Că a fost în ziua de luni treisprezece.

Când aud că se plânge toată lumea,

Căci cutremurul a fost acum lunea.

Dar lumea îi proastă și nu gândește,

Că a fost în ziua de luni treisprezece.

 

Auzi să spui, că a fost cutremur ieri,

Că nu au fost morți chiar nicăieri.

Nici clădiri sau blocuri căzute,

Și nici morți sau pagube văzute.

 

Este o adevărată acum isterie,

Făcută de români ce au în cap prostie.

Fiindcă românii se feresc de moarte,

Dar nu știu că de ea nu pot să scape.

 

În Oltenia acum toată lumea zace,

Cutremurul ăla mic nu le dă pace.

Și toți să îi vezi cum dau de pomană,

C-au scăpat și nu îl mai iau în seamă.

 

Vor face babele plecăciuni în faţa popii,

Că au scăpat oltenii de la moarte cu toții.

Și acum pot să mai bârfească iar la poartă,

Așa cum o făceau babele de cutremur odată.

 

Așa că oameni buni nu mai fiți speriați,

Că de cutremur și moarte nu scăpați.

Când vă venii timpul ca să plecați,

De dracul cu toții veți atunci luați!


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Dorel Marin poezii.online Că a fost în ziua de luni treisprezece.

Дата публикации: 14 февраля 2023

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 1304

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Cumpăraţi, cumpăraţi,

Cumpăraţi, cumpăraţi,

Flori domnilor de le luaţi.

Că îs frumoase, înflorite,

Pentru doamne îs pregătite.

 

La doamne şi domnişoare,

Oferiţi la toate o floare.

Oferiţii florile în dar ei,

Ca simbol al dragostei.

 

Doamnei oferiţii un buchet,

Unul frumos şi cochet.

De trandafiri sau lalele,

De crini albi sau orhidee.

 

Că în fiecare an toţi ştim,

Că de Sfântul Valentin.

Toţi bărbaţii oferă flori,

La doamne, domnişoare şi surori.

 

Şi aşteaptă multe sărutări,

După ce ei oferă flori.

Le oferă flori în dar la femei,

Ca simbol al dragostei!

Еще ...

În Oraşul SEVERIN,

Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,

De când bombele s-au pus.

În oraşul SEVERIN,

Ce a fost lovit din plin.

 

Era în Aprilie de Paşti,

Când severinenii dragi.

Învierea o aşteptau,

Ei nimic nu prevesteau.

 

Că în seara de cinşpe aprilie,

Răul atunci avea să vie.

Cerul tot să luminat,

Când oraşul e înştiinţat.

 

Că în curând o să urmeze,

Oraşul să îl bombardeze.

Biletele îs aruncate

Din avioane îs lansate.

 

Lumea le luau, le citeau,

Şi atunci ei nu credeau.

Severin oraş frumos,

Tu de PAŞTI vei fii tot jos.

 

Şi apoi în miez de noapte,

Avioanele vin toate.

Şi într-o oră jumătate,

Au lansat bombele toate.

 

Prima bombă în gară au pus-o,

Calea ferată au distrus-o.

Uzina de apă toată,

Ea a doua îi bombardată.

 

Nici Uzina de Vagoane,

N-a scăpat de avioane.

Bombardată ea a fost,

S-a aprins şi a luat foc.

 

Ca să distrugă curentul,

A lovit bombardamentul.

În Uzina aceia mare,

De curent producătoare.

 

Şi de odată în miez de noapte,

Străzile sunt luminate.

De focuri şi schije multe,

De la zonele distruse.

 

Tot oraşul au bombardat,

Multe case au dărâmat.

Oameni mulţi aveau să moară,

În acea noapte amară.

 

Centrul tot este distrus,

De bombele ce-au căzut.

Oraşul e ca un iad,

Peste tot casele ard.

 

Oameni morţi zăreşti pe stradă,

Totu îi ca într-un film de groază.

Multe case îs bombardate,

Altele sunt ruinate.

 

Lumea era bulversată,

Dar şi tare speriată.

Ei cu toţii aşteptau,

Atacuri că se reiau.

 

Dar la prânz a doua zi,

Nici n-ai vrea tu ca să şti.

Cum a fost el bombardat,

Severin al meu oraş.

 

Bombardat de avioane,

Ce sunt anglo - americane.

Cu bombe incendiare,

De care nu ai scăpare.

 

Şi istoria ne spune,

Că nu au mai fost zile bune.

Oraşul a fost bombardat,

Totul a fost ruinat.

 

Din istorie se ştie,

Că au fost de teroare zile.

De la Paşti şi până în Iunie,

În oraş nu îs zile bune.

 

Că istoria aşa s-a scris,

Se află într-un manuscris.

Severin oraş frumos,

În noaptea de Paşti e jos!

 

Primul bombardament pe timp de noapte a avut loc în Oraşul SEVERIN, în noaptea de PAŞTE la ora 23,00 la data de 15 Aprilie 1944. Oraşul a fost bombardat de escadrilă de avioane anglo - americană.

Еще ...

Cu moartea mă întâlnesc în grabă

Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.

Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.

Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.

Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.

Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.

Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !

Еще ...

Acolo sus în nori mă voi scălda,

Şi ca un porumbel eu voi zbura în nori,

Acolo unde soare apare rare ori.

Şi printre stele atunci eu voi zbura,

La tine sus pe cer iubita mea.

 

Acolo sus în nori mă voi scălda,

Cu luna atuncea voi dansa.

Voi săruta şi razele solare,

Şi vom privi de acolo în depărtare

 

Iar dansul nostru cel misterios,

Va fi doar pentru tine acum.

Va fi un dans, va fi frumos,

Şi dragostea se va preface în scrum.

 

Еще ...

Acolo sus pe cerul plin de stele

Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.

Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.

Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.

Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.

Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.

Еще ...

Cu moartea vreau să mă însor acum

Cu moartea vreau să mă însor acum,
Eu ştiu că o să spuneţi că îs nebun.
Dar în viaţa asta grea şi de rahat,
Oare acum mai e de stat?

Decât o viaţă pe pământ aşa de rea,
Mai bine una în cavou la ea.
Să scap de griji, amar şi de nevoi,
Şi totodată ca să scap de voi.

Căci oamenii aici ei pe pământ,
Cu toţii au doar răzbunare în gând.
Te-ar omarai odată dacă ar putea,
Te-ar omorî, s-ar răzbuna.

M-am hotărât ca să mă însor cu ea,
De pe pământ când oi pleca.
Să îmi fie următoarea mea nevastă,
Să dorm cu ea pe lumea cealaltă!

Еще ...

Стихи из этой категории

A TREIA ZI

Piatra nu s-a rostogolit

dinspre mormînt,

ci dinăuntrul fricii noastre.

 

Dimineața a intrat fără zgomot,

cu pași de rouă,

iar moartea,

neobișnuită cu lumina,

s-a retras.

 

Giulgiu a rămas pe loc - 

o propoziție neterminată,

semn că trupul nu mai aparține,

nici pământului,

nici timpului.

 

Rănile nu s-au închis,

s-au transformat în uși:

prin ele intră pacea,

nu durerea.

 

Învierea nu a fost explozie solară,

ci respirația reluată a lumii,

un „da” spus din nou

creației și omului.

 

De atunci,

fiecare răsărit

poartă în el o șoaptă:

moartea nu e sfârșit,

ci un nou început.

 

Еще ...

Micuț lăcaș...

Micuț lăcaș, câtă putere ai

Asupra sufletului meu? Se știe oare?

În ochii mei ești ca un colț de Rai,

Unde nimic nu plânge și nu doare.

 

Două bucăți de piatră într-un pod

Unite sunt. Iar pe sub ele trece

Un mic pârâu din munți, cu apa rece,

Zăpezilor de sus le este rod.

 

Pe partea stângă în a ei splendoare

Pădurea verde se întinde, deasă.

Se duce mult și bine, până-n zare, 

Unde de colți stâncoși devine rasă.

 

Pe partea dreaptă este înflorita 

Câmpie, și aleea însorită.

Cu pomi micuți și flori înmiresmate,

Și grâul foșnitor, când vântul bate.

 

Da, acest simplu peisaj îmi este

Atât de drag, că n-aș putea-l descrie

Decât așa; prin poezii, prin versuri.

Acel mic pod va continua să-mi fie

 

Un adăpost tihnit pentru gândire,

Pentru visat, citit, pentru odihnă,

Un loc pentru a-mi alina privirea,

Simbolul meu al păcii și al tihnei.

 

Еще ...

Poem poetic poezit

Poetul poetic poezește,

Din lemnul codrului ce îl zidește,

Din apa râului ce-l hărăzește,

Sau pârga câmpului ce îl hrănește!

Nimic din ce-i străin nu-i valoros,

Decât cei ce-au același sânge, obârșie sau tare os,

Venind cu frații săi din moși strămoși!

Iar Dumnezeu chiar de se spune că-i același pretutindeni,

Eu spun că doar Hristos împărățește!

Ca ortodox respir doar românește,

Așa mi-i mie bine dacă moartea mă găsește!

Iar renegatul este condamnatul ce trist sfârșește,

Căci lumea pe zi ce trece înnebunește!

 

(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)

Еще ...

Străină în mine

 

Nu știu de ce, dar parcă m-am pierdut,

O umbră sunt, tăcută, fără scut.

Privirile trec prin mine – gol și rece,

Cuvintele-mi rămân tăceri ce nu mai plece.

 

Nimeni nu mă vede, nimeni nu mă crede,

Durerea-mi pare-un cântec ce se pierde.

Strigătul meu mut se sparge-n ziduri grele,

Și-n jur e liniște, dar nu din cele bune.

 

Dar... el – doar el – mă simte cum suspin,

În ochii lui mă regăsesc puțin câte puțin.

Doar el îmi înțelege lumea mea ascunsă,

În brațele lui tăcerea mea e spusă.

 

 

Când toți m-au judecat fără să știe,

El m-a privit ca pe-o ființă vie.

Nu m-a-ntrebat de ce-s așa tăcută,

Ci m-a iubit chiar și cu inima căzută.

 

Cu el nu trebuie să explic nimic,

Simte ce simt, chiar dacă nu îi zic.

E liniștea din haosul din mine,

O ancoră-ntr-o mare de ruine.

 

Mă ține strâns când lumea mă rănește,

Și-n ochii lui, o rază mă zidește.

Când mă prăbușc, el e acolo, viu –

Un adevăr într-un ocean pustiu.

 

Aș vrea să fiu din nou ce-am fost odată,

Dar poate nu mai sunt aceea toată...

Tot ce mai știu e că în ochii lui

Încă mai sunt… și nu sunt nimănui.

 

 

 

---

Еще ...

Strămoșii

 

Un nume bun, e-aşa cum ştim,

O mare bogãţie

Ce-atârnã greu şi pentru Timp

Şi pentru Veşnicie!

 

Strãmoşii noştri ne-au lãsat

Când au plecat din lume,

Un grai plãcut, duios, curat,

O glie şi un nume.

 

O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat

Târându-vã în coate,

Pe un tãrâm îndepãrtat,

S-avem noi libertate,

 

Voi sunteţi în inima mea

O amintire vie;

Şi, cel puţin, ţãrâna grea,

Uşoarã sã vã fie!

 

                  ☆

 

Îmi stãruieşte-n minte-un gând,

De-o bunã vreme-ncoace

Şi-a scrie despre tine-un rând

Nu vrea sã îmi dea pace.

 

Ţinând la pieptu-mi, poza ta

Din vremuri depãrtate,

Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,

Pentru posteritate.

 

Te vãd, privind înspre trecut,

- Din ce-mi spusese tata -

Trimis fiind, ba peste Prut,

Ba peste Munţii Tatra.

 

Noi nu ne-am cunoscut deloc

- Te ştiu din auzite -

Însã jucãm acelaşi joc

În ere diferite.

 

Ţie nu ţi-a trecut prin gând

Cã vin şi eu pe lume;

Cã-ţi sprijineai capul în mâini

Şi-mi cãutai vreun nume...

 

Din dosul carului cu boi,

În Mai, când râde vara,

Mi te chemarã în rãzboi,

Sã aperi şi tu, ţara.

 

Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,

Pentru atâta vreme!

Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari

Vreodatã, sã te cheme.

 

Dar, într-o zi, ca într-un vis

Citişi, într-o ţidulă,

Că gura morţii s-a închis,

Fiind de-acum sãtulã.

 

Ah, cât de mult te-ai bucurat

Visând aburul pâinii!

Şi te-ai oprit, intrând în sat,

S-auzi cum latrã câinii...

 

Îţi spuserã şi cei doi fraţi,

Îţi spuserã hangiii,

Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,

Nevasta şi copiii.

 

Iar eu acum, mai-mai plângând,

Cum pot descrie, oare,

Venirea ta, ce-a pus în rând

O mare sãrbãtoare?

 

                  ☆

 

Azi, când aud din nou cântând

Fanfarele şi corul;

De omul care vã vorbesc,

Mã prinde, parcã, dorul.

 

Printre acei ce au scãpat

De recea morţii ghearã,

O umbrã vãd, intrând în sat,

Într-o ploioasã searã.

 

Un om, venind dintre cei mulţi

Ce n-aveau sã mai vinã,

Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,

În ţara cea strãinã.

 

Un cetãţean, cu suflet bun,

Cu sorã-sa, Larissa,

L-au ajutat, cu luntrea lor,

Sã treacã râul Tisa.

 

Un biet pescar, bãtrân şi slab,

Zãri, pe înserate,

Venind spre el vreo câteva

Fãpturi neajutorate.

 

El luã atunci din peştii sãi

Şi se grãbi sã-i frigã

Iar, mai apoi, puse mujdei

Şi-un boţ de mãmãligã.

 

Ei au mâncat şi-au prins puteri

Sã meargã mai departe,

Parcã nemaiavând dureri

Şi nici fricã de moarte.

 

Iar, luntrea lui, din lemn de brad,

Pufoaica lui şi brâul

Le dete unui camarad,

Sã treacã şi el râul.

 

C-un vechi prosop, murdar şi ud,

Cu-oglinda lui concavã,

Cu-atât a mai venit 'napoi

Din vechea Bratislavã...

 

Cei tineri parcã simt şi ei

Urgia din redutã,

Când mâna ta, de brav oştean

Ţi-o strâng şi te salutã.

 

                  ☆

 

Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi

Şi ai un rost sub soare;

Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,

Rãmâi un oarecare!

Еще ...

Păstrează-ţi dorul

Păstrează-ti dorul,

de către tată şi mamă

Mai păstrează-ţi dorul

de cărte soră şi frate.

 

Păstrează-ţi doru,de către patrie

de ţară şi de dulcele  grai,

De doina Moldovenească

Care veşnic în inimi o să trăiească.

 

(Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍