În lumea asta rece și bizară,

Ce are ochi fără vederea clară,

Care se mișcă haotic fără ținte limpezi,

Care nu vrea nimic concret,

Și croncăne precum o cioară,

Noi doi iubito,

Avem o altă treabă importantă

Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară!

Iar de ți-e teamă să fugi cu mine-n lume,

Neștiindu-mă prea bine după cum îmi zici,

Iubito,să-ți fie puțin rușine

Când tu de mine te dezici,

Îmbrațișează-mă ca pe-o vioară

Apoi să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,

Ca teama veșnic să-ți dispară,

Să afli adevărul iubirii noastre

De-i mincinoasă sau ușoară !

Dar eu îți spun că te iubesc

Nu-i nici minciună nici vrăjeală,

Noi doi avem o altă treabă importantă,

Îți tot repet de-o vreme bună,

Ca să mă crezi fie și-ntr-un târziu,

Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,

Apoi în lume să fugim!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu ai fost o stea

Una speciala

Ai apărut în viata mea

Și ai plecat ca o steaua cazatoare 

Sub lumina luni

Tu straluceai ca o stea de foc

Și ți-ai lăsat ispita 

Peste viata mea ușor 

Fără gânduri,fără lacrimi 

Tu ai plecat încet ușor

Lăsându-mă în lacrimi

Fără pic de simt nasol

Încă astăzi te visez

Trecând prin fata luni

Uitându-te în gol

Și strălucind ca și speranța lumii

ștejar

gârbovit însângerat

lăcrimând rememorând cugetând

la jocul de copii-

luptând răscumpărând dăruind

jertfelnic luminos

altar

Multe am făcut pășind prin viață

Dar recunosc și câte-s nefăcute,

Multe dintre ele sunt cunoscute

Dar rămân și unele necunoscute.

Cine ar putea vreodat'a spune

De câte ori s-a încurcat în ițe,

Și cum a reușit să le dezlege

Făr'a lăsa în urmă...rămășițe?

Suntem o viță dacică de înțelepți

Și-avem darul de-a pune etichetă,

Ești vinovat, nevinovat plătește

Și-apoi vom face noi...anchetă.

Ne place să arătăm cu degetul

Și spre Ion, Vasile și chiar Veta,

Iar când arătătorul se întoarce

Rușinea e mai mare..ca planeta.

Odat' am ridicat de jos o piatră

Și-am aruncat-o direct în țintă,

Dar s-a întors-napoi și m-a lovit

Precum un glonț ieșit din flintă.

Târziu am priceput că-n astă viață

Poți recolta doar ceea ce sădești,

Iar dacă inima-ți e plină de răutate

Nu te-aștepta ca bine să primești!

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

În strălucirea feeriei,
Sau în bezna deznădejdii,
Tu să rămâi loial onoarei
Pe tot parcursul vieții!

Și caută mereu să fii,
Abia apoi să ai;
Căci devenirea ta, să știi,
E un țel sfânt!Să nu îl dai!

Iar după a maselor cântare
Să nu dansezi vreodată!
Melosul tău e unic, oare
Vrei să se piardă-n gloată?

Mergi neclintit pe drumul greu
Al demnității neștirbite
Și fii un meșter ce mereu
Zidește versuri osebite.

De vrei tu înțelept să fii,
Ține-te strâns de adevăr!
Nu de mulțimi, nu de opinii;
Ci cercetează-ntr-adevăr!

Pe ceilalți să nu-i silești
Frați de povară să îți fie;
Durerea ta s-o deslușești,
Dar răspândește bucurie!

Cuvântul tău, cuvânt să fie!
Nu înșela vreun semăn, fiindcă
Omul de soi bun și-l ține
De la vlădică la opincă.

De moarte nu te-nspăimânta;
Dar să fii treaz!Fii pregătit!
Și lasă-n urmă un exemplu
Care să fie de dorit.

Crezul tău lege să-ți fie!
Chiar de se varsă sânge!Nu până la un punct!
Am scris aceste rânduri ție;
Cu drag, sinele tău defunct.