2  

Psalmi - XLVI - Simt că am îmbătrânit pe dinăuntru

 

Doamne,

nu trupul meu mă doare cel mai tare,

ci sufletul care tace din ce în ce mai mult.

 

Simt că am îmbătrânit pe dinăuntru,

că s-au uscat izvoarele visului,

că freamătul inimii s-a stins

sub povara unor zile care nu mai ard.

 

Nu mai tresar la frumusețea zorilor,

nu mai plâng când aud numele Tău,

ci doar Te caut în golul

care a crescut odată cu mine.

 

E o bătrânețe a duhului,

nu a oaselor, ci a speranței.

Mă simt ca o carte răsfoită prea des,

cu pagini șterse de lacrimi

pe care nimeni nu le mai citește.

 

Dar Ție, Doamne,

Îți aduc această bătrânețe lăuntrică

ca pe o ofrandă tăcută,

și Te rog: fă din ea pământ nou.

 

Întinerește-mi sufletul cu lumina Ta,

să înverzească din nou,

să creadă din nou,

să viseze și să Te strige

cu bucuria celor care abia Te-au cunoscut.

 

Nu mă lăsa să îmbătrânesc de tot,

ci revarsă peste mine începutul veșniciei Tale.


Category: Diverse poems

All author's poems: Ștefan Hristian Trofin poezii.online Psalmi - XLVI - Simt că am îmbătrânit pe dinăuntru

Date of posting: 10 июня

Views: 35

Log in and comment!

Poems in the same category

Lichele indispensabile

Nu mã plâng de supãrare,

Cã nu are niciun rost;

Fiindcã nu-i o zi sub soare 

Sã nu dau peste vreun prost! 

 

Când îşi cascã gura mare

Şi-mi transmite-al sãu venin,

Mult prea blândã mi se pare

Muşcãtura de asin!

 

Parcã-l scoate ciuma-n cale,

Sau eu însumi l-aş chema!

Dar lui i se par normale

Cheful lui, rãbdarea mea...

 

Când îmi merge cel mai bine,

Când mi-e soarele mai drag,

Mã trezesc, din zãri senine,

Peste ceafã, c-un ciomag!

 

Când vrea cerul sã m-asculte

Şi e roş la orizont,

O lichea, din cele multe

Sare-n cale-mi, c-un afront.

 

De n-ar exista prostia

Şi, de n-ar avea copii,

Seacã, nu ar fi pustia,

Viaţa, viaţã n-ar mai fi!

 

Pe neisprãvitul mare,

Cât şi pe cel mititel,

Netratându-i, ca atare,

Veţi pãţi şi voi, la fel!

 

Decât falnica prostie

Sã vã facã vreun hatâr,

Preferaţi, cu bucurie,

Muşcãtura de catâr!

More ...

Alchimia visului

Zero-i număr potrivit,

Când nulitatea s-a ivit,

La miez de noapte n-a dormit,

Nici cu mine n-a vorbit. 

 

Un, doi, trei și-au pornit,

Dar târziu s-au tot trezit,

Pe cer stelele-au sclipit,

Și luna i-a tot privit.

 

Patru stele sclipitoare,

Străluceau tot cu splendoare...

Cinci păsări ne-au cântat ,

Ce frumos au răsunat!

 

Șase-i ora la moment,

Cu timp în rafinament ,

Iar la geam când am privit,

Soarele a răsărit.

 

Șapte, opt și mai departe,

Nimeni nu poate răzbate.

Timp frumos, dar s-a oprit

Cum și visul s-a sfârșit.

       

Între lună și-ntre stele,

Stau visele mele,

În dans cosmic ele zboară,

Nicăieri nu mai coboară. 

06.05.24 

More ...

Psalmi - LXIX - Dorul de cer

 

Când îmi ridic ochii către cer,

nu văd doar stele —

ci durerea unei lumi ce tânjește.

 

Ochii mei sunt plini de dorul de Tine, Doamne,

un dor care mă arde

și mă înalță către mângâierea necunoscută,

 

Fiindcă Tu nu ceri jertfe din mâini tremurătoare,

ci o inimă smerită,

care caută lumina Ta, chiar și când n-o vede.

 

Sufletele noastre sunt o candelă mică,

dar Tu ai făgăduit că o vei aprinde

și nu o vei lăsa să se stingă.

 

În pustiu, am căutat apa,

dar am găsit doar nisip.

În noapte, am căutat lumina,

dar am găsit doar umbrele proprii.

Și totuși, în fiecare pas,

mi-am amintit de cerul pe care l-am pierdut.

 

Nu mă întreba ce-i cerul,

Doamne,

căci cerul este dorul de Tine

și chemarea care vine dinlăuntru.

 

Dă-mi, Doamne, o clipă de răgaz

pentru a putea simți iarăși pacea cerului,

și un dor adânc ce mă va purta

dincolo de orice durere.

 

More ...

S-a dus un an

S-a dus un an cu rele, bune,
Am râs, am plâns și am iubit ,
Dar la sfârșitul lui pot spune
Că l-am trăit cum mi-am dorit.

Am fost corect față de mine,
Față de cei din jurul meu,
De-am făcut rău, de-am făcut bine,
Mă judecă doar Dumnezeu.

Am încercat ca-n orice faptă
Să fac un bine și s-ajut
Și-am tras din greu să nu-i las baltă
Pe cei ce-n mine au crezut.

Am strâns din dinți, am muncit bine
Și la o parte nu m-am dat
Și am fost mulțumit de mine
În tot ce am realizat.

Un strop din mine-am pus în toate,
Fără ca-n schimb s-aștept ceva
Și astăzi, când mă uit în spate,
Nu am nimic ce regreta.

Sunt mândru de-orice vorbă spusă,
Sunt mândru de-orice gest făcut,
De orice alinare-adusă
Cuiva total necunoscut,

Că am trăit cu demnitate,
Că n-am făcut vreun compromis,
Sunt mândru în totalitate
De orice vers care l-am scris.

Am făcut ce-am crezut că-i bine
Și inima-am știut s-ascult
Cu ce sunt eu nu mi-e rușine,
La anul o să fiu mai mult!

More ...

Poezie

Acum serile devenit-aureci,cumplite

Şi straăzile sunt un haos puternic ce tulbura inimile dezgolite

Ştiu si a ea e,

Dar nu ştiu la ce să mă aştept

More ...

Isus la Tine

Isus la Tine vin

Durerea sa mi-o alin

Cantec de lauda iti aduc

Trisetea ele mi-o usuc

Isus la Tine vin 

Ca in ceruri sa ma imbraci in haine de in

Osanale vom canta

Spunand: ,,Sfant esti draga Osana !''

Isus la Tine vin mereu

La Tine,o al meu Dumnezeu !

Sa ma duci pe cai drepte 

Ca sa nu o iau strambe trepte

 

Isus la Tine vin alergand

Mereu cu Tine-n gand !

In cer Te voi lauda mereu

Pe Tine al meu scump Dumnezeu

Osanale vom canta

Spunand: ,,Sfant esti draga Osana !''

Chiar daca pacatuiesc

Tu ma chemi ca sa ma pocaiesc

Si sa nu ma mai prostesc

Isus la Tine vin entuziasmat

In slava sa te vad neincetat

Rapit la cer

Cu un Rege vesnic in cer

 

More ...

Lichele indispensabile

Nu mã plâng de supãrare,

Cã nu are niciun rost;

Fiindcã nu-i o zi sub soare 

Sã nu dau peste vreun prost! 

 

Când îşi cascã gura mare

Şi-mi transmite-al sãu venin,

Mult prea blândã mi se pare

Muşcãtura de asin!

 

Parcã-l scoate ciuma-n cale,

Sau eu însumi l-aş chema!

Dar lui i se par normale

Cheful lui, rãbdarea mea...

 

Când îmi merge cel mai bine,

Când mi-e soarele mai drag,

Mã trezesc, din zãri senine,

Peste ceafã, c-un ciomag!

 

Când vrea cerul sã m-asculte

Şi e roş la orizont,

O lichea, din cele multe

Sare-n cale-mi, c-un afront.

 

De n-ar exista prostia

Şi, de n-ar avea copii,

Seacã, nu ar fi pustia,

Viaţa, viaţã n-ar mai fi!

 

Pe neisprãvitul mare,

Cât şi pe cel mititel,

Netratându-i, ca atare,

Veţi pãţi şi voi, la fel!

 

Decât falnica prostie

Sã vã facã vreun hatâr,

Preferaţi, cu bucurie,

Muşcãtura de catâr!

More ...

Alchimia visului

Zero-i număr potrivit,

Când nulitatea s-a ivit,

La miez de noapte n-a dormit,

Nici cu mine n-a vorbit. 

 

Un, doi, trei și-au pornit,

Dar târziu s-au tot trezit,

Pe cer stelele-au sclipit,

Și luna i-a tot privit.

 

Patru stele sclipitoare,

Străluceau tot cu splendoare...

Cinci păsări ne-au cântat ,

Ce frumos au răsunat!

 

Șase-i ora la moment,

Cu timp în rafinament ,

Iar la geam când am privit,

Soarele a răsărit.

 

Șapte, opt și mai departe,

Nimeni nu poate răzbate.

Timp frumos, dar s-a oprit

Cum și visul s-a sfârșit.

       

Între lună și-ntre stele,

Stau visele mele,

În dans cosmic ele zboară,

Nicăieri nu mai coboară. 

06.05.24 

More ...

Psalmi - LXIX - Dorul de cer

 

Când îmi ridic ochii către cer,

nu văd doar stele —

ci durerea unei lumi ce tânjește.

 

Ochii mei sunt plini de dorul de Tine, Doamne,

un dor care mă arde

și mă înalță către mângâierea necunoscută,

 

Fiindcă Tu nu ceri jertfe din mâini tremurătoare,

ci o inimă smerită,

care caută lumina Ta, chiar și când n-o vede.

 

Sufletele noastre sunt o candelă mică,

dar Tu ai făgăduit că o vei aprinde

și nu o vei lăsa să se stingă.

 

În pustiu, am căutat apa,

dar am găsit doar nisip.

În noapte, am căutat lumina,

dar am găsit doar umbrele proprii.

Și totuși, în fiecare pas,

mi-am amintit de cerul pe care l-am pierdut.

 

Nu mă întreba ce-i cerul,

Doamne,

căci cerul este dorul de Tine

și chemarea care vine dinlăuntru.

 

Dă-mi, Doamne, o clipă de răgaz

pentru a putea simți iarăși pacea cerului,

și un dor adânc ce mă va purta

dincolo de orice durere.

 

More ...

S-a dus un an

S-a dus un an cu rele, bune,
Am râs, am plâns și am iubit ,
Dar la sfârșitul lui pot spune
Că l-am trăit cum mi-am dorit.

Am fost corect față de mine,
Față de cei din jurul meu,
De-am făcut rău, de-am făcut bine,
Mă judecă doar Dumnezeu.

Am încercat ca-n orice faptă
Să fac un bine și s-ajut
Și-am tras din greu să nu-i las baltă
Pe cei ce-n mine au crezut.

Am strâns din dinți, am muncit bine
Și la o parte nu m-am dat
Și am fost mulțumit de mine
În tot ce am realizat.

Un strop din mine-am pus în toate,
Fără ca-n schimb s-aștept ceva
Și astăzi, când mă uit în spate,
Nu am nimic ce regreta.

Sunt mândru de-orice vorbă spusă,
Sunt mândru de-orice gest făcut,
De orice alinare-adusă
Cuiva total necunoscut,

Că am trăit cu demnitate,
Că n-am făcut vreun compromis,
Sunt mândru în totalitate
De orice vers care l-am scris.

Am făcut ce-am crezut că-i bine
Și inima-am știut s-ascult
Cu ce sunt eu nu mi-e rușine,
La anul o să fiu mai mult!

More ...

Poezie

Acum serile devenit-aureci,cumplite

Şi straăzile sunt un haos puternic ce tulbura inimile dezgolite

Ştiu si a ea e,

Dar nu ştiu la ce să mă aştept

More ...

Isus la Tine

Isus la Tine vin

Durerea sa mi-o alin

Cantec de lauda iti aduc

Trisetea ele mi-o usuc

Isus la Tine vin 

Ca in ceruri sa ma imbraci in haine de in

Osanale vom canta

Spunand: ,,Sfant esti draga Osana !''

Isus la Tine vin mereu

La Tine,o al meu Dumnezeu !

Sa ma duci pe cai drepte 

Ca sa nu o iau strambe trepte

 

Isus la Tine vin alergand

Mereu cu Tine-n gand !

In cer Te voi lauda mereu

Pe Tine al meu scump Dumnezeu

Osanale vom canta

Spunand: ,,Sfant esti draga Osana !''

Chiar daca pacatuiesc

Tu ma chemi ca sa ma pocaiesc

Si sa nu ma mai prostesc

Isus la Tine vin entuziasmat

In slava sa te vad neincetat

Rapit la cer

Cu un Rege vesnic in cer

 

More ...
prev
next

Other poems by the author

Psalmi - XXXVII - Seceta sufletului

 

Doamne, pustiul mă strânge,

și inima mea bate-n goluri de piatră.

Rugăciunea mi-e spini, nu cuvinte,

și setea nu curge, ci arde.

 

Unde ți-ai ascuns picătura de har?

Căci strig și nu-mi răspunzi —

nu ca un refuz,

ci ca un cer mut,

ca un pământ crăpat de uitare.

 

M-ai lăsat să mă scutur de mine,

să-mi văd goliciunea dinăuntru,

să plâng cu gura uscată

și să nu mai cer,

ci să te caut.

 

Și-acum, în tăcerea cea grea,

îți simt suflarea —

nu în ploaie,

ci în așteptarea ploii.

More ...

Psalmi - XXXVIII - Primejdia fricii

 

Frica, Doamne, nu strigă —

ea șoptește.

Și-n șoapta ei

se clatină stâncile credinței

și se face ceață în suflet.

 

Am privit lumea cu ochii închiși,

căutând siguranță în ziduri,

în oameni, în mine —

dar zidurile cad,

oamenii pleacă,

și eu mă tem de mine însumi.

 

Frica e un dumnezeu mic,

dar gelos,

care cere închinare

zi de zi, clipă de clipă,

până ce genunchii slăbesc

nu de rugă, ci de spaimă.

 

Și totuși, Tu m-ai chemat

nu cu tunet,

ci cu o liniște

care nu se teme.

 

Mi-ai spus:

„Nu frica e primejdia,

ci să crezi că ea e stăpână.

Eu sunt Cel ce a spart mormântul,

nu Cel ce se ascunde în umbre.”

 

Și-am ieșit —

nu curajos,

ci ascultător,

cu pasul tremurat,

dar cu inima în Tine.

More ...

Psalmi - XV - Tăcerea înaltă

 

Doamne, unde este glasul Tău,

Când strigătul meu sparge nopțile goale?

Am pus lumânări în întunericul din mine,

Dar Tu nu le-ai aprins cu suflarea Ta.

 

Am căutat semne în vânt și-n cenușă,

În foșnetul frunzelor, în visul neînceput,

Dar cerul a rămas închis,

Și stelele tăcerii m-au privit fără cuvânt.

 

Te-am iubit și-n clipa în care m-ai lăsat singur,

Am căzut cu fruntea în praful durerii,

Și Ți-am rostit numele,

Ca pe o rugă scrijelită în piatră.

Dar nu ai răspuns...

 

Dacă Tăcerea Ta e judecata,

Primește-mă ca pe un rob osândit cu blândețe.

Dar dacă Tăcerea Ta e încercare,

Atunci nu lăsa sufletul meu să piară în noapte.

 

Vorbește-mi, Doamne, măcar prin ploaie,

Sau printr-un oftat de copil adormit,

Sau lasă o frunză să-mi atingă fața,

Ca să știu că încă sunt în mâna Ta.

 

Eu nu cer răspunsuri,

Ci doar o tresărire din veșnicia Ta,

Ca să pot merge mai departe

Pe drumul credinței...

 

More ...

Psalmi - XLVII - Desăvârșirea patimilor

 

Mi-ai pus, Doamne, în trupul căzut

o sete de cer și o rană de sânge.

Și am umblat prin patimi

ca un orb care simte lumina,

dar n-o poate privi.

 

Fiecare cădere m-a îmbrăcat

cu o haină mai grea,

și păcatul — strâns la piept —

a crescut ca un fiu bolnav

ce nu vrea să moară.

 

Dar Tu nu m-ai urât.

Ai stat la marginea focului,

lăsându-mă să ard

până când cenușa mea

n-a mai avut unde să se risipească.

 

Și-atunci mi-ai vorbit —

nu cu tunete,

ci cu atingerea unei suferințe

care nu mai cere iertare,

ci renaștere.

 

Patimile mele s-au făcut cruce,

și crucea — drum.

Apoi, pe lemnul rușinii,

mi-ai scris un nume nou:

Cel ce nu se va pierde,

ci, va Învia...

More ...

Psalmi - XI - Dezmăț și Trufie

 

Mi-am murdărit sufletul cu străluciri ieftine

și am râs, Doamne,

în timp ce cerul Tău plângea.

 

Am lăsat să mă îmbrace dezmățul,

ca pe o haină de mătase rușinoasă.

Am pus trufia pe frunte,

ca o coroană de foc stricat.

Și am spus în inima mea:

„Cine este ca mine?”

 

Am bătut cu pumnul în masă,

nu ca să fac dreptate,

ci ca să mi se plece lumea.

 

Ți-am rostit Numele cu buzele înveninate,

și am vrut să fiu mare,

în timp ce Tu te coborai smerit în țărână

pentru mine.

 

Am vândut Adevărul

pentru un cuvânt frumos,

și m-am făcut idol mie însumi.

 

Dar acum tăcerea Ta mă arde.

Privirea Ta, care nu mai e, mă strigă.

 

Doamne,

din palatele închipuirii mele,

nu au rămas decât ruine.

 

Din beția gloriei mele

m-am trezit cu sufletul gol.

 

Intră, Te rog, în inima mea —

nu cu blândețe,

ci cu foc curățitor.

Risipește mândria care stă ca un zid

între mine și fața Ta.

 

Desfă-mă, Doamne,

și fă-mă din nou.

Mai smerit. Mai curat. Mai adevărat.

Mai puțin eu.

Mai mult Tu.

More ...

Psalmi - XLIV - Lupta cu mine însumi

 

Doamne,

fiecare clipă este o luptă

cu mine însumi.

Mă întorc și mă pierd,

și mă regăsesc mereu

în aceleași rădăcini de durere.

 

Am crezut că mă voi ridica

dincolo de propria-mi umbră,

dar în fiecare pas pe care îl fac,

umbra mea mă urmărește.

 

Nu sunt întreg, Doamne,

ci fragmente de gânduri rupte,

mângâiere între lacrimi,

spărturi de speranță

care nu pot fi vindecate.

 

Mi-e frică să mă uit în adâncul meu

pentru că știu că mă voi pierde.

Mă tem că nu voi găsi acel loc

unde inima mea se poate odihni

fără frică de ea însăși.

 

Te chem în fiecare pas, Doamne,

pentru că știu că Tu ești singurul

care mă poate salva de mine.

Fiecare clipă este o bătălie,

dar dacă Tu mă ții în brațele Tale,

mă voi ridica.

 

Mă lupt cu mine însumi,

dar știu că Tu vei câștiga,

pentru că în mijlocul acestei lupte

voi învăța să fiu Eu,

doar prin Tine.

 

More ...

Psalmi - XXXVII - Seceta sufletului

 

Doamne, pustiul mă strânge,

și inima mea bate-n goluri de piatră.

Rugăciunea mi-e spini, nu cuvinte,

și setea nu curge, ci arde.

 

Unde ți-ai ascuns picătura de har?

Căci strig și nu-mi răspunzi —

nu ca un refuz,

ci ca un cer mut,

ca un pământ crăpat de uitare.

 

M-ai lăsat să mă scutur de mine,

să-mi văd goliciunea dinăuntru,

să plâng cu gura uscată

și să nu mai cer,

ci să te caut.

 

Și-acum, în tăcerea cea grea,

îți simt suflarea —

nu în ploaie,

ci în așteptarea ploii.

More ...

Psalmi - XXXVIII - Primejdia fricii

 

Frica, Doamne, nu strigă —

ea șoptește.

Și-n șoapta ei

se clatină stâncile credinței

și se face ceață în suflet.

 

Am privit lumea cu ochii închiși,

căutând siguranță în ziduri,

în oameni, în mine —

dar zidurile cad,

oamenii pleacă,

și eu mă tem de mine însumi.

 

Frica e un dumnezeu mic,

dar gelos,

care cere închinare

zi de zi, clipă de clipă,

până ce genunchii slăbesc

nu de rugă, ci de spaimă.

 

Și totuși, Tu m-ai chemat

nu cu tunet,

ci cu o liniște

care nu se teme.

 

Mi-ai spus:

„Nu frica e primejdia,

ci să crezi că ea e stăpână.

Eu sunt Cel ce a spart mormântul,

nu Cel ce se ascunde în umbre.”

 

Și-am ieșit —

nu curajos,

ci ascultător,

cu pasul tremurat,

dar cu inima în Tine.

More ...

Psalmi - XV - Tăcerea înaltă

 

Doamne, unde este glasul Tău,

Când strigătul meu sparge nopțile goale?

Am pus lumânări în întunericul din mine,

Dar Tu nu le-ai aprins cu suflarea Ta.

 

Am căutat semne în vânt și-n cenușă,

În foșnetul frunzelor, în visul neînceput,

Dar cerul a rămas închis,

Și stelele tăcerii m-au privit fără cuvânt.

 

Te-am iubit și-n clipa în care m-ai lăsat singur,

Am căzut cu fruntea în praful durerii,

Și Ți-am rostit numele,

Ca pe o rugă scrijelită în piatră.

Dar nu ai răspuns...

 

Dacă Tăcerea Ta e judecata,

Primește-mă ca pe un rob osândit cu blândețe.

Dar dacă Tăcerea Ta e încercare,

Atunci nu lăsa sufletul meu să piară în noapte.

 

Vorbește-mi, Doamne, măcar prin ploaie,

Sau printr-un oftat de copil adormit,

Sau lasă o frunză să-mi atingă fața,

Ca să știu că încă sunt în mâna Ta.

 

Eu nu cer răspunsuri,

Ci doar o tresărire din veșnicia Ta,

Ca să pot merge mai departe

Pe drumul credinței...

 

More ...

Psalmi - XLVII - Desăvârșirea patimilor

 

Mi-ai pus, Doamne, în trupul căzut

o sete de cer și o rană de sânge.

Și am umblat prin patimi

ca un orb care simte lumina,

dar n-o poate privi.

 

Fiecare cădere m-a îmbrăcat

cu o haină mai grea,

și păcatul — strâns la piept —

a crescut ca un fiu bolnav

ce nu vrea să moară.

 

Dar Tu nu m-ai urât.

Ai stat la marginea focului,

lăsându-mă să ard

până când cenușa mea

n-a mai avut unde să se risipească.

 

Și-atunci mi-ai vorbit —

nu cu tunete,

ci cu atingerea unei suferințe

care nu mai cere iertare,

ci renaștere.

 

Patimile mele s-au făcut cruce,

și crucea — drum.

Apoi, pe lemnul rușinii,

mi-ai scris un nume nou:

Cel ce nu se va pierde,

ci, va Învia...

More ...

Psalmi - XI - Dezmăț și Trufie

 

Mi-am murdărit sufletul cu străluciri ieftine

și am râs, Doamne,

în timp ce cerul Tău plângea.

 

Am lăsat să mă îmbrace dezmățul,

ca pe o haină de mătase rușinoasă.

Am pus trufia pe frunte,

ca o coroană de foc stricat.

Și am spus în inima mea:

„Cine este ca mine?”

 

Am bătut cu pumnul în masă,

nu ca să fac dreptate,

ci ca să mi se plece lumea.

 

Ți-am rostit Numele cu buzele înveninate,

și am vrut să fiu mare,

în timp ce Tu te coborai smerit în țărână

pentru mine.

 

Am vândut Adevărul

pentru un cuvânt frumos,

și m-am făcut idol mie însumi.

 

Dar acum tăcerea Ta mă arde.

Privirea Ta, care nu mai e, mă strigă.

 

Doamne,

din palatele închipuirii mele,

nu au rămas decât ruine.

 

Din beția gloriei mele

m-am trezit cu sufletul gol.

 

Intră, Te rog, în inima mea —

nu cu blândețe,

ci cu foc curățitor.

Risipește mândria care stă ca un zid

între mine și fața Ta.

 

Desfă-mă, Doamne,

și fă-mă din nou.

Mai smerit. Mai curat. Mai adevărat.

Mai puțin eu.

Mai mult Tu.

More ...

Psalmi - XLIV - Lupta cu mine însumi

 

Doamne,

fiecare clipă este o luptă

cu mine însumi.

Mă întorc și mă pierd,

și mă regăsesc mereu

în aceleași rădăcini de durere.

 

Am crezut că mă voi ridica

dincolo de propria-mi umbră,

dar în fiecare pas pe care îl fac,

umbra mea mă urmărește.

 

Nu sunt întreg, Doamne,

ci fragmente de gânduri rupte,

mângâiere între lacrimi,

spărturi de speranță

care nu pot fi vindecate.

 

Mi-e frică să mă uit în adâncul meu

pentru că știu că mă voi pierde.

Mă tem că nu voi găsi acel loc

unde inima mea se poate odihni

fără frică de ea însăși.

 

Te chem în fiecare pas, Doamne,

pentru că știu că Tu ești singurul

care mă poate salva de mine.

Fiecare clipă este o bătălie,

dar dacă Tu mă ții în brațele Tale,

mă voi ridica.

 

Mă lupt cu mine însumi,

dar știu că Tu vei câștiga,

pentru că în mijlocul acestei lupte

voi învăța să fiu Eu,

doar prin Tine.

 

More ...
prev
next