1  

Statu-i mort.

Statu-i mort Vorbește-n șoaptă că te aud Mii de păsări merg în cârd, Și copiii de odinioară nu mai stau în dud Strigă de salvare,statu-i surd. Nu mai e salvare în neam, Ceru-i de culoar bordeaux,se vede de la geam Și se strigă fără cusur, Pământu-i tot sângeriu,statu-i dur. Și oricât de fonetic ai fi fost Crezi că lupta avea rost? Cu caleașca lui de spin zâmbăreț Poți plânge oricât,statu-i glumeț Printre miile de note muzicale N-am auzit niciun sunet ca atare, Ai urlat ca un prost,ai dat duma, Eu sunt statul,n ai prins gluma Vorbesc cu tine democratic, Ca să nu devii tu birocratic, Ce,chiar vrei să știi adevărul? Fii cinstit,mușcă mărul. Tu cu-n măr al doamnei învrăjbirii te liniștești, Că-ți place în păcat să trăiești Eu ca stat îți dau onoarea, Ca mie să-mi oferi darea. Darea mea nu e valuta, E lauda,că ea e bruta, Brutalism cum vrei tu a-l defini, Strigătul sfâșietor corzile vocale îți încetini. Stat drag eu îți urez, Că de rău să te vizez De ale Domnului psalmuri, În suflet îmi sunt balsamuri. Tu cu fum de țigaretă mă sufoci, Ca să mai omori de ale neamului voci, Strigăm cu toți în zare, De a inimii curățare. Tu stat,tu stai degeaba neîncetat, Și cordul mi l-ai sfintecat Hai,mai dă-le țigarete și tort! Prin toate cele de cuviință,statu-i mort.


Categoria: Poezii patriotice

Toate poeziile autorului: ANONIM poezii.online Statu-i mort.

Data postării: 12 martie

Vizualizări: 120

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Dacule

Pe aripile vremii, Dacule, țese-ți nădejdea,
Să înalți din strămoși o cetate de vremea rea.
Din adâncul veacurilor, unde istoria se îmbină,
Scrie epopeea neamului, cu vârful de lumină.

În pământul roditor, unde strămoșii se odihnesc,
Tu să semeni înțelepciune și curaj să culegi,
Să împarți neamului tău, din izvorul tău de cânt,
Ce revarsă peste veacuri, un duh neînfrânt.

Dacule, privește cerul, vezi cum stelele se leagănă?
Ele cântă de-ți amintește, de vechiul tău blazon,
Să ai în gând măreția, să ai în suflet sclipirea,
Ce-a răsărit din tine, și-a făcut lumea bogată-n faimă.

Tu, urmaș al dacilor, cu-n inimă de leu,
Înfruntă vremurile cu spiritul tău mereu.
Să fi pesemne o punte între trecut și viitor,
Dacule, fii farul ce străbate orice nor.

Fie ca drumul să-ți fie mereu presărat cu floare,
Să-ți fie viața cântec, iar lupta - o victorie mare.
Dacule, în zborul tău, să nu cunoști oprire,
Să fii mereu în creștere, spre nesfârșită mărire.

Mai mult...

Limba română

Limba română,

Veșnic sa rămână,

O mare moștenire 

În astă ominire.

 

Limba română,

Veșnic sa rămână 

Una prețioasă,

De toți aleasă. 

 

Limba română, 

E limbă strămoșească 

Din străbuni lăsată 

În mâna cerească!

Compusă pe 25.08.2021

Mai mult...

1 Decembrie

Vântul călător prin lume

Cântă astăzi pentru noi

Despre tot ce-i românesc 

Flutură necontenit pe culme

Tricolorul strămoșesc 

 

Mai la sud, eternul fluviu

Curge-n laude firești

Curge-n salve de omagii

Pentru toți eroii noștri

Ostași ai țării românești 

 

Eroi pribegi ai neamului dibace

S-au osândit la veșnicie

Ce au zidit un singur crez:

E roșu, galben și albastru 

E steagul nostru românesc

 

Marius Ene, Polonia, 30.11.2024

 

Mai mult...

Arthur-regele uitat

„Unde-i Arthur, Regele pădurii?”

N-ai auzit? Imperiul lui demult e distrus,
Iar supușii lui acum sunt pierduți.
„Dar Arthur?” L-a omorât un prinț intrus.

 

Nu plânge, Maică Românie, după ai tăi copii,
Care cu pieptul lor te-au apărat de tirani,
În timp ce un țăran român se lupta cu zece mercenari,
Aparent acest pământ al Sfintei Maici.

 

„Eu mor pentru națiune!”
Aclamă Horia cu iubire.
A fi patriot nu e merit, e datorie.
Arthur! Să te odihnești în pace!

 

Prin atâta confuzie,
Pământul ăsta ne aparține.
Ține minte, dragă române,
„ROVINE, NU RUINE!”

 

Dar nimănui nu-i pasă, e dat uitării.
Falsele sisteme astupă scrierile sfinte,
Iar ușor, ușor, istoria va fi dată executării,
Și vor fi călcate în picioare mormintele eroilor.

Mai mult...

POEZIA MEA

 Poezia mea ce este?

Poate o tristă povește

Poate sunt neînțeleasă.

Poate adun nectar din flori

Orbită doar de culori.

 

Poate vreau să pun în ea 

Luminița  dintr-o stea.

Poezia mea ce este ?

Poate fi ce-am voit eu

Să trăiesc întens prin ea

Pân-ce Domnul m-o chema.

Mai mult...

Flămânzi

 

Pe dealuri de gheață se plimbă voit
Moartea cu coasa și un popă lihnit,
E iarnă în sat si mor dezveliți
Copiii și adulții de foame răzbiți

Ascultă cum urlă câinii la lună
Și cum le răspund oameni din umbră,
E foame în sat și nu e scăpare,
Din lanțuri de om doar moartea ne trage.

Ne strigă strigoii din capătul văii,
Ne alungă prin noapte teama de moarte,
Ne frige pământul la mâini și la coate,
Genunchii... de gură sunt tot mai aproape.

Am fost pentru ei doar vite și oi,
Simple schelete scrise-n caiete,
Ne-om plânge în vară morții cu teamă
Să nu ne audă ciocoii din iarbă.

 

Mai mult...

Dacule

Pe aripile vremii, Dacule, țese-ți nădejdea,
Să înalți din strămoși o cetate de vremea rea.
Din adâncul veacurilor, unde istoria se îmbină,
Scrie epopeea neamului, cu vârful de lumină.

În pământul roditor, unde strămoșii se odihnesc,
Tu să semeni înțelepciune și curaj să culegi,
Să împarți neamului tău, din izvorul tău de cânt,
Ce revarsă peste veacuri, un duh neînfrânt.

Dacule, privește cerul, vezi cum stelele se leagănă?
Ele cântă de-ți amintește, de vechiul tău blazon,
Să ai în gând măreția, să ai în suflet sclipirea,
Ce-a răsărit din tine, și-a făcut lumea bogată-n faimă.

Tu, urmaș al dacilor, cu-n inimă de leu,
Înfruntă vremurile cu spiritul tău mereu.
Să fi pesemne o punte între trecut și viitor,
Dacule, fii farul ce străbate orice nor.

Fie ca drumul să-ți fie mereu presărat cu floare,
Să-ți fie viața cântec, iar lupta - o victorie mare.
Dacule, în zborul tău, să nu cunoști oprire,
Să fii mereu în creștere, spre nesfârșită mărire.

Mai mult...

Limba română

Limba română,

Veșnic sa rămână,

O mare moștenire 

În astă ominire.

 

Limba română,

Veșnic sa rămână 

Una prețioasă,

De toți aleasă. 

 

Limba română, 

E limbă strămoșească 

Din străbuni lăsată 

În mâna cerească!

Compusă pe 25.08.2021

Mai mult...

1 Decembrie

Vântul călător prin lume

Cântă astăzi pentru noi

Despre tot ce-i românesc 

Flutură necontenit pe culme

Tricolorul strămoșesc 

 

Mai la sud, eternul fluviu

Curge-n laude firești

Curge-n salve de omagii

Pentru toți eroii noștri

Ostași ai țării românești 

 

Eroi pribegi ai neamului dibace

S-au osândit la veșnicie

Ce au zidit un singur crez:

E roșu, galben și albastru 

E steagul nostru românesc

 

Marius Ene, Polonia, 30.11.2024

 

Mai mult...

Arthur-regele uitat

„Unde-i Arthur, Regele pădurii?”

N-ai auzit? Imperiul lui demult e distrus,
Iar supușii lui acum sunt pierduți.
„Dar Arthur?” L-a omorât un prinț intrus.

 

Nu plânge, Maică Românie, după ai tăi copii,
Care cu pieptul lor te-au apărat de tirani,
În timp ce un țăran român se lupta cu zece mercenari,
Aparent acest pământ al Sfintei Maici.

 

„Eu mor pentru națiune!”
Aclamă Horia cu iubire.
A fi patriot nu e merit, e datorie.
Arthur! Să te odihnești în pace!

 

Prin atâta confuzie,
Pământul ăsta ne aparține.
Ține minte, dragă române,
„ROVINE, NU RUINE!”

 

Dar nimănui nu-i pasă, e dat uitării.
Falsele sisteme astupă scrierile sfinte,
Iar ușor, ușor, istoria va fi dată executării,
Și vor fi călcate în picioare mormintele eroilor.

Mai mult...

POEZIA MEA

 Poezia mea ce este?

Poate o tristă povește

Poate sunt neînțeleasă.

Poate adun nectar din flori

Orbită doar de culori.

 

Poate vreau să pun în ea 

Luminița  dintr-o stea.

Poezia mea ce este ?

Poate fi ce-am voit eu

Să trăiesc întens prin ea

Pân-ce Domnul m-o chema.

Mai mult...

Flămânzi

 

Pe dealuri de gheață se plimbă voit
Moartea cu coasa și un popă lihnit,
E iarnă în sat si mor dezveliți
Copiii și adulții de foame răzbiți

Ascultă cum urlă câinii la lună
Și cum le răspund oameni din umbră,
E foame în sat și nu e scăpare,
Din lanțuri de om doar moartea ne trage.

Ne strigă strigoii din capătul văii,
Ne alungă prin noapte teama de moarte,
Ne frige pământul la mâini și la coate,
Genunchii... de gură sunt tot mai aproape.

Am fost pentru ei doar vite și oi,
Simple schelete scrise-n caiete,
Ne-om plânge în vară morții cu teamă
Să nu ne audă ciocoii din iarbă.

 

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Ne scapă

Și când totul e pe dos

Știi ca nu avem timp de scos

Și nici cale de întors

Când noi nu avem rost

 

Negura nopții mă învelește,

Lumina lunii mă ocrotește .

Dar nimeni nu mă înțelege,

Cum noaptea vocea ta

Mă încremenește

 

Timpul nu își cere scuze

Cum nici scopul nu îl spune

Sau de ce e în război

cu noi doi .

Mai mult...

Care este sensul vieții?

Azi trăiesc, și mâine e la fel,

Și fiecare zi e dejà-vu,

Nu se mai poate alfel,

Și parcă sensul e pierdut.

 

Dar îți vine iar un zâmbet –

Dulce, cald și sclipitor.

Iată, norocosul meu bilet 

Spre fericitul viitor.

 

Acum cunosc eu vieții sensul,

Pe care o trăiesc –

Atât de ușor e răspunsul:

E ceea, ce mă face să zâmbesc.

Mai mult...

Împărăția lui Dumnezeu

Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte 

Dă-ne nouă pâinea 

Cea de toate zilele.

 

Ajută-ne Doamne să ne îndreptăm 

De la fapte rele

Ca să scăpăm.

 

Nu ne lăsa Doamne 

Cel rău să ne ia;

Să ne ducem crucea 

Sub povara Ta.

Mai mult...

Cutiuta

Ratacita printre cutiuțe strălucitoare,

Ea,cutiuța prăfuită,

Strigă mut:Te rog,deschide-ma!!

Dar oamenii nu au răbdare,

Nu vad dincolo de aparente.

Unii o îndepărtează ironic și rece

Dar nu-i așa?,totul trece..

Și durerea,și lacrima,

Speranța se transforma-n consolare,

Și uneori,când cade care-o raza de soare

Ceva straluce in interiorul cutiutei,

Că un diamant ascuns.

Oamenii trec grăbiți,nepăsători și reci

Pe langa cutiuța prăfuită,

Ploaia o spala cu picurii ei.

Acum e frumoasa.

Oamenii o vad și vor s-o deschidă.

Prea târziu,un lacăt greu o închide,

Cad lacrimi de ploaie,o liniște tristă,

Diamantul din ea e acolo,

Și totuși,pentru ei el nu mai exista..

Mai mult...

cad

sunt trupul neînsuflețit pe care nimeni nu-l îngroapă, 

o tainică strigare de ajutor care niciodată nu grăiește îndeajuns. 

mă poticnesc în ascensiunea acestei morbide călătorii 

care perseverează cugetul meu asupra suferinței. 

o, suferință care mă sfarmi îm mii de bucăți

și mă conduci spre disperare, 

nu realizezi că am fost odată și eu o mică scânteie 

cu aspirații la viitor? 

nu știi cât am tras și am zbătut să mă aflu în această clipă, 

și totuși îmi râvnești la rău. 

cad, nu mă mai ridic, 

cad, curg, sunt de neoglindid 

în paradisul efemer al realității vieții sau senina rază a dimineții. 

cad, plec și nu mă mai întorc, 

cad, mă duc ușor. 

 

șiroaie apa care din râurile paternității în această seară, 

colindată de glăsuirea ambientului plumburiu, 

mă face dintr-o dată să ies din nonșalanța aceasta caraghioasă 

cum de am ajuns aici? 

dezamâgesc, întristez și chiar supăr pe mai marii mei, 

pe prețuitul meu tată? 

am ajuns la capătul disperărilor, și am lumea toată

la picioare, la degetul mic. 

pot să iau acum decizia finală:

mâine pot începe din nou, cu dreptul

să conduc întreaga seninătate a viscolului inimii mele, 

sau să închei aici, să ating ultima pagină 

a monologului vieții mele. 

Mai mult...

Despre noi

Suntem doi drăcoși,
Chiar dacă uneori suntem mai țâfnoși.
Dar cu toate astea,
Ești mereu aici să mă susții
Și când dau de greu,


În brațe tu mă ții…
Prima oară când ne-am văzut,
Eram ca doi străini,
Dar în inimile noastre
Știam că va fi ceva divin.

N-a trecut mult timp
Și deja am început
Să ne îndrăgostim atât de mult…
Încât n-am crezut
Că va exista ceva mai frumos de atât.

Știu că poate sunt mai insistentă,
Dar crede-mă, așa mi-e firea.
Cu toate astea,
Eu îți admir iubirea.

Și știi și tu că o fac,
Că te iubesc… păi cum așa?
Uite, sunt mai curioasă de fel,
Și mă bucur că mă înțelegi atât de bine.

Tu gelos, eu geloasă,
Cam nebuni noi doi,
Dar cu toate astea suntem doi
Și orice-ar veni asupra noastră,
Mereu ne vom strădui
Să fie bine între noi,
Așa, cu bune și cu rele, cum va fi.

Iubire, vreau să-ți povestesc
Că fără tine nu cred
Că aș putea trăi o zi…
Dacă nu mă suni sau nu-mi scrii,
Știi că îmi faci griji și aștept să vii.

Dar nu contează,
Căci eu știu
Că nici tu fără mine
N-ai sta nici măcar o zi…

Am ajuns atât de departe…
Uite, vezi? A trecut deja
Jumătate de an.
Și noi doi suntem ca la început,
Datorită ție…

Ești un băiat cu chip de înger,
Cu voce caldă și plăpândă,
Care mă liniștește
De fiecare dată
Când stau și te ascult.

Mereu mă liniștești…
Cu toate astea,
Tu mereu vei fi al meu,
Și eu a ta,
Și nimic nu ne va despărți.

Dar să nu uităm:
Și tu ai geloziile tale micuțe,
Dar sunt drăguțe…
Așa și ale mele.

Dar nu contează,
Că e doar din iubire,
Încredere poți avea —
Exact ca la început.

Nu sunt eu genul să te trădez,
Nici vorbă!
Când te-am văzut,
Am simțit ceva atât de puternic.

Ce?
Păi uite:
Știam că tu ești alesul meu,
Cel care mă înțelege.
Dar stai liniștit,
N-am așteptat un prinț pe cal alb…
Asta e doar în basme.

Așa că eu te rog,
Să ai încredere în mine —
Nu sunt fată rea
Și doar pe tine
Te am în inima mea.

Ești drăguț și frumos,
Cel mai mult îmi place
Că ești așa… delicat.
Nu ești ca alții — ești unicat.

Și aș vrea să înțelegi
Că orice-ar fi,
La tine voi veni.

Tu mă luminezi,
Cu tine mă regăsesc,
Orice problemă-ar fi,
Cu tine o voi desluși.

Și mai știu că-ți e frică,
Și mie — nu te mint.
Distanța… of, ce să zic?
Va trece repede,
Nici n-o să observi.

Dar uite, hai să-ți mai zic,
Așa, ca pentru final…
Ești un iubit fenomenal!

Și mai trebuie să învățăm
Să ne iubim și pe noi înșine.
Orice-ar fi,
Te rog să mă crezi:
Doar pe tine te voi iubi,
Chiar de-i greu sau ușor —
Nu ne pasă de părerea lor.

Tu vei fi mereu cu mine,
Și la rău, cât și la bine.
Iubirea noastră:
O eternitate
Și încă o viață!

Te iubesc, puiul meu…
Și sper că ți-a plăcut
Poezia mea,
Scrisă din dragoste
Pentru iubirea mea.

 

Dosa Roberta Maria

Mai mult...

Ne scapă

Și când totul e pe dos

Știi ca nu avem timp de scos

Și nici cale de întors

Când noi nu avem rost

 

Negura nopții mă învelește,

Lumina lunii mă ocrotește .

Dar nimeni nu mă înțelege,

Cum noaptea vocea ta

Mă încremenește

 

Timpul nu își cere scuze

Cum nici scopul nu îl spune

Sau de ce e în război

cu noi doi .

Mai mult...

Care este sensul vieții?

Azi trăiesc, și mâine e la fel,

Și fiecare zi e dejà-vu,

Nu se mai poate alfel,

Și parcă sensul e pierdut.

 

Dar îți vine iar un zâmbet –

Dulce, cald și sclipitor.

Iată, norocosul meu bilet 

Spre fericitul viitor.

 

Acum cunosc eu vieții sensul,

Pe care o trăiesc –

Atât de ușor e răspunsul:

E ceea, ce mă face să zâmbesc.

Mai mult...

Împărăția lui Dumnezeu

Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte 

Dă-ne nouă pâinea 

Cea de toate zilele.

 

Ajută-ne Doamne să ne îndreptăm 

De la fapte rele

Ca să scăpăm.

 

Nu ne lăsa Doamne 

Cel rău să ne ia;

Să ne ducem crucea 

Sub povara Ta.

Mai mult...

Cutiuta

Ratacita printre cutiuțe strălucitoare,

Ea,cutiuța prăfuită,

Strigă mut:Te rog,deschide-ma!!

Dar oamenii nu au răbdare,

Nu vad dincolo de aparente.

Unii o îndepărtează ironic și rece

Dar nu-i așa?,totul trece..

Și durerea,și lacrima,

Speranța se transforma-n consolare,

Și uneori,când cade care-o raza de soare

Ceva straluce in interiorul cutiutei,

Că un diamant ascuns.

Oamenii trec grăbiți,nepăsători și reci

Pe langa cutiuța prăfuită,

Ploaia o spala cu picurii ei.

Acum e frumoasa.

Oamenii o vad și vor s-o deschidă.

Prea târziu,un lacăt greu o închide,

Cad lacrimi de ploaie,o liniște tristă,

Diamantul din ea e acolo,

Și totuși,pentru ei el nu mai exista..

Mai mult...

cad

sunt trupul neînsuflețit pe care nimeni nu-l îngroapă, 

o tainică strigare de ajutor care niciodată nu grăiește îndeajuns. 

mă poticnesc în ascensiunea acestei morbide călătorii 

care perseverează cugetul meu asupra suferinței. 

o, suferință care mă sfarmi îm mii de bucăți

și mă conduci spre disperare, 

nu realizezi că am fost odată și eu o mică scânteie 

cu aspirații la viitor? 

nu știi cât am tras și am zbătut să mă aflu în această clipă, 

și totuși îmi râvnești la rău. 

cad, nu mă mai ridic, 

cad, curg, sunt de neoglindid 

în paradisul efemer al realității vieții sau senina rază a dimineții. 

cad, plec și nu mă mai întorc, 

cad, mă duc ușor. 

 

șiroaie apa care din râurile paternității în această seară, 

colindată de glăsuirea ambientului plumburiu, 

mă face dintr-o dată să ies din nonșalanța aceasta caraghioasă 

cum de am ajuns aici? 

dezamâgesc, întristez și chiar supăr pe mai marii mei, 

pe prețuitul meu tată? 

am ajuns la capătul disperărilor, și am lumea toată

la picioare, la degetul mic. 

pot să iau acum decizia finală:

mâine pot începe din nou, cu dreptul

să conduc întreaga seninătate a viscolului inimii mele, 

sau să închei aici, să ating ultima pagină 

a monologului vieții mele. 

Mai mult...

Despre noi

Suntem doi drăcoși,
Chiar dacă uneori suntem mai țâfnoși.
Dar cu toate astea,
Ești mereu aici să mă susții
Și când dau de greu,


În brațe tu mă ții…
Prima oară când ne-am văzut,
Eram ca doi străini,
Dar în inimile noastre
Știam că va fi ceva divin.

N-a trecut mult timp
Și deja am început
Să ne îndrăgostim atât de mult…
Încât n-am crezut
Că va exista ceva mai frumos de atât.

Știu că poate sunt mai insistentă,
Dar crede-mă, așa mi-e firea.
Cu toate astea,
Eu îți admir iubirea.

Și știi și tu că o fac,
Că te iubesc… păi cum așa?
Uite, sunt mai curioasă de fel,
Și mă bucur că mă înțelegi atât de bine.

Tu gelos, eu geloasă,
Cam nebuni noi doi,
Dar cu toate astea suntem doi
Și orice-ar veni asupra noastră,
Mereu ne vom strădui
Să fie bine între noi,
Așa, cu bune și cu rele, cum va fi.

Iubire, vreau să-ți povestesc
Că fără tine nu cred
Că aș putea trăi o zi…
Dacă nu mă suni sau nu-mi scrii,
Știi că îmi faci griji și aștept să vii.

Dar nu contează,
Căci eu știu
Că nici tu fără mine
N-ai sta nici măcar o zi…

Am ajuns atât de departe…
Uite, vezi? A trecut deja
Jumătate de an.
Și noi doi suntem ca la început,
Datorită ție…

Ești un băiat cu chip de înger,
Cu voce caldă și plăpândă,
Care mă liniștește
De fiecare dată
Când stau și te ascult.

Mereu mă liniștești…
Cu toate astea,
Tu mereu vei fi al meu,
Și eu a ta,
Și nimic nu ne va despărți.

Dar să nu uităm:
Și tu ai geloziile tale micuțe,
Dar sunt drăguțe…
Așa și ale mele.

Dar nu contează,
Că e doar din iubire,
Încredere poți avea —
Exact ca la început.

Nu sunt eu genul să te trădez,
Nici vorbă!
Când te-am văzut,
Am simțit ceva atât de puternic.

Ce?
Păi uite:
Știam că tu ești alesul meu,
Cel care mă înțelege.
Dar stai liniștit,
N-am așteptat un prinț pe cal alb…
Asta e doar în basme.

Așa că eu te rog,
Să ai încredere în mine —
Nu sunt fată rea
Și doar pe tine
Te am în inima mea.

Ești drăguț și frumos,
Cel mai mult îmi place
Că ești așa… delicat.
Nu ești ca alții — ești unicat.

Și aș vrea să înțelegi
Că orice-ar fi,
La tine voi veni.

Tu mă luminezi,
Cu tine mă regăsesc,
Orice problemă-ar fi,
Cu tine o voi desluși.

Și mai știu că-ți e frică,
Și mie — nu te mint.
Distanța… of, ce să zic?
Va trece repede,
Nici n-o să observi.

Dar uite, hai să-ți mai zic,
Așa, ca pentru final…
Ești un iubit fenomenal!

Și mai trebuie să învățăm
Să ne iubim și pe noi înșine.
Orice-ar fi,
Te rog să mă crezi:
Doar pe tine te voi iubi,
Chiar de-i greu sau ușor —
Nu ne pasă de părerea lor.

Tu vei fi mereu cu mine,
Și la rău, cât și la bine.
Iubirea noastră:
O eternitate
Și încă o viață!

Te iubesc, puiul meu…
Și sper că ți-a plăcut
Poezia mea,
Scrisă din dragoste
Pentru iubirea mea.

 

Dosa Roberta Maria

Mai mult...
prev
next