Închinare
Parul ei negru, valuri revărsându-se in bolta plaviculei de lut
Pe de-a șirul spatelui meu, își fac loc fiorii
Ochii albaștri luminandu-i chipul tăcut
Îmi imaginez măduva ei osoasă, albă cum norii
Pășește tu pe scalpul meu, vreau sa mă simt viu
Luminează tu căile mele, pe mine nu mă lumina
Pășește-mi tu adevăr, dar nu mă lăsa să te știu
Fa din mine un altar, dar nu mi te închina
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Confuzie
Poem: Atemporalitate
(foto) Cum încearcă un blogger anonim să reconstruiască o librărie distrusă în flăcări de ISIS
Poem: Care este sensul vieții?
Poem: Iluzii în italiană
Dragostea de neam, de istorie si poezie ii va duce intr-o calatorie... la Paris
Poem: Același dor diVIN
Poem: Ce frumoasă ești...
poezii.online sustine initiativa #stauacasa