1  

Salba de mărgele

 

Din infern tot cad păcate,

Omul umblă printre ele,

Și le-adună apoi pe toate,

Ca pe-o salbă de mărgele.

 

Și le poartă cu mândrie,

Ca pe pietre prețioase,

Lumea toată să le știe,

Că sunt bune și frumoase.

 

Dar șiragul tot se-adună,

Și mărgeaua se-nmulțește,

Trupu-i greu și-o să-l răpună,

Dar el strânge, nu se-oprește.

 

Salba-i mare și lucește,

Parcă-i aur și cu jad,

Şi-l conduce mișelește,

Spre o gaură de iad.

 

Ce podoabe minunate,

A strâns bietul suflețel,

Și-a căzut cu ele-n moarte,

Neputând zbura spre cer.


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Salba de mărgele

Date of posting: 20 January 2024

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1258

Log in and comment!

Other poems by the author

Clepsidra

 

Ca ultim gest al clipelor deșarte, 

Eu mă prefac într-o clepsidră cu nisip și voci, 

Pe care tu, cu-n ritual aparte, 

În clipe de singurătate ai s-o întorci. 

 

Și-or să se scurgă orele prin tine,

Ca niște păsări oarbe spre amurg,

Lăsând pe suflet urme de lumină,

Lumini din lacrimi de demiurg. 

 

Vei auzi cum timpul își destramă, 

Cămașa lui de praf pe umerii tăcerii,

Iar fiecare fir căzut va țese-o rană, 

În pânza-ți nevăzută a durerii.

 

Iar într-o zi, când sticla mă va strânge, 

Ca într-un dor de tot ce e lumesc, 

Ai să mă-ntorci, iar din nisip va curge sânge, 

Și mii de voci care vor spune: Te iubesc! 

More ...

Tot neamul meu...

 

Tot neamul meu e acuma sub lut,

Iar când păşesc e un pas peste tata,

De aceea mă aplec spre pământ să ascult,

Ce-mi zic străbunii şi care mi-e soarta.

 

Tot neamul meu e acuma sub iarbă,

Iar când păşesc o mângâi pe mama,

Sângele-n trup începe să-mi fiarbă,

Treptat înverzesc şi nu îmi dau seama.

 

Tot neamul meu e acuma în cer,

Iar când privesc sus, cineva mă priveşte,

Un semn dintr-o stea îmi apare stingher,

Şi simt cum în trup o celulă-mi sclipeşte.

 

Tot neamul meu e acuma în mine,

Şi-mi strigă din pământ, din ceruri înalte,

Când moartea va veni nefiresc şi la tine,

Prin pruncii tăi, să ne duci mai departe.

 

More ...

Sfârșit

 

Toți anii se risipă ca bobul de nisip,

Iar vremea-mi cară-n minte molozul de uitare,

Spre tronul tău din ceruri zadarnic iarăși țip,

Și toate sunt deșarte căci nu le dai crezare.

 

Sculptată-mi stai în minte aidoma o statuie,

Și rece ca o piatră pe suflet mă apeși,

Din tristele morminte spre mine vor să suie,

Toți morții din iubire și cei neînțeleși.

 

Dar mintea omenească nu poate să cuprindă,

A cerurilor taină și-a gândurilor urme,

Mă văd sleit de sânge și atârnat de grindă,

Dar mi-ai luat călăii ce viața vor să-mi curme.

 

Of, câtă suferință pe patul nostru zilnic zace,

Privesc cu jind la stele și-o clipă-s fericit,

Dar sufletul iubito, mă strânge-n carapace,

Că nu te am în brațe să-ți spun cât te-am iubit.

More ...

Îndepărtare

 

Și zilnic mă gândesc numai la tine,

Zdrobesc pământ sub pașii mei mărunți,

Pe noapte am culcat-o lângă mine,

Apoi am evadat cu luna sus în munți.

 

Sub geam îți curge un râu de lacrimi,

Ce-a izvorât demult din inimă și dor,

Deschide larg fereastra mea de patimi,

Și-ncearcă suferința, măcar cu un picior.

 

Singurătatea am s-o-nvelesc într-o batistă,

Și am să vin ca să ți-o las la ușă,

De-ai s-o desfaci să știi că-n ea există,

Un urlet lung, și-o mână de cenușă.

More ...

Două umbre...

 

În colbul vechi al lunii,

Ți-am scris o rugă mută,

Cu degetele umbrei,

Prin pielea ta de fum;

În tine curge timpul,

Ca moartea nevăzută,

Și-mi tremură genunchii,

Într-un extaz postum.

 

Tu nu mai ești femeie,

Ci rug aprins în mine,

O rană ce se-nchide,

Doar când o scriu în vers;

Iubirea noastră arde,

În ceruri clandestine,

Și Dumnezeu o iartă,

Primind-o-n univers.

 

Sub pleoapa ta deschisă,

Se stinge o plăcere,

Ca firul unui cântec,

Erupt din lira mea;

Pe tâmpla lumii cade,

O umbră efemeră,

Și ne cuprinde dorul,

Ca o ninsoare grea.

 

Și tot ce n-am rostit,

Se leagănă-n tăcere,

Ca pruncii ne-nviați,

În pântece de stea;

Ne va-ncerca o clipă,

Cu chip de înviere,

Și vom păși prin visul,

Ce nu se va sfărâma.

 

Rămânem în oglindă

Ca două firi în una,

Un strigăt suspendat,

Între pământ și rai...

Tu, flacără tăcută,

În inima mea coaptă,

Eu, umbra care moare,

La nunta-ți cu alai.

 

Și-n golul dintre lumi,

Ne vom preface-n rugă,

Ca două semne vechi,

În palma Celui Sfânt;

Nu va mai fi povestea,

Ci două umbre albe,

Ce-or șade nevăzute,

La capăt de mormânt.

More ...

Ploaia

 

Va veni ploaia, croncăne corbi,

O zdreanță e haina ce mândru o port,

Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,

Și vântul în spate, îl car și-l suport.

 

Va veni ploaia, cerul e negru,

Mai negru decât îmi e dat ca să văd,

Toamna își cară cortegiul funebru,

Pământul din urmă urlă a prăpăd.

 

Ploaia va șterge cărările roase,

Și frunzele roșii ce zac în noroi,

Bastonul agăț de crengile joase,

Pădurea șoptește cu voci de strigoi.

 

Sub smogul de ceață poiana e mută,

Tăcerea își duce veșmintele reci,

Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,

Să-și caute-n taină locuri de veci.

 

Va veni ploaia căci frigul pătrunde,

Sub zdreanța mea veche, subțire,

Iar drumul de mine parcă se-ascunde,

Și începe să plouă a despărțire.

 

Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,

Talpa-mi frământă în clisa amară,

Plânge al meu umblet pierdut în eter,

Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.

 

 

More ...

Poems in the same category

EXIL

Pădurea -catedrala verde a ființei mele -

mă primea odinioară

sub bolți de frunze vii,

unde tăcerea curgea adâncă și blândă

ca un psalm nerostit al pământului.

Acolo, sufletul meu era limpede,

ca izvorul ce-și știe rostul

fără a-l întreba.

 

Frunza, epitet al veșniciei,

tremura sub degete

ca o inimă tânără,

iar vântul, duhovnic rătăcitor,

îmi spovedea gândurile

în șoapte de mușchi și scoarță.

Luna - fecioară palidă a nopții -

își apleca fruntea de argint

peste somnul meu vegetal.

 

Astăzi orașul mă poartă străin,

ca pe o umbră dezrădăcinată.

Zidurile, reci ca niște sentințe,

mă strâng în geometria lor seacă,

iar cerul, tăiat în fragmente ostile,

pare un vis sfărâmat

între ferestrele oarbe.

 

Oamenii trec - frunze de fier -

fără miros, fără cântec,

cu priviri goale ca vitrinele nopții.

Singurătatea mea, aici,

nu mai e rodnică:

e un pustiu sonor

unde dorul urlă mut.

 

Și-atunci, pădure, 

mamă verde a începutului,

te port în mine ca pe o rană.

Sufletul meu, smuls din lut,

sângerează timp

și tânjește să cadă iar

la genunchii tăi umbriți,

unde tot ce moare

învață să devină veșnic.

 

 

 

 

 

More ...

Luna

Lună, de ce mă cauți iar
Prin crengi de toamnă seci?
Eu n-am odihnă, n-am hotar,
Doar gânduri vechi și reci.

 

Stai sus și pari atât de clară,
De parc-ai ști ce sunt,
În mine-i noapte mult mai amară
Decât acest pământ.

 

Am iubit mult. Și prost. Și greu.
Și tot ce-am fost s-a frânt,
Ce-am vrut să fiu n-a fost al meu,
Ci vis nelegământ.

 

Tu mă privești cu ochi străin,
Rotund, tăcut, egal,
Eu nu mai știu de-s om deplin
Sau gând bolnav, fatal.

 

Cândva credeam că dorul trece
Ca frunza-n vânt de toamnă;
Acum el stă, și mă petrece
Spre-o margine nebună.

 

Aud în mine pași ce vin,
Dar nimeni nu-i afară,
Mi-e mintea plină de suspin,
Inima, o povară.

 

Spune-mi, tu, lună fără nume,
Ce vezi când mă privești?
Un om pierdut între două lumi
Sau vis ce nu mai ești?

 

Că simt cum gândul se destramă
Și totu-i fum și ceață,
Iubirea mi-a fost rană-n rană,
Nu binecuvântare, viață.

 

Rămâi pe cer, nu coborî,
Nu-mi da răspuns deplin,
Mai bine lasă-mă-a pieri
Crezând că m-ai înțeles puțin.

More ...

Cuvânt, credință, voință

Îmi doresc in viitor ,

Să-ți fiu doamne de ajutor,

Să te rog a ne ierta,

Pe noi a ne ajuta.

Și să fiu vindecător,

Pentru lume în viitor.

Este Doamne adevărat,

Și eu mult te-am supărat,

Dar prin bunătatea ta,

Doamne tu m-ai vindecat.

Îmi doresc cu adevărat,

Să fi cu mine mereu,

Căci ești bunul Dumnezeu,

Puterea ta este mare,

Și ajută pe fiecare.

Prin cuvânt și prin credință,

De la noi ceri doar voință.

 

 

 

 

More ...

În zadar în daneză

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

 

Forgæves

 

Om foråret, med sjælen vibrerende,

Vi venter på lykke ved at drømme,

Og om efteråret, når håb dør,

Vi har en sky tilbage,

Vi venter alle forgæves

Lykke, der aldrig kommer igen,

Vugge bare en flygtig drøm

Om natten er himlen altid klar,

Vi svæver med en vanvittig længsel efter paradis,

Men i omkvædet ser vi, at det stadig var en drøm.

Vi venter alle forgæves

Lykke, der undslipper os

Og i sjælen sigter de bittert

Tanker, der bedrager os,

Forgæves vil vi bede,

Vi vil vente forgæves

Lykke ønsker vi altid,

Jeg kommer ikke mere!

Vi venter alle forgæves

Lykke, der undslipper os

Og i sjælen sigter de bittert

Tanker, der bedrager os,

Forgæves vil vi bede,

Vi vil vente forgæves

Lykke, vi ønsker så meget

Jeg kommer ikke mere!

More ...

Ziua lui Tom

Mă trezesc de dimineață

Pe la șase, afara-i ceață.

Îmi pun o cafea cu gheață,

Și apoi mă spăl pe dinți,

Dar din nu mai are pastă,

Și nu mă mai spăl calumea,

Așa că fac o mică gargară,

Cu-apa de gură a mea.

 

Îmi pun costumul alb pe mine.

Cu cravata-mi vine bine,

A zis Busu c-o să plouă

Și-mi comand rapid un Bolt.

Am ajuns în 5 minute,

Și am intrat în clădire,

Și pe masă văd o-ngrămădire

De acte nefăcute.

 

An de an de 12 Iulie,

Tre să dau cadou la Șefu',

Să-i aducă veselie,

Chiar daca nu mi-a cerut.

Așa-mi păstrez imaginea,

Ce-am fomat-o la-nceput

De când m-am angajat aice',

Doar că astazi-i în concediu.

More ...

Sufletul neamblanzit

Se lăsase ger cumplit 

Peste pământul obosit.

Obrazul cerului pălise,

În cuib trilul amuțise.

Pomul tremură, suspină,

Oblojind a lui tulpină.

Vântul scârțâie pe -o casă,

Suflănd pe ulița sticloasă.

Pașii rătăcesc răzleț,

Fug în grabă de îngheț.

Sub o băncuță degerată 

Zăcea umbra nemișcată 

Unui ghemotoc blănos,

Ce scâncea după un os,

Scuturat de la frigură,

Cerșea din ochi căldură;

Fețe chircite,iritate

Îl ignorau din vanitate.

Cățelul împietri subit

Cu sufletu-i neămblănzit...

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍