Dezolare

Dă gândul afară din minte,

Ca inima să-ți poată șopti,

Acele divine cuvinte,

Ce gura nu le poate rosti.

Dă ura afară din suflet,

Și lasă să intre lumina,

În tine totul e umed,

Și colcăie minciuna și vina.

Dă-ți mama afară din tine,

Și lasă să râdă copilul,

Și-n lacrima pură ce vine,

Acolo să-ți fie exilul.

Atunci cand imi este teama

Respiratia ta imi este pansament

Iar cand durerea sufletului meu

Devine tot mai mare

In bratele tale isi gaseste alinare

Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine

Vocea ta  blanda si cuvintele alese

In momente de fericire si durere....

Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine

Cladura sufletului tau...

O viata de as mai trai, nu m-as satura de vocea ta

O viata de as mai trai, i-as multumi neincetat,

Pentru iubirea ce mi-o porti cu adevarat!

Deschide-ti larg bratele si strage-ma la pieptul tau

Deschide-ti  sufletul tau bun si tine ma ascunsa

Fereste-ma de tot ce-i rau si neinteles

Iubeste-ma cu tot ce-i bun si rau in mine!

Când plângi şi viaţa ţi se pare grea,

Ridică ochii şi zâmbeşte:

Acolo sus, pe cer, o stea

Doar pentru tine străluceşte!

Nu e femeie sau bărbat

În toată lumea asta mare,

De are sufletul curat

Să nu găsească alinare!

Priveşte-n jurul tău să vezi

Cum şopotesc izvoarele,

Cum zburdă mieii prin livezi

Şi cum răsare Soarele!

Apoi, cu multă luare-aminte,

Observă păsările-n zbor:

Superba lor îmbrăcăminte

Umple văzduhul uimitor!

Mai sunt şi florile, copacii

Şi freamătul oceanelor,

Albine, fluturi şi gândacii

Plutind pe-aripa viselor!

Nu ai venit sa porţi războaie,

Nici zbuciumul sa-ţi fie chin:

Ca picăturile de ploaie

Să-ţi fie sufletul senin!

Trăieşte-ţi viaţa-n chip frumos

Şi-ai să constaţi că lacrima

Ce-ţi poposea pe-obraz, duios,

Cu bucurii îţi umple inima!

De-ai să înveţi să râzi plângând

Ai să constaţi că-n jurul tău

Pământul tot a plâns râzând

Când s-a născut un Curcubeu!

Secretul e să vezi culoarea

Din care e creată Viaţa,

Ca să parcurgi toată cărarea

În suflet numai cu dulceaţa!

Doi e mare gospodar

Doi e mare făurar

An de an sunt în pătrar

Doi de doi pe-un piedestal

Au mai pus în sac, un număr

Sacul, gata să se rupă 

Plin de-atâtea cifre mari

Cinci e numărul din sac

Care şade-acum pe burtă

Istovit de-atâta muncă

Peste el se puse-acuma

Un alt cinci, de nou pătrar

Amundouă vor să fie

Frați cu noul făurar

Marius Ene, Polonia, 31.03.2024 ( la cerere Ionel A. și Cîmpean care pe 22 Aprilie au ziua de naștere, una de 55 de ani) 

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Csak egy szót

Véletlenszerűen mondta

Megbocsáthatatlan

Leüt.

a szív hisz

A gondolat méri,

A csend elmúlt

Örökké.

Sajnos ilyen a természetem,

De a fejemben mindig ezt mondom:

"Ne húzd fel magad!"

ne haragudj ne haragudj

A szavak megtéveszthetnek.

ne haragudj ne haragudj

Hogy nincs harag, az jó.

Talán véletlenül néha elütnek

Egyszóval nem helyénvaló.

ne haragudj ne haragudj

Mosolyogj, és hallgasd meg a tanácsomat.

Csak egy szót

Nehéz gondolatokat ébreszt bennem

És csak velük

Körülvesz.

Ez féltékenység

Teherként jön

És egy leírhatatlan rémálom

Leszáll az éjszaka az álomban.

Sajnos ilyen a természetem,

De a fejemben mindig ezt mondom:

"Ne húzd fel magad!"

ne haragudj ne haragudj

A szavak megtéveszthetnek.

ne haragudj ne haragudj

Hogy nincs harag, az jó.

Talán véletlenül néha elütnek

Egyszóval nem helyénvaló.

ne haragudj ne haragudj

Mosolyogj és hallgasd meg a tanácsokat.

És tudni fogod

Elmondani neked

akárhogyan is,

mindenki, aki

Ne húzd fel magad!

ne haragudj ne haragudj

A szavak megtéveszthetnek.

ne haragudj ne haragudj

Hogy nincs harag, az jó.

Ne húzd fel magad!

-Învinge frica, şi n-o lăsa să te doboare..
-Ura poate fi învinsă numai cu iubire..
-Întodeauna există şi o parte bună, printre cele rele..
-Nu exista nici-o forță mai mare în univers, decât dragostea!
-Omul care te trădează o singură data, te va trăda si a doua oară!

-"Suferința este un labirint plin de capcane".

-"Viața este un dar, și moartea e un câștig".

Evoluția științei

Omul nu e de bonton,

Se poartă ca un bufon,

E un pic și cam afon,

Și-i condus de un IPhone.

CFR-ului cu întârzierile imense

Peste o săptămână am o întâlnire,

La Constanța cu doi camarazi,

Ca să nu întârzii, fără șovăire,

Am să plec cu trenul, chiar de azi.

Presa azi

Ziarul nu mai are asistență,

Și dispariția o să-l lovească,

Iar ca măsură de urgență,

Plătesc pe cititori să îl citească.

Presa azi

La cât de falsă este știrea,

Iar adevărul e ținut mascat,

Ziarul și-a găsit menirea,

E bun numai de împachetat.

Soției

Nu mi-a fost deloc ușor,

Ca să te compar c-un nor,

Că mereu în viața-mi sumbră,

Când lucesc, tu îmi faci umbră.

Vecinului - care se uită mereu la mine în curte

Precum o știi dragă vecine,

Am o pisică albă și-un ogar,

Apoi, ce nu îmi aparține,

E după gard, un biet măgar.

Unui poet

Aici doarme un poet,

Ce-a scris odă și sonet,

Viața lui a luat sfârșit,

Când criticii l-au recitit.

Unui scriitor - cu scris indescifrabil

Ai trimis un manuscris,

Acum un an la stenograf,

Viața i-ai făcut-o praf,

Că de-atuncea stă închis.

Epitaf - lui Iolanda Balaș

Cu trupu' ai fost la înălțime,

Când vechi recorduri doborai,

Dar ai țintit în profunzime,

Şi astăzi ai sărit direct în rai.

Artă

S-a dus portretul să îşi facă,

El, un necioplit vădit,

Iar pictorul i-a spus îndată,

Cunosc un sculptor renumit.

Uneia - mergea cu telefonul în mână

             fără să se uite la drum

Își căuta în zodiac sorocul,

Dar nu cerceta terenul,

Scria c-o va lovi norocul,

Dar a lovit-o trenul...

Luna stă să nască,

Și urlă la lup,

Moașa-i pământească,

Însă n-are trup.

Soarele-i poznașul,

Ce-a produs pricina,

Se ascunde lașul,

Ca să-i uite vina.

Roșie, pustie,

Stă tristă și plânge,

Parcă-i o stafie,

Înmuiată-n sânge.

Mâine în zori de zi,

Spune un oracol,

Ea va zămisli,

Un mare miracol.

Soare nu va fi,

Nici Lună completă,

Ci ne vom trezi,

C-un pui de cometă.

Unui prieten

Tu ai muncit prin ţări străine,

Şi ai trei case făcute chiar cu stil,

Dar văd acum, bietul de tine

Că îţi duci traiu' într-un azil.

Corona virusul

Toţi se întreabă cum arată,

Virusul considerat fatal,

L-am văzut şi eu odată,

Ce mai…e mortal.

Lui S. Busuioc

În tinereţe nu stăteam deloc,

Şi alergam prin Busuioc,

Acum când am îmbătrânit,

Îl folosesc doar la gătit.

Unei telenuveliste

Tu zilnic vizionezi telenuvele,

Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,

Constat că te inspiri mereu din ele,

Că văd aşa ceva la tine în casă.

Tratament

De eşti bolnav, te va trata vecina,

Chiar dacă ai un cancer sau tumori.

A studiat de prin reviste medicina,

O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.

Căsătoria 

Când era copil, se ştie…

Era rău, mare război.

După-un an de căsnicie,

A cam devenit pisoi.

Alegere

Ţi-ai luat un înger de nevastă,

Femeie chiar de prima clasă,

Şi-acuma îţi e ca o năpastă,

Căci parcă stai cu dracu-n casă.

Ospitalitate

Bucuroasă m-ai primit,

Mă serveşti cu sucuri reci,

Şi în loc de bun venit,

Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?

 Împăcare

M-aş împăca încă odată,

Cu toţi fraţii mei în cor,

Dar tot amân, ca acea dată,

Să fie după moartea lor.

Prietenilor 

Se-ntâmplă des, i-adevărat,

Să mai cădem într-un păcat,

Dar unii dintre noi, o spun spăşit,

Direct spre iad au drumul hărăzit.

Hai toamnă, fă-mi frunza de-aramă,

Iarna să-mi bată în suflet cu teamă,

Amurgul fă-l roșu ca văpaia de foc,

Păsări să cânte al meu nenoroc...

Hai toamnă, fă-mi părul galben ca luna,

Din stele apuse împletește-mi cununa,

Zorii să-i verși în ochii-mi albaștri,

Să pot să vorbesc cu sfinți și sihaștri.

Hai toamnă, îngână-mi visarea târzie,

Presoară-mi cărarea cu iasomie,

Cu ploaie să-mi torni un cântec uitat,

Să-l port peste iarnă ca dor legănat.

Hai toamnă, dă-mi vântul să-mi smulgă căința,

Să-mi tremure vocea șoptindu-ți dorința,

Să scriu pe ferestre, cu abur și scrum,

Povești de iubire ce miros a parfum.

Hai toamnă, rămâi în inima-mi stinsă,

Ca fraga uscată, de brumă atinsă,

Să-mi curgă prin vene trecutul tău greu,

Să fiu ca un foșnet pe aripi de zeu.

Hai toamnă, într-o noapte, ca adiere,

Deschide lin ușa și intră-n unghere,

Te-așază la masa cu roade mănoase,

Să mâncăm și să bem cu perdelele trase.

Se scurge vremea-n noi ca-ntr-o fântână,

Lăsând pe fund bacterii și nisip,

Și-n ochii obosiți ce noaptea-i mână,

Trec umbre reci fără de chip.

Azi boli ciudate ne pătrund în oase,

Și-n pașii grei ce uită să mai calce,

Nebunul timp, secundă de secundă coase,

Din tot ce-a fost, nimic ne se întoarce.

Iar urmele ce viața tristă ni le scrie,

Le strângem în boccea și-o punem pe spinare,

Și dintr-un dor de ieri, ne comandăm sicrie,

Și așteptăm smeriți, dar nimeni nu mai moare.

Aș vrea să fiu tremurul ierbii sub pas,

Secunda ce-i leagănă glezna-n tăcere,

Un foșnet stingher ce-n urmă a rămas,

Umbra ei caldă cu miros de plăcere.

Să-i fiu amurgul topit în privire,

Cenușa fierbinte a zilei ce moare,

Să ard în lumina priviri-i subțire,

Precum o plăpândă  rază de soare.

Aș vrea să mă frâng, să-i dărui lumină,

Să-mbrac haina nopții, s-o legăn în vis,

Să fiu mângâierea ce părintesc o alină,

Ursitoarea nebună ce un prinț i-a promis.

Să-i fiu rădăcina adâncă din sânge,

Să-i cresc printre gânduri ca ram înverzit,

Să-i port primăvara în floarea ce plânge,

Și toamna-n oftatul de vânt răvășit.

Și dacă destinul va vrea să m-alunge,

Să fiu doar lumina ce-n vis i-a rămas,

Un ultim sărut ce pe buze se frânge,

Tremurul ierbii sub molcomu-i pas.