Dezolare
Îmi fluier tristețea râzând,
Și-mi rumeg din suflet răcoarea,
Preumblu cu moartea în gând,
Și aștept resemnat condamnarea.
Prin sânge îmi curg lacrimi de jale,
Și atât de amară mi-e viața,
Încât mă plimb descărnat și agale,
Sărutând înzorit dimineața.
Mai privesc spre pustiul din Lună,
Și mă văd împărat peste ea,
Și-o aștept ca-ntr-o zi să îmi spună,
Vino sus, căci sunt toată a ta.
Mă dezic de pământ și de lume,
De atâtea tristeți în iubiri,
Însă vreau ca-n decade postume,
Să-mi sădiți pe mormânt trandafiri,
Să nu fiu recunoscut după nume,
Ci confundat c-un verset din psaltiri.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 30 октября 2023
Comments: 2
Views: 707
Comments
Poems in the same category
Iartă Doamne
Întîi eu să fiu iertat,
Apoi pentru toți mă rog,
Nu vreau celor ce-mi vor rău,
Să nu-i ierte Dumnezeu,
Căci Dumnezeu ne iubește,
Are darul pentru toți.
Și ne iartă de păcate..,
Ne cheamă la el pe toți.
El în veci nu părăsește,
Nici un fiu,El ne iubește,
A trimis pe DUHUL SFÂNT,
Nouă pe. acest pământ,
Să ocrotească mereu...
Să ajute când e greu.
Zar
Un om mergea.
Mergea mergea,
și vede-n depărtare barul,
și curând dă cu zarul.
-Bă! Adă aci o sticlă Ursus.
-Imediat!
Se uită la unu de lângă el.
-Bă ai 20 de lei în plus?
-Da să mi dai înapoi.
Că doar Iisus a înviat.
-Ho! potoleștete nițel.
Că ți dau eu înapoi!
-Uite-ți sticla aci!
Te ajut să desfaci?
-Nu. Mersi!
-10 lei!
-Uite-i!
-Mersi.
Se uită la omul din fața lui.
-BĂ! Am învățat cum e treaba unghiului!
-Ești bine?
-200 lei! Șase dau!
-Ești sigur?
El dă cu zarul,
crezând că știe cum să arunce.
Și zarul se-nvârte,
și pică trei.
-Văleu! Uite specialistul!
Trage aer în piept și dintr-o dată zice.
-Trebe să plec acasă ca mi rău!
-Nu pleci nicaieri. Hai. 220!
Eu și celălalt!
-Hai amu! Te rog io că mi rău.
-Lasă lasă!
-Băăă!!
Se-ntoarce seara târziu și vede pe ușă o foaie.
„Chiar și de-aș merge-n ploaie,
caut unu care nu dă bani pe gunoaie”
Și stă omul și plânge.
Și-și dă seama ce-a greșit!
Tremura sufletul
Tremura sufletul de durere
Iar capul sus eu îl țineam,
Ma rugam pentru un pic de putere,
Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...
Asa am pus punct la nelegiuiri...
Și lacrimi eu n-am mai vărsat .
Și după atâtea biciuiri
Eu capul jos nu l-am lăsat ...
Am devenit un om din piatră
Cu inima îmbrăcată-n fier
Nici câinii azi nu ma mai latră
Si sufletul mi-e de oțel....
Psalmi - XLVI - Simt că am îmbătrânit pe dinăuntru
Doamne,
nu trupul meu mă doare cel mai tare,
ci sufletul care tace din ce în ce mai mult.
Simt că am îmbătrânit pe dinăuntru,
că s-au uscat izvoarele visului,
că freamătul inimii s-a stins
sub povara unor zile care nu mai ard.
Nu mai tresar la frumusețea zorilor,
nu mai plâng când aud numele Tău,
ci doar Te caut în golul
care a crescut odată cu mine.
E o bătrânețe a duhului,
nu a oaselor, ci a speranței.
Mă simt ca o carte răsfoită prea des,
cu pagini șterse de lacrimi
pe care nimeni nu le mai citește.
Dar Ție, Doamne,
Îți aduc această bătrânețe lăuntrică
ca pe o ofrandă tăcută,
și Te rog: fă din ea pământ nou.
Întinerește-mi sufletul cu lumina Ta,
să înverzească din nou,
să creadă din nou,
să viseze și să Te strige
cu bucuria celor care abia Te-au cunoscut.
Nu mă lăsa să îmbătrânesc de tot,
ci revarsă peste mine începutul veșniciei Tale.
Fără titlu
Încă te păstrez în amintiri,
Nu te încadrezi la fostele iubiri,
Pentru că încă te iubesc,
Pentru că încă te doresc.
Ți-am jurat c-am să te-aștept o viață
Pași mei către tine-s precum fuga pe gheață,
Mă risc la fiecare pas, risc să mă pierd ,
Dar n-am să renunț niciodată la cea ce cred.
Eu cred și sper să am dreptate,
Pentru tine renunț la propria-mi moarte
Pentru tine aș suferi o eternitate,
Numai să te am măcar o clipă aproape.
Iartă Doamne
Întîi eu să fiu iertat,
Apoi pentru toți mă rog,
Nu vreau celor ce-mi vor rău,
Să nu-i ierte Dumnezeu,
Căci Dumnezeu ne iubește,
Are darul pentru toți.
Și ne iartă de păcate..,
Ne cheamă la el pe toți.
El în veci nu părăsește,
Nici un fiu,El ne iubește,
A trimis pe DUHUL SFÂNT,
Nouă pe. acest pământ,
Să ocrotească mereu...
Să ajute când e greu.
Zar
Un om mergea.
Mergea mergea,
și vede-n depărtare barul,
și curând dă cu zarul.
-Bă! Adă aci o sticlă Ursus.
-Imediat!
Se uită la unu de lângă el.
-Bă ai 20 de lei în plus?
-Da să mi dai înapoi.
Că doar Iisus a înviat.
-Ho! potoleștete nițel.
Că ți dau eu înapoi!
-Uite-ți sticla aci!
Te ajut să desfaci?
-Nu. Mersi!
-10 lei!
-Uite-i!
-Mersi.
Se uită la omul din fața lui.
-BĂ! Am învățat cum e treaba unghiului!
-Ești bine?
-200 lei! Șase dau!
-Ești sigur?
El dă cu zarul,
crezând că știe cum să arunce.
Și zarul se-nvârte,
și pică trei.
-Văleu! Uite specialistul!
Trage aer în piept și dintr-o dată zice.
-Trebe să plec acasă ca mi rău!
-Nu pleci nicaieri. Hai. 220!
Eu și celălalt!
-Hai amu! Te rog io că mi rău.
-Lasă lasă!
-Băăă!!
Se-ntoarce seara târziu și vede pe ușă o foaie.
„Chiar și de-aș merge-n ploaie,
caut unu care nu dă bani pe gunoaie”
Și stă omul și plânge.
Și-și dă seama ce-a greșit!
Tremura sufletul
Tremura sufletul de durere
Iar capul sus eu îl țineam,
Ma rugam pentru un pic de putere,
Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...
Asa am pus punct la nelegiuiri...
Și lacrimi eu n-am mai vărsat .
Și după atâtea biciuiri
Eu capul jos nu l-am lăsat ...
Am devenit un om din piatră
Cu inima îmbrăcată-n fier
Nici câinii azi nu ma mai latră
Si sufletul mi-e de oțel....
Psalmi - XLVI - Simt că am îmbătrânit pe dinăuntru
Doamne,
nu trupul meu mă doare cel mai tare,
ci sufletul care tace din ce în ce mai mult.
Simt că am îmbătrânit pe dinăuntru,
că s-au uscat izvoarele visului,
că freamătul inimii s-a stins
sub povara unor zile care nu mai ard.
Nu mai tresar la frumusețea zorilor,
nu mai plâng când aud numele Tău,
ci doar Te caut în golul
care a crescut odată cu mine.
E o bătrânețe a duhului,
nu a oaselor, ci a speranței.
Mă simt ca o carte răsfoită prea des,
cu pagini șterse de lacrimi
pe care nimeni nu le mai citește.
Dar Ție, Doamne,
Îți aduc această bătrânețe lăuntrică
ca pe o ofrandă tăcută,
și Te rog: fă din ea pământ nou.
Întinerește-mi sufletul cu lumina Ta,
să înverzească din nou,
să creadă din nou,
să viseze și să Te strige
cu bucuria celor care abia Te-au cunoscut.
Nu mă lăsa să îmbătrânesc de tot,
ci revarsă peste mine începutul veșniciei Tale.
Fără titlu
Încă te păstrez în amintiri,
Nu te încadrezi la fostele iubiri,
Pentru că încă te iubesc,
Pentru că încă te doresc.
Ți-am jurat c-am să te-aștept o viață
Pași mei către tine-s precum fuga pe gheață,
Mă risc la fiecare pas, risc să mă pierd ,
Dar n-am să renunț niciodată la cea ce cred.
Eu cred și sper să am dreptate,
Pentru tine renunț la propria-mi moarte
Pentru tine aș suferi o eternitate,
Numai să te am măcar o clipă aproape.
Other poems by the author
Tu, care te numeşti femeie
Tu, care te numeşti femeie,
Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,
Cu mersul coregraf şi graţios,
Ce dai nuanţă cuvântului frumos,
Am amuţit la a ta ştire,
Că vrei să schimbi a ta menire,
Să schimbi principii şi idei,
Şi multe lucruri cu temei.
Şi scuipi trecutul fără jenă,
Renunţi la dragostea maternă,
Îţi plâng copiii lângă tine,
Şi-ţi fierbe sângele în vine.
Dar a ta inimă e piatră,
Şi vrei acum o nouă soartă,
Ca lucrul de bărbat să-l faci,
Chiar dacă peste obiceiuri calci.
Doar de putere şi avere-ţi pasă,
Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,
Să pregăteşti copiilor bucate,
Să fii totul peste toate.
De ce refuzi să-ţi zică mamă,
Şi faci din traiul tău o dramă?
De ce schimbi dulcele tău sânge?
Căci sus în cer… fecioara plânge.
La capătul lumii
Curg valuri mistere în ceşti de porţelan,
La capătul lumii se piaptăn-o babă,
Foamea răpeşte copilul orfan,
Căldura din soare devine mai slabă.
Ţipă o râmă muşcată de peşte,
Papa ordonă un nou atentat,
Delirul morţii e împăiat la ferestre,
Maica Tereza a mai născut un băiat.
Guiţă ai lumii conducători,
Coteţul li-i strâmt şi napii uscaţi,
Împart pentru plebe otrăvuri, licori,
Şi seara în pat adorm uşuraţi.
Păsări în masă se sinucid,
Perturbate de-un new age prea modern,
Pământul devine tot mai arid,
Înghiţând în abisuri sentimentul matern.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăiile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Epigrame XXXIV
Unei eleve - la ora de chimie
Ieșind la tablă să arate,
Elementul chimic din desen,
Într-un leșin căzu pe spate,
Uitase cred... de oxigen.
Lui Vali Vijelie - manelistul
Când la microfon amfitrionul,
Rosti, acum să vină Vijelie...
Cuprins subit de isterie,
Am tras rapid oblonul.
Lui Florin Salam - manelistul
Am avut Salam la nuntă,
Și-am fost tare entuziasmat,
Că mesenii joacă, cântă...
Și altceva n-au consumat.
Unui bețiv
Mare supărare are frate,
Și asta îl doare și intrigă,
Că nu știe cum se poate,
De bea mai mult decât câștigă.
Unui paznic hoț
Că se știe cleptoman,
Nu se teme de dușman,
Nici de hoții de alt fel,
Ci, îi frică chiar de el.
Lui Florin Piersic - doi copii cu trei soţii
Ți-ai pus sămânța în trei glastre,
Și te-ai rugat smerit la astre,
Dar piersici au ieșit doar doi,
Şi niciunul nu-i de soi...
Lui Florin Piersic junior
Ai fost puiet de piersic bun,
Dar turnând la rădăcină,
Doar alcool și cu tutun,
Ai crescut doar în tulpină.
Unei familii neghioabe
După chin și viață amară,
Ei au hotărât aseară,
Să cumpere un Smart TeVe,
Să le explice filmele.
Tratament pentru soț
Văzând că e ursuz, posac,
A căutat să-i afle leac,
Și, i-a spus un neam de-al lui,
Să-l ducă la Gura Humorului.
Unui prea şcolit
Ai reuşit să mă convingi
De ce strângi diplome în vraf,
Căci la concursuri nu învingi:
Doar faci colecţie de praf.
Unui scriitor
A scris o carte de poeme,
Cu gând să fie publicată,
Dar a întâmpinat probleme,
Că la Erată a fost pusă toată.
Legătură conjugală
De câte ori al meu amic,
Vorbește mai acid, ironic,
Despre soția Margareta,
Îl frige aprig verigheta.
Unui bețiv - la țară
Mâncând struguri, văzu vaca,
Într-o zi ca-n alte șapte,
Și-atunci badea schimbă placa,
Și începu să beie lapte.
Du-mă acasă drum nebun...
Du-mă acasă drum nebun,
Du-mă, nu mă rătăci,
Am să-ţi cânt şi am să-ţi spun,
Toată jalea inimii.
Du-mă acasă nord şi sud,
Şi-n pustiuri nu mă pierde,
Vreau pe-ai mei să-i mai aud,
Vreau să calc pe iarbă verde.
Du-mă acasă est şi vest,
Şi mă-ndrumă la răscruci,
Pasul îl am tot mai funest,
Gândul mi-e un zbor de cuci.
Du-mă acasă drum îngust,
În străini nu mă lăsa,
Pâinea mamei vreau s-o gust,
Vinul tatei să-l pot bea.
Du-mă acasă drum nebun,
C-o să stau şi -o să-ţi adun,
Pietre din apă stătută,
Să-ţi fac calea mai bătută.
Du-mă acasă drumul meu,
Calea mea, destin ursit...
Căci de-un veac mă plimb mereu,
Şi mi-e dor, şi-s obosit.
Tu, care te numeşti femeie
Tu, care te numeşti femeie,
Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,
Cu mersul coregraf şi graţios,
Ce dai nuanţă cuvântului frumos,
Am amuţit la a ta ştire,
Că vrei să schimbi a ta menire,
Să schimbi principii şi idei,
Şi multe lucruri cu temei.
Şi scuipi trecutul fără jenă,
Renunţi la dragostea maternă,
Îţi plâng copiii lângă tine,
Şi-ţi fierbe sângele în vine.
Dar a ta inimă e piatră,
Şi vrei acum o nouă soartă,
Ca lucrul de bărbat să-l faci,
Chiar dacă peste obiceiuri calci.
Doar de putere şi avere-ţi pasă,
Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,
Să pregăteşti copiilor bucate,
Să fii totul peste toate.
De ce refuzi să-ţi zică mamă,
Şi faci din traiul tău o dramă?
De ce schimbi dulcele tău sânge?
Căci sus în cer… fecioara plânge.
La capătul lumii
Curg valuri mistere în ceşti de porţelan,
La capătul lumii se piaptăn-o babă,
Foamea răpeşte copilul orfan,
Căldura din soare devine mai slabă.
Ţipă o râmă muşcată de peşte,
Papa ordonă un nou atentat,
Delirul morţii e împăiat la ferestre,
Maica Tereza a mai născut un băiat.
Guiţă ai lumii conducători,
Coteţul li-i strâmt şi napii uscaţi,
Împart pentru plebe otrăvuri, licori,
Şi seara în pat adorm uşuraţi.
Păsări în masă se sinucid,
Perturbate de-un new age prea modern,
Pământul devine tot mai arid,
Înghiţând în abisuri sentimentul matern.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăiile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Epigrame XXXIV
Unei eleve - la ora de chimie
Ieșind la tablă să arate,
Elementul chimic din desen,
Într-un leșin căzu pe spate,
Uitase cred... de oxigen.
Lui Vali Vijelie - manelistul
Când la microfon amfitrionul,
Rosti, acum să vină Vijelie...
Cuprins subit de isterie,
Am tras rapid oblonul.
Lui Florin Salam - manelistul
Am avut Salam la nuntă,
Și-am fost tare entuziasmat,
Că mesenii joacă, cântă...
Și altceva n-au consumat.
Unui bețiv
Mare supărare are frate,
Și asta îl doare și intrigă,
Că nu știe cum se poate,
De bea mai mult decât câștigă.
Unui paznic hoț
Că se știe cleptoman,
Nu se teme de dușman,
Nici de hoții de alt fel,
Ci, îi frică chiar de el.
Lui Florin Piersic - doi copii cu trei soţii
Ți-ai pus sămânța în trei glastre,
Și te-ai rugat smerit la astre,
Dar piersici au ieșit doar doi,
Şi niciunul nu-i de soi...
Lui Florin Piersic junior
Ai fost puiet de piersic bun,
Dar turnând la rădăcină,
Doar alcool și cu tutun,
Ai crescut doar în tulpină.
Unei familii neghioabe
După chin și viață amară,
Ei au hotărât aseară,
Să cumpere un Smart TeVe,
Să le explice filmele.
Tratament pentru soț
Văzând că e ursuz, posac,
A căutat să-i afle leac,
Și, i-a spus un neam de-al lui,
Să-l ducă la Gura Humorului.
Unui prea şcolit
Ai reuşit să mă convingi
De ce strângi diplome în vraf,
Căci la concursuri nu învingi:
Doar faci colecţie de praf.
Unui scriitor
A scris o carte de poeme,
Cu gând să fie publicată,
Dar a întâmpinat probleme,
Că la Erată a fost pusă toată.
Legătură conjugală
De câte ori al meu amic,
Vorbește mai acid, ironic,
Despre soția Margareta,
Îl frige aprig verigheta.
Unui bețiv - la țară
Mâncând struguri, văzu vaca,
Într-o zi ca-n alte șapte,
Și-atunci badea schimbă placa,
Și începu să beie lapte.
Du-mă acasă drum nebun...
Du-mă acasă drum nebun,
Du-mă, nu mă rătăci,
Am să-ţi cânt şi am să-ţi spun,
Toată jalea inimii.
Du-mă acasă nord şi sud,
Şi-n pustiuri nu mă pierde,
Vreau pe-ai mei să-i mai aud,
Vreau să calc pe iarbă verde.
Du-mă acasă est şi vest,
Şi mă-ndrumă la răscruci,
Pasul îl am tot mai funest,
Gândul mi-e un zbor de cuci.
Du-mă acasă drum îngust,
În străini nu mă lăsa,
Pâinea mamei vreau s-o gust,
Vinul tatei să-l pot bea.
Du-mă acasă drum nebun,
C-o să stau şi -o să-ţi adun,
Pietre din apă stătută,
Să-ţi fac calea mai bătută.
Du-mă acasă drumul meu,
Calea mea, destin ursit...
Căci de-un veac mă plimb mereu,
Şi mi-e dor, şi-s obosit.
Gabriel Trofin