Cumpăna
Surâse iarna pe la colțuri
Sfioasei primăveri,ce -n prag
Sufla izul ei pe țurțuri,
Muguri presăra -n șirag.
Nervos Gerul dă năvală,
Pretinzând tribut la tron,
Împroșcând din el rafală,
Antrenat de -un Maraton.
Se iscă ceartă în casă,
Împărțiră bolta-n două;
Vremea-i mustră, capricioasă;
Stă să ningă ori să plouă?..
Istoviți de- atâta vrajbă,
Vânau în ei un compromis,
Adresându-si câte -o jalbă;
Conflictu -n grabă l-au închis.
Și aruncară zaru-n aer
Pt hazardul ce va cântări;
Cine va rămâne lider
Când soarele va răsări?...
Poems in the same category
Puterea
Vremelnice posturi avem,
Iar ele ne oferă putere,
Uităm ce… şi cine suntem,
Iubim doar a noastră părere.
Ne credem neclintiţii titani,
Beţia puterii e oarbă,
Colegii acuma-s duşmani,
A început viclenia să fiarbă.
Ne pare de aicea de sus,
Că “cei foşti” sunt acuma prea mici,
Şefia punând mai presus,
I-am trădat mişelesc pe amici.
Vremelnice posturi, vremelnici şi noi,
Fiorul izolării o să apară,
Aroganţa a aşternut peste noi,
O răutate amară.
Omul de vrei să-l testezi,
Oferă-i puţină putere,
Şi nici n-o să-ţi vină să crezi,
Cum transformă iubirea-n durere.
Cuvânt, credință, voință
Îmi doresc in viitor ,
Să-ți fiu doamne de ajutor,
Să te rog a ne ierta,
Pe noi a ne ajuta.
Și să fiu vindecător,
Pentru lume în viitor.
Este Doamne adevărat,
Și eu mult te-am supărat,
Dar prin bunătatea ta,
Doamne tu m-ai vindecat.
Îmi doresc cu adevărat,
Să fi cu mine mereu,
Căci ești bunul Dumnezeu,
Puterea ta este mare,
Și ajută pe fiecare.
Prin cuvânt și prin credință,
De la noi ceri doar voință.
Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu
Irigă pustiul din mine, Doamne,
nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!
Rădăcinile mele beau de ani otravă
și încă mai cresc…
Cine altul, dacă nu Tu,
poate schimba o inimă încolțită de spini?
Am săpat fântâni în lutul păcatului
și-am băut din ele minciuni dulci.
M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,
și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.
Doamne, intră Tu!
Nu bate la ușă — dărâmă!
Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,
dărâmă cuvintele mele goale,
și pune în loc o rugăciune care plânge.
Irigă-mă cu sângele Tău,
cu iertarea care arde și mântuie!
Fă din oasele mele uscate
un altar viu,
unde Tu să locuiești.
Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.
Dovedește-mă cu blândețe,
zdrobește-mă cu milă,
dar nu mă lăsa
să-mi port singur setea până la moarte.
Tu ești Apa cea Vie.
Nu-mi da picături.
Scufundă-mă în Tine —
să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,
doar să știu că ești acolo.
Și că pustiul a înflorit.
CÂND ALVARO MUNÉRA A ÎNGENUNCHIAT
Corida stă să-nceapă, urma să curgă sânge,
Tribunele sunt pline, cerul s-a-ntunecat...
Alvaro Múnera, văzând rivalul plânge --
Era un taur tânăr, de nimic vinovat.
În acest dans al morții, pașii s-au frânt sub zare,
Ei s-au privit tăcuți — o teamă fără glas,
Taurul nu lovea… privea cu-nspăimântare
Iar Alvaro, zdrobit, sabia și-a retras.
Strigau mulțimile, se fluturau batiste,
Dar nu mai era luptă, ci-un timp care-a-mpietrit,
Cum să ucizi o viață, oricât ar fi de tristă
Ce vine din iubirea Celui ce ne-a zidit?
Putea fi el în locul celui sortit pieirii
Dar a avut curajul de-a nu se-mpotrivi,
Și s-a lăsat purtat pe brațele iubirii --
Nu mai era în stare cu sabia lovi.
Cu mâna tremurândă, i-a atins fruntea lată,
Taurul s-a oprit cu coarnele-n nisip,
În inima arenei, s-a născut o soartă:
Un om a-ngenunchiat ... un suflet n-a pierit.
Nu era sânge-n ring, ci lacrimi neplătite,
Pe fața unui om ce-n sfârșit a-nțeles:
Că forța nu te-nalță, iar moartea nu-i dreptate —
Că gloria ucide și lasă gol ... deșert.
A plecat în tăcere, huiduit de mulțime,
Dar taurul, rămas, l-a privit ușurat —
Două inimi bătând, printr-o clipă sublimă,
Schimbând o lege veche… în adevăr curat.
Și-n fiecare noapte, acea zi îl străbate:
Taurul n-a murit. Sânge nu a mai curs.
Dar nu de groază plânge, ci de-o sfântă dreptate:
Că a ales iubirea… și-un drum cu fruntea sus.
Acum, bătrân și-n umbră, cu sufletu-mpăcat,
Își amintește totul — și-n gândul lui se-nchină.
Că într-o lume oarbă, un suflet a salvat
Cel care-a-ngenunchiat lângă blânda-i inimă!
Acesta-i adevărul acelei zile triste
Al celui ce-a purces pe-un drum mai luminat,
Ce-a renunțat la glorii și deșarte vise
Din milă pentru taurul, la moarte condamnat...
_________
Aceasta nu este o simplă poezie despre o arenă.
Este o mărturisire despre un suflet care, în fața mulțimii flămândă după sânge, a ales iubirea.
Este povestea reală a lui Alvaro Múnera, un fost toreador care, în mijlocul spectacolului, a privit în ochii taurului și a văzut acolo nu un dușman, ci o rugă.
Și-a îngenuncheat în fața vieții, nu din slăbiciune, ci dintr-o forță pe care doar cei ce înțeleg durerea o pot atinge.
Această poezie este despre acel moment.
Despre clipa în care sabia a căzut, iar inima s-a ridicat în har.
Predestinare
Îmi e sortit să trec prin astă lume,
Să nu-mi aleg nici soartă și nici nume,
Să fiu gonit de ploi și întunecimi,
Să merg târâș prin sumbre adâncimi,
Să cânt ce altuia îi sună bine,
Și să dansez chiar dacă nu îmi vine.
Și nu mi-e dat să trec precum îmi e dorința,
Să nu știu ce-i durerea, tristețea, suferința,
Să-nfrunt lumini și ploi, și întunecimi,
Să zbor spre neatinse înălțimi,
Să cânt ce inimii zburdalnice îi place,
Și să dansez la mine-n carapace.
Dar, eu, nebun și trist, tot Ție mă închin,
Și plâng de ce mi-ai dat pârdalnicul destin.
Puterea
Vremelnice posturi avem,
Iar ele ne oferă putere,
Uităm ce… şi cine suntem,
Iubim doar a noastră părere.
Ne credem neclintiţii titani,
Beţia puterii e oarbă,
Colegii acuma-s duşmani,
A început viclenia să fiarbă.
Ne pare de aicea de sus,
Că “cei foşti” sunt acuma prea mici,
Şefia punând mai presus,
I-am trădat mişelesc pe amici.
Vremelnice posturi, vremelnici şi noi,
Fiorul izolării o să apară,
Aroganţa a aşternut peste noi,
O răutate amară.
Omul de vrei să-l testezi,
Oferă-i puţină putere,
Şi nici n-o să-ţi vină să crezi,
Cum transformă iubirea-n durere.
Cuvânt, credință, voință
Îmi doresc in viitor ,
Să-ți fiu doamne de ajutor,
Să te rog a ne ierta,
Pe noi a ne ajuta.
Și să fiu vindecător,
Pentru lume în viitor.
Este Doamne adevărat,
Și eu mult te-am supărat,
Dar prin bunătatea ta,
Doamne tu m-ai vindecat.
Îmi doresc cu adevărat,
Să fi cu mine mereu,
Căci ești bunul Dumnezeu,
Puterea ta este mare,
Și ajută pe fiecare.
Prin cuvânt și prin credință,
De la noi ceri doar voință.
Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu
Irigă pustiul din mine, Doamne,
nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!
Rădăcinile mele beau de ani otravă
și încă mai cresc…
Cine altul, dacă nu Tu,
poate schimba o inimă încolțită de spini?
Am săpat fântâni în lutul păcatului
și-am băut din ele minciuni dulci.
M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,
și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.
Doamne, intră Tu!
Nu bate la ușă — dărâmă!
Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,
dărâmă cuvintele mele goale,
și pune în loc o rugăciune care plânge.
Irigă-mă cu sângele Tău,
cu iertarea care arde și mântuie!
Fă din oasele mele uscate
un altar viu,
unde Tu să locuiești.
Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.
Dovedește-mă cu blândețe,
zdrobește-mă cu milă,
dar nu mă lăsa
să-mi port singur setea până la moarte.
Tu ești Apa cea Vie.
Nu-mi da picături.
Scufundă-mă în Tine —
să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,
doar să știu că ești acolo.
Și că pustiul a înflorit.
CÂND ALVARO MUNÉRA A ÎNGENUNCHIAT
Corida stă să-nceapă, urma să curgă sânge,
Tribunele sunt pline, cerul s-a-ntunecat...
Alvaro Múnera, văzând rivalul plânge --
Era un taur tânăr, de nimic vinovat.
În acest dans al morții, pașii s-au frânt sub zare,
Ei s-au privit tăcuți — o teamă fără glas,
Taurul nu lovea… privea cu-nspăimântare
Iar Alvaro, zdrobit, sabia și-a retras.
Strigau mulțimile, se fluturau batiste,
Dar nu mai era luptă, ci-un timp care-a-mpietrit,
Cum să ucizi o viață, oricât ar fi de tristă
Ce vine din iubirea Celui ce ne-a zidit?
Putea fi el în locul celui sortit pieirii
Dar a avut curajul de-a nu se-mpotrivi,
Și s-a lăsat purtat pe brațele iubirii --
Nu mai era în stare cu sabia lovi.
Cu mâna tremurândă, i-a atins fruntea lată,
Taurul s-a oprit cu coarnele-n nisip,
În inima arenei, s-a născut o soartă:
Un om a-ngenunchiat ... un suflet n-a pierit.
Nu era sânge-n ring, ci lacrimi neplătite,
Pe fața unui om ce-n sfârșit a-nțeles:
Că forța nu te-nalță, iar moartea nu-i dreptate —
Că gloria ucide și lasă gol ... deșert.
A plecat în tăcere, huiduit de mulțime,
Dar taurul, rămas, l-a privit ușurat —
Două inimi bătând, printr-o clipă sublimă,
Schimbând o lege veche… în adevăr curat.
Și-n fiecare noapte, acea zi îl străbate:
Taurul n-a murit. Sânge nu a mai curs.
Dar nu de groază plânge, ci de-o sfântă dreptate:
Că a ales iubirea… și-un drum cu fruntea sus.
Acum, bătrân și-n umbră, cu sufletu-mpăcat,
Își amintește totul — și-n gândul lui se-nchină.
Că într-o lume oarbă, un suflet a salvat
Cel care-a-ngenunchiat lângă blânda-i inimă!
Acesta-i adevărul acelei zile triste
Al celui ce-a purces pe-un drum mai luminat,
Ce-a renunțat la glorii și deșarte vise
Din milă pentru taurul, la moarte condamnat...
_________
Aceasta nu este o simplă poezie despre o arenă.
Este o mărturisire despre un suflet care, în fața mulțimii flămândă după sânge, a ales iubirea.
Este povestea reală a lui Alvaro Múnera, un fost toreador care, în mijlocul spectacolului, a privit în ochii taurului și a văzut acolo nu un dușman, ci o rugă.
Și-a îngenuncheat în fața vieții, nu din slăbiciune, ci dintr-o forță pe care doar cei ce înțeleg durerea o pot atinge.
Această poezie este despre acel moment.
Despre clipa în care sabia a căzut, iar inima s-a ridicat în har.
Predestinare
Îmi e sortit să trec prin astă lume,
Să nu-mi aleg nici soartă și nici nume,
Să fiu gonit de ploi și întunecimi,
Să merg târâș prin sumbre adâncimi,
Să cânt ce altuia îi sună bine,
Și să dansez chiar dacă nu îmi vine.
Și nu mi-e dat să trec precum îmi e dorința,
Să nu știu ce-i durerea, tristețea, suferința,
Să-nfrunt lumini și ploi, și întunecimi,
Să zbor spre neatinse înălțimi,
Să cânt ce inimii zburdalnice îi place,
Și să dansez la mine-n carapace.
Dar, eu, nebun și trist, tot Ție mă închin,
Și plâng de ce mi-ai dat pârdalnicul destin.
Other poems by the author
Hai să trecem peste asta
Suntem complet imperfecți,
Imprevizibili și defecți,
Călcăm strâmb, Impulsiv
Fără un real Motiv.
Suntem atât de fragili
Și de multe ori labili.
Ne pierdem în amănunte,
Complicăm lucruri mărunte..
Ne-agătăm de -un rost în lume,
S -avem parte de -un renume
Și chiar tindem tot mai sus
Spre idealul presupus.
Competitivi suntem din fire,
Ne jertfim cu dăruire.
Mănați de -un resentiment,
Iscăm cate-un incident..
Apoi regretăm amarnic,
Lamentăndu-ne slugarnic.
Hai să trecem peste asta,
Să ne iertăm și basta;
Supărarea bat-o vină
Ne umbrește doar rutina.
Crivățul
Crivățul sufla-n obraz,
Tropăia ca un viteaz,
Împroșca din cer zăpadă,
Netezea polei pe stradă.
Țurțuri picura pe ramuri,
Picta flori pe geamuri,
Patina pe sloi de gheață,
Rătăcind prin ceață.
Prin troiene șerpuia,
Pe sub streașină vuia,
Se strecura prin balamale,
Spumegănd în jur rafale.
Noi ne chircim de la frigură,
Clănțănind din trăsătură,
Sub pătură ne pitulăm ,
La caniculă visăm..
Drumule,unde mă duci
Drumule, unde mă duci,
Iar încerci să mă seduci;
Gândurile îmi răscolești
Și obrazul mi -l stropești.
Norii greu m-apasă;
Mă chinuie dorul de casă,
Când mă pierd în depărtări
Sub mirajul altor zări.
Mă topesc în umbra lor,
Cuprinsă de-un fior;
Tânjeam cale întoarsă,
Dar drumul nu mă lasă;
Îmi șoptea nu mi -e sorocul,
Să mă -ntorc,nu am norocul;
Așa mi -e calea concepută
Dus -intors pe aceiași rută..
Lasă moftu..omule
Plouă ca din găleată,
Nu se mai oprește odată..
Nemulțumiți ne ofticăm;
Starea vremii invocăm.
Visăm soare și frumos,
Nu chipul cerului noros.
Apoi când căldură vine,
Parcă iar nu este bine;
Ne topim de zăpușeală
Și ne ia cu amețeală,
Tânjim umbra unui nuc
Și -un pahar rece cu suc.
Ne rugăm să vină toamnă,
Prețuită ca o doamnă,
Chiar de ne paște nostalgia
Și ne seacă nevralgia.
Firea noastră efemeră,
Similară -n orice sferă,
Nu găsește alinare.
Este -n perpetuă mișcare;
Cerșim reformă cu ardoare,
Stropită cu sudoare.
Și așa va fi și iarna;
Nu ne mai place haina,
Ce ne ferește de frig,
Mușcăm lacom din covrig..
Dar uite vine primăvara,
Tot simțim în noi povara;
Ori că -i albă,ori că -i meargă,
Pe obraz nuanța -i acră..
Omule, trăiește, ți viața,
Lasă moftu și prefața...
Pufy
Ghemotoc, pufos ca neaua,
Zgâlțâia de zor perdeaua
Și lätra voios din fire,
Țopăind de fericire .
După coada lui se -nvärte
N-ar sta locului cuminte,
Stă la pândă un răgaz
Cățelușul plin de haz.
Un căpșor ca și de pluș
Peste măsură de ghiduș;
Mărăia cu zel de joacă
Și pantoful mi -l atacă
De șireturi mă dezleagă,
Cu ciorapu-n dinți aleargă,
Să nu -l prind din urmă,
Se pitulă sub plapumă.
Se rostogoli sub pat,în grabă,
Ciufulind blănița-i albă;
Mă privi sfios,scăncind,
Căscase dulce,adormind ..
Du-mă râule, departe...
Du-mă râule,departe,
De zdrențe mă dezbracă,
Îmbată -mă cu șoapte
Și amaru-mi seacă..
Nu mă-neca în valuri,
Apele nu -mi tulbura,
Nu mă izbi de maluri
Și sărută -mi gura.
În torent de mă cuprinzi;
Ia-mă -n adâncime,
În brațe să mă prinzi
Și alintă -mă cu rime..
Mă -nvăluie cu briză,
Cu frunziș mă învelește,
Stropește -mă pe buză,
De urgie mă ferește.
Curăță -mă de cusur,
Limpezește -mi țelul,
Leagănă -mă în susur
Și îndrumă -,mi zelul...
Și -n albia de Stele
Tandru să mă scalzi,
Însetându-mi visele,
Rogu-te să nu mă arzi...
Hai să trecem peste asta
Suntem complet imperfecți,
Imprevizibili și defecți,
Călcăm strâmb, Impulsiv
Fără un real Motiv.
Suntem atât de fragili
Și de multe ori labili.
Ne pierdem în amănunte,
Complicăm lucruri mărunte..
Ne-agătăm de -un rost în lume,
S -avem parte de -un renume
Și chiar tindem tot mai sus
Spre idealul presupus.
Competitivi suntem din fire,
Ne jertfim cu dăruire.
Mănați de -un resentiment,
Iscăm cate-un incident..
Apoi regretăm amarnic,
Lamentăndu-ne slugarnic.
Hai să trecem peste asta,
Să ne iertăm și basta;
Supărarea bat-o vină
Ne umbrește doar rutina.
Crivățul
Crivățul sufla-n obraz,
Tropăia ca un viteaz,
Împroșca din cer zăpadă,
Netezea polei pe stradă.
Țurțuri picura pe ramuri,
Picta flori pe geamuri,
Patina pe sloi de gheață,
Rătăcind prin ceață.
Prin troiene șerpuia,
Pe sub streașină vuia,
Se strecura prin balamale,
Spumegănd în jur rafale.
Noi ne chircim de la frigură,
Clănțănind din trăsătură,
Sub pătură ne pitulăm ,
La caniculă visăm..
Drumule,unde mă duci
Drumule, unde mă duci,
Iar încerci să mă seduci;
Gândurile îmi răscolești
Și obrazul mi -l stropești.
Norii greu m-apasă;
Mă chinuie dorul de casă,
Când mă pierd în depărtări
Sub mirajul altor zări.
Mă topesc în umbra lor,
Cuprinsă de-un fior;
Tânjeam cale întoarsă,
Dar drumul nu mă lasă;
Îmi șoptea nu mi -e sorocul,
Să mă -ntorc,nu am norocul;
Așa mi -e calea concepută
Dus -intors pe aceiași rută..
Lasă moftu..omule
Plouă ca din găleată,
Nu se mai oprește odată..
Nemulțumiți ne ofticăm;
Starea vremii invocăm.
Visăm soare și frumos,
Nu chipul cerului noros.
Apoi când căldură vine,
Parcă iar nu este bine;
Ne topim de zăpușeală
Și ne ia cu amețeală,
Tânjim umbra unui nuc
Și -un pahar rece cu suc.
Ne rugăm să vină toamnă,
Prețuită ca o doamnă,
Chiar de ne paște nostalgia
Și ne seacă nevralgia.
Firea noastră efemeră,
Similară -n orice sferă,
Nu găsește alinare.
Este -n perpetuă mișcare;
Cerșim reformă cu ardoare,
Stropită cu sudoare.
Și așa va fi și iarna;
Nu ne mai place haina,
Ce ne ferește de frig,
Mușcăm lacom din covrig..
Dar uite vine primăvara,
Tot simțim în noi povara;
Ori că -i albă,ori că -i meargă,
Pe obraz nuanța -i acră..
Omule, trăiește, ți viața,
Lasă moftu și prefața...
Pufy
Ghemotoc, pufos ca neaua,
Zgâlțâia de zor perdeaua
Și lätra voios din fire,
Țopăind de fericire .
După coada lui se -nvärte
N-ar sta locului cuminte,
Stă la pândă un răgaz
Cățelușul plin de haz.
Un căpșor ca și de pluș
Peste măsură de ghiduș;
Mărăia cu zel de joacă
Și pantoful mi -l atacă
De șireturi mă dezleagă,
Cu ciorapu-n dinți aleargă,
Să nu -l prind din urmă,
Se pitulă sub plapumă.
Se rostogoli sub pat,în grabă,
Ciufulind blănița-i albă;
Mă privi sfios,scăncind,
Căscase dulce,adormind ..
Du-mă râule, departe...
Du-mă râule,departe,
De zdrențe mă dezbracă,
Îmbată -mă cu șoapte
Și amaru-mi seacă..
Nu mă-neca în valuri,
Apele nu -mi tulbura,
Nu mă izbi de maluri
Și sărută -mi gura.
În torent de mă cuprinzi;
Ia-mă -n adâncime,
În brațe să mă prinzi
Și alintă -mă cu rime..
Mă -nvăluie cu briză,
Cu frunziș mă învelește,
Stropește -mă pe buză,
De urgie mă ferește.
Curăță -mă de cusur,
Limpezește -mi țelul,
Leagănă -mă în susur
Și îndrumă -,mi zelul...
Și -n albia de Stele
Tandru să mă scalzi,
Însetându-mi visele,
Rogu-te să nu mă arzi...