La capătul lumii
Curg valuri mistere în ceşti de porţelan,
La capătul lumii se piaptăn-o babă,
Foamea răpeşte copilul orfan,
Căldura din soare devine mai slabă.
Ţipă o râmă muşcată de peşte,
Papa ordonă un nou atentat,
Delirul morţii e împăiat la ferestre,
Maica Tereza a mai născut un băiat.
Guiţă ai lumii conducători,
Coteţul li-i strâmt şi napii uscaţi,
Împart pentru plebe otrăvuri, licori,
Şi seara în pat adorm uşuraţi.
Păsări în masă se sinucid,
Perturbate de-un new age prea modern,
Pământul devine tot mai arid,
Înghiţând în abisuri sentimentul matern.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 1 декабря 2023
Views: 549
Poems in the same category
Din același izvor
Toți suntem la fel,
Suntem asemenea miilor de maci
Ce-mpodobesc câmpiile,
Suntem asemenea păsărilor
Ce dau glas văzduhului,
Suntem asemenea peștilor
Ce săgetează apele,
Suntem asemenea copacilor
Ce înfrumusețează fața pământului,
Suntem asemenea frunzelor
Ce izvorăsc din muguri
Primăvară de primăvară,
Iar toamna iau foc
Și îngrașă pământul.
Suntem Adami și Eve;
Nimic diferit la o primă privire,
Simetrie,
Aceleași urechi, ochi sau petale,
Suntem un tot
Asemenea firelor de păr
Ce împreună alcătuiesc
Frumusețea capilară,
Suntem un tot
Într-un nucleu al vieții,
Dar fiecare are rolul lui,
Așa cum ochiul adună lumina,
Iar nasul parfumurile,
Trăim, simțim, dar facem parte
Din același izvor.
Suntem la fel,
Toți izvorâm din aceeași rădăcină,
Urcăm munți,
Coborâm văi,
Unii suntem mai buni,
Alții mai răi,
Unii par mai bogați,
Alții mai săraci.
Deși avem aceeași identitate,
Cursul fiecăruia e diferit;
Totul depinde el însuși
Cum se educă.
Prin educație
Florile tale pot străluci
Într-un mod unic,
Apa ta e mai limpede,
Păsările tale
Pot cânta asemenea privighetorilor,
Educația e cea care face diferența,
Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,
Cântecul corbului sau al mierlei.
Punctul de pornire
E izvorul aceleiași stânci,
Dar drumurile sunt diferite,
Tulpinile mai netede
Sau mai ascuțite.
(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)
Suntem răi
Suntem răi …
Se aude sufletul cum latră,
Şi inima mârâind,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi serafimi jelind.
Suntem răi ….
Măduva oaselor e stricată,
Şi ochii pierduţi,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi îngeri tăcuţi.
Suntem răi …
Avem zâmbet de piatră,
Şi chipul de fiară,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi sfinţii de ceară.
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,
Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,
Și care măcăne același refren, Parcă...
Ecoul se repetă fără odihnă,
Obsedant și mecanic solfegiază,
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Ziua este încă la început,e dimineață,
Și viața cântă iar si iar plină de speranță,
Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,
Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...
Eu știind că-ți pasă!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
Cumpăna
Surâse iarna pe la colțuri
Sfioasei primăveri,ce -n prag
Sufla izul ei pe țurțuri,
Muguri presăra -n șirag.
Nervos Gerul dă năvală,
Pretinzând tribut la tron,
Împroșcând din el rafală,
Antrenat de -un Maraton.
Se iscă ceartă în casă,
Împărțiră bolta-n două;
Vremea-i mustră, capricioasă;
Stă să ningă ori să plouă?..
Istoviți de- atâta vrajbă,
Vânau în ei un compromis,
Adresându-si câte -o jalbă;
Conflictu -n grabă l-au închis.
Și aruncară zaru-n aer
Pt hazardul ce va cântări;
Cine va rămâne lider
Când soarele va răsări?...
Departe cu minciuna
Departe cu minciuna,
N-ai lăsat-o pe niciuna,
Dar de ce o înfăptuiești,
Nu știi că acum greșești?
Cu ea nu treci de necaz,
Ce să faci în orice caz?
Cu cuvinte o silești,
Dar minciuna o ivești.
E-o greșeală foarte mare,
Știi ce înseamnă asta oare?
Iar c-o treaptă în jos cadeai,
Oare încredere mai ai?
Iar bătaie tu nu vrei,
Eu mai număr un, doi, trei.
Autor: Nicoleta Postovan
Din același izvor
Toți suntem la fel,
Suntem asemenea miilor de maci
Ce-mpodobesc câmpiile,
Suntem asemenea păsărilor
Ce dau glas văzduhului,
Suntem asemenea peștilor
Ce săgetează apele,
Suntem asemenea copacilor
Ce înfrumusețează fața pământului,
Suntem asemenea frunzelor
Ce izvorăsc din muguri
Primăvară de primăvară,
Iar toamna iau foc
Și îngrașă pământul.
Suntem Adami și Eve;
Nimic diferit la o primă privire,
Simetrie,
Aceleași urechi, ochi sau petale,
Suntem un tot
Asemenea firelor de păr
Ce împreună alcătuiesc
Frumusețea capilară,
Suntem un tot
Într-un nucleu al vieții,
Dar fiecare are rolul lui,
Așa cum ochiul adună lumina,
Iar nasul parfumurile,
Trăim, simțim, dar facem parte
Din același izvor.
Suntem la fel,
Toți izvorâm din aceeași rădăcină,
Urcăm munți,
Coborâm văi,
Unii suntem mai buni,
Alții mai răi,
Unii par mai bogați,
Alții mai săraci.
Deși avem aceeași identitate,
Cursul fiecăruia e diferit;
Totul depinde el însuși
Cum se educă.
Prin educație
Florile tale pot străluci
Într-un mod unic,
Apa ta e mai limpede,
Păsările tale
Pot cânta asemenea privighetorilor,
Educația e cea care face diferența,
Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,
Cântecul corbului sau al mierlei.
Punctul de pornire
E izvorul aceleiași stânci,
Dar drumurile sunt diferite,
Tulpinile mai netede
Sau mai ascuțite.
(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)
Suntem răi
Suntem răi …
Se aude sufletul cum latră,
Şi inima mârâind,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi serafimi jelind.
Suntem răi ….
Măduva oaselor e stricată,
Şi ochii pierduţi,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi îngeri tăcuţi.
Suntem răi …
Avem zâmbet de piatră,
Şi chipul de fiară,
De sus cad lacrimi de Tată,
Şi sfinţii de ceară.
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,
Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,
Și care măcăne același refren, Parcă...
Ecoul se repetă fără odihnă,
Obsedant și mecanic solfegiază,
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Ziua este încă la început,e dimineață,
Și viața cântă iar si iar plină de speranță,
Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,
Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...
Eu știind că-ți pasă!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
Cumpăna
Surâse iarna pe la colțuri
Sfioasei primăveri,ce -n prag
Sufla izul ei pe țurțuri,
Muguri presăra -n șirag.
Nervos Gerul dă năvală,
Pretinzând tribut la tron,
Împroșcând din el rafală,
Antrenat de -un Maraton.
Se iscă ceartă în casă,
Împărțiră bolta-n două;
Vremea-i mustră, capricioasă;
Stă să ningă ori să plouă?..
Istoviți de- atâta vrajbă,
Vânau în ei un compromis,
Adresându-si câte -o jalbă;
Conflictu -n grabă l-au închis.
Și aruncară zaru-n aer
Pt hazardul ce va cântări;
Cine va rămâne lider
Când soarele va răsări?...
Departe cu minciuna
Departe cu minciuna,
N-ai lăsat-o pe niciuna,
Dar de ce o înfăptuiești,
Nu știi că acum greșești?
Cu ea nu treci de necaz,
Ce să faci în orice caz?
Cu cuvinte o silești,
Dar minciuna o ivești.
E-o greșeală foarte mare,
Știi ce înseamnă asta oare?
Iar c-o treaptă în jos cadeai,
Oare încredere mai ai?
Iar bătaie tu nu vrei,
Eu mai număr un, doi, trei.
Autor: Nicoleta Postovan
Other poems by the author
Într-o colibă cântă un pian
Într-o colibă cânt-un pian,
Mama dansează cadril,
Eu, cocoţat pe divan,
Mimez un dans pueril.
Tata citeşte acelaşi ziar,
Ros pe la colţuri de cari,
Grijile sale reapar,
Scrise-n antet cu litere mari.
Ploaia, de mai bine de-o lună,
Ne picură-n străchini mereu,
Mama, dansând o adună,
Şi plângând, îmi cere s-o beu.
Chiţăie şoareci în pod,
Se muşcă între ei de ureche,
O prescură uscată eu rod,
Şi-mi pare proaspăt de veche.
În colibă cântă acelaşi pian,
Mama şi tata valsează,
Trupu-mi, moţăind pe divan,
La o viaţă minunată visează.
Am început să mă topesc
Am început să mă topesc,
Deși atât de multă ceară am,
Şi curg torent, și absent privesc,
Cum lacrimile vieții bat în geam.
Am început să mă topesc,
Deși fitilul mi-i deja cenușă,
Şi ard intens, și absent privesc,
Cum flăcările îmi bat la ușă.
Am început să mă topesc,
Și curg în picuri pe-al tău trup,
Căci aș dori să te trezesc,
Să ne iubim neîntrerupt.
Am început să mă topesc,
Iar ceară nu mai este în stup,
Deși aș vrea să mai trăiesc,
Topindu-mă, încet, încet mă duc.
Am început să mă topesc,
Şi mă adun din candelabru,
O altă lumânare să clădesc,
Să-mi pâlpâie la cap macabru.
Nesomn
Te chem din lumi îndepărtate,
Din nopți ce dor și se-nfioară,
Prin visurile mele toate,
Și ochiul ce îmi doarme afară .
Pe drumul surd al amintirii,
Te caut într-un fir de fum,
La nunta unde numai mirii,
Dansau cu tălpile pe scrum.
Rămâi doar tu, în vis, plăpândă,
Un chip ce-l port sub pleoapa grea,
Când noaptea tristă, mă descântă,
Și mă adoarme-n poala sa.
Te chem din umbre risipite,
Prin murmur fără de cuvânt,
Să-mi stai pierdută-n minte,
S-ascult al lunii dulce cânt.
Să fim un vis care preumblă,
Prin somnul celui neiubit,
O noapte albastră și lungă,
Lipsită de zori, și fără sfârșit.
Epigrame XXVIII
Mie, la scoaterea vol. de poezii
"Firimituri de cuvinte..."
E clar. Acesta-i adevărul...
Precum o spune și autorul,
A vrut să dea mari lovituri,
Dar a făcut doar firimituri.
Meditație la profa de muzică
Mă dusei la ea acasă,
Undeva la demisol,
Ea îmi spune voluptoasă,
Duetul îl repetăm, la sol.
Fata popii
Ca să intre ușor în grații,
Fiindcă avea un chip cumplit,
A făcut des operații,
Şi are popa... chip cioplit.
Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari
M-am îngrijorat puţin,
Domnule epigramist, miop
Căci în poantă n-ai venin,
Iar la muză i-ai pus… Dop.
D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame
Corectezi ce s-a postat,
Şi te crezi gros în penel,
La gramatică constat,
Ești destul de…subţirel.
Dupa ani de căsnicie
s-a stricat căruța...
Ne-am înecat amarul,
Și a pornit dezmățul…
Ea plecă cu armăsarul,
Eu am rămas cu hățul.
Epitaf - Constantin Brâncuși
Aici doarme chiar Brâncuși,
Coloana ne-a făurit,
Deschizând în ceruri uși,
Va trăi la... Infinit.
Concurs de șah
Am nimerit ca oponent,
O tipă c-un decolteu strident.
Cu turnurile m-a atacat,
Și am găsit salvarea-n Pat.
Vecinului
A cam înghițit gălușca,
Prin vecini îi e surghiunul,
Soția trage cu pușca,
Soacra dă cu tunul.
Apropos
Cu pretendenta mă plimbam,
Prin pădure, pe-o cărare...
Şi mă-ntreabă tam-nesam,
Ai ce cară melcul în spinare?
Unui popă afemeiat
L-a chemat la parastas,
Și pe când se înserează,
Popa-i spuse mai retras,
O moliftă... te aranjează?
Sărăcie
Fără uși și fără geamuri îmi e casa,
Fără scaune împrejur mi-e masa,
Patu-mi este o pătură peste podele,
Și-s fericit că toate acestea-s ale mele.
Atunci când soarele pe cer ardea,
Trageam un nor și îl făceam perdea,
Printre pereți când vântul șuiera,
Mă prefăceam că-mi cântă soarta mea.
Dar a venit la mine astăzi primăvara,
S-o găzduiesc un anotimp doar seara,
Și arăta precum o zână de frumoasă,
Strângând-o în brațe am invitat-o-n casă,
Și-am convenit să stea aici o veșnicie,
Căci mirosea a flori, a râu și-a apă vie,
Și-n loc de uși aveam bujori și crini,
Și în ferestre doar roze albe fără spini,
Și în întreaga casă peste vechile podele,
Crescu o iarbă deasă și pe alocuri stele,
Iar împrejurul mesei, plutind ușor pe iarbă,
Stau două jilțuri din nuferi și rubarbă.
Și-n fiecare seară cu dânsa stau la masă,
Și azurul din privire o face mai frumoasă,
Răsună întreaga casă sub tril de păsărele,
Și-n toată sărăcia, acestea-s numai ale mele.
Presentimentul nebuniei
Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,
Resortul intim de real se rupe,
Frânturi de imagini mă spulberă năvală,
Iar neantul încearcă să m-astupe.
Luciditatea nu poate să-mi dureze,
Mai mult decât o sclipire lungă …
Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,
Iar ochii din orbite se alungă.
La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,
Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,
Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,
E redus la iluzii, muşc discordanţa …
Mă izbesc violent de pământ,
În acelaşi timp par să explodez,
Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,
Ce nu mai pot să-l memorez.
Gata … sunt înecat de relaxare,
Râd şi plâng totodată,
Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,
Îmi simt inima curată.
Nu mai am nici o problemă lumească,
Nu mai sufăr de nici o mizerie,
Nu poate nimic să mă mai oprească,
Nu mai am formă, margini ori materie.
Într-o colibă cântă un pian
Într-o colibă cânt-un pian,
Mama dansează cadril,
Eu, cocoţat pe divan,
Mimez un dans pueril.
Tata citeşte acelaşi ziar,
Ros pe la colţuri de cari,
Grijile sale reapar,
Scrise-n antet cu litere mari.
Ploaia, de mai bine de-o lună,
Ne picură-n străchini mereu,
Mama, dansând o adună,
Şi plângând, îmi cere s-o beu.
Chiţăie şoareci în pod,
Se muşcă între ei de ureche,
O prescură uscată eu rod,
Şi-mi pare proaspăt de veche.
În colibă cântă acelaşi pian,
Mama şi tata valsează,
Trupu-mi, moţăind pe divan,
La o viaţă minunată visează.
Am început să mă topesc
Am început să mă topesc,
Deși atât de multă ceară am,
Şi curg torent, și absent privesc,
Cum lacrimile vieții bat în geam.
Am început să mă topesc,
Deși fitilul mi-i deja cenușă,
Şi ard intens, și absent privesc,
Cum flăcările îmi bat la ușă.
Am început să mă topesc,
Și curg în picuri pe-al tău trup,
Căci aș dori să te trezesc,
Să ne iubim neîntrerupt.
Am început să mă topesc,
Iar ceară nu mai este în stup,
Deși aș vrea să mai trăiesc,
Topindu-mă, încet, încet mă duc.
Am început să mă topesc,
Şi mă adun din candelabru,
O altă lumânare să clădesc,
Să-mi pâlpâie la cap macabru.
Nesomn
Te chem din lumi îndepărtate,
Din nopți ce dor și se-nfioară,
Prin visurile mele toate,
Și ochiul ce îmi doarme afară .
Pe drumul surd al amintirii,
Te caut într-un fir de fum,
La nunta unde numai mirii,
Dansau cu tălpile pe scrum.
Rămâi doar tu, în vis, plăpândă,
Un chip ce-l port sub pleoapa grea,
Când noaptea tristă, mă descântă,
Și mă adoarme-n poala sa.
Te chem din umbre risipite,
Prin murmur fără de cuvânt,
Să-mi stai pierdută-n minte,
S-ascult al lunii dulce cânt.
Să fim un vis care preumblă,
Prin somnul celui neiubit,
O noapte albastră și lungă,
Lipsită de zori, și fără sfârșit.
Epigrame XXVIII
Mie, la scoaterea vol. de poezii
"Firimituri de cuvinte..."
E clar. Acesta-i adevărul...
Precum o spune și autorul,
A vrut să dea mari lovituri,
Dar a făcut doar firimituri.
Meditație la profa de muzică
Mă dusei la ea acasă,
Undeva la demisol,
Ea îmi spune voluptoasă,
Duetul îl repetăm, la sol.
Fata popii
Ca să intre ușor în grații,
Fiindcă avea un chip cumplit,
A făcut des operații,
Şi are popa... chip cioplit.
Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari
M-am îngrijorat puţin,
Domnule epigramist, miop
Căci în poantă n-ai venin,
Iar la muză i-ai pus… Dop.
D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame
Corectezi ce s-a postat,
Şi te crezi gros în penel,
La gramatică constat,
Ești destul de…subţirel.
Dupa ani de căsnicie
s-a stricat căruța...
Ne-am înecat amarul,
Și a pornit dezmățul…
Ea plecă cu armăsarul,
Eu am rămas cu hățul.
Epitaf - Constantin Brâncuși
Aici doarme chiar Brâncuși,
Coloana ne-a făurit,
Deschizând în ceruri uși,
Va trăi la... Infinit.
Concurs de șah
Am nimerit ca oponent,
O tipă c-un decolteu strident.
Cu turnurile m-a atacat,
Și am găsit salvarea-n Pat.
Vecinului
A cam înghițit gălușca,
Prin vecini îi e surghiunul,
Soția trage cu pușca,
Soacra dă cu tunul.
Apropos
Cu pretendenta mă plimbam,
Prin pădure, pe-o cărare...
Şi mă-ntreabă tam-nesam,
Ai ce cară melcul în spinare?
Unui popă afemeiat
L-a chemat la parastas,
Și pe când se înserează,
Popa-i spuse mai retras,
O moliftă... te aranjează?
Sărăcie
Fără uși și fără geamuri îmi e casa,
Fără scaune împrejur mi-e masa,
Patu-mi este o pătură peste podele,
Și-s fericit că toate acestea-s ale mele.
Atunci când soarele pe cer ardea,
Trageam un nor și îl făceam perdea,
Printre pereți când vântul șuiera,
Mă prefăceam că-mi cântă soarta mea.
Dar a venit la mine astăzi primăvara,
S-o găzduiesc un anotimp doar seara,
Și arăta precum o zână de frumoasă,
Strângând-o în brațe am invitat-o-n casă,
Și-am convenit să stea aici o veșnicie,
Căci mirosea a flori, a râu și-a apă vie,
Și-n loc de uși aveam bujori și crini,
Și în ferestre doar roze albe fără spini,
Și în întreaga casă peste vechile podele,
Crescu o iarbă deasă și pe alocuri stele,
Iar împrejurul mesei, plutind ușor pe iarbă,
Stau două jilțuri din nuferi și rubarbă.
Și-n fiecare seară cu dânsa stau la masă,
Și azurul din privire o face mai frumoasă,
Răsună întreaga casă sub tril de păsărele,
Și-n toată sărăcia, acestea-s numai ale mele.
Presentimentul nebuniei
Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,
Resortul intim de real se rupe,
Frânturi de imagini mă spulberă năvală,
Iar neantul încearcă să m-astupe.
Luciditatea nu poate să-mi dureze,
Mai mult decât o sclipire lungă …
Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,
Iar ochii din orbite se alungă.
La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,
Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,
Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,
E redus la iluzii, muşc discordanţa …
Mă izbesc violent de pământ,
În acelaşi timp par să explodez,
Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,
Ce nu mai pot să-l memorez.
Gata … sunt înecat de relaxare,
Râd şi plâng totodată,
Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,
Îmi simt inima curată.
Nu mai am nici o problemă lumească,
Nu mai sufăr de nici o mizerie,
Nu poate nimic să mă mai oprească,
Nu mai am formă, margini ori materie.