O numeam acasa
Doar noi doi și restaurantul japonez.
Lumina slaba pe masa reflecta fata ta
Îmi spui parca „Mai bine rămâneam acasă"
Unde ne am obişnuit cu liniştea
E parte din noi.
Şi acum suntem puși fata în fata sa vorbim,
Dar nu simt ca merge
Asa ca deschide fereastra,
Poate ne trebuie aer
Ca ne intoxicam cu acesta atmosfera,
Care taie orice chef de viata.
Şi ieşim pe străzile aglomerate de sunete tăioase,
Care tipa la noi ca se dam la o parte
Pentru ca blocam mersul lucrurilor frumoase.
Mergem spre podul ce traversează
Marea de probleme tumultuoase,
Îndreptându-ne spre locul rece
Care odată se numea acasă,
Acum a rămas o neluminata casa
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 20 mai 2024
Vizualizări: 591
Poezii din aceiaşi categorie
Poate ne vom regăsi…
Poate pentru totdeauna, la noi a luat sfârșit.
Ştii, visam zi de zi ca doi copii...
Nu m-aș fi gândit că nu o să mai fim,
Iar eu să te țin din nou ascuns în poezii...
Te țin în inima mea zi de zi,
Măcar o șansă de ne-ai mai oferi.
Căci inima mea de tine e plină în fiecare zi,
Nu cred că ce a fost între noi, acum se va sfârşi.
Fiecare clipă cu tine a fost un dar,
O amintire ce nu vreau să dispară în zadar.
Aş vrea să ne regăsim, să fim din nou doi,
Să lăsăm în urmă lacrimile și dorul amândoi
Au dispărut
Au dispărut de atunci,
Amintirile din copilărie.
Au ars toate amintirile,
În focul foarte fierbinte,
Iar copii plângând,
își mai aduc aminte.
Timpuri bune au mai fost,
Când copii noi mai eram.
Dar,a dispărut tot.
Și nimic n-a mai rămas.
Poate ne vom aduce aminte
De acelea frumoase clipe.
Da parcă am mai vrea noi să întoarcem,
Timpurile celea bune,
Dar din păcate nu le m-ai întorci.
În foc toate au ars.
Autor Alina Zamurca 🤍
Acasă
Cu tine, privesc în taină prin prismele tăcerii, acolo unde vânturile hoinăresc fără hățișuri, dar evită să pătrundă în sanctuarul meu.
Ești esența, suflarea ce-mi hrănește ființa, dar te-ai topit prea devreme în oceanul lacrimilor mele, fără să găsești izbăvire.
În tine trăiam o viață deplină, acum supraviețuiesc doar în aridul pustiu al inimii, plângându-ți numele cu suspine îndurerate.
De ce ai plecat când erai lumina ce îmi lumina iubirea și temeiul în care mă regăseam?
Îmi este tare dor de tine acum, casa mea, căci în reflexiile tale se oglindesc amintiri care mă umplu de dor, fiind tu singurul loc care mă înțelegea pe deplin.
Iar iubirea ta mă apăra de criticii lumii, care mă tachinau neîncetat spunând că tu nu ești adevărata mea iubire și că nu suntem meniți să fim fericiți.
Dar tu nu ai fost doar o casă pentru mine ci singurul meu acasă în această lume străină.
Lacrimă de gheață...
Lasă-mă să mor în lumea mea
Sufletul meu să devin-o stea
Stea căzătoare
Vreau să rămân fără suflare
La-mea suferință n-am alinare
La capul meu s-ardă o lumânare
Am eșuat complet l-această încercare
Sătul de suferință și lacrimi amare
Pășesc ușor pe a iadului cărare
Sufletul să-mi ardă precum o cometă
Cuprins de focul iubirii ce n-o regretă
Urechile mele s-audă
Pentru ultima dată vocea ei plăpândă
Cum plânge și suspină
Crezând că destinu-i de vină
Ochii mei nu o să vadă
Cum din ochii ei o lacrimă o să cadă
O lacrimă de gheață
Pentru c-am plecat din această viață
Iubire de un amurg
Suntem numai valuri ce strivesc suflete, atât ne-a mai rămas
Căutam sensul vieții, măcar un timp, o trăire, o clipă efemeră, dar te-ai prefăcut în oceanele care înghit doar lacrimile mele
Umbre mute de noaptea care ne învăluia, intr-un soare mort, aproape perfect Iubirea ta? O "minciună făr' de păcat", căci este imposibil să suferi-n taine după ceva ce nici măcar nu a existat
Perfecțiunea? Un chip nexistent al dragsotei tale, căci se spune că, când iubești vizualizezi chiar și coșmarul vieții ca și când ar fi un rai infinit, fără minciunile lumii grele
Când iubești dragsotea îți luminează inima, devii doar bunătatea sublimă a cerului fiindcă doar îngerii îți mai recunosc suspinle, când oamenii văd tot ce ar putea distruge la un suflet atât de vioi și plin de viață, care poate ar fi încă supraviețuit-n amurg, deși iubirea-i moare, iar trupul plecat
Tarziu și prea devreme...
Ce vânt rătăcit mi te-o fi adus,
De-ai răsturnat peste mine Cerul de sus?..
Tu!...Hoț de inimi risipite-n furtună,
Atât ti-am fost?... o clipă bună???
Atâtea doruri pierdute-n tăcere,
Atâtea dureri ce vor mângâiere...
Și iată-mă iar, în îmbrățişarea grea
A unei povești... fără de final.
Mă tem să zâmbesc, să visez,
În amintirea privirii tale mă pierd.
Îmi arde în piept dorinţa și frica,
Și dorul de tine îmi frânge aripa...
Sub pași de speranță, pământul se frânge
Și vântul tăcerii îmi bate în suflet....
Târziu ne-am găsit, devreme ne-am pierdut,
Și dorul m-adună și mă rupe-n cuvânt.
Poate ne vom regăsi…
Poate pentru totdeauna, la noi a luat sfârșit.
Ştii, visam zi de zi ca doi copii...
Nu m-aș fi gândit că nu o să mai fim,
Iar eu să te țin din nou ascuns în poezii...
Te țin în inima mea zi de zi,
Măcar o șansă de ne-ai mai oferi.
Căci inima mea de tine e plină în fiecare zi,
Nu cred că ce a fost între noi, acum se va sfârşi.
Fiecare clipă cu tine a fost un dar,
O amintire ce nu vreau să dispară în zadar.
Aş vrea să ne regăsim, să fim din nou doi,
Să lăsăm în urmă lacrimile și dorul amândoi
Au dispărut
Au dispărut de atunci,
Amintirile din copilărie.
Au ars toate amintirile,
În focul foarte fierbinte,
Iar copii plângând,
își mai aduc aminte.
Timpuri bune au mai fost,
Când copii noi mai eram.
Dar,a dispărut tot.
Și nimic n-a mai rămas.
Poate ne vom aduce aminte
De acelea frumoase clipe.
Da parcă am mai vrea noi să întoarcem,
Timpurile celea bune,
Dar din păcate nu le m-ai întorci.
În foc toate au ars.
Autor Alina Zamurca 🤍
Acasă
Cu tine, privesc în taină prin prismele tăcerii, acolo unde vânturile hoinăresc fără hățișuri, dar evită să pătrundă în sanctuarul meu.
Ești esența, suflarea ce-mi hrănește ființa, dar te-ai topit prea devreme în oceanul lacrimilor mele, fără să găsești izbăvire.
În tine trăiam o viață deplină, acum supraviețuiesc doar în aridul pustiu al inimii, plângându-ți numele cu suspine îndurerate.
De ce ai plecat când erai lumina ce îmi lumina iubirea și temeiul în care mă regăseam?
Îmi este tare dor de tine acum, casa mea, căci în reflexiile tale se oglindesc amintiri care mă umplu de dor, fiind tu singurul loc care mă înțelegea pe deplin.
Iar iubirea ta mă apăra de criticii lumii, care mă tachinau neîncetat spunând că tu nu ești adevărata mea iubire și că nu suntem meniți să fim fericiți.
Dar tu nu ai fost doar o casă pentru mine ci singurul meu acasă în această lume străină.
Lacrimă de gheață...
Lasă-mă să mor în lumea mea
Sufletul meu să devin-o stea
Stea căzătoare
Vreau să rămân fără suflare
La-mea suferință n-am alinare
La capul meu s-ardă o lumânare
Am eșuat complet l-această încercare
Sătul de suferință și lacrimi amare
Pășesc ușor pe a iadului cărare
Sufletul să-mi ardă precum o cometă
Cuprins de focul iubirii ce n-o regretă
Urechile mele s-audă
Pentru ultima dată vocea ei plăpândă
Cum plânge și suspină
Crezând că destinu-i de vină
Ochii mei nu o să vadă
Cum din ochii ei o lacrimă o să cadă
O lacrimă de gheață
Pentru c-am plecat din această viață
Iubire de un amurg
Suntem numai valuri ce strivesc suflete, atât ne-a mai rămas
Căutam sensul vieții, măcar un timp, o trăire, o clipă efemeră, dar te-ai prefăcut în oceanele care înghit doar lacrimile mele
Umbre mute de noaptea care ne învăluia, intr-un soare mort, aproape perfect Iubirea ta? O "minciună făr' de păcat", căci este imposibil să suferi-n taine după ceva ce nici măcar nu a existat
Perfecțiunea? Un chip nexistent al dragsotei tale, căci se spune că, când iubești vizualizezi chiar și coșmarul vieții ca și când ar fi un rai infinit, fără minciunile lumii grele
Când iubești dragsotea îți luminează inima, devii doar bunătatea sublimă a cerului fiindcă doar îngerii îți mai recunosc suspinle, când oamenii văd tot ce ar putea distruge la un suflet atât de vioi și plin de viață, care poate ar fi încă supraviețuit-n amurg, deși iubirea-i moare, iar trupul plecat
Tarziu și prea devreme...
Ce vânt rătăcit mi te-o fi adus,
De-ai răsturnat peste mine Cerul de sus?..
Tu!...Hoț de inimi risipite-n furtună,
Atât ti-am fost?... o clipă bună???
Atâtea doruri pierdute-n tăcere,
Atâtea dureri ce vor mângâiere...
Și iată-mă iar, în îmbrățişarea grea
A unei povești... fără de final.
Mă tem să zâmbesc, să visez,
În amintirea privirii tale mă pierd.
Îmi arde în piept dorinţa și frica,
Și dorul de tine îmi frânge aripa...
Sub pași de speranță, pământul se frânge
Și vântul tăcerii îmi bate în suflet....
Târziu ne-am găsit, devreme ne-am pierdut,
Și dorul m-adună și mă rupe-n cuvânt.
Alte poezii ale autorului
Жена
Каждый выдох,каждый вдох,
Дарит мне твою любовь.
Буду я тебе верна,
Ведь я будущея жена.
В моих глазах,
Твои прекрасные очи.
Мои дни как кошмар,
Не имеют дня и ночь.
Мой любимый человек,
Миг и век.
Мой любимый человек.
Буду ждать,
Того дня когда встретимся.
И вчера.
Автор:(Аноним )
Fără nume.
Și am să te privesc în ochi,
Și am să gust al tău suspin,
Iară tu nici n-ai să poți,
Să mă vezi atunci când vin.
Și-am să mă aplec peste tine,
Peste pielea ta ce arde,
Geme corpul tău sub mine,
După vorbe, după fapte.
Sar scântei din ochii tăi,
Si îți tremură privirea,
Când prea lent eu te mângâi,
Iară tu te pierzi cu firea.
Te topești sub a mea în gură,
Si te pierzi cu totul în noapte,
Cand îmi plimb limba cu ura,
De la gât până la coapse.
Și urc iar, spre a tale buze,
Și mă îmbat din mierea lor,
Intre noi nu-i loc de scuze.
Noaptea tremură ca martor.
Ne privește timid luna,
Prin fereasta aburită.
Și privind la noi întruna,
Se apune, fiind mâhnită.
Căci de când a fost proptită
Sus, pe cer în bolta lumii,
Ea, nicicand n-a fost iubita,
De întreg neamul omenirii,
Intr-atat cat tu ai fost,
Sub plăpânda ei lumină,
Fiind geloasă, fără rost,
Pe a ta piele, atât de fina.
Și pe ochii tai ce sunt,
Ca și ceru-n pragul nopii,
De un negru mult adânc,
Făr' de stele sau reflecții.
Dar în care joacă viu,
Arzător, flăcări din iad.
Pentru tine am sa fiu,
Păcătos, crud și mârșav.
Până când sfârșim in foc,
Și ne prăpădim in jar,
Iar atunci, in acel loc,
Te voi face a mea iar.
Că nu-i loc sub cerul lumii
Să ne țină pe amandoi.
Cand dam ton alert iubirii.
Și o ridicam la nori.
Iată, freamătă și plânge,
Chiar și soarele din zi,
Și la noi, privind se frânge,
Căci ca noi nicicând vor fi.
Iar pe buza ta de sus,
Pot să gust numai regrete.
Și câte lacrimi s-au scurs,
Pe obrajii bietei fețe.
Dar pe buza ta de jos...
Dulcea ta dorința zace.
Ce se scurge pan' la os,
In fiori ce nu-ți dau pace.
Iar pe gâtul tău se simt,
Cu un gust dulceag și frică,
Sute de fiori de frig,
Ce nu-ți dau nici pic de tihnă.
Și... de-aș coborî mai jos...
Poate chiar pâna la sâni,
Și să gust din acel roz...
Pun pariu ca-ai sa suspini!
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Non-poezie
Emotie, lacrimi, un simt de intelegere iar apoi chin, si-o tresaltare imbucuratoare.
Alternanta, schimb etern resimtit in oase, incapacitate, si iar chin.
Nimic, iar apoi totul.
Oare nimic are sa fie intr-un final?
Pareri de rau...zambete ce mascheaza regrete.
Singurătatea care arde că o torță
În fumul dens al serii stinse,
Se-nvârte gândul obosit,
Din scrum de vise neatinse,
Se naște-un dor necontenit.
Tăcerea curge printre vene,
Ca un lichid încet, amar,
Și nopțile se fac perene,
Când nici un glas nu-i pe hotar.
Pe geamuri plouă cu uitare,
Se-ntinde cerul ca un sloi,
Iar eu, sub norii de-ntrebare,
Îmi număr pașii către ploi.
Fumez din umbra mea subțire,
Din gândul greu și-nsângerat,
Și mă topesc în amintire,
Ca fumul ce s-a destrămat.
Dar poate mâine, prin ceață,
Va trece-o rază, fără rost,
Și-n scrum de singură speranță,
Se va apr
inde-un vis ce-a fost.
Îngerul meu🕊️ #ingerulmeu
Îngerul meu păzitor
Tare mult îmi este dor
Sa mă rog, frumos la el
Fiind dar a lui Dumnezeu
Dar acum am crescut mare
Am și eu o disperare
Fiindcă lumea asta judeca
Îngerul acum, ajută!
Cu el nu îmi este greu
Darul meu de la Dumnezeu
Și îl iubesc mult prea mult
Când ne da o sărutare
El ne iubește mult
Chiar daca am greșit
Plângând, el ne-a ajutat
Și lacrimile ni le-a luat
Cu el nu îmi este teamă
Am nevoie de o strigare
Dumnezeu frumos vorbește
Și îngerului poruncește
Pe mine să mă facă bine
Sa aibe grija de mine
Nimic sa nu mă doară
Și să stau frumos la școală
Îngerul mereu mă ajută
Și plângând el tot o face
Că știe că mult îmi place
Și mai știe că-l iubesc
Sufletul eu îl deschid
Și nimic nu va mai zic
Că deja e mult prea mult
S-a încheiat și nu mai spun
Eu v-am zis
Cât am putut
Data viitoare
O sa scriu mult mai mult
Inima să vă strălucească
Sufletul sa vă zâmbească
Eu aici vă las in pace
Că nu mai am inspirație
Ingerul meu🙏🏻
de Stoica Alessia Karina
Жена
Каждый выдох,каждый вдох,
Дарит мне твою любовь.
Буду я тебе верна,
Ведь я будущея жена.
В моих глазах,
Твои прекрасные очи.
Мои дни как кошмар,
Не имеют дня и ночь.
Мой любимый человек,
Миг и век.
Мой любимый человек.
Буду ждать,
Того дня когда встретимся.
И вчера.
Автор:(Аноним )
Fără nume.
Și am să te privesc în ochi,
Și am să gust al tău suspin,
Iară tu nici n-ai să poți,
Să mă vezi atunci când vin.
Și-am să mă aplec peste tine,
Peste pielea ta ce arde,
Geme corpul tău sub mine,
După vorbe, după fapte.
Sar scântei din ochii tăi,
Si îți tremură privirea,
Când prea lent eu te mângâi,
Iară tu te pierzi cu firea.
Te topești sub a mea în gură,
Si te pierzi cu totul în noapte,
Cand îmi plimb limba cu ura,
De la gât până la coapse.
Și urc iar, spre a tale buze,
Și mă îmbat din mierea lor,
Intre noi nu-i loc de scuze.
Noaptea tremură ca martor.
Ne privește timid luna,
Prin fereasta aburită.
Și privind la noi întruna,
Se apune, fiind mâhnită.
Căci de când a fost proptită
Sus, pe cer în bolta lumii,
Ea, nicicand n-a fost iubita,
De întreg neamul omenirii,
Intr-atat cat tu ai fost,
Sub plăpânda ei lumină,
Fiind geloasă, fără rost,
Pe a ta piele, atât de fina.
Și pe ochii tai ce sunt,
Ca și ceru-n pragul nopii,
De un negru mult adânc,
Făr' de stele sau reflecții.
Dar în care joacă viu,
Arzător, flăcări din iad.
Pentru tine am sa fiu,
Păcătos, crud și mârșav.
Până când sfârșim in foc,
Și ne prăpădim in jar,
Iar atunci, in acel loc,
Te voi face a mea iar.
Că nu-i loc sub cerul lumii
Să ne țină pe amandoi.
Cand dam ton alert iubirii.
Și o ridicam la nori.
Iată, freamătă și plânge,
Chiar și soarele din zi,
Și la noi, privind se frânge,
Căci ca noi nicicând vor fi.
Iar pe buza ta de sus,
Pot să gust numai regrete.
Și câte lacrimi s-au scurs,
Pe obrajii bietei fețe.
Dar pe buza ta de jos...
Dulcea ta dorința zace.
Ce se scurge pan' la os,
In fiori ce nu-ți dau pace.
Iar pe gâtul tău se simt,
Cu un gust dulceag și frică,
Sute de fiori de frig,
Ce nu-ți dau nici pic de tihnă.
Și... de-aș coborî mai jos...
Poate chiar pâna la sâni,
Și să gust din acel roz...
Pun pariu ca-ai sa suspini!
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Non-poezie
Emotie, lacrimi, un simt de intelegere iar apoi chin, si-o tresaltare imbucuratoare.
Alternanta, schimb etern resimtit in oase, incapacitate, si iar chin.
Nimic, iar apoi totul.
Oare nimic are sa fie intr-un final?
Pareri de rau...zambete ce mascheaza regrete.
Singurătatea care arde că o torță
În fumul dens al serii stinse,
Se-nvârte gândul obosit,
Din scrum de vise neatinse,
Se naște-un dor necontenit.
Tăcerea curge printre vene,
Ca un lichid încet, amar,
Și nopțile se fac perene,
Când nici un glas nu-i pe hotar.
Pe geamuri plouă cu uitare,
Se-ntinde cerul ca un sloi,
Iar eu, sub norii de-ntrebare,
Îmi număr pașii către ploi.
Fumez din umbra mea subțire,
Din gândul greu și-nsângerat,
Și mă topesc în amintire,
Ca fumul ce s-a destrămat.
Dar poate mâine, prin ceață,
Va trece-o rază, fără rost,
Și-n scrum de singură speranță,
Se va apr
inde-un vis ce-a fost.
Îngerul meu🕊️ #ingerulmeu
Îngerul meu păzitor
Tare mult îmi este dor
Sa mă rog, frumos la el
Fiind dar a lui Dumnezeu
Dar acum am crescut mare
Am și eu o disperare
Fiindcă lumea asta judeca
Îngerul acum, ajută!
Cu el nu îmi este greu
Darul meu de la Dumnezeu
Și îl iubesc mult prea mult
Când ne da o sărutare
El ne iubește mult
Chiar daca am greșit
Plângând, el ne-a ajutat
Și lacrimile ni le-a luat
Cu el nu îmi este teamă
Am nevoie de o strigare
Dumnezeu frumos vorbește
Și îngerului poruncește
Pe mine să mă facă bine
Sa aibe grija de mine
Nimic sa nu mă doară
Și să stau frumos la școală
Îngerul mereu mă ajută
Și plângând el tot o face
Că știe că mult îmi place
Și mai știe că-l iubesc
Sufletul eu îl deschid
Și nimic nu va mai zic
Că deja e mult prea mult
S-a încheiat și nu mai spun
Eu v-am zis
Cât am putut
Data viitoare
O sa scriu mult mai mult
Inima să vă strălucească
Sufletul sa vă zâmbească
Eu aici vă las in pace
Că nu mai am inspirație
Ingerul meu🙏🏻
de Stoica Alessia Karina