Că a fost în ziua de luni treisprezece.

Când aud că se plânge toată lumea,

Căci cutremurul a fost acum lunea.

Dar lumea îi proastă și nu gândește,

Că a fost în ziua de luni treisprezece.

 

Auzi să spui, că a fost cutremur ieri,

Că nu au fost morți chiar nicăieri.

Nici clădiri sau blocuri căzute,

Și nici morți sau pagube văzute.

 

Este o adevărată acum isterie,

Făcută de români ce au în cap prostie.

Fiindcă românii se feresc de moarte,

Dar nu știu că de ea nu pot să scape.

 

În Oltenia acum toată lumea zace,

Cutremurul ăla mic nu le dă pace.

Și toți să îi vezi cum dau de pomană,

C-au scăpat și nu îl mai iau în seamă.

 

Vor face babele plecăciuni în faţa popii,

Că au scăpat oltenii de la moarte cu toții.

Și acum pot să mai bârfească iar la poartă,

Așa cum o făceau babele de cutremur odată.

 

Așa că oameni buni nu mai fiți speriați,

Că de cutremur și moarte nu scăpați.

Când vă venii timpul ca să plecați,

De dracul cu toții veți atunci luați!


Category: Diverse poems

All author's poems: Dorel Marin poezii.online Că a fost în ziua de luni treisprezece.

Date of posting: 14 февраля

Views: 50

Log in and comment!

Poems in the same category

ÎNTÂLNIREA ÎN TAINĂ

Într-o noapte,mergând pe drum,

Sa apropiat de mine un înger bun

Și, simțind prezența forței dragi,

Știam că vii cu pace să mă atragi.

 

Mi-aș dori să vii să stăm pe veci

Nu doar în anotimpuri ușor reci.

Învățătura ta inima mea o vrea

Și, dorind, curând ne vom revedea

 

Știu că lupta mea nu s-a încheiat

Căci nu am necesarul întemeiat,

Dar simt că ziua măreață va sosi

Și în război sufletul îl voi folosi!

 

Și întâlnirea în taină se va încheia

Căci în casa ta mare tu mă vei lua

Și acolo sincer eu mă voi bucura,

Știind că timpul nu va mai zbura!

 

More ...

Steaua care pleacă

Un singuratic fragment
dintr-o unitate,
o cale fără întoarcere,
dus este Soarele,
negre ale lui fărtate,
decimate ale sale palate,
perimat cămin,
cu o mândră odată postură,
acum doar un cuib mocnind
de-o pâlpâindă osândă,
cu tanatice brize
slobozite de la o
îndelungată pândă.
 
Dintre toate,
tu singura ai supraviețuit,
un apel ai făcut ca
meleagul pâclit să ți-l
depășești,
să pleci departe,
departe de tot,
draga-ți casă
s-o părăsești
spre un tărâm
cu razele un spic de grâu,
spre un loc de
lucire plin,
unde înaltele-ți speranțe
de un ol izbind de aurire
să-nceteze a se răci.
Dar nu știi dacă-l
vei găsi,
nici măcar
de va să existe,
însă mai degrabă
ai să încerci, decât
să mori lumii
acesteia triste.
 
Astfel,
te detașezi
și pleci pentru
totdeauna,
“La revedere!”,
cavernoasei
 întunecimi,
funebrelor imnuri,
“Adio!”,
ceții,
adierilor
de veninuri.
 
Și așa, se duse
către nicăieri,
înspre
o călătorie fără drum,
ooo, sperând
să găsească ceva ce
niciodată s-ar putea
să nu.
 
Lovește bolta
al său corp pietros
și greoaie 
șuiere ies
în galactice valuri,
majestuoasa, formidabila
stea se-ndrepta
spre necunoscute
portaluri...
More ...

Blestem

Și mă întorc acasă

Cu gândurile-n cer,

De muzică atrasă-

Emoțiile pier. 

Închid eu telefonul

Și intru în casă atunci, 

Dezbrac încet paltonul

Cu mânicile lungi.

Și obosită foarte,

Pe pat eu mă arunc...

Iar perna parcă râde, 

Că lângă ea ajung.

Și capul amorțește

Totul din jur dispare

Clipitul se oprește 

Un întuneric încet apare.

Și uite gândurile toate 

Se amestecă rapid

Făcând un haos...poate

Un vis ,cam încâlcit.

Încerc să înțeleg 

Ce se întîmplă acum 

Și drumul îl aleg

Dar nu înțeleg oricum.

Încerc să strig puternic

Cu vocea pusă-n vid

Și-mi dau eu seama amarnic

Că-s singură,cumplit...

Deodată ca un fulger

Tresar și mă înspăimânt

Că în acel vis, din cer 

Eu,mă vedeam căzând. 

Încerc să mă trezesc

La realitate să-mi revin,

Fără încetare mă prăbușesc

Alte gînduri vin și vin.

Și cînd deschid eu ochii

Mai bine să mă uit,

Îmi dau eu seama iarăși-

O zi a mai trecut...

Și uite se repetă

De parcă-i un blestem!

În fiecare ziuă,

Urc în același tren.

More ...

Un Hermes de ipsos

Înalt stând pe soclu, un Hermes de ipsos.
O, cât de falnic peiorativul său bust,
Cât de castă căutătura-i după must,
Dupe nimfe, după pulpe băiate-n sos.
 
Și parcă mereu de-un mult satiric și robust
Zvâcnet ți-e ție cuprins pieptul calcaros;
Sus, muralul tavanului — igrasios,
Ternă ilustrare a Muntelui vetust.
 
Butaforici globi rotește el amuzat —
Ptiu! la al tău sceptru de plastic argintat,
Sâc! la aureala-ți dată din tub de spray.
 
La cap de scări, disgrație-n corpul casei —
Glumă ești, dar... de ar mai fi un Pan să vrei,
Fă-l să cânte-n semețe ironia ei.
More ...

Un zor mocnit

Din ce s-a sculat putința mea?
Din ani reci, ani de vrăjmășie?
Din adâncul pieptului meu, colea,
Din inimă, o vâlvătaie aprinsă, roșie.
 
De ani de zile un dor zdruncinător
Mă tot silește la aducere-aminte,
De ani de zile, de decade, un zor
Mocnind în mine șade, de oseminte,
 
Rămășițe de strămoși duși d-un etern,
Rămași doar prin scrieri din vechime,
Între file galbene și coperte cu asprime.
Iată ce trebuie să stăvilească al meu stern.
 
Iar de neputința lui mă tem, căci, de bubuie,
La lupt-oi avea să merg, dar cred c-oi fi singur,
Că nimenea nu mă va asista, că-n mine huruie
Singur prostește speranța de al liberării picur.

 

More ...

te rog

cind tu te ineci in pahare de vodka, vin si de bere,
pe mama ta atunci eu mi-o imaginez,
ma roaga, sa te scot de pe aceasta barca si imi cere,
sa te imbratisez.

te string de miina si se-nvirte-un slideshow in cap la mine,
ce va fi, daca va continua asa mai departe.
Stanescu a spus: «iata speranta, cindva totul va fi bine»,
dar nu-i dau dreptate.

peste citiva ani, din nou beat, nedeosebind stinga de dreapta,
nu vei gasi cheile de la casa
si nu-ti vei aminti, daca acolo inca cineva te mai asteapta
si cui de tine-i pasa;

nu iti vei aminti, in ce oras te afli, luind un git de rom.
urmatorul tren duce-n Gamorrah,
dar tu, fara sa te gindesti macar un pic, alegi Sodom
si-o sticla de cagor.

al 25 cadru a ceea ce va fi peste citiva ani -
miinile tale nimic nu vor putea gasi,
nici telefonul, nici pistolul, pe care nu il ai, nici bani,
nici miina femeii, ce te va iubi.

aerul in camera este atit de prafuit si greu si ma apasa,
iar tu nu poti raspunde la-ntrebarea
«cum te cheama?» si te intrebi, de ce nu-i nime’-acasa
si de ce oare

din oglinda te priveste cineva neberbierit, trist si strain,
«ajunge, nu mai bea!» incearca sa iti zica,
dar tu nu vrei sa intelegi si-ti iei o noua sticla de venin,
iar mie mi-e frica.

te rog, hai sa luam barca si sa plutim in ocean, departe,
unde sint gradele mai putine.
vreau din nou, sa te bucuri de lucruri mici si neinsemnate,
macar de femei asa simple ca mine.

te rog, te implor, nu fi azi iarasi beat, incearca sa nu mai bei,
ca soarele de la asta n-o sa se faca mai mic,
nu vrei sa m-asculti, iar vodka se scurge din ochii mei
si eu nu mai vad nimic.

More ...