Timpul
De ce treci aşa de iute,
Şi mă faci să par bătrân,
Peste clipe zeci şi sute,
Să nu pot să fiu stăpân?
Zile, ani, veacuri şi ere,
Sunt ai tăi copii despotici,
Ce-mi transformă în himere,
Vise, dragoste, putere.
Cu voci de orologii mă-nspăimânţi,
Clepsidra mi-o impui ca judecată,
Şi ale mele rugăminţi fierbinţi,
Le aud în vremuri de-altădată.
În găuri negre vreau să mă arunc,
Şi în vârtejuri să mă înfirip,
În univers ori haos să ajung,
Acolo unde timpul e nimic.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 24 сентября 2023
Views: 611
Poems in the same category
De ce nu
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine,
Ori săptămâna viitoare
Sau într-o zi de sărbătoare,
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
Te-ai întrebat care iubire doare?
Să fie cea care moare
Nenăscută fiind?
De ce ți-ar păsa de dragostea mea?
Tu neiubindu-mă
Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,
Așa cum tu n-ai putut,
Sau neiubindu-mă!
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine
Ori săptămâna viitoare,
Sau într-o zi de sărbătoare ..
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mazing silence
In the quiet of the night, anxiety creeps,
A relentless shadow, when the world sleeps.
Messages sent, but no replies come,
Each passing moment feels like a drum
Each notification, a hopeful spark ignites,
But silence echoes, extinguishing the lights.
In the depths of worry, I drown and fall,
Lost in the maze of an unanswered call.
Her absence echoes like a silent scream,
In the hollow chambers of a shattered dream.
Questions dance, in the caverns of my mind,
Seeking solace, but solace is hard to find.
What if she's lost interest, or found another?
The thought alone makes my heart shudder.
But amidst the chaos, a glimmer remains,
That perhaps, in her silence, there's no disdain.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Iubire călătoare n vis
Ce știm noi despre viața?
Știm ca nu are doar o fata.
Dar despre iubire?
Nu mi ar încape in aceasta poezie,
Te arde,te apasă,
Te simți acasă,
Îți da starea sa zbori,
când cazi la sol.
E ca o călătorie spre necunoscut,
Stam in fata ei Find muți.
Și e firesc,doar prin asta trăim,
E firesc,sa nu știm sa iubim.
E ca un vis frumos,
Iar după plângi după tot ce a fost,
E ca o zi ploioasa de dimineața,
Dar Zâmbești,Caci așa este in viața.
Inebunesc
Inebunesc privind in ochii tai
Inebunesc de dragoste si teama
Inebunesc caci nus numai ai mei
Si doare foarte tare aceasta rana...
Ma bucur ca team intilnit
Miai amintit ce e iubirea
Iubestema la infinit
Daruiestemi toata fericirea...
Am plins destul de mult
Stiu bine ce inseamna suferinta
Dar viata noua eu am inceput
Cu iubire, dragoste..credinta...
Ai grija tu de inimioara mea
A suferit destul in nopti intunecate
Aratai frumusetea din mintea ta
Si nu ne parasi tu niciodata...
Un lucru vreau sati spun cu nerabdare
Grabita .. chinuita de dragoste si dor
Cu tine alaturi eu voi fi iubire
Nu doar pe soare ..dar si pe nori..
Un vis lucid
Am un vis lucid .
Care l-aș numi stupid .
Totuș mai de mult .
Mil doream atăt de mult .
Eu pe tine te așteptam.
Căci atăt de mult mi te doream .
Că ai plecat de la mine .
Nu acceptam .
Că mai lăsat , și ai plecat .
Cănd împrejur totul era secat .
Un vis lucid a rămas .
Iar eu de la el m-am retras .
zboruri deasupra zidurilor circulare/2
în balansul zilei,
coborâm sau
urcăm?
vârfurile obeliscurilor-
sub greutatea orelor trăite aiurea,
se sfărâmă.
bucăți din tencuiala orologiilor
acoperă lâncezeala.
și-n acest răstimp al surghiunului am simțit vlăguirea ochilor....
De ce nu
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine,
Ori săptămâna viitoare
Sau într-o zi de sărbătoare,
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
Te-ai întrebat care iubire doare?
Să fie cea care moare
Nenăscută fiind?
De ce ți-ar păsa de dragostea mea?
Tu neiubindu-mă
Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,
Așa cum tu n-ai putut,
Sau neiubindu-mă!
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine
Ori săptămâna viitoare,
Sau într-o zi de sărbătoare ..
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mazing silence
In the quiet of the night, anxiety creeps,
A relentless shadow, when the world sleeps.
Messages sent, but no replies come,
Each passing moment feels like a drum
Each notification, a hopeful spark ignites,
But silence echoes, extinguishing the lights.
In the depths of worry, I drown and fall,
Lost in the maze of an unanswered call.
Her absence echoes like a silent scream,
In the hollow chambers of a shattered dream.
Questions dance, in the caverns of my mind,
Seeking solace, but solace is hard to find.
What if she's lost interest, or found another?
The thought alone makes my heart shudder.
But amidst the chaos, a glimmer remains,
That perhaps, in her silence, there's no disdain.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Iubire călătoare n vis
Ce știm noi despre viața?
Știm ca nu are doar o fata.
Dar despre iubire?
Nu mi ar încape in aceasta poezie,
Te arde,te apasă,
Te simți acasă,
Îți da starea sa zbori,
când cazi la sol.
E ca o călătorie spre necunoscut,
Stam in fata ei Find muți.
Și e firesc,doar prin asta trăim,
E firesc,sa nu știm sa iubim.
E ca un vis frumos,
Iar după plângi după tot ce a fost,
E ca o zi ploioasa de dimineața,
Dar Zâmbești,Caci așa este in viața.
Inebunesc
Inebunesc privind in ochii tai
Inebunesc de dragoste si teama
Inebunesc caci nus numai ai mei
Si doare foarte tare aceasta rana...
Ma bucur ca team intilnit
Miai amintit ce e iubirea
Iubestema la infinit
Daruiestemi toata fericirea...
Am plins destul de mult
Stiu bine ce inseamna suferinta
Dar viata noua eu am inceput
Cu iubire, dragoste..credinta...
Ai grija tu de inimioara mea
A suferit destul in nopti intunecate
Aratai frumusetea din mintea ta
Si nu ne parasi tu niciodata...
Un lucru vreau sati spun cu nerabdare
Grabita .. chinuita de dragoste si dor
Cu tine alaturi eu voi fi iubire
Nu doar pe soare ..dar si pe nori..
Un vis lucid
Am un vis lucid .
Care l-aș numi stupid .
Totuș mai de mult .
Mil doream atăt de mult .
Eu pe tine te așteptam.
Căci atăt de mult mi te doream .
Că ai plecat de la mine .
Nu acceptam .
Că mai lăsat , și ai plecat .
Cănd împrejur totul era secat .
Un vis lucid a rămas .
Iar eu de la el m-am retras .
zboruri deasupra zidurilor circulare/2
în balansul zilei,
coborâm sau
urcăm?
vârfurile obeliscurilor-
sub greutatea orelor trăite aiurea,
se sfărâmă.
bucăți din tencuiala orologiilor
acoperă lâncezeala.
și-n acest răstimp al surghiunului am simțit vlăguirea ochilor....
Other poems by the author
Luna
Se aude un plânset în noapte,
E luna lovită de-o stea,
Se întoarce Pamântul pe-o parte,
Să absoarbă durerea din ea.
Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,
Regina Nopţii e aproape moartă,
Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,
Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.
Privim cu totii înspre Lună,
Dar jinduind, doar eu şi tu,
Să-i vindecăm durerea sa nebună,
Şi sentimentul… Déjà Vu.
Să-i recreem o trena argintie,
Să-i geometrizăm un “clar” …
De-a pururi pentru noi să fie,
Cel mai romantic loc stelar.
Mă simt în fiecare zi învins...
Mă simt în fiecare zi învins,
De timp, de viață și cuvinte,
Şi mă apucă-un dor aprins,
De înaintașii din morminte.
Mă reclădesc doar din erori,
Iar lut mi-e gângurit de prunci,
Mă-nsuflețează ai zilei zori,
Şi zbor din nou pe stânci.
Călăi cu flori la butonieră,
Zâmbesc la fiecare pas al meu,
Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă,
Ce se înălță trist la Dumnezeu.
Pe-al tatei trunchi mă altoiesc,
Și înfrunzesc la mama-n brațe,
Pământul pe vecie să-l umbresc,
Hulit de farisei și de paiațe.
Când păsări or să-și facă cuib în mine,
În triluri vechi atuncea am să cânt,
Durerea omului ce apocaliptic vine,
Pe norii cerului, victorios călcând.
Resentiment
Întroienit sub pasul tău mă afund,
Și cad ninsori necontenit peste mine,
Sălbatic mușc din sânu-ți rotund,
Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.
Profund înghețat înspre tine eu strig,
Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,
Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,
Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?
Am nevoie de soare, de puțină căldură,
De incendii de dor dinspre inima ta,
Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,
Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.
Frumoasele veri sunt departe și reci,
Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,
Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,
Și gâfâi întruna precum o năpârcă.
Am visat muribunzi și apoi despărțiri,
Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,
Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,
Și iarna părea nefiresc că se-amuză.
Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,
Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,
Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,
Unde focul din piept mi-l voi stinge.
O vorbă...
O vorbă mult prea rea,
Ai aruncat fără căință,
Și a lăsat în urma sa,
Noian de suferință.
O vreme de tăcere,
În calea mea ai pus,
Și ochiu-ntruna cere,
O lacrimă în plus.
Un gest de amăgire,
Pe chip ți se arată,
Iar pura mea iubire,
E-n turnuri ferecată.
Și stau de atâta vreme,
Arzând cu doru-n piept,
Iar inima se teme,
Că veșnic o s-aștept.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Acasă
Pe ulița veche cu praf și noroi,
Adie un vânt de amurg liniștit,
Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,
Spune povești dintr-un timp rătăcit.
Căsuța din vale la ferestre cu flori,
A gutui coapte și a pâine miroase,
O mamă la poartă cu roși obrăjori,
De atâta așteptare împietrită rămase.
Miroase a fân și a câmpuri cosite,
A ploaie curată ce scaldă pământul,
Și-mi vine un dor de toate-mplinite,
De casa ce-mi știe și oful, și cântul.
Aici, în oraș, mă simt un străin,
Betoanele acoperă visele mele,
Iar dorul de acasă curat și divin,
Plânge întruna în oasele mele.
Luna
Se aude un plânset în noapte,
E luna lovită de-o stea,
Se întoarce Pamântul pe-o parte,
Să absoarbă durerea din ea.
Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,
Regina Nopţii e aproape moartă,
Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,
Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.
Privim cu totii înspre Lună,
Dar jinduind, doar eu şi tu,
Să-i vindecăm durerea sa nebună,
Şi sentimentul… Déjà Vu.
Să-i recreem o trena argintie,
Să-i geometrizăm un “clar” …
De-a pururi pentru noi să fie,
Cel mai romantic loc stelar.
Mă simt în fiecare zi învins...
Mă simt în fiecare zi învins,
De timp, de viață și cuvinte,
Şi mă apucă-un dor aprins,
De înaintașii din morminte.
Mă reclădesc doar din erori,
Iar lut mi-e gângurit de prunci,
Mă-nsuflețează ai zilei zori,
Şi zbor din nou pe stânci.
Călăi cu flori la butonieră,
Zâmbesc la fiecare pas al meu,
Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă,
Ce se înălță trist la Dumnezeu.
Pe-al tatei trunchi mă altoiesc,
Și înfrunzesc la mama-n brațe,
Pământul pe vecie să-l umbresc,
Hulit de farisei și de paiațe.
Când păsări or să-și facă cuib în mine,
În triluri vechi atuncea am să cânt,
Durerea omului ce apocaliptic vine,
Pe norii cerului, victorios călcând.
Resentiment
Întroienit sub pasul tău mă afund,
Și cad ninsori necontenit peste mine,
Sălbatic mușc din sânu-ți rotund,
Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.
Profund înghețat înspre tine eu strig,
Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,
Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,
Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?
Am nevoie de soare, de puțină căldură,
De incendii de dor dinspre inima ta,
Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,
Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.
Frumoasele veri sunt departe și reci,
Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,
Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,
Și gâfâi întruna precum o năpârcă.
Am visat muribunzi și apoi despărțiri,
Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,
Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,
Și iarna părea nefiresc că se-amuză.
Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,
Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,
Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,
Unde focul din piept mi-l voi stinge.
O vorbă...
O vorbă mult prea rea,
Ai aruncat fără căință,
Și a lăsat în urma sa,
Noian de suferință.
O vreme de tăcere,
În calea mea ai pus,
Și ochiu-ntruna cere,
O lacrimă în plus.
Un gest de amăgire,
Pe chip ți se arată,
Iar pura mea iubire,
E-n turnuri ferecată.
Și stau de atâta vreme,
Arzând cu doru-n piept,
Iar inima se teme,
Că veșnic o s-aștept.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Acasă
Pe ulița veche cu praf și noroi,
Adie un vânt de amurg liniștit,
Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,
Spune povești dintr-un timp rătăcit.
Căsuța din vale la ferestre cu flori,
A gutui coapte și a pâine miroase,
O mamă la poartă cu roși obrăjori,
De atâta așteptare împietrită rămase.
Miroase a fân și a câmpuri cosite,
A ploaie curată ce scaldă pământul,
Și-mi vine un dor de toate-mplinite,
De casa ce-mi știe și oful, și cântul.
Aici, în oraș, mă simt un străin,
Betoanele acoperă visele mele,
Iar dorul de acasă curat și divin,
Plânge întruna în oasele mele.