Dezolare

Stau și-ascult cum cade apa

Din norul ce ziua s-a plimbat,

Și doar pe seară s-a îndurat

Să ude solul foarte însetat.

Demult n-a mai plouat la noi

În satul mic întins sub deal,

Râul Siret aproape că-i secat

De strângi în brațe mal cu mal.

Mă uit poate mai văd pe cineva

Trecând grăbit din deal la vale,

Dar tata-mi spune cu tristețe

Că mulți îs duși în lutul moale.

Mă fac că nu-l aud ce-a zis

Și îl întreb de una ba de alta,

Cu greu scoți vorbă de la el

Și doar repetă că-i vine plata.

Îl iau de braț și ne-ndreptăm

La cimitir unde așteaptă mama,

Cu coada ochiului mă uit spre el

Și-l văd cum își ascunde lacrima.

Vorbim printre picături de ploaie

Toți trei de o umbrelă protejați,

Îi amintim că ne e tare dor de ea

Și să mai stăm la masă așezați.

Mă uit în jur și îi cunosc pe toți

Cam trei sferturi de sat mutat,

La căpătâi e scrisă a-lor adresă

Nume, prenume, an și decedat.

Ne strecurăm ușor pe o portiță

Ce scârțâie urât în urma noastră,

Ajunși acasă povestim de viață

Retrași la o cafea lângă fereastră.

Ploaia se-aude cum bate tabla

Și bălți plutesc prin toată curtea,

Ne pregătim să mergem la culcare

Când peste sat încet coboară noaptea!

Omule cu chip de lut

Vrei să vii? Eu te salut!

Să te bucuri de verdeață

Și de ce-i frumos în viață!

Omule cu chip plăpând

Vrei să plângi? Eu te ascult!

Și-am să-ți spun că Lacrima

Va fi tainica putere-a ta!

Omule cu chip frumos

Vrei să râzi? E sănătos!

În lumină să petreci

Și viața ai s-o-nțelegi!

Omule cu chip duios

Văd că ai trăit frumos!

Și-ai cules doar nestemate:

În suflet le-ai pus pe toate!

Omule cu chip de lut

Vrei să pleci? Eu te salut!

Ai sfârșit călătoria

În suflet cu bogăția!

Să poți mai mult dar tu nevrând în ignoranță mulțumit de sine să rămâi;

Și așteptând nimicul ce sosește-n fiecare clipă,

Neștiind ce vrei sau nu,

Chiar dăruit de zei fiind;

Strâmbându-te la ei și înjurând locașul lor cel sfânt

Pari fericit!

Halal asemenea trăire fără viețuire!

Căci mediocritatea te alege chiar pe tine,

Doar dacă ești amicul ei loial!

Nevrând să-ți înțelegi menirea spirituală,

Ci judecând doar prin instincte și stomac,

Vai bietul om!

Fie bogat avar, sărac ori gospodar de rând

Căci nu-i tot una îngerul cu-n drac,

Cel harnic cu leneșul trândav,

Iar învățatul să-l pui egal cu prostul îngâmfat!

Toți vor ajunge ,cum se spune popular,

Pământ de flori sau țigla de pe casă!

Dar asta-i altă povestire tristă,

Ce loc aici nu văd să aibă...

Și totuși se naște o-ntrebare:

Ce poate fi mai groaznic

Să mori fără virtuți și mediocru,

Precum un biet măgar în nepăsare se sfârșește!

(10 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Deleted Deleted Deleted

-Învinge frica, şi n-o lăsa să te doboare..
-Ura poate fi învinsă numai cu iubire..
-Întodeauna există şi o parte bună, printre cele rele..
-Nu exista nici-o forță mai mare în univers, decât dragostea!
-Omul care te trădează o singură data, te va trăda si a doua oară!

-"Suferința este un labirint plin de capcane".

-"Viața este un dar, și moartea e un câștig".

toți plecăm spre noapte
câte unul
rânduind în palme
mici bucăți solare
până mă duc și eu
cât ard în așteptare
din sufletu-mi carote
voi da la fiecare

voi năvăli spre ani
ca umbra de tsunami
răscolind prin lacrimi
adâncite-n mări
și când ajung la mal
la malul altor ape
voi semăna în tihnă
pădurea de-ntrebări

...

în avans
mai fur din viață
din al morții greu safeu
să ajung spre înserare
tot arzând
în rândul meu
și vecin pășind cu noaptea
ca-n tăcerea din muzeu
îl sădesc atent în palme
soare
am aprins și eu

Un ochi a plecat singur, deodată,

Prin cameră încet răscolea,

Îi plăcea cel mai mult ca să vadă,

Ce se întâmplă sub canapea.

Stingher se uita pe fereastră,

Celălalt ochi nici o treabă n-avea,

Erau ca o floare din glastră,

Când cade petale din ea.

Un ochi cu pupila într-o parte,

Voia să alerge mai mult,

Te privea cu nesaț de departe,

Și părea că cerșește-un consult.

Un ochi a plecat din privire,

Într-un colț liniștit se uita,

Celălalt ochi îl privea cu iubire,

Și stingher după el lăcrima.

Cu părul despletit,

Şi gene rimelate,

Împarţi la nesfârşit,

Ocheade înduioşate.

Prin mâna diafană,

Cu degetul subţire,

Mişcarea ta profană,

Mă atrage în iubire.

Cu-n mers de balerină,

Din coapse graţiat,

Pândeşti ca o felină,

Amorul necurat.

Bezele arunci în aer,

Suflându-le din palmă,

Cu dragostea mă-ncaier,

Căci vrea să mă adoarmă.

Rebelă şi şireată,

Târcoale-mi dai în loc,

Iar inima-ţi aşteaptă,

Să te iubesc cu foc.

O ultimă săgeată,

În inimă-mi înfingi,

Prin luptă necurată,

Ai reuşit să învingi.

Ca fiara îmblânzită,

Din palmă îţi mănânc,

Şi te dezmierd iubită,

Şi lângă tine plâng.

Dacă soarta m-ar lăsa,

Să te fac cu mâna mea,

Aş lua un boț de humă,

Și o inimă de mumă,

Aş lua un glas de înger,

Şi o ramură de sânger,

Și un pic de praf de stele,

Să fii maica mamei mele,

Aş lua boabe de rouă,

Pentru buzele amândouă,

Și lumini din univers,

Pentru al tău surâs imens,

Aş lua flori din năframă,

Să te fac frumoasă mamă

Şi culori din curcubeu,

Pentru copilașul meu,

Aş lua din cer iertare,

Să-ți pun fire iubitoare,

Și aș plânge peste tine,

Să fii lacrimă din mine,

Aş lua farmec de zână,

Și te-aș face cea mai bună,

Și oriunde vei umbla,

Să fiu respirația ta,

Şi te-aș răstigni pe-o cruce,

Să mă ierți când mă voi duce,

Să mă învii apoi cândva,

Și să stau de-a dreapta ta.

Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,

Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,

O lume în care indeterminarea să persiste,

Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.

Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,

Să opresc lumea de la plăceri, orgii, excese,

Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,

Şi nimeni nu vrea să moară de bătrâneţe.

Deci, suferiţi, beţi, sorbiţi cupa plăcerii,

Plângeţi sau râdeţi, strigaţi de fericire,

Nicicând să nu vă închinaţi durerii,

Căci fără vicii, nu simţi adevărata trăire.

Doriţi, şi nu mai regretaţi nimic,

Aruncaţi-vă în neant ori abisuri,

Discret strecuraţi-vă în plăceri,

Şi zburaţi acerb peste visuri.

De parcă n-ar fi încă îndeajuns,

S-a hotărât de sus în mod oficial,

Că întrebării nu e necesar răspuns,

Nimic nemaifiind astăzi vital.

Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,

Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,

Iar toți acești din generația nouă,

Orbiți, pășesc înspre globalizare.

Ne este inutil ogorul semănat,

Căci totul din import e trufanda,

E interzis să pui și varză la murat,

Doar E-urile le putem mânca.

Ne grohăie râtanii plini de pestă,

De vaci, ne spun că s-au smintit,

Și nimenea pe nimeni nu contestă,

Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.

Ne este mersul dirijat subtil,

De păpușari cu mare îndemânare,

Și nu-i nimic în lume mai umil,

Decât să stăm cu mintea-n hibernare.

Va trece o perioadă nu prea mare,

Când ce-au dorit, ei vor avea...

Nepoții vor privi documentare,

Cu omul liber, care și gândea.

Totul e alb, privirea mi-e albă,

Iar iarna bea țurțuri la halbă,

Ninge ciudat din pământ către cer,

Iar vântul turbat împrăștie ger.

Totul e alb, și albă mi-e fața,

Iar iarna sub soare-și dă viața,

La berărie se vinde zăpadă,

Lumea consumă troiene în stradă.

Totul e alb, și beția mi-e albă,

Calul îmi paște gheață, nu iarbă,

Printre ninsori sub un soare defunct,

Alerg... și sunt fulg, și sunt punct.

Totul e alb, și urma rămasă e albă,

Iarna îmi stă adormită sub barbă,

Ninge ciudat din ochii mei către cer,

Țin iarna în mine și-i sunt temnicer.