
Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,
Să te veghez,să-ți fie bine...
Când pe cer se aprind stele
Inima mea bate mai tare,
Vad chipul tău frumos în minte,
Lumina privirii tale,zâmbetul tău.
Iubirea mea e atât de mare
Atât de strălucitoare,
Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare..
Cati cunosc oare povara iubirii supreme,
Când lacrima cade,când sufletul doare..
Vârsta inimii mele
Daca vrei sa mă cunoști privește vârsta inimii mele,
Ea-mi spune sa port coroniță cu flori,
Că pot atinge stele..
Mă contopesc cu lumina din zori,
In urechi îmi pun perle,
Rad,mă scald in culori,
Dansez in ploaie pe ritmul inimii mele.
Craciunas Silviu