Luna
Se aude un plânset în noapte,
E luna lovită de-o stea,
Se întoarce Pamântul pe-o parte,
Să absoarbă durerea din ea.
Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,
Regina Nopţii e aproape moartă,
Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,
Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.
Privim cu totii înspre Lună,
Dar jinduind, doar eu şi tu,
Să-i vindecăm durerea sa nebună,
Şi sentimentul… Déjà Vu.
Să-i recreem o trena argintie,
Să-i geometrizăm un “clar” …
De-a pururi pentru noi să fie,
Cel mai romantic loc stelar.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 28 сентября 2023
Views: 808
Poems in the same category
Pierdută în ochii străinului
Iubesc acei ochi ai tăi
Ochi de care m-am îndrăgostit
Ți-ai ales un risipitor poet.
Cât îți voi mai scrie ?
Ce mai faci ,dragul meu străin,
Mă mai crezi tu divină?
Pururi veci te-aș săruta
Inima-mi spune să te simt mai mult
Iar eu doar pe ea știu să o ascult.
Ia-mi trupul și fă-l al tău
Doar ție-ți aparțin, sunt iubirea ta
Prin tine a avut loc Renașterea mea.
Când de-abia răsar zorii
Tu deja-mi ești pătruns în gând
Satisfăcându-mă,trupu-mi atingând.
Îmi aud urechile tale șoapta?
“Te iubesc”.(spus încet)
“Te iubesc din toată inima”.
Te-aș iubi tot mai mult
Nu te-aș mai lăsa, te-aș sprijini
Așa vom putea îmbătrâni.
De toamnă
Zi de luni cu iz de iarnă,
Ia-ți rămas bun de la toamnă.
Du-te tu cu ploi cu tot,
Unde-am fost și nu mai pot.
Lasă-mi toamnă numai norii,
Să mai cearnă-n palmă zorii.
Ale filei roase părți,
A poveștii scrise-n cărți.
Noapte ce-ai căzut pe noi,
În refrenul tristei ploi,
Tu inundă și revarsă
Peste suflet o speranță.
Cuibărește-o într-un fulg,
Și trimite-o în amurg.
Sus pe munte-n vânt curat,
Unde-o clipă am visat.
Zi de luni cu superstiții,
Înșirată în discuții,
Lungi, grele,apăsătoare
Și făcute rotocoale...
Tu noiembrie tăios
Șterge-ți cerul cel noros,
Dă-ne mâine-n loc de ploaie,
Calde raze în odaie,
Un fulg alb...imaculat,
Să știu că nu m-ai uitat!
Iryss
crochiu liric/13
privirea-ți dojenitoare
a desenat
un stol dansator de grauri,
un fel de nor cu reflexe de-ametist,
să mă bucure.
amurgul
transformă ,cu bagheta-i de vrăjitor,
tristețea
într-un fluture auriu,
să-l prindă , ca pe o agrafă-n,
părul tău.
,, Te ador ,,
Se prelinge lumina pe față
Și tresar mușchii fragezi sub fard ,
Oferind prospețime și viață
Senzualelor buze ce ard .
Umbre fine, contrastul crează,
În oglindă , al doilea profil ,
Când de-afară pătrunde o rază
Peste chipul tău drag de copil .
Printre gene pătrunde lumina ,
Limpezind ochii mari ce-i ador ,
Dilatând sub cornée , retina
Și pupilele-n mijlocul lor .
Îți ador frumusețea-n tăcere
Și în taină , iubito te-ador ,
Sub tributul ce viața mi-l cere ,
Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .
Te ador când apari în grădina
Înfloritului parc cu alei ,
Printre care te-arăți Bellamina ,
Să te vadă în veci , ochii mei .
Ștefan Kaurek
Nu suntem prieteni
Nu suntem prieteni ,
Acest cuvânt are alt sens pentru mine ,
Dar tu taci , înghiți în sec ,
Nu îți convine.
Nu suntem amici ,
Pentru că ce avem noi e mai intens ,
Mult mai aprig , destul de fin ,
Greu de înțeles .
Nu suntem ,,împreună",
N-am ajuns la acel nivel înalt ,
Încă plutim prin sentimente ,
Prea greu atrași.
Doi străini ce vorbesc ,
Două cunoștințe ce își zâmbesc ,
Persoane ce trăiesc ,
Oameni care se iubesc .
Pierdută în ochii străinului
Iubesc acei ochi ai tăi
Ochi de care m-am îndrăgostit
Ți-ai ales un risipitor poet.
Cât îți voi mai scrie ?
Ce mai faci ,dragul meu străin,
Mă mai crezi tu divină?
Pururi veci te-aș săruta
Inima-mi spune să te simt mai mult
Iar eu doar pe ea știu să o ascult.
Ia-mi trupul și fă-l al tău
Doar ție-ți aparțin, sunt iubirea ta
Prin tine a avut loc Renașterea mea.
Când de-abia răsar zorii
Tu deja-mi ești pătruns în gând
Satisfăcându-mă,trupu-mi atingând.
Îmi aud urechile tale șoapta?
“Te iubesc”.(spus încet)
“Te iubesc din toată inima”.
Te-aș iubi tot mai mult
Nu te-aș mai lăsa, te-aș sprijini
Așa vom putea îmbătrâni.
De toamnă
Zi de luni cu iz de iarnă,
Ia-ți rămas bun de la toamnă.
Du-te tu cu ploi cu tot,
Unde-am fost și nu mai pot.
Lasă-mi toamnă numai norii,
Să mai cearnă-n palmă zorii.
Ale filei roase părți,
A poveștii scrise-n cărți.
Noapte ce-ai căzut pe noi,
În refrenul tristei ploi,
Tu inundă și revarsă
Peste suflet o speranță.
Cuibărește-o într-un fulg,
Și trimite-o în amurg.
Sus pe munte-n vânt curat,
Unde-o clipă am visat.
Zi de luni cu superstiții,
Înșirată în discuții,
Lungi, grele,apăsătoare
Și făcute rotocoale...
Tu noiembrie tăios
Șterge-ți cerul cel noros,
Dă-ne mâine-n loc de ploaie,
Calde raze în odaie,
Un fulg alb...imaculat,
Să știu că nu m-ai uitat!
Iryss
crochiu liric/13
privirea-ți dojenitoare
a desenat
un stol dansator de grauri,
un fel de nor cu reflexe de-ametist,
să mă bucure.
amurgul
transformă ,cu bagheta-i de vrăjitor,
tristețea
într-un fluture auriu,
să-l prindă , ca pe o agrafă-n,
părul tău.
,, Te ador ,,
Se prelinge lumina pe față
Și tresar mușchii fragezi sub fard ,
Oferind prospețime și viață
Senzualelor buze ce ard .
Umbre fine, contrastul crează,
În oglindă , al doilea profil ,
Când de-afară pătrunde o rază
Peste chipul tău drag de copil .
Printre gene pătrunde lumina ,
Limpezind ochii mari ce-i ador ,
Dilatând sub cornée , retina
Și pupilele-n mijlocul lor .
Îți ador frumusețea-n tăcere
Și în taină , iubito te-ador ,
Sub tributul ce viața mi-l cere ,
Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .
Te ador când apari în grădina
Înfloritului parc cu alei ,
Printre care te-arăți Bellamina ,
Să te vadă în veci , ochii mei .
Ștefan Kaurek
Nu suntem prieteni
Nu suntem prieteni ,
Acest cuvânt are alt sens pentru mine ,
Dar tu taci , înghiți în sec ,
Nu îți convine.
Nu suntem amici ,
Pentru că ce avem noi e mai intens ,
Mult mai aprig , destul de fin ,
Greu de înțeles .
Nu suntem ,,împreună",
N-am ajuns la acel nivel înalt ,
Încă plutim prin sentimente ,
Prea greu atrași.
Doi străini ce vorbesc ,
Două cunoștințe ce își zâmbesc ,
Persoane ce trăiesc ,
Oameni care se iubesc .
Other poems by the author
Iarnă
Mi-e soba rece și hornu-nțepenit,
O tristă lampă pâlpâie în agonie,
Mi-e frig, și-s singur, și-s rănit,
Și nemilos mă scurg prin poezie.
Pe masă plânge-o foaie de hârtie,
Iar albul ei zăpezi siberiene arată,
De frig, condeiul nu mai poate scrie,
Și hibernează într-o rătăcită pată.
Aud un cântec venit din iernile polare,
Pe geamul nins pictează flori de gheață,
Bag iarna-n casă, și-i fac masaj cu sare,
Ninsorile să le salvez și să rămână-n viață.
Îmi bate în tâmple o muză înghețată,
I-aș face-un ceai și am valsa boem,
Dar mâna îmi e sloi și lampa întunecată,
Și îmi este frig, și-s singur, și mă tem...
Pribegie
Frăţioare, om pribeag,
Ce de drumuri doar îţi pasă,
Ce-ai venit acum acasă,
Că părinţii nu-s în prag?
Cui să spui tu sărut-mâna,
Ori să-i strângi la piept cu dor,
Că tătuca şi cu muma,
Nu mai sunt colo-n pridvor.
Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,
Cântecele şi povestea,
Că ai strâns atât de multe,
De-a ajuns şi aicea vestea.
Cu amar e plin potirul,
De când maica s-a tot dus,
Cine-o să mai toarcă firul,
Ori să-ntindă furca-n fus?
Şade colo pe uluce,
Coasa plină de rugină,
Iarba, cine s-o mai culce,
Că tătuca-i în ţărână?
Lungă ţi-a fost pribegia,
Noi pe aicea trişti stăteam,
Zi şi noapte tata, muma
Aşteptau plângând la geam.
Du-te colo jos pe vale,
Unde drumu-i la răscruci,
Şi-ai să dai de-o iarbă moale,
Unde plâng trist două cruci.
Iarna din mine
Azi lupt cu frigul din mine,
Cu ierni ce încep să m-acuze,
Mă-ngheață geruri străine,
Și-mi crapă tăcerea pe buze.
Sub piele îmi urlă pustia,
Și-n măduvă-mi ninge ușor,
Nămeți îmi încarcă vecia,
Și tâmplele ninse mă dor.
C-un urlet de gheață mă strig,
Dar nu-i mântuire în glas,
Mi-e viața o haină de frig,
Și timpul un sloi ce-a rămas.
Simt trupul o scorbură albă,
Și sufletul – viscol cioplit,
Pe umeri mi-atârnă o salbă
Din gheață și foc netopit.
În mine e iarna cea mare,
Un secol de alb clandestin,
Și-n frigul ce-n mine răsare,
Apune un rece destin...
Tremur...
În ochii mei se zbate-o umbră rece,
Un vânt amar prin suflet mi-a trecut,
Iar timpul, ca un dor necunoscut,
Din rană mi se scurge și petrece.
Mi-e trupul rug al gândurilor stinse,
Un vis uitat sub cerul de pământ,
Iar dragostea cu glasul ei plăpând,
Îmi cântă-n taină amoruri neatinse.
Mi-e sufletul o rană de parcă-i carne vie,
Pe care timpul nu poate s-o mai coase,
Căci lacrimi grele mi s-au lăsat în oase,
Iar pasul sprinten să meargă nu mai știe.
Sub cerul mut, albastrul meu se pierde,
Iar zborul spre-nălțimi e numai amăgire,
Înnebunit îmi caut pârdalnica iubire,
Iar talpa, de-atâta iarbă, îmi este acuma verde.
Și chiar de bezna mă va prinde-n gheare,
Eu port în piept un strop de infinit,
Și amorul meu ce încă plânge risipit,
Va fi sclipind pe cer, o stea nemuritoare.
Epigrame XXXII
Trupei de mascați – a poliției de intervenție
De acum o săptămână,
La sediu e mare rumoare,
Că-n misiunea de la stână,
A behăit berbecul din dotare.
Unui ucenic
Atât de des își pierde capul,
Lipsit de simțul cutezanței,
Că, mi-am trimis ciracul,
La Capul Bunei Speranțe.
Colegului Ion Cărbune
Nu știu de ce anume,
Aflându-se în armată,
Soldatul Cărbune,
A fost lăsat la vatră.
Unui instalator - de la echipa de intervenție
Într-un mod neașteptat,
Aflându-se în misiune,
Instalatorul a demisionat,
Că era prea multă presiune.
Soluție
Vrând teroarea să sfârșească,
Că totu-i plin de igrasie,
A început ca să citească,
Colț Alb... a mea soție!
Trusa de prim ajutor
Șoferul de pe tractor,
Avu iar un incident,
Și n-acordă prim ajutor,
Că e la al doilea accident.
Moș Crăciun bolnav ?
Anul ăsta nu mai vin,
Patru reni am mai puțin!
Știrea a devenit virală,
E…Insuficiență renală.
Viața
Când nu eram legat,
Eram pe munte, litoral,
De când sunt însurat,
Încerc s-ajung la mal.
Unui fotograf
I-a căzut de pe dulap,
Un aparat foto în cap,
Și de atunci ireversibil,
A devenit fotosensibil.
Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri
O focoasă și al său ins,
La îndemn nu s-au sfiit.
Iubind, fitilul au aprins,
Dar a scâncit, n-a bubuit.
Neîmplinire
Mâinile noastre s-au întins,
Una spre cealaltă.
Palmele lor ţipă,
De neatingere.
Pasul nostru a plecat,
Unul spre celălalt,
Mersul lor ţipă,
De neîntâlnire.
Gândul nostru a zburat,
Unul către celălalt,
Materia lor ţipă,
De neîmpreunare.
Dorinţele noastre au fost puse,
Fiecare pentru celălalt,
Frumuseţea lor ţipă,
De neîmplinire.
Iarnă
Mi-e soba rece și hornu-nțepenit,
O tristă lampă pâlpâie în agonie,
Mi-e frig, și-s singur, și-s rănit,
Și nemilos mă scurg prin poezie.
Pe masă plânge-o foaie de hârtie,
Iar albul ei zăpezi siberiene arată,
De frig, condeiul nu mai poate scrie,
Și hibernează într-o rătăcită pată.
Aud un cântec venit din iernile polare,
Pe geamul nins pictează flori de gheață,
Bag iarna-n casă, și-i fac masaj cu sare,
Ninsorile să le salvez și să rămână-n viață.
Îmi bate în tâmple o muză înghețată,
I-aș face-un ceai și am valsa boem,
Dar mâna îmi e sloi și lampa întunecată,
Și îmi este frig, și-s singur, și mă tem...
Pribegie
Frăţioare, om pribeag,
Ce de drumuri doar îţi pasă,
Ce-ai venit acum acasă,
Că părinţii nu-s în prag?
Cui să spui tu sărut-mâna,
Ori să-i strângi la piept cu dor,
Că tătuca şi cu muma,
Nu mai sunt colo-n pridvor.
Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,
Cântecele şi povestea,
Că ai strâns atât de multe,
De-a ajuns şi aicea vestea.
Cu amar e plin potirul,
De când maica s-a tot dus,
Cine-o să mai toarcă firul,
Ori să-ntindă furca-n fus?
Şade colo pe uluce,
Coasa plină de rugină,
Iarba, cine s-o mai culce,
Că tătuca-i în ţărână?
Lungă ţi-a fost pribegia,
Noi pe aicea trişti stăteam,
Zi şi noapte tata, muma
Aşteptau plângând la geam.
Du-te colo jos pe vale,
Unde drumu-i la răscruci,
Şi-ai să dai de-o iarbă moale,
Unde plâng trist două cruci.
Iarna din mine
Azi lupt cu frigul din mine,
Cu ierni ce încep să m-acuze,
Mă-ngheață geruri străine,
Și-mi crapă tăcerea pe buze.
Sub piele îmi urlă pustia,
Și-n măduvă-mi ninge ușor,
Nămeți îmi încarcă vecia,
Și tâmplele ninse mă dor.
C-un urlet de gheață mă strig,
Dar nu-i mântuire în glas,
Mi-e viața o haină de frig,
Și timpul un sloi ce-a rămas.
Simt trupul o scorbură albă,
Și sufletul – viscol cioplit,
Pe umeri mi-atârnă o salbă
Din gheață și foc netopit.
În mine e iarna cea mare,
Un secol de alb clandestin,
Și-n frigul ce-n mine răsare,
Apune un rece destin...
Tremur...
În ochii mei se zbate-o umbră rece,
Un vânt amar prin suflet mi-a trecut,
Iar timpul, ca un dor necunoscut,
Din rană mi se scurge și petrece.
Mi-e trupul rug al gândurilor stinse,
Un vis uitat sub cerul de pământ,
Iar dragostea cu glasul ei plăpând,
Îmi cântă-n taină amoruri neatinse.
Mi-e sufletul o rană de parcă-i carne vie,
Pe care timpul nu poate s-o mai coase,
Căci lacrimi grele mi s-au lăsat în oase,
Iar pasul sprinten să meargă nu mai știe.
Sub cerul mut, albastrul meu se pierde,
Iar zborul spre-nălțimi e numai amăgire,
Înnebunit îmi caut pârdalnica iubire,
Iar talpa, de-atâta iarbă, îmi este acuma verde.
Și chiar de bezna mă va prinde-n gheare,
Eu port în piept un strop de infinit,
Și amorul meu ce încă plânge risipit,
Va fi sclipind pe cer, o stea nemuritoare.
Epigrame XXXII
Trupei de mascați – a poliției de intervenție
De acum o săptămână,
La sediu e mare rumoare,
Că-n misiunea de la stână,
A behăit berbecul din dotare.
Unui ucenic
Atât de des își pierde capul,
Lipsit de simțul cutezanței,
Că, mi-am trimis ciracul,
La Capul Bunei Speranțe.
Colegului Ion Cărbune
Nu știu de ce anume,
Aflându-se în armată,
Soldatul Cărbune,
A fost lăsat la vatră.
Unui instalator - de la echipa de intervenție
Într-un mod neașteptat,
Aflându-se în misiune,
Instalatorul a demisionat,
Că era prea multă presiune.
Soluție
Vrând teroarea să sfârșească,
Că totu-i plin de igrasie,
A început ca să citească,
Colț Alb... a mea soție!
Trusa de prim ajutor
Șoferul de pe tractor,
Avu iar un incident,
Și n-acordă prim ajutor,
Că e la al doilea accident.
Moș Crăciun bolnav ?
Anul ăsta nu mai vin,
Patru reni am mai puțin!
Știrea a devenit virală,
E…Insuficiență renală.
Viața
Când nu eram legat,
Eram pe munte, litoral,
De când sunt însurat,
Încerc s-ajung la mal.
Unui fotograf
I-a căzut de pe dulap,
Un aparat foto în cap,
Și de atunci ireversibil,
A devenit fotosensibil.
Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri
O focoasă și al său ins,
La îndemn nu s-au sfiit.
Iubind, fitilul au aprins,
Dar a scâncit, n-a bubuit.
Neîmplinire
Mâinile noastre s-au întins,
Una spre cealaltă.
Palmele lor ţipă,
De neatingere.
Pasul nostru a plecat,
Unul spre celălalt,
Mersul lor ţipă,
De neîntâlnire.
Gândul nostru a zburat,
Unul către celălalt,
Materia lor ţipă,
De neîmpreunare.
Dorinţele noastre au fost puse,
Fiecare pentru celălalt,
Frumuseţea lor ţipă,
De neîmplinire.