În veacul luminii și umbrelor grele,
Mihai, în suflet, luminezi mereu,
Eminescu, cântăreț al nopții ele,
Cu stele de gânduri în minte și zeu.
Cu ochi de azur, înțelepciune stinsă,
Privirea ta străbate veacuri de timp,
Poezia ta, ca o floare sfințită,
În inimi, cu dulce-amărui șoptind.
Cu versuri pline de pasiune și vise,
Ai pictat cerul cu farmec sublim,
Iar luna, în visuri, pe tine te cheamă,
Să dansezi cu stele, în jocul lor prim.
Pe câmpii de gânduri, cu pași de mister,
Ai rătăcit, poetul înălțat,
Prin lumea cuvintelor, ca un călător,
Cu inima fragilă, dar nespus de sfânt.
Iubirea ta, Mihai, luminează cerul,
Ca un far în noapte, strălucind cald,
Cu versuri etern îmbrățișând pământul,
Azi, în veacul nostru, și-n veci viitorul să-l vadă.
Cu glas de inger, în cântul de stele,
Eminescu, rămâi veșnic nemuritor,
Prin cuvinte sfinte și zbor de priviri,
Ca un vis binecuvântat, veșnic poet adorat.
