Aventuri din cătănie II

Acu', după douăzeci și șapte de ani de la "eliberare", chiar nu-s nostalgic după haina militară, măcar că la "intrarea" în armată, noi teriștii, am primit uniforme noi. Știți voi de care: dintr-acelea verzi, de camuflaj, noi le ziceam "mozaic". Dar tot mai dau, din când în când, câte-o ocheadă pe site-urile de profil care vând efecte militare... 

În schimb, răcanii de la termen normal, au primit uniforme refolosite, de la ciclurile anterioare de soldați, de arătau ca ceata lui pițigoi: dai într-unul, țipă doi... Ce mai, erau jalnici, dar lor nu le păsa prea mult de uniformă, ci mai degrabă de dorul de "acasă", pe care trebuiau să-l suporte un an de zile...

Și fiindcă în ceata mea de teriști, s-a nimerit să fie un arhitect și un inginer genist de drumuri și poduri, colonelului Pricope, comandantul unității de transmisiuni unde mi-am desăvârșit armata, îi vine ideea să ridice într-o margine a unității o biserică militară, prima de acest fel din țară.

Colonelul se pune pe treabă, trimițând cadrele după sponsorizări pentru materiale și bani pentru constructor, pe arhitect îl scoate din formație și-l trimite în comandament pentru schițe și macheta bisericii, pe inginer îl pune să planifice lucrările și să calculeze devizele, iar pe noi, restul "obraznicilor" care mai chiuleam din unitate și eram prinși, la... săpat fundațiile bisericii, fiindcă locul fusese deja asanat și pregătit pentru amprenta clădirii.

Cumva, am reușit să mă fofilez de la săpături, atrăgând după sine, răutățile și invidia celorlalți tovarăși din trupă, dar cum spun eu întotdeauna: fiecare cu norocul lui! Apoi, rând pe rând, teriștii au început să se sustragă pe modelul meu: ba că sunt mai utili la număratul blidelor din unitate, ba că mai bine fac inventarul la magazia unității numărând bocancii, și așa mai departe, încât la final au rămas doar răcanii de la termen normal, că ei aveau timp slavă Domnului, iar "timpul" nostru fiind mai scurt, era prin urmare mai "valoros"...

Iar într-o bună zi, la poarta unității se prezintă vreo două betoniere care să-și verse "aluatul" în fundațiile săpate și întărite cu sudoare și chiar sânge de către răcani, - că pe lângă bătături, or fost și niscaiva accidentări. 

Toată acțiunea asta, o fost oficiată și de un popă care a început a binecuvânta lucrarea, să ție o mie de ani și mai bine, iar în fundații o fost băgat în beton și un cilindru din inox care conținea toate detaliile lucrării, copii după schițe, poze cu macheta tăiată în preșpan de către tovarășul nostru arhitectul, precum și liste cu toate numele și gradele tuturor celor care ne-am aflat la acel moment solemn în unitate...

Însă pentru mine, dar și pentru alții din unitate, grija cea mai mare era să bifăm pe calendar "AMR-ul", numărând zilele care Au Mai Rămas pân' la 'liberare. Sau, "Hai LIBI!", cum scria peste tot pe pereții unității! Nu prea ne-o păsat nouă de discursul col. Pricope, că am intrat în "galeria selectă a ctitorilor de biserici" și "nu-i e dat oricui să fie ctitor", visul lui "ce-a visatu' și împlinitu'", acum și-n vecii vecilor! Amin!

Facem cruce, și în formație, ne îndreptăm către cantină. Este ora prânzului și hămesiți după ore de stat în soare, nu ne-o mai păsat de zeama lungă pe care-o numeau "ciorbă cu carne, cartofi și fidea", specialitatea unității, sau de celebra "friptură de porc cu cartofi piure și sos de roșii", asezonate cu nu mai puțin celebrul și veșnicul "compot de mere"... 

În fapt, carnea era tot mai greu de găsit printre straturile de slănină, iar merele din compot era un vis la fel ca cel de ctitor al colonelului Pricope, fiindcă unitatea a strâns câteva luni bune cureaua, ca să aibe fonduri pentru biserică, nu că în rest mâncarea ar fi fost mai bună sau mai consistentă.

Drept urmare, într-o zi de prânz, aflându-ne în popota ofițerilor și nemaiîndurând crunta și nedreapta realitate, după ce aceștia au servit masa, având în vedere că în continuare eram săriți de la proteină iar cadrele nu, ne-am apucat sa facem grevă, bătând cu lingurile în blidele goale, fiindcă toți am refuzat mâncarea...

Auzind asta, col. Pricope, ca să nu riște o grevă generală în unitate, fiindcă popota ofițerilor dădea printr-o fereastră deschisă către cantina răcanilor, a venit să ne asculte solicitările:

- Dom' Comandant, înțelegem că nu sunt fonduri, da' măcar odată, de două ori pe săptămână, avem și noi dreptul la o bucățică de cărniță macră și nu împănată cu șuncă, de ni s-a acrit și ne luăm câmpii!, zice unul mai curajos și mai "grăsuț" dintre noi și care nu mai știu de ce era poreclit de către noi Jekko...

Comandantul a tăcut, a desfăcut băierile pungii pentru două săptămâni, de ne lăfăiam în fleici, dar după aia, lucrurile au revenit la normal, însă clipa grevei trecuse. Știa el ce știa! Pe semne că mai trecuse prin de-astea, da' noi n-aveam ce face, fiindcă toate cadrele plecau acasă cu "pachete" cu carne, când se împiedicau porcii în cuțite pe la GAZ-ul unității. 

Știu aceste adevăruri fiindcă le-am trăit, fiind SSB-eu la bucătărie, și deci, cu acces direct la informații de primă mână... în timp ce ceilalți doar bănuiau, fiindcă eram discret și nu suflam o vorbă. Nici eu și nici ceilalți SSB-ei, altminteri pierdeam și noi la rândul nostru, privilegiul accesului la oareșce trufandale... Poate că sună meschin, dar din porțiile noastre împărțeam cât să ajungă la toată lumea, nimeni nu rămânea pe dinafară, așa încât la final toată lumea era mulțumită chiar dacă primeam proteină doar odată sau de două ori pe săptămână... Vorba ceea: cine împarte, parte-și face...

Așa am supraviețuit până aproape de 'liberare, căci venise și perioada "înălțării" în grad, fiecare primind după faptă și răsplată, după rezultatele din toată perioada, dar mi-e nu-mi prea păsa de grade, știind că "tragerile" mele au fost mediocre, având în dotare o armă decalibrată, măcar că o chema Leana...

Și acum, mai am pe undeva, într-un sertar, livretul militar, cu gradul de sergent, următorul după soldat, de fapt toți teriștii am sfârșit cu aceleași trese bostănii, fiind "lăsați la vatră", ca atare. Dar și mai important pentru mine este calendarul AMR-ului, fiindcă în el am numărat și visat libertatea, în timp ce alții au visat la eternitatea conferită "ctitorilor" de biserici...

 


Categoria: Proza

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online Aventuri din cătănie II

Data postării: 28 august

Timp de citire: ~11 min.

Vizualizări: 403

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

VOUĂ

Vouă, celor care, zborul mi l-ați frânt de-atâtea ori, 
Cum să vă mai port respectul, fiindcă m-ați umbrit cu nori, 
Și chiar privat de soare fiind, eu tot m-am ridicat de jos, 
Și am crescut și-am să cresc iară, către înaltul luminos... 

Voi, cei cu frunți înguste și priviri pierdute-n gol,
Cei cu inimi zdrențuite, zăvorâte în nămol,
Cei tăioși și fără milă, fără suflete în voi,
Voi sunteți pentru mine, străini, naivi și goi...

Căci prin nemijlocirea voastră, durerea nu mi-a fost străină, 
Și numai pentru voi, din răni adânci, eu am cules lumină, 
Și-am ridicat din întuneric și din morminte reci, 
Cristale potrivite, precum sunt așezate, cuvintele-poteci... 

Mai mult...

DOR

Am rătăcit ades în luminișul cu bujori,
Cu ochi încercănați de dor, (de-atâtea ori!), 
De dorul greu al minunatelor culori, 
Pe care, cu tristețe, le-am rătăcit în zori... 
Cătând pe ramuri doar petale de lumină, 
Am zăbovit un veac, în umbra lunii plină, 
Și-am cercetat palatele aflate în ruină, 
Să mai aud din nou aceeași muzică divină... 
Că numai șoapta ta din miezul nopților de vară, 
Îmi poate face inima, un pic, să mai tresară, 
S-o simt în piept că-mi tremură ușoară, 
Când mă privești așa, cum m-ai privit întâia oară... 

Mai mult...

CULORI

    Nu știu să desenez și să pictez culori,
    Pot doar cu mintea să te culeg din flori,
    Nu știu să tai vreo tușă pe foaia ce e albă,
    Pot doar din stele, să-ți dăruiesc o salbă...
    
    Nu știu ciopli în piatră, să șlefuiesc, să tai,
    Pot doar cu gândul să te urmez în rai,
    Nu știu să modelez, să împletesc argilă,
    Pot doar să îți ofer o inimă fragilă...
    
    Eu știu că pierd secunde-n vastul infinit,
    Atunci când buzele-ți sărut la asfințit,
    Acel moment suprem al existenței mele,
    Ce îndulcește ceasul despărțirii grele...
    
    Eu știu că fără tine sunt pictor fără muză,
    Fără iubirea ta, sunt sculptor fără scuză,
    Și mi-or rămâne atâtea tușe netrasate,
    Atâta piatră fără curbe moi și netăiate...

Mai mult...

EU NU MAI AM DE GÂND

    Eu nu mai am de gând să-ţi scriu, 
    Vorbe de duh pierdute-n pustiu, 
    În vers mâzgălit în mod desuet, 
    Doar ca să pară că sunt un poet... 
    
    Versuri să-ţi scriu e-un mare păcat, 
    Acuma mă aflu mai mult cumpătat, 
    Cu inima mea, atent, să măsor, 
    Sentimente trecute şi grave, ce dor...
    
    În versuri am pus însăşi inima mea, 
    Învelită-n cuvinte de catifea, 
    Aşternute-ntr-o carte licenţiată,

    În rime cinstite, stă scrisă o viaţă…

Mai mult...

PASTORALĂ

O, tu cascadă tumultuoasă,
Cu voalul alb, ca de mireasă,
Îmi susuri în urechea mea,
Un foșnet viu de catifea...

O, iată, zeci de păsări călătoare, 
Se trec în zbor, pe-a cerului izvoare,
Din scânteierea boabelor de rouă,
Se-nalță, mândră, această lună nouă...

Vin ciute de s-adapă-n miez de noapte, 
Înalt, amurgul freamătă într-a lor șoapte,
De frunze descărnați, copacii-s în delir, 
Și în zadar-și agită brațele pe-a cerului potir... 

În labirintul ăsta cu pereți fierbinți, 
Aceste ametiste stau cuminți, 
Ascunse în adâncul mării de cleștar, 
Eu, veșnic le ridic către lumină, iar... 

Rămâi, o, munte, tu te-nalță dincolo de nori, 
Acolo unde numai luna moare-n zori, 
Să stau în umbra ta o clipă, o eternitate, 
Să fiu izvorul tău, iar tu, un vers din carte...

Mai mult...

EU, TU...

Eu sunt ca tine-acum:
Tăiat din umbra ta,
În geană de lumină.

Un flutur ce-și aplaudă
Frenetic, în culori, 
Mimosa din grădină.

Tu ești ca mine-acum:
Un nor lipsit de griji, 
Plutind pe-o mare-albastră. 

O stea lucind timid
În cupa lunii albe, 
Ce-mi bate la fereastră. 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Viața lui Ion Olaru

Viața lui Ion Olaru

 

Ion Olaru s-a născut la data de 1 aprilie 1936 și a murit în august 2005, la vârsta de 69 de ani. A provenit dintr-o familie numeroasă și modestă, având șase frați: trei fete și trei băieți. Dintre frații săi, unul dintre băieți a murit de mic. În familie, Costică era penultimul copil, iar cea mai mică dintre frați era Gena, cunoscută și sub numele de Tanti Gena. O altă soră a familiei era Maria, din comuna Urdari.

 

Ion Olaru a fost un copil și apoi un tânăr foarte inteligent și silitor. A urmat școala și a învățat foarte bine, în ciuda faptului că familia sa era săracă și că a trebuit să muncească pentru a se întreține. La un moment dat, s-a angajat pe un șantier, unde a început să lucreze ca muncitor. Datorită inteligenței, seriozității și priceperii sale, nu a rămas mult timp la munca fizică. Superiorii au observat că era un om de încredere și i-au dat responsabilitatea de a ține gestiunea și de a administra banii.

 

Această responsabilitate a reprezentat un moment important în viața sa profesională. Ion a demonstrat că este foarte organizat, atent și corect, iar în timp a ajuns să ocupe funcții importante în domeniul comerțului. A lucrat ca inspector în comerț și director de gestiune, având responsabilități pentru mai multe magazine. Era cunoscut ca un om corect și cinstit. Nu lua șpagă de la nimeni și nu accepta compromisuri atunci când era vorba despre munca sa. De-a lungul vieții, a ajutat numeroși oameni, fie prin sfaturi, fie prin sprijin material.

 

Personalitatea și caracterul

 

Ion Olaru era un om cu o personalitate puternică. Era serios, uneori chiar dur, și nu suporta să se vorbească urât sau nepoliticos în preajma lui. Își dorea ca oamenii să îi respecte autoritatea și să îi asculte vorbele. Chiar dacă putea părea aspru, în spatele acestui caracter puternic se afla un om responsabil și preocupat de binele celor din jur.

 

Era extrem de organizat și atent la lucrurile pe care le făcea. Îi plăcea ca fiecare lucru să fie pus la locul lui și nu suporta dezordinea. Era un om muncitor și nu se ferea de muncă, chiar și atunci când nu era vorba despre serviciu. Îi plăcea foarte mult să lucreze în grădină și să se ocupe de gospodărie. Avea grijă ca totul în jurul său să fie îngrijit și bine pus la punct.

 

Ion Olaru era și foarte chibzuit cu banii. Nu obișnuia să cheltuiască fără rost și nu era un om risipitor. Mai întâi își achita cheltuielile și obligațiile, iar din banii care îi rămâneau cumpăra mâncare și lucrurile necesare gospodăriei. Pentru el, munca și banii câștigați prin muncă trebuiau respectate.

 

În același timp, era un om darnic cu familia sa. Era apropiat de frații și surorile sale, precum și de nepoții săi, adică de copiii fraților și surorilor. Atunci când aceștia aveau nevoie de bani, Ion îi ajuta și uneori le împrumuta bani fără să îi mai ceară înapoi. Pentru el, familia avea o importanță deosebită, iar ajutorul oferit celor apropiați era un lucru firesc.

 

Înfățișarea și stilul său

 

Ion Olaru era un bărbat înalt, având aproximativ 1,78–1,80 metri, și avea o prezență impunătoare. Se îmbrăca elegant și era atent la felul în care se prezenta în fața oamenilor. Deși era un om simplu și provenea dintr-o familie modestă, avea o anumită prestanță și inspira respect celor din jur.

 

Nu era o persoană preocupată de lux, ci mai degrabă de ordine, curățenie și decență. Își dorea ca lucrurile să fie făcute corect și avea grijă de aspectul său.

 

Obiceiuri și preocupări

 

Ion Olaru era interesat de ceea ce se întâmpla în societate și îi plăcea să fie la curent cu știrile. Citea ziarul și urmărea emisiunea „Viața Satului”, fiind interesat de evenimentele din țară și mai ales de viața oamenilor de la sate și de problemele gospodăriei.

 

De ziua sa de naștere, obișnuia să sărbătorească acasă, alături de familie. Sora sa, Gena, venea împreună cu soțul ei pentru a petrece timpul cu el. Relația dintre Ion și Gena era una apropiată, iar vizitele dintre ei făceau parte din viața de familie. Ion mergea și el adesea la Gena acasă, unde era primit cu drag și servit cu gogoși.

 

Îi plăcea să meargă la stațiunea Olănești, unde se bucura de timpul liber și de atmosfera stațiunii. De asemenea, îi plăcea să meargă la piață și să facă diverse cumpărături. Era atent la ceea ce cumpăra și prefera să își organizeze bine banii și necesitățile.

 

Relațiile cu familia

 

Relațiile lui Ion Olaru cu familia au fost complexe. Din amintirile celor apropiați reiese că era foarte atașat de frații și surorile sale și, în special, de copiii acestora. Îi ajuta atunci când aveau nevoie și era dispus să îi sprijine financiar. Pentru frații și nepoții săi, putea fi un om pe care se puteau baza.

 

În schimb, relația cu propriul copil a fost mult mai rece. Deși era un om apropiat de familia extinsă, față de propriul copil părea să păstreze o anumită distanță emoțională. Această parte a vieții sale arată că relațiile de familie nu au fost întotdeauna simple și că, în ciuda caracterului său darnic și protector față de frați și nepoți, a existat o răceală în relația cu copilul său.

 

Moștenirea lăsată în familie

 

Ion Olaru a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om muncitor, corect, organizat și responsabil. A pornit de la o situație materială modestă, dar prin inteligență, muncă și seriozitate a reușit să își construiască o carieră în domeniul comerțului, ajungând inspector și director de gestiune.

 

Viața lui a fost marcată de respectul pentru muncă, pentru ordine și pentru corectitudine. Nu a fost un om perfect și a avut, asemenea oricărui om, atât calități, cât și defecte. Putea fi dur și autoritar, însă era și generos cu cei apropiați, ajutându-și frații și nepoții atunci când aceștia aveau nevoie.

 

A murit în august 2005, la vârsta de 69 de ani. Povestea vieții sale rămâne una despre un om care, deși a pornit cu puține posibilități materiale, a reușit prin muncă și inteligență să ajungă într-o poziție importantă și să câștige respectul celor din jur. Amintirile despre Ion Olaru păstrează imaginea unui bărbat simplu, dar impunător, exigent, cinstit, muncitor și darnic cu familia sa.


[Cristian Diaconița].

Mai mult...

UN APEL ÎNTÂRZIAT

Alo! Alo…Mamă mă auzi ?…        
-  Te aud fiule… Te aud, dar de ceva timp nu mai aud prea bine…                       
-  La mulți ani mamă și dă-mi iertare,  am uitat ieri, că este ziua ta de naștere…
- Dragul mamei și eu am uitat, am uitat de mine… 
– Mulți ani cu sănătate îți doresc și poate vin mâine pe la tine.                     

Mamă, of!…Mâine sunt un pic ocupat dar, vin după o zi sau, două…

- Fiule, vino când poți, oricum eu te aștept în fiecare zi și-mi este bastonul tocit de  drumurile pe care le  fac de la casă până la poartă, să fiu sigură că nu-i încuiată când vei veni…          
- Mamă lasă poarta descuiată, mă grăbesc la tine să ajung… 
Mama-i într-o neîntreruptă  așteptare
Mama  e dragostea eternă 
Recunoștința pe EA să se aștearnă
Fără nici o umbră  de uitare
……………………………………………..
Mereu în prezent,  gândesc la trecut,
La mâinile mamei ce m-au crescut  
Pentru fiecare timp din viitor  
Mama-i un  nesecat izvor de dor…
Dorul, ce  niciodată nu moare 
Chiar  dacă-n umbre se preface   
El, la mine mereu se întoarce …
De emoție și dor,  cad fotografiile din rame …
De emoție și dor , petale de flori se așează peste timp, peste   eternitate… 
- Mamă! Tu nu m-auzi , eu te aud printre lacrimi …    
Mamă! Ești departe, mult prea departe să mă vezi, eu te văd  printre florile din ogradă.   
MAMA –I UN  NESECAT  IZVOR  DE DOR…

Mai mult...

O vară învățată pe de rost

Am așa câteodată, un of, o greutate strânsă-n inimă, care-și urlă libertatea în temnița ei dintre coaste... Și mă găsesc privind cu ochii minții la amintiri prăfuite care zac demult uitate-n vreun sertar al minții mele, amintiri care așteaptă cu nespusă răbdare ziua în care voi sufla praful de pe ele... privește, uite, ce ciudat dansează funigeii în aerul mansardei, iar imagini difuze se ițesc din neant...

Îmi amintesc de zile răcoroase dinspre sfârșitul verii, se făcea că eram la țară în nordul Moldovei, acolo unde s-agață harta-n cui, într-un sătuc cu case mici, de poveste, răsfirate într-o văioagă lungă mărginită de păduri adânci de brad verde...

Mai toate căsuțele îngropate-n vegetație verde, deasă, poartă haine de var albastru ca cerul, cercevelele și ușile cu ferestruici mici cât pumnul sunt vopsite cu verde ca mușchiul din pădure, iar lângă uși, de-o parte și de alta, lăicerele pestriț colorate acoperă lavițele din lemn...

Este seară, în pragul amurgului și cele trei vaci ale mătușii mele, se întorc singure, una după alta, de la păscut. Poarta din spate este închisă, dar vaca îi știe rostul și-o deschide împungând-o cu cornul, apoi fiecare intră în grajd cuminți, fiecare la locul ei, așteptând să le fie mulse ugerele mari și roze care-și curg prea-plinul în firișoare subțiri, spre deliciul mâțelor care-și moaie mustățile în dulceața laptelui...

Vacile își bălăngăne domol cozile, alungând nesuferitele muște și încep a mugi agitându-şi tălăngile de alamă: nu este vreme de stat, este vremea mulsului, nu se mai poate aștepta... Dintr-o cotruță, cu ochii cârpiți de somn, sare Lili, vară-mea:

-Ho, nebunelor!, că acu viu! Vi s-o făcut di taur? Ce-aveți?

Cu gesturi precise, își trage sub ea un scăuieș din lemn cu trei picioare, spală iute țâțele primei vaci, le șterge cu ștergar curat de cânepă și începe a o mulge, adunând într-o găleată curată de email albastru, jeturi subțiri de lapte înspumat...

Mă uit la ea și o văd cum stă în ultimele raze blânde de soare, trudind cu basmaua strâmbată la ceafă, cu părul bălai încâlcit într-o parte, vorbind cu vacile printre dinți:

-Ai, satană, nu da cu copita câ verși căldarea, fire-ai tu sâ hii dihanie! Iar tu, nu sta, îmi zice împungându-mă cu privirea, du-ti pi săliță ș-adă tifonu', câ dau muștili la lapte, cum care săliță, uăi, în casa mare, Doamni iartă-mă, câ ț-o hi a mânca cu paiu'!

Mă reped în "casa mare" și bâjbâi după valul alb de tifon, care... nu-i nicăieri și urlu din toți rărunchii să fiu sigur că m-aude din grajd:

-Liliiii! Nu se găsește tifonul!, zic eu încercând să fac pe deșteptul...

-Se "găsește", dacă te uiți ca oaia la ghebe! Uite!, îmi zice ea triumfătoare cu ochii mici prin pânza rară a tifonului. Da' un domnișor de la oraș, ca tine, nu "știe"...

-"Știe", da' nu vede, că-i întuneric!, o dreg eu.

-Da' bec nu-i? Îi...

Tac mâlc, înghițind în sec papara, și-i zic schimbând vorba:

-Da' ai zis c-o să mă-nveți cum se mulge vaca și de trei zile mă tot duci cu preșu', mă supăr pe tine!

-Ghini, ghini, da' nu la satana aiasta câ-i nărăvașî șî dă cu copita, la Joiana că-i blândă și proastă ca Chiroșca di pisti drum!

Trec cu vederea comparația vacii cu fata vecinei "di pisti drum" care chiar n-avea nicio vină săraca, decât că vară-mea n-o înghițea de nicio culoare și mă bag la spatele vacii atent la... copita cea buclucașă, ocolind cu greu balega amestecată cu paie și ținându-mi brațul peste nas, că de... duhoarea din grajd bătea greu...

Atunci, Lili, îndreaptă țâța vacii-nspre mine și strângând-o de capăt mă stropește pe față cu un jet de lapte cald...

Mă șterg iute cu mâneca de altminteri nu prea curată și apuc să ies din grajd, dând nas în nas cu ceilalți veri ai mei, vreo cinci la număr, care rânjeau la mine cu gura până la urechi și ținându-se cu mâinile de burtă, iar eu, rușinat ca o fată mare, mă îndrept spre Chiroșca care asistase la întreaga scenă dinspre marginea drumului și cu un curaj de zile mari, o iau de mână și-i zic:

-Hai să merjem la drum, că io nu mă mai joc cu răii ceia!

Chiroșca, înroșindu-se-n obraji, nu mă refuză, că ea chiar se afla în dihonie cu verii mei de mai multă vreme, din pricini ne mai știute de nimeni și în timp ce săream peste șanțul de pe marginea drumului, îl aud pe văru-miu Vasile cântând batjocoritor către noi cât îl țineau plămânii:

-Gajica cu gajelu', se pupă cu purcelu'! Gajica cu gajelu', se pupă cu purcelu'!

Înciudat, scrâșnesc din dinți, mă întorc către văru-miu și fără să stau prea mult pe gânduri, îi încing un pumn în burtă, Vasile se dezechilibrează și cade pe spate în țărâna drumului cu picioarele răsfirate în sus, Lili aleargă înspre noi și punând mâna pe o găleata cu apă de la fântână o aruncă pe noi răcorindu-ne:

-Huo!, neisprăviților! Di-astia-mi arde mia-amu'? C-o veni el mămuca acas'! Frumos vă șade la amândoi să vă cucoșîți în gura satului! Haidi, dați-vă-ți mânile, iar tu Chiroșcă să nu ti mai prind prin ogradă că dracu-i a tău!

Am dat mâna cu Vasile mai mult în silă, jurându-mi în gând, o răzbunare și mai cruntă și cu hainele ude pe mine, intru în chiler, mă schimb și mă bag în pat punând pe mine o cuvertură de macat roșie și aspră, îndurând umilința și mai mult... 

De-afară o aud pe Lili chemându-ne pe toți la masa de sub streașină, așezând în străchinuțe bucăți de mămăligă galbenă, laolaltă cu laptele fiert și împărțind linguri la fiecare, îmi zice:

-Tu ești mai mari, Vasile îi prost, nu-ț pune mintea cu el! Amu', nu mai sta bonsuflat ca o fatâ mari și ia lapti, că mâne ai mulje tu pi Joiana!

Între timp, se întunecase de-a binelea, iar adulții, s-adunară și ei în bătătură obosiți de munca grea de peste zi, s-aprinse un bec sub streașină și în lumina lui caldă, cu toții, mâncam lapte cu mămăligă sporovăind vrute și nevrute, bârfind nemunca megieșilor și punând țara la cale pentru a doua zi...

Apoi noi verii, ne-am băgat la culcuș, dar departe de a ne culca, căci au început să ne muncească incurii, că de, de la atâta joacă de peste zi, n-avem noi treabă cu somnu', pesemne laptele magic al Joianei ne mai dăduse un dram de zghihuială care trebuia cinstit cum se cuvine...

Rând pe rând, nihoteala a tăcut peste noi, s-a lăsat liniște peste toată suflarea, în depărtare s-auzea slab țârcâitul greierilor și câte-un lătrat de câne, iar eu mă dau jos din pat și în picioarele goale mă duc spre Vasile, care dormea dus cu mâța strânsă sub bărbie. Îl apuc de umăr, îl zgâlțâi nițel să se trezească și-i spun în șoaptă, să n-audă ceilalți:

-Vasile, Vasile! Iartă-mă, n-am vrut să dau cu pumnul!
-Uăi, du-ti di ti culcâ, uăi! Amu' îți arde di șagă! N-am nica, lovești ca o fatâ!, îmi mai spune el zâmbind și trântindu-se pe-o parte...

Este întuneric beznă, iar eu orbecăi drumul înapoi către pat. În cale, mă lovesc cu degetele de la picioare de un taburet strategic așezat, strâng tare din dinți și în câteva râsete înfundate mă culcușesc între cearșafurile albe ca laptele înspumat al Joianei...

Peste noapte, am visat că vaca mă împungea ușor cu cornul, dându-mi ghes să dau mâna cu Vasile care stătea chircit în colbul din mijlocul drumului... nu mai era decât drumul, casele dispăruseră, iar eu stăteam lângă Vasile, încercând să-i cer iertare, ecoul vorbelor mele se pierdea și el în neant și rămas singur pe un drum fără capete, mă oglindeam în pupilele mari și lucioase ca două diamante negre ale Joianei, care răbdătoare și cuminte mă așteaptă și acum...

În vacanța aceea de neuitat, n-am învățat cum se mulge o vacă. În schimb, am învățat pe de rost nervurile unor zile de vară, ecourile bătăturii care poate s-or fi pierdut în ultimele raze de soare, dar nu și în mine; glasul greierilor cântându-și ultimele nopți târzii dinaintea toamnei; gustul mămăligii cu lapte proaspăt muls. Și, mai presus de toate acestea, am învățat pe de rost că nu am să uit niciodată…

Mai mult...

Calendarul Săvulescu

I. Introducere — O nouă identitate calendaristică

 

Calendarul Săvulescu reprezintă un proiect calendaristic, conceput de Cristian Diaconița, prin care se urmărește dezvoltarea unei noi identități de reprezentare a timpului, inspirată de calendarul gregorian și îmbogățită printr-o semnificație familială și simbolică aparte. Acest calendar poartă numele Săvulescu, ales în cinstea străbunicii autorului, devenind astfel un simbol al continuității familiale, al respectului față de generațiile trecute și al dorinței de a crea o lucrare care să păstreze vie memoria celor care au precedat prezentul.

 

Timpul este una dintre cele mai importante dimensiuni ale existenței umane. El reprezintă succesiunea permanentă a evenimentelor, desfășurarea vieții și legătura dintre trecut, prezent și viitor. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să organizeze timpul prin observarea fenomenelor naturale, a mișcării Soarelui, a Lunii și a stelelor. Astfel au apărut calendarele, instrumente esențiale pentru organizarea societăților, pentru agricultură, pentru viața religioasă și pentru desfășurarea activităților cotidiene.

 

Calendarul Săvulescu se înscrie în această tradiție a organizării timpului, însă propune o identitate proprie. El păstrează structura calendarului gregorian, cu cele douăsprezece luni, cu numărul tradițional de zile și cu succesiunea obișnuită a săptămânilor, dar introduce o particularitate distinctivă: numerotarea anilor este stabilită cu un an înainte față de calendarul gregorian.

 

Prin această regulă, anul 2027 al Calendarului Săvulescu corespunde anului 2026 al calendarului gregorian. Anul 2028 Săvulescu corespunde anului 2027 gregorian, iar anul 2029 Săvulescu corespunde anului 2028 gregorian. Această diferență de numerotare reprezintă fundamentul sistemului și elementul care îi conferă o identitate distinctă.

 

Calendarul Săvulescu nu urmărește să elimine calendarul gregorian și nici să modifice ordinea astronomică a timpului. El constituie o creație personală, cu o denumire proprie, cu o semnificație familială și cu o structură calendaristică bine definită. Prin această inițiativă, Cristian Diaconița își propune să unească organizarea rațională a timpului cu respectul față de tradiție și față de moștenirea familială.

 

II. Originea și semnificația numelui Săvulescu

 

Denumirea Calendarului Săvulescu are o valoare simbolică deosebită.Prin această alegere, calendarul devine o formă de omagiu și de recunoștință față de familia din care provine această moștenire.

 

În istoria fiecărei familii există persoane care au o importanță aparte. Străbunicii reprezintă legătura cu generațiile îndepărtate, cu experiențele trecutului și cu valorile transmise de-a lungul timpului. Prin păstrarea numelui Săvulescu în titlul calendarului, autorul își exprimă respectul față de această legătură și dorința de a transforma un nume familial într-un simbol al continuității.

 

Calendarul Săvulescu nu este, prin urmare, doar o organizare a zilelor și lunilor. El este și o creație cu valoare personală, care amintește că timpul nu este alcătuit exclusiv din date și cifre, ci și din amintiri, experiențe, tradiții și oameni.

 

Numele Săvulescu devine astfel o parte fundamentală a identității calendarului. El reprezintă trecutul familiei, dar și aspirația autorului de a crea ceva care să poarte această denumire în viitor.

 

Prin această alegere, Calendarul Săvulescu poate fi privit ca un simbol al legăturii dintre generații, al respectului față de strămoși și al dorinței de a păstra vie memoria familială.

 

III. Fundamentul calendaristic

 

Calendarul Săvulescu este inspirat de calendarul gregorian, sistemul calendaristic folosit în prezent în România și în cea mai mare parte a lumii.

 

Calendarul gregorian a fost introdus în anul 1582, în timpul pontificatului Papei Grigore al XIII-lea. Reforma sa a urmărit corectarea diferențelor acumulate de calendarul iulian în raport cu anul astronomic și păstrarea unei legături cât mai precise între datele calendaristice și succesiunea anotimpurilor.

 

Calendarul gregorian a devenit, în timp, principalul sistem de organizare a timpului civil. El este folosit pentru stabilirea datelor, pentru activitățile economice, pentru educație, pentru administrație și pentru numeroase alte domenii ale vieții.

 

Calendarul Săvulescu păstrează această structură fundamentală. Cele douăsprezece luni rămân neschimbate, iar fiecare lună își păstrează numărul tradițional de zile. Săptămânile continuă să aibă șapte zile, iar ordinea acestora rămâne aceeași.

 

Principala diferență este reprezentată de numerotarea anilor.

 

Regula fundamentală a Calendarului Săvulescu este următoarea:

 

Anul Săvulescu = anul gregorian corespunzător + 1.

 

Astfel:

 

- 2026 gregorian = 2027 Săvulescu;

- 2027 gregorian = 2028 Săvulescu;

- 2028 gregorian = 2029 Săvulescu;

- 2029 gregorian = 2030 Săvulescu;

- 2030 gregorian = 2031 Săvulescu.

 

Această regulă este simplă, ușor de reținut și permite stabilirea corespondenței dintre cele două sisteme.

 

Calendarul Săvulescu păstrează, așadar, aceeași succesiune a zilelor, dar oferă anilor o numerotare proprie.

 

IV. Structura Calendarului Săvulescu

 

Calendarul Săvulescu este alcătuit din douăsprezece luni, care păstrează denumirile tradiționale ale calendarului gregorian.

 

Luna| Numărul zilelor

Ianuarie| 31

Februarie| 28 sau 29

Martie| 31

Aprilie| 30

Mai| 31

Iunie| 30

Iulie| 31

August| 31

Septembrie| 30

Octombrie| 31

Noiembrie| 30

Decembrie| 31

 

Un an obișnuit al Calendarului Săvulescu are 365 de zile, iar un an bisect are 366 de zile.

 

Luna februarie este singura lună care își modifică numărul zilelor în funcție de caracterul bisect al anului. Într-un an obișnuit, aceasta are 28 de zile, iar într-un an bisect are 29 de zile.

 

Păstrarea acestei structuri permite utilizarea calendarului într-un mod familiar. Nu este necesară învățarea unor luni noi, a unor denumiri diferite sau a unor reguli complicate de organizare a săptămânilor.

 

Calendarul Săvulescu este conceput astfel încât să poată fi înțeles și utilizat cu ușurință, păstrând ordinea calendaristică tradițională.

 

V. Cele patru anotimpuri

 

Calendarul Săvulescu păstrează succesiunea celor patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna și iarna.

 

Primăvara reprezintă renașterea naturii, revenirea luminii și începutul unui nou ciclu al vieții. Este perioada în care natura se trezește, plantele înfloresc, iar zilele devin treptat mai lungi.

 

Vara este anotimpul căldurii, al luminii și al maturizării roadelor. Ea simbolizează dezvoltarea, energia și împlinirea.

 

Toamna este perioada recoltelor, a schimbărilor de culoare ale naturii și a pregătirii pentru sezonul rece. Ea reprezintă împlinirea unui ciclu și începutul unei perioade de reflecție.

 

Iarna este anotimpul liniștii, al sărbătorilor și al încheierii unui an calendaristic. Ea simbolizează odihna, continuitatea și pregătirea pentru un nou început.

 

Calendarul Săvulescu păstrează aceste perioade în aceeași succesiune ca sistemul gregorian. Prin urmare, anotimpurile nu sunt modificate, iar datele lor calendaristice rămân aceleași.

 

VI. Regula anilor bisecți

 

Unul dintre cele mai importante aspecte ale oricărui calendar solar este modul în care sunt organizați anii bisecți.

 

Pământul nu parcurge un ciclu sezonier complet în exact 365 de zile. Durata medie a anului tropic este de aproximativ 365,2422 zile. Din această cauză, un calendar care ar avea permanent 365 de zile s-ar îndepărta treptat de succesiunea anotimpurilor.

 

Pentru a corecta această diferență, calendarul gregorian utilizează o regulă specială a anilor bisecți. Calendarul Săvulescu păstrează aceeași regulă, aplicată anului gregorian corespunzător.

 

Regulile sunt următoarele:

 

1. Un an este bisect dacă anul gregorian corespunzător este divizibil cu 4.

2. Dacă anul gregorian corespunzător este divizibil cu 100, acesta nu este bisect.

3. Dacă anul gregorian corespunzător este divizibil cu 400, acesta este bisect.

 

Prin această regulă, calendarul gregorian are 97 de ani bisecți într-un ciclu de 400 de ani.

 

Calendarul Săvulescu păstrează aceeași organizare, deoarece este construit pe structura calendarului gregorian.

 

De exemplu, anul 2027 Săvulescu corespunde anului 2026 gregorian, care este un an obișnuit. În schimb, anul 2029 Săvulescu corespunde anului 2028 gregorian, care este un an bisect.

 

Astfel, luna februarie a anului 2029 Săvulescu va avea 29 de zile.

 

VII. Diferențele dintre Calendarul Gregorian și Calendarul Săvulescu

 

Calendarul gregorian și Calendarul Săvulescu sunt asemănătoare prin structura lor, dar se deosebesc prin identitatea și numerotarea anilor.

 

Calendarul gregorian este un sistem calendaristic oficial, utilizat în întreaga lume pentru organizarea timpului civil. Calendarul Săvulescu este o creație concepută de Cristian Diaconița, care păstrează structura gregoriană, dar oferă anilor o numerotare cu un an înainte.

 

Comparație generală

 

Caracteristică| Calendarul Gregorian| Calendarul Săvulescu

Denumire| Gregorian| Săvulescu

Origine| Reforma din 1582| Proiect conceput de Cristian Diaconița

Număr de luni| 12| 12

Denumirea lunilor| Tradițională| Tradițională

Numărul zilelor| 365 sau 366| 365 sau 366

Regula anilor bisecți| Gregoriană| Aceeași regulă

Succesiunea zilelor săptămânii| Luni–duminică| Aceeași

Anotimpurile| Patru| Aceleași patru

Numerotarea anilor| Numerotare gregoriană| Cu un an înainte

Anul 2027| Anul 2027| Anul 2027 corespunde lui 2026 gregorian

Precizie astronomică| Foarte bună| Aceeași precizie

Statut| Calendar civil oficial| Îmbunătățită

 

Diferența principală: numerotarea anilor

 

Calendarul Săvulescu utilizează o numerotare distinctă, cu un an înainte față de calendarul gregorian.

 

Această diferență nu schimbă durata anului, numărul zilelor sau ordinea săptămânilor. Ea modifică doar numărul atribuit anului respectiv.

 

De exemplu, data de 1 ianuarie 2026 în calendarul gregorian este reprezentată ca 1 ianuarie 2027 în Calendarul Săvulescu.

 

În mod similar, data de 15 august 2026 în calendarul gregorian corespunde datei de 15 august 2027 în Calendarul Săvulescu.

 

Prin urmare, cele două calendare pot fi considerate echivalente în ceea ce privește organizarea zilelor, dar distincte prin numerotarea anilor.

 

Diferența de identitate

 

Calendarul gregorian poartă numele Papei Grigore al XIII-lea, cel care a introdus reforma calendaristică din 1582.

 

Calendarul Săvulescu poartă numele străbunicii autorului, reprezentând un omagiu personal și familial.

 

Această diferență conferă Calendarului Săvulescu o valoare simbolică aparte. El nu este doar o reprezentare a timpului, ci și o creație care exprimă respectul față de familie și față de trecut.

 

Diferența de organizare conceptuală

 

Calendarul gregorian este un sistem calendaristic stabilit pentru utilizarea civilă la nivel internațional.

 

Calendarul Săvulescu este un sistem personal de reprezentare a anilor, conceput pentru a păstra aceeași structură calendaristică, dar pentru a introduce o nouă identitate simbolică.

 

Prin această particularitate, Calendarul Săvulescu oferă o perspectivă personală asupra timpului, fără să modifice regulile astronomice ale calendarului gregorian.

 

VIII. În ce constă îmbunătățirea Calendarului Săvulescu?

 

Calendarul Săvulescu poate fi considerat îmbunătățit din punct de vedere al identității, al prezentării și al semnificației personale.

 

În primul rând, acesta oferă o denumire proprie. Calendarul nu mai este reprezentat doar prin numele sistemului gregorian, ci printr-un nume familial, cu o valoare simbolică aparte.

 

În al doilea rând, numerotarea anilor cu un an înainte creează o particularitate distinctă, ușor de identificat și de reținut.

 

În al treilea rând, Calendarul Săvulescu poate fi dezvoltat într-o formă vizuală proprie, cu un design distinct, cu simboluri, cu elemente grafice și cu o prezentare oficială.

 

În al patrulea rând, proiectul poate fi folosit ca un instrument personal de organizare a timpului, de evidențiere a datelor importante și de păstrare a unor tradiții familiale.

 

Totuși, este important să se precizeze că Calendarul Săvulescu nu este mai precis din punct de vedere astronomic decât calendarul gregorian, deoarece păstrează aceleași reguli. Îmbunătățirea sa este una de identitate, de organizare conceptuală și de valoare simbolică.

 

Această distincție este importantă pentru ca proiectul să fie prezentat corect și să nu atribuie calendarului proprietăți matematice pe care nu le are.

 

IX. Precizia și relația cu timpul astronomic

 

Calendarul Săvulescu păstrează precizia calendarului gregorian, care este unul dintre cele mai precise sisteme calendaristice solare utilizate în prezent.

 

Calendarul gregorian are o durată medie de 365,2425 zile. Această valoare este foarte apropiată de durata medie a anului tropic, care este de aproximativ 365,2422 zile.

 

Diferența dintre cele două valori este foarte mică, însă nu este nulă. Din acest motiv, nici calendarul gregorian și nici Calendarul Săvulescu nu pot fi considerate absolut perfecte pentru toate epocile.

 

Calendarul Săvulescu păstrează aceeași precizie, deoarece nu modifică regula anilor bisecți și nici durata lunilor.

 

Prin urmare, calendarul este stabil, ușor de utilizat și compatibil cu structura gregoriană.

 

X. Importanța Calendarului Săvulescu

 

Calendarul Săvulescu are o importanță deosebită pentru autorul său, deoarece reprezintă o creație personală, concepută pentru a uni timpul cu memoria familială.

 

Prin această lucrare, Cristian Diaconița își exprimă dorința de a crea un sistem care să poarte o denumire distinctă și să păstreze o legătură simbolică cu trecutul familiei.

 

Calendarul poate deveni un instrument de organizare a zilelor, de evidențiere a evenimentelor importante și de păstrare a unor tradiții personale.

 

El poate fi utilizat pentru stabilirea datelor aniversare, pentru organizarea activităților cotidiene și pentru reprezentarea simbolică a anilor.

 

În același timp, Calendarul Săvulescu poate fi dezvoltat într-o lucrare vizuală, cu o prezentare elegantă, cu elemente grafice și cu o structură clară.

 

Prin această dezvoltare, calendarul poate dobândi o identitate proprie, care să îl diferențieze de sistemul gregorian, fără să modifice organizarea astronomică a timpului.

 

XI. Concluzie — Calendarul Săvulescu, o creație pentru viitor

 

Calendarul Săvulescu reprezintă o creație personală concepută de Cristian Diaconița, inspirată de calendarul gregorian și caracterizată printr-o numerotare distinctă a anilor.

 

Păstrând cele douăsprezece luni, succesiunea zilelor, regulile anilor bisecți și organizarea anotimpurilor, Calendarul Săvulescu oferă o nouă identitate simbolică timpului.

 

Diferența principală dintre cele două sisteme constă în numerotarea anilor: Calendarul Săvulescu este stabilit cu un an înainte față de calendarul gregorian.

 

Prin această particularitate, calendarul devine o creație originală, cu valoare personală și familială.

 

Calendarul Săvulescu nu urmărește să înlocuiască sistemul gregorian, ci să ofere o reprezentare proprie a timpului, păstrând în același timp ordinea calendaristică tradițională.

 

El demonstrează că timpul poate fi privit nu doar ca o succesiune de zile și ani, ci și ca o expresie a identității, a memoriei și a continuității.

 

Prin această inițiativă, Cristian Diaconița creează un proiect care unește tradiția cu prezentul și care poate fi dezvoltat în viitor ca o lucrare personală, cu o semnificație aparte.

 

Calendarul Săvulescu — conceput de Cristian Diaconița

 

Un calendar al identității, al continuității și al respectului față de timp.    DESCRIEREA OFICIALĂ A CALENDARULUI SĂVULESCU

 

Un sistem calendaristic perfecționat, conceput de Cristian Diaconița

 

1. Prezentarea generală

 

Calendarul Săvulescu este un sistem calendaristic, conceput de Cristian Diaconița, care își propune să ofere o reprezentare modernă, clară și îmbunătățită a timpului. Inspirat de calendarul gregorian, acesta păstrează organizarea tradițională a anului, dar introduce o identitate proprie, o nouă numerotare a anilor și un concept calendaristic distinct.

 

Calendarul Săvulescu este conceput ca o evoluție conceptuală a sistemului gregorian, urmărind păstrarea avantajelor acestuia și dezvoltarea unei organizări mai clare, mai ușor de înțeles și mai bine definite. Prin această inițiativă, autorul urmărește să creeze un calendar care să unească precizia, simplitatea, tradiția și identitatea personală.Astfel, calendarul dobândește o semnificație familială deosebită, devenind nu doar un instrument de măsurare a timpului, ci și o expresie a respectului față de generațiile trecute.

 

Calendarul Săvulescu este conceput pentru a păstra ordinea naturală a timpului și pentru a oferi o structură calendaristică familiară, dar cu o identitate proprie.

 

2. Principiul fundamental al Calendarului Săvulescu

 

Principiul de bază al Calendarului Săvulescu este păstrarea structurii calendaristice gregoriene, însoțită de o numerotare a anilor cu un an înainte.

 

Această regulă reprezintă elementul central al sistemului.

 

Conform principiului său:

 

Anul Săvulescu = Anul Gregorian + 1

 

Prin urmare, anul 2027 al Calendarului Săvulescu corespunde anului 2026 al calendarului gregorian. Anul 2028 Săvulescu corespunde anului 2027 gregorian, iar anul 2029 Săvulescu corespunde anului 2028 gregorian.

 

Această particularitate conferă calendarului o identitate distinctă și permite o corespondență simplă între cele două sisteme.

 

Calendarul Săvulescu păstrează cele douăsprezece luni, succesiunea zilelor săptămânii și regulile anilor bisecți, astfel încât utilizarea sa să fie ușoară și familiară.

 

3. Caracterul îmbunătățit al Calendarului Săvulescu

 

Calendarul Săvulescu este conceput ca un proiect calendaristic îmbunătățit prin organizare, identitate și prezentare. Scopul său este de a păstra structura eficientă a calendarului gregorian și de a o integra într-un sistem cu o denumire proprie și cu reguli de identificare clare.

 

Îmbunătățirile propuse se bazează pe următoarele principii:

 

Claritatea calendaristică

 

Calendarul Săvulescu urmărește să ofere o reprezentare clară a anilor, lunilor și zilelor. Prin păstrarea structurii tradiționale, utilizatorul poate înțelege cu ușurință organizarea calendarului, fără să fie nevoit să învețe un sistem complet diferit.

 

Identitatea proprie

 

Calendarul Săvulescu se diferențiază prin denumirea sa, prin numerotarea anilor și prin semnificația familială. Aceste elemente îi conferă o identitate distinctă față de calendarul gregorian.

 

Păstrarea preciziei calendaristice

 

Calendarul Săvulescu păstrează regulile gregoriene de organizare a anilor bisecți, care asigură o bună apropiere între calendar și succesiunea anotimpurilor. Prin această alegere, sistemul rămâne stabil și compatibil cu organizarea calendaristică tradițională.

 

Simplitatea utilizării

 

Calendarul Săvulescu păstrează lunile și zilele cunoscute, ceea ce îl face ușor de utilizat. Diferența de numerotare a anilor este simplă și poate fi aplicată fără calcule complicate.

 

Continuitatea

 

Calendarul Săvulescu urmărește să păstreze continuitatea între trecut, prezent și viitor. Prin denumirea sa, acesta reprezintă o legătură simbolică între generații și o formă de respect față de familia Săvulescu.

 

4. Structura Calendarului Săvulescu

 

Calendarul Săvulescu este alcătuit din douăsprezece luni:

 

Ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie.

 

Numărul zilelor fiecărei luni este păstrat după structura gregoriană. Un an obișnuit are 365 de zile, iar un an bisect are 366 de zile.

 

Calendarul Săvulescu păstrează cele patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna și iarna. Succesiunea acestora nu este modificată, iar organizarea calendaristică rămâne în concordanță cu sistemul gregorian.

 

5. Diferențele dintre Calendarul Gregorian și Calendarul Săvulescu

 

Calendarul Gregorian este un sistem calendaristic oficial, utilizat la nivel internațional pentru organizarea timpului civil. Calendarul Săvulescu este un proiect, conceput de Cristian Diaconița, care păstrează structura gregoriană, dar introduce o identitate proprie.

 

Caracteristică| Calendarul Gregorian| Calendarul Săvulescu

Denumire| Gregorian| Săvulescu

Origine| Reforma calendaristică din 1582| Proiect personal conceput de Cristian Diaconița

Număr de luni| 12| 12

Numărul zilelor| 365 sau 366| 365 sau 366

Regula anilor bisecți| Gregoriană| Aceeași regulă

Succesiunea zilelor| Tradițională| Aceeași

Anotimpurile| Patru| Aceleași patru

Numerotarea anilor| Gregoriană| Cu un an înainte

Identitate| Sistem internațional| Sistem personal și familial

Statut| Calendar civil oficial| Proiect calendaristic personal

 

Principala diferență este reprezentată de numerotarea anilor și de identitatea proprie a Calendarului Săvulescu.

 

6. Precizia și perfecționarea calendarului

 

Calendarul Săvulescu urmărește să păstreze precizia calendaristică a sistemului gregorian și să ofere o organizare clară a timpului. Prin păstrarea regulilor anilor bisecți și a structurii lunilor, acesta rămâne apropiat de succesiunea astronomică a anotimpurilor.

 

În concepția sa, perfecționarea Calendarului Săvulescu se referă la organizarea, identitatea și prezentarea sistemului, precum și la dezvoltarea unei noi forme de reprezentare a anilor.

 

Pentru a deveni mai precis din punct de vedere astronomic decât calendarul gregorian, Calendarul Săvulescu ar necesita o regulă suplimentară de corectare a anilor bisecți. Această posibilitate poate reprezenta o direcție de dezvoltare ulterioară a proiectului.

 

7. Concluzie

 

Calendarul Săvulescu reprezintă o creație calendaristică, concepută de Cristian Diaconița, care îmbină structura tradițională a calendarului gregorian cu o identitate proprie și cu o semnificație familială deosebită.

 

Prin păstrarea celor douăsprezece luni, a succesiunii zilelor și a regulilor calendaristice tradiționale, Calendarul Săvulescu urmărește să ofere un sistem clar, familiar și ușor de utilizat.

 

Prin numerotarea anilor cu un an înainte și prin denumirea sa distinctă, calendarul dobândește o identitate proprie, devenind o expresie a continuității, a respectului față de familie și a dorinței de a crea o lucrare cu valoare personală.

 

Calendarul Săvulescu — conceput de Cristian Diaconița

 

Un calendar al tradiției, al identității și al viitorului.

Mai mult...

Capul de pod

- Kapa 1! Kapa 1! Kapa1! Recepție!

- Kapa 1, recepție!

Vocea robotică, gravă, cu inflexiuni  metalice, îl smulge din starea aceea aproape dureroasă de repaus și apăsă pe butonul albastru din stânga sa.

- Pregătește-te de aselenizare în câteva minute! Ți-am trimis deja coordonatele!

Kapa 1 aruncă plictisit o privire pe monitorul central.  Deasupra cifrelor apare și imaginea locației, o insulă minusculă în mijlocul Pacificului.

- Sunteți sigur că pot aseleniza acolo, recepție? întrebă el mirat.

- Da, îi răspunde vocea metalică scurt, ai să te convingi și singur, recepție!

Aflat într-o mișcare circulară de tatonare, Kapa 1 descoperă cum in***cenzure*** crește sub ochii săi în timp ce în difuzor reverberează un sunet ascuțit, emis, probabil, de  un doispozitiv radioelectric de ghidare, aflat la sol.

- Confirm! anunță el prin stație. Zăresc mișcări suspecte de trupe în zonă! Recepție!

- Stai liniștit, sunt de-ai noștri! Întrerupem deocamdată comunicațiile cu nava!

Kapa 1 nu pare prea bucuros de reîntâlnirea cu pământenii, după experiența anterioară, petrecută cu ani în urmă, dar nu se lasă copleșit de emoții. Execută calm toate manevrele de asenelizare, aducând Hydra pe locul semnalizat de dispozitivul acustic. În paralel, activează sistemul automat de autoapărare și de protecție pentru orice eventualitate. Îl recunoaște pe K5, un contursian de generație mai veche, care nu-și ascunde bucuria de a-l revedea.

- Credeam că m-ați uitat pe planeta aceasta nenorocită! zice și-l îmbrățișează cu afecțiune. Sunt la curent cu ceea ce vreți să faceți, dragul meu K1!

- Atunci poate îmi spui și mie, dragul meu K5, îi răspunde acesta, fiindcă eu habar n-am! M-au luat din mers!

K5 încuviințează din cap.

- Stiu. Generalul GX a plănuit totul în secret, peste capul lui K0! Misiunea ta este să consolidezi baza de pe insulă și să începi ocuparea Pământului.

- Avem o înțelegere cu pământenii, totuși! obiectă K1 nedumerit. Toată galaxia e cu ochii pe noi!

Saturnienii abia așteaptă să ne atace!

- De aceea trebuie să acționăm cu mare grijă din interior! Să pară o revoltă a terranienilor!

- Stii și cum?

- Nu, eu asigur numai logistica. De rest se ocupă Emiko, care a sosit ieri cu o mie de contursieni.

- Abia aștept să mă întâlnesc cu ea, sublinie K1, dar tot nu înțeleg de ce tocmai aici?

K5 ridică din umeri depășit.

-  Nici eu.

 

În buncărul său, aflat la o sută de metri sub pământ, frumoasa Emiko măsoară biroul de la un capăt la altul. O chinuie ușurința cu care acceptase misiunea aceasta riscantă, știind că era un act ostil, o încălcare flagrantă a tratatului de prietenie cu terranienii. Nu-l putuse refuza pe general, disciplina militară prevalase în fața rațiunii. Venise însoțită de o adevărată armată de mercenari, pe care, cu greu, reușise s-o disimuleze în peisajul luxuriant al insulei Kyushu. Experțiii contursieni aleseseră in***cenzure*** pentru frumusețea ei naturală și activitatea seismică neobișnuită, care îi interesa în mod special. Contase foarte mult și amestecul heteroclit al religiilor ( creștinism, islamism, budhism, iudaism, dar și altele, specifice spațiului american, australian sau asiatic, practicate sectar, într-o armonie greu de întâlnit în altă parte). Țârâitul soneriei telefonului o înfioară.

- Alo, da!

- Sunt K1! răspunde vocea de la celălalt capăt al firului. Aș dori să trec pe la tine!

- Bine ai venit K1! Te aștept!

K1 era ca și ea din noua generație, perfect adaptat la civilizația terraniană, foarte apreciată de contursieni, care trecuseră deja la structurarea lor organică, folosind un material biologic apropiat de cel al pământenilor. Nu reușiseră încă să dezlege misterul inteligenței terraniene, mult mai flexibilă decât inteligența lor artificială, dar configuraseră noile generații în așa fel încât să poată primi și alt fel de inteligență. Erika se simțise ciudat când îi auzise vocea, încercase o stare asemănătoare cu aceea de scurtcircuit, cu alt efect însă. Lasă telefonul în furcă și începe să măsoare camera de la un capăt la altul. Se gândește intens la ceea ce îi va spune, fiindcă se teme de reacția lui. Nu se așteptase ca generalul să i-l trimită pe K1, cunoscut ca fiind  un soldat redutabil, dar și un rebel incorigibil.

- Intră! se trezește strigând, auzind ciocănitul acela inconfundabil în ușă, care, curios, îi provoacă aceeași stare ca și puțin mai înainte.

.

K1 ezită o clipă înainte de a intra. O mai văzuse de câteva ori până atunci, schimbaseră și câteva cuvinte de politețe, însă nu stătuseră față în față mai mult de un minut. Îl mai surprinsese și inflexiunile neobișnuite ale vocii sale la telefon. În terminologia terraniana asemenea alterări de comportament se numeau emoții, iar ea părea să fie marcată de o asemenea stare, pe care el, personal, o înțelegea, aflându-se, la rându-i, în aceeași situație. Era ceva parazitar în softul său când se gândea la dânsa, așa cum auzise de la un terrarian îndrăgostit, care credea că-și pierduse mințile. Împinge ușa cu delicatețe. Erika stă în picioare în mijlocul camerei.

- Pot să intru? întreabă.

- Văd că ai și intrat! zâmbește ea, arătându-i un fotoliu. Ia loc!

- Mulțumesc! K5 mi-a spus că ai să-mi transmiți ceva?

Erika îi întinde ordinul semnat de general.

- E strict secret!

- Asta văd și eu, dar nu poartă semnătura Prim-ministrului!

- Prim-ministru nu știe nimic despre misiune!

- Foarte rău, din câte îl cunosc, n-ar fi aprobat niciodată invazia Terrei!

- Tocmai de aceea generalul vrea discreție totală. Si-a asumat personal această decizie!

- Mi se pare extrem de grav!

- Si mie.

K1 clătină nemulțumit din cap.

- Nu sprijin o asemenea inițiativă! Si n-am de gând să fiu discret deloc!

- Mă gândeam eu! oftează Erika, așezându-se pe un scaun. Va trebui să-i spun generalului!

- Sfatul meu e să-l informezi, mai întâi, pe Primul ministru. Te va ajuta enorm la proces!

- Îmi poți spune și cum? Întregul sistem de comunicații trece printr-o centrală GX!

- Transmiți de pe Hydra! Am linie directă cu Guvernul și Consiliu!

Erika îl privește neîncrezătoare.

-  Stii că toți soldații de aici ascultă de general?

- Generalul, îi răspunde K1, decuplând transmițătorul Alfa de la rețea, își asigură controlul asupra lor prin tine. Nu are altă posibilitate de a-i influența! Si, oricum, e prea târziu!

 

Îl urmează docilă, fără să înțeleagă de ce K1 merge tăcut, cu un pas înaintea ei. Este conștientă de faptul că supunerea, în sensul subordonării și ascultării, nu se regăsește în actul său voluntar, care excede softului, apropiindu-se de ceea ce teranienii numeau în termeni eufemistici judecată. În fișa ei tehnică nu existau specificații privind liberul arbitru, altă ciudățenie întâlnită la oameni, un fel de libertate de a alege în nume propriu, existau, în schimb, referințe stufoase la supunerea oarbă (față de ceva sau cineva).

- K1, recepție! se aude în receptor vocea consilierului I de la cabinetul Prim-ministrului. Spune, K1!

- Vreau cu Prim-ministru!

- Așteaptă!

Erika simte că i se taie picioarele.

- K0, recepție!

E chiar Prim-ministru.

- Vreau să fac un denunț! răspunde K1. Lângă mine se află adjunctul generalului GZ, care dorește să vă informeze asupra unui lucru extrem de grav!

- Ascult!

- GZ1, raportez! articulează Erika, luând microfonul stației de emisie-recepție în mână. Am în față ordinul 536 de la cancelaria generalului GZ, semnat de acesta, prin care mi se cere să ocup imediat Terra! Nu apar semnăturile dvs. și ale Marelui Amiral, Omega 3!

Urmează o pauză care părea că nu se mai termină.

- Contramandez ordinul! răsună în receptor vocea Prim-ministrului. Dă-mi-l pe K1!

- Ordonați! percutează K1.

- Te numesc comandantul flotei intergalactice, iar pe GZ1 adjunctul tău! Veți primi foarte repede

instrucțiunile și deciziile Marelui Consiliului!

Sunt atât de uluiți amândoi încât nu mai au timp să mulțumească, dar înțeleg graba Primului ministru de a închide brusc.

.

Rigiditatea softului o împiedică să-și manifeste recunoștința față de K1, deși simte o tensiune ciudată oscilând în memorie. Cedase și mai înainte acestei tensiuni, ascultându-i sfatul și nu greșise. Din contra. Scăpase de general, își păstrase postul, câștigase încrederea Prim-ministrului, devenind mâna dreaptă a lui K1, față de care simțea o atracție inexplicabilă. Ultimile îmbunătățiri aduse modelului digital de creier, vizaseră lărgirea marjei de agregare și interacțiune spontană între diversele faze ale gândirii electronice și comportament, după tiparul umanoid, unic în spațiul intergalactic, iar primele rezultate nu întârziaseră să apară. Ecranul instrumentului de control, fixat pe antebrațul Erikăi, îi relevă o creștere semnificativă a tensiunii în circuite, însoțită de o senzație intensă de căldură, altfel mai mult decât agreabilă.

- Sper că n-ai făcut public ordinul la nivelul trupei! zice K1, punându-i o mână pe umăr. K5 pare să știe ceva?

- El mi-a adus ordinul, domnule general! răspunde Erika fără să ezite. Trupa nu știe nimic!

- Foarte bine. Te-ai gândit ce facem cu ei? Înapoi nu-i putem trimite!

- Continuăm acțiunea de „implantare” la nivel mediu și înalt și asigurăm capul acesta de pod!

- Credeam că este asigurat?

- Mai e nevoie de tehnică și de oameni! Cam jumătate din ce avem!

- Nu-i prea mult?

- Nu, domnule general, în partea cealaltă suntem în grafic.

- Merg pe mâna ta! concluzionează K1, zâmbindu-i. Nu-ți ascund că mă aștept la represalii din partea lui GZ!

- Unitățile lui de comando acționează departe de noi! îl liniștește Erika. Numai dacă trimite un K2, neomologat!

K1 o privește mirat.

- N-am auzit de așa ceva!

- Se ocupă personal de crearea acestuia. Sau s-a ocupat!

- Este posibil să-l fi trimis încoace?

- Mai mult ca sigur. K2 acționază în afara oricărui protocol! De aceea am dispus o monitorizare de alertă imediat după discuția cu Prim-ministru!

 

Ecranul monitorului din biroul Erikăi crează impresia unei cascade. Mesajele de felicitare curg unul după altul din toate colțurile Universului. Nu era puțin lucru să preiei comanda celei mai puternice armate stelare în locul temutului GZ, a cărei poziție în ierarhia militară părea invincibilă. Concomitent, sosiră și ordinele de numire, semnate de Prim-ministru și președintele Marelui Consiliu.

- K5 mă anunță că generalul a fost arestat! îi comunică Erika, punând telefonul în furcă. N-a opus rezistență, dar nu se știe nimic destre K2!

K1 o privește fix în ochi.

-  Tu ce crezi?

- Stiu că avea întotdeauna un plan de rezervă. Nu m-ar mira să-l fi activat în ultima clipă! În concluzie, să ne așteptăm la ce e mai rău!

- Cât de rău?

- E greu de spus. Poate reactiva forțe secrete, păstrate undeva în rezervă! Apoi mai e K2, despre care nu știm nimic precis!

- Există ceva care să lucreze și în avantajul nostru?

Erika rămâne o clipă pe gânduri.

- Da, zice, spațiul și timpul! Oricât de aproape ar fi de Kyushu, mai degrabă de mâine n-au cum să ajungă aici!

Altcineva i-ar fi răspuns standard, „off work” sau „rejected question”, ca orice computer, care nu este programat să facă asocieri personale, Erika însă reușea acest lucru, apropiindu-se, ca și el, de altfel, de ceea ce teranienii numeau tulburare reactivă, referindu-se la existența unei boli ascunse, care debutează ulterior apariției ei. Nu de puține ori simțise nevoia s-o îmbrățișeze, dar își reprimase de fiecare dată acest imbold parazitar, nedefinit explicit în programul său de bază. Ceva greu de explicat se petrecuse în zona întunecată a memoriei sale, în corpul său amorf, construit ca un înveliș similar cu cel al oamenilor.

K1 se întinse în patul său de campanie, aflat chiar lângă Centrul de comandă, când auzise telefonul. Se uită mirat la ceas. Este trecut de miezul nopții.

- Am vești noi!

Recunoaște glasul Erikăi.

- Spune!

- Nu la telefon. Unde ești?

- Acolo unde m-ai cazat. Sunt pe  stand-by! Te aștept!

Era pe aproape, fiindcă sosi repede. În cameră nu existau scaune sau alte mobile în afara patului de dormit. K1 îi face semn să se așeze lângă dânsul.

- Să nu-mi spui că temutul K2 se află în bază!

- Nu, Marele Amiral ne informează că există informații potrivit cărora K2 ar fi în zonă, foarte aproape de noi, existând riscul să ne viziteze chiar în noaptea aceasta.

- Foarte bine, abia aștept să-l întâlnesc!

- In***cenzure*** este sub alertă generală! Nu are cum să treacă neobservat!

- Găsește el o breșă pe undeva, fu de părere K1, lăsându-și o mână pe umerii ei. Simte imperios nevoia să facă acest lucru, să-i atingă pielea catifelată neacoperită de rochia albă, fără bretele, care i se sprijină de sâni. Erika este atât de surprinsă încât nu reacționează nici după ce mâna lui îi mângâie sânii, poicioarele, zonele intime sau o întinde pe spate, alături de el, așa cum mai văzuse doar în documentarele video despre comportamentul terranian, lucru care, în mod curios, nu-i displace deloc. Conformația ei organică ( un fel de substitut al cărnii), ca și a lui, de altfel, necunoscută pe Terra, formată din țesuturi, nervi, vase, fibre, învelișuri, etc., copiind fidel structura corpului uman, reacționă într-un fel cu totul neașteptat, ca un corp viu, cum ziceau terranienii.

- K1, șoptește ea, lăsându-se copleșită de senzația aceea nouă, iubitule!

Pentru K1, cuvântul „iubitule” sună magic, iar actul spontan de posesie al femeii, privit prin ochii unui robot, dincolo de orice limbaj de programare, soft, cunoscut până atunci.

- Iubito! îi răspunde la rându-i în timp ce ușa de la intrare se deschide scârțâind, iar în prag îl zărește pe K2, care îl salută cu un zâmbet.

- Să trăiți, domnule general!

- Am impresia că ai încurcat generalii K2!

- Nici vorbă! Nu există decât unul singur.

K1 se uită lung la el.

-  Poți să-mi spui ce cauți pe aici?

-  Stii foarte bine, trebuie să te dezafectez și să preiau controlul bazei!

-  Nu pari prea motivat s-o faci?

- Nu.Umanitatea din mine cântărește mai greu decât imobilismul contursian, lucru pe care-l observ și la voi! De altfel, conveiețuiesc, ca să zic așa, cu o terraniană.

- Ai vreo explicație pentru acest lucru?

-  Universul e plin de surprize, domnule general!

Mai mult...

Poemboem

 

Mi-am făcut cerneală din fluturii mei albi zburând, prin grădinile de trandafiri lăsându-mi scrisori. unul dintre ei a avut o iniţială greu de scos l-am eliberat

n-ar trebui să mă caute doar prin alte chipuri cu ochi blânzi dar recunoscuţi.



Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍