Яд (Otravă)

Pentru mine, înghite-ți lacrimile,

O, pădure lipsită de copaci,

Și arde-ți tu toate patimile,

O, pădure lipsită de copaci.

 

Căci păsările ți s-au dus,

O, pădure lipsită de copaci,

Și copacii ei ți-au scurs!

O, padure lipsită de copaci.

 

Pentru mine,

Căci doar moarte crește acum în tine,

Alungă norii prevestitori de vreme rea,

Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.

 

-Da' cum vrei tu, iubirea mea,

S-alung eu așa ceva?

Căci ploile m-au asuprit,

Și demult m-au urgisit.

 

-Martoare ne sunt stelele din cer!

De departe ele te vor ghida,

Și doar un lucru îți mai cer,

Eu te rog, tu nu le abandona.

 

-Moarte sunt toate stelele mele

De viscole așa de grele,

Râurile vreau să mi le sec,

Iar cu ele, și eu să plec.

 

-O, pădure făr' de copaci,

Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.

O, pădure fără de copaci!

Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.

 

-N-ai tu treabă de-ale mele,

Căci eu nu mai respir prin ele.

Aștept furtuna să mă mistuie,

Tu în schimb, să nu mă uiți.

 

Iar când aceasta a murit, 

Toate stelele lui de-asemenea au pierit.

Căci el avea doar una, 

Însăși ea, care-i era chiar luna.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Blanktr poezii.online Яд (Otravă)

Date of posting: 12 мая

Comments: 1

Views: 142

Log in and comment!

Comments

Martore ne sunt stelele* am greșit. App, nu e vorba de pădure, iar stelele sunt metafore.
Commented on 13 мая

Poems in the same category

Prea multă sensibilitate

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

More ...

Bătaie

Bătaia inimilor
Zguduie orizontul.
Bat cu putere ca pumnale
În ale rațiunii ziduri înfricoșătoare.

Luptă pe viață și pe moarte:
Deliciul dorinței;
Versus siropul speranțelor deșarte
Ce se scurge printre craniile capetelor sparte.

Gândul, oștean temerar,
Frate de sânge cu pornirea parșivă
De a crea o lume distopică
În care fiece idee e liberă.

Sincronism în sincretism,
Istețime-n cretinism.
Alăturări frivole de valori
Premergătoare unor inerente orori.

Asta-i bătălie de idealuri.
Ce n-au fost vreodată sfinte.
Doar cu-aghiasm'-un pic stropite
Ca să semene cu cele sfinte.

Dar, și-aghiasma apă se preface
În mâinile ce nu-s dibace.
Iar inimile din pumnale-asurzitoare,
Se înmoaie precum paiul atins de lama unei cositoare.

More ...

Roots

In the troubling silence I make a gasp,
Slowly touching the wooden gate,
As my blind vision runs late,
I feel a sharp pain like a wasp.
Blinded by the cold mud,
A rotten root in hand I take.
Playing it like an expired turd,
I hear a sound I didn't make
Perhaps I'm not alone,
Not in this wrecked creek,
It was the sound of a door steek,
In my mind lone insane.
I find unease but mercy,
Justice but cruelty.
The lone root becomes five,
Crawling on me like an olive.

 

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

More ...

Întrebări fără răspuns

Cum poți să ai privirea clară,

Când mintea-i răvășită toată?

Cum poți să umbli fără reazăm,

Când trupu-i în dezechilibru?

Cum poți să-nvălui cu iubire,

Când sufletul îți este distrus?

Cum poți să pipăi firul vieții,

Cu simțuri electrocutate?

 

Un șir de CE-uri depănăm

Sub jugul simțămintelor,

Și-n lacrimile mii scăldăm

Efectul apăsător al clipelor.

 

Un fulger de-amintire,

Fugar, ivit ca un intrus,

Crează stări de pătimire

Ce adânc în suflet au sedus.

 

În liniștea ce a-mbrăcat

Pelerina înstelată a nopții,

Se aud bătăi ce sacadat

Forțează poarta vieții.

 

Din zbucium naște-o plăsmuire

A cărei formă ne-mplinită,

Va deveni doar ca o asemuire

Scânteii vieții mult dorită.

More ...

Cuprins de mirare

În timiditatea zorilor, timid - pipăi mucul de țigară, 

stors de nicotina trecutului, îngrămădesc...

La început - firava cenușă, 

ușor,  decopertez foița,

înveliș cu înveliș...

 

După un timp, răbdarea îmi aparține, 

strecor mâna, în mâna celui care,

fără să mă cunoască a izbăvit în strădanie, 

învelișul...

 

Descopăr neliniștea și neliniștea acelui om,

care, în trecere,  a isprăvit să mai creadă, 

simțind la fel - a împachetat până în ultimul rol,

cuprins de mirare!

More ...

Priviri împietrite

Oare când în ochii mei ai să privești,  

Fără de frici să te lovești,  

Că împietrit ai să te ivești,  

Când a mea privire de Medusa o să întâlnești.  

 

Și o să mă înțelegi cândva,  

Cât de mută rămân la un gând,  

Când nici hartă n-am spre inima mea,  

Și doar amintiri mă dor, pe rând.  

 

Doar o veche rană curge încet,  

În valuri grele, dintr-o veche trăire,  

Pentru o statuie ce-n colț stă încet,  

Prafuită, pierdută, uitată-n neștire.  

 

Cu zâmbet șters și chip de piatră,  

O lacrimă-n ochi, împietrită mereu,  

Pentru o vecie, în taină, se-arată,  

Ca un ecou dintr-un vis ce-i al meu.  

More ...

Prea multă sensibilitate

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

More ...

Bătaie

Bătaia inimilor
Zguduie orizontul.
Bat cu putere ca pumnale
În ale rațiunii ziduri înfricoșătoare.

Luptă pe viață și pe moarte:
Deliciul dorinței;
Versus siropul speranțelor deșarte
Ce se scurge printre craniile capetelor sparte.

Gândul, oștean temerar,
Frate de sânge cu pornirea parșivă
De a crea o lume distopică
În care fiece idee e liberă.

Sincronism în sincretism,
Istețime-n cretinism.
Alăturări frivole de valori
Premergătoare unor inerente orori.

Asta-i bătălie de idealuri.
Ce n-au fost vreodată sfinte.
Doar cu-aghiasm'-un pic stropite
Ca să semene cu cele sfinte.

Dar, și-aghiasma apă se preface
În mâinile ce nu-s dibace.
Iar inimile din pumnale-asurzitoare,
Se înmoaie precum paiul atins de lama unei cositoare.

More ...

Roots

In the troubling silence I make a gasp,
Slowly touching the wooden gate,
As my blind vision runs late,
I feel a sharp pain like a wasp.
Blinded by the cold mud,
A rotten root in hand I take.
Playing it like an expired turd,
I hear a sound I didn't make
Perhaps I'm not alone,
Not in this wrecked creek,
It was the sound of a door steek,
In my mind lone insane.
I find unease but mercy,
Justice but cruelty.
The lone root becomes five,
Crawling on me like an olive.

 

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

More ...

Întrebări fără răspuns

Cum poți să ai privirea clară,

Când mintea-i răvășită toată?

Cum poți să umbli fără reazăm,

Când trupu-i în dezechilibru?

Cum poți să-nvălui cu iubire,

Când sufletul îți este distrus?

Cum poți să pipăi firul vieții,

Cu simțuri electrocutate?

 

Un șir de CE-uri depănăm

Sub jugul simțămintelor,

Și-n lacrimile mii scăldăm

Efectul apăsător al clipelor.

 

Un fulger de-amintire,

Fugar, ivit ca un intrus,

Crează stări de pătimire

Ce adânc în suflet au sedus.

 

În liniștea ce a-mbrăcat

Pelerina înstelată a nopții,

Se aud bătăi ce sacadat

Forțează poarta vieții.

 

Din zbucium naște-o plăsmuire

A cărei formă ne-mplinită,

Va deveni doar ca o asemuire

Scânteii vieții mult dorită.

More ...

Cuprins de mirare

În timiditatea zorilor, timid - pipăi mucul de țigară, 

stors de nicotina trecutului, îngrămădesc...

La început - firava cenușă, 

ușor,  decopertez foița,

înveliș cu înveliș...

 

După un timp, răbdarea îmi aparține, 

strecor mâna, în mâna celui care,

fără să mă cunoască a izbăvit în strădanie, 

învelișul...

 

Descopăr neliniștea și neliniștea acelui om,

care, în trecere,  a isprăvit să mai creadă, 

simțind la fel - a împachetat până în ultimul rol,

cuprins de mirare!

More ...

Priviri împietrite

Oare când în ochii mei ai să privești,  

Fără de frici să te lovești,  

Că împietrit ai să te ivești,  

Când a mea privire de Medusa o să întâlnești.  

 

Și o să mă înțelegi cândva,  

Cât de mută rămân la un gând,  

Când nici hartă n-am spre inima mea,  

Și doar amintiri mă dor, pe rând.  

 

Doar o veche rană curge încet,  

În valuri grele, dintr-o veche trăire,  

Pentru o statuie ce-n colț stă încet,  

Prafuită, pierdută, uitată-n neștire.  

 

Cu zâmbet șters și chip de piatră,  

O lacrimă-n ochi, împietrită mereu,  

Pentru o vecie, în taină, se-arată,  

Ca un ecou dintr-un vis ce-i al meu.  

More ...
prev
next

Other poems by the author

Căci - Contrast

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul disturge persistent.

 

Căci știrbilor oameni viața se termină 

Unde din crăpături răsare adevăr,

Iară iluzia devine ivăr,

Și sufletul se vermină.

 

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă 

A cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Ce nedreptății coase mantie.

 

Căci timpu-i limitat,

Și minute, ore, vieți s-au spulberat.

În căutarea unui rost,

Vor fi, sunt, și au mai fost.

 

Căci viața-i in debusoleu

Orice suflet dă de greu,

Iară unele suprafața atacă,

Pe când altele se-nneacă.

 

Căci primăvara-i înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

In inimă îmi trezește răscoală.

 

Tu ești cel mai dulce alin,

Iubirii-mi ești un cămin.

File multe pot să scriu,

Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.

 

Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

 

Căci hai să facem o tocmire,

Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.

More ...

Căci (Reimaginat)

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet gri, deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul distruge persistent.

 

Căci lumea-i plină de judecați imorale,

Ei au uitat de simpatizare!

Pentru că lor le place gustul durerii,

Când favorită-i discuția tăcerii.

 

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă

Ale cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Unde răspântia amurgie nu se știe.

 

Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,

Iar tu, mi-ai fost doar un apus,

Căci din nou in inima-mi răsăreai,

Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.

 

Căci sângele meu,

Într-o zi vei pleca doar așa

Deoarece ești ca o pală de vânt,

... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.

 

Căci primăvara-i acum înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

În inimă-mi trezește răscoală

 

Căci cert e, tot ce vine prea ușor

Întotdeauna-i trecător,

... Totu-i trecător inafară de tine,

Pentru că la sol, iubirea mea te ține.

 

Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

 

Căci hai să facem o tocmire:

Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Căci - Contrast

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul disturge persistent.

 

Căci știrbilor oameni viața se termină 

Unde din crăpături răsare adevăr,

Iară iluzia devine ivăr,

Și sufletul se vermină.

 

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă 

A cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Ce nedreptății coase mantie.

 

Căci timpu-i limitat,

Și minute, ore, vieți s-au spulberat.

În căutarea unui rost,

Vor fi, sunt, și au mai fost.

 

Căci viața-i in debusoleu

Orice suflet dă de greu,

Iară unele suprafața atacă,

Pe când altele se-nneacă.

 

Căci primăvara-i înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

In inimă îmi trezește răscoală.

 

Tu ești cel mai dulce alin,

Iubirii-mi ești un cămin.

File multe pot să scriu,

Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.

 

Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

 

Căci hai să facem o tocmire,

Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.

More ...

Căci (Reimaginat)

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet gri, deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul distruge persistent.

 

Căci lumea-i plină de judecați imorale,

Ei au uitat de simpatizare!

Pentru că lor le place gustul durerii,

Când favorită-i discuția tăcerii.

 

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă

Ale cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Unde răspântia amurgie nu se știe.

 

Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,

Iar tu, mi-ai fost doar un apus,

Căci din nou in inima-mi răsăreai,

Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.

 

Căci sângele meu,

Într-o zi vei pleca doar așa

Deoarece ești ca o pală de vânt,

... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.

 

Căci primăvara-i acum înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

În inimă-mi trezește răscoală

 

Căci cert e, tot ce vine prea ușor

Întotdeauna-i trecător,

... Totu-i trecător inafară de tine,

Pentru că la sol, iubirea mea te ține.

 

Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

 

Căci hai să facem o tocmire:

Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Căci - Contrast

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul disturge persistent.

 

Căci știrbilor oameni viața se termină 

Unde din crăpături răsare adevăr,

Iară iluzia devine ivăr,

Și sufletul se vermină.

 

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă 

A cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Ce nedreptății coase mantie.

 

Căci timpu-i limitat,

Și minute, ore, vieți s-au spulberat.

În căutarea unui rost,

Vor fi, sunt, și au mai fost.

 

Căci viața-i in debusoleu

Orice suflet dă de greu,

Iară unele suprafața atacă,

Pe când altele se-nneacă.

 

Căci primăvara-i înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

In inimă îmi trezește răscoală.

 

Tu ești cel mai dulce alin,

Iubirii-mi ești un cămin.

File multe pot să scriu,

Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.

 

Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

 

Căci hai să facem o tocmire,

Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.

More ...

Căci (Reimaginat)

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet gri, deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul distruge persistent.

 

Căci lumea-i plină de judecați imorale,

Ei au uitat de simpatizare!

Pentru că lor le place gustul durerii,

Când favorită-i discuția tăcerii.

 

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă

Ale cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Unde răspântia amurgie nu se știe.

 

Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,

Iar tu, mi-ai fost doar un apus,

Căci din nou in inima-mi răsăreai,

Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.

 

Căci sângele meu,

Într-o zi vei pleca doar așa

Deoarece ești ca o pală de vânt,

... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.

 

Căci primăvara-i acum înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

În inimă-mi trezește răscoală

 

Căci cert e, tot ce vine prea ușor

Întotdeauna-i trecător,

... Totu-i trecător inafară de tine,

Pentru că la sol, iubirea mea te ține.

 

Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

 

Căci hai să facem o tocmire:

Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Căci - Contrast

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul disturge persistent.

 

Căci știrbilor oameni viața se termină 

Unde din crăpături răsare adevăr,

Iară iluzia devine ivăr,

Și sufletul se vermină.

 

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă 

A cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Ce nedreptății coase mantie.

 

Căci timpu-i limitat,

Și minute, ore, vieți s-au spulberat.

În căutarea unui rost,

Vor fi, sunt, și au mai fost.

 

Căci viața-i in debusoleu

Orice suflet dă de greu,

Iară unele suprafața atacă,

Pe când altele se-nneacă.

 

Căci primăvara-i înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

In inimă îmi trezește răscoală.

 

Tu ești cel mai dulce alin,

Iubirii-mi ești un cămin.

File multe pot să scriu,

Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.

 

Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

 

Căci hai să facem o tocmire,

Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.

More ...

Căci (Reimaginat)

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet gri, deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul distruge persistent.

 

Căci lumea-i plină de judecați imorale,

Ei au uitat de simpatizare!

Pentru că lor le place gustul durerii,

Când favorită-i discuția tăcerii.

 

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă

Ale cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Unde răspântia amurgie nu se știe.

 

Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,

Iar tu, mi-ai fost doar un apus,

Căci din nou in inima-mi răsăreai,

Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.

 

Căci sângele meu,

Într-o zi vei pleca doar așa

Deoarece ești ca o pală de vânt,

... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.

 

Căci primăvara-i acum înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

În inimă-mi trezește răscoală

 

Căci cert e, tot ce vine prea ușor

Întotdeauna-i trecător,

... Totu-i trecător inafară de tine,

Pentru că la sol, iubirea mea te ține.

 

Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

 

Căci hai să facem o tocmire:

Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...
prev
next