Doar pe Tine Te Iubesc
Atât cât mai zâmbesc
Doar pe tine te iubesc,
Lângă tine-aș înflori
Și mereu te-aș tot iubi.
Inima, tare-mi mai bate,
Gândul, la tine străbate,
O clipă-n urmă ne-am văzut
Dar, dorul, n-a mai dispărut .
Timpul, de-aș putea opri,
Doar pe tine te-aș privi,
Ți-aș mai spune un te iubesc
Peste infinitul cel firesc.
21.09.24
Category: Love poems
All author's poems: Ababii Faina
#Interesant
Date of posting: 17 октября 2024
Added in favorites: 2
Views: 272
Poems in the same category
În umbra nopții
În umbra nopții,tăcută și grea,
Moartea apare ca un sentiment doborât,
Cu-n pas tăcut și privirea serioasă,
Cu suflet in frământ ,cu dragoste înaripată,
Viața te-așteaptă înlăcrimată.
În noaptea fără margini, stelele plâng,
Povești nespuse în adânc ascund.
Cu inimi grele, privim spre nemurire,
Moartea ne-ntâlnește,destinul fără vârsta-i.
Dar în această trecere, un mister se-aude,
O metamorfoză în lumea necunoscută.
Suflete călătoare, în povești fără sfârșit,
Întâlnindu-se cu eternitatea, într-un final ne topim.
rece
El e rece, e atit de rece,
Buzele ii sint asa-nghetate.
Chiar si vremea rea repede trece,
Ins-a lui mereu cu viscol bate.
Poate sint de-acum doar o straina,
Poate c-au inchis deja caldura -
Dar cu el mereu capat angina
Si nu-mi pot scadea temperatura.
Oamenii au nevoie de iubire,
Ca sa se-ncalzeasca, cind e gerul,
Dar inima lui, fara-ndoire,
E mai rece decit frigiderul.
De la el iau bronsite acute -
Focul nostru n-are cum s-apara,
Iar atunci, cind o sa ma sarute,
Voi muri de tusa pulmonara.
N-a fost să fie..!
Te-aștept să ne-ntâlnim din nou
Lângă copacul ce astăzi plânge ,
Că nu ne-a mai văzut de-o vreme
Simțind cum dragostea se frânge.
Și plânsul lui devine o cascadă
Când vede cât sunt de îndurerat ,
Ar vrea să știe care este motivul
Ce s-a-ntâmplat că ne-am certat.
Încerc să-i spun că totu-i bine
Și doar ceva puțin te-a supărat,
Moment când vocea lui se-aude
Ce-mi strigă uit-o...are alt băiat.
Ridic privirea și curios mă uit la el
Și îl întreb răstit ce vrea să spună,
Rămâne mut și-un semn îmi face
Să văd biletul ce pe ram i-a-târnă.
Vreau să citesc dar ...nu mai apuc
Că pomu-mi zice cruntul adevăr,
Precum că fata ieri i-a mărturisit
Că ea iubește pe cineva mai tânăr.
Îndurerat copacului îi mulțumesc
Și-i las pe ram bucata de hârtie,
Și cu tristețe în gând îmi șoptesc
N-a fost..ca ea să fie...a ta sotie!
As vrea
As vrea sa raman, dar trebie sa plec..
Vreau sa fiu un om implinit si fericit..
Simt ca alaturi de tine, toate acestea se transforma-n vis..
Vreau sa iti fie bine, esti sufletul meu pereche
Daca e sa fim .. ne vom alege din toata multimea de oameni
Ne vom regasii.. doar daca e ca tu sa fii
Binele tau si sanatatea ta conteaza pentru mine
Daca e sa nu fim, te veghez mereu iubire..
Meriti totul, insa eu nu pot renunta inca la mine
ALATURI DE TINE .. AZI .. MAINE, PENTRU TOTDEAUNA
Ce este viata
Adesea stam si ne gandim
Viata de unde o primim
Stam ne gandim si cugetam
Ce este viata -o meritam
Cu drag si dragoste -o primim
Chiar daca -n viata mai gresim
Viata in sine nu-i un gresi
Eu -n dar divin carel primesti
Un dar divin ce-i floare in zare
Ca toti avem o ursitoare
Un astru ca sa-ti daruiasca
E steaua noastra norocoasa
Si vezi minununi inaltatoare
Ai orizontul la piciore
Le vezi si crezi ca e un vis
Este al doilea paradis
Cerul cu tot ce are en el
Ni la pus sa-l cercetam
Si tot intregul universu
E dat de creatorul nostu
În umbra nopții
În umbra nopții,tăcută și grea,
Moartea apare ca un sentiment doborât,
Cu-n pas tăcut și privirea serioasă,
Cu suflet in frământ ,cu dragoste înaripată,
Viața te-așteaptă înlăcrimată.
În noaptea fără margini, stelele plâng,
Povești nespuse în adânc ascund.
Cu inimi grele, privim spre nemurire,
Moartea ne-ntâlnește,destinul fără vârsta-i.
Dar în această trecere, un mister se-aude,
O metamorfoză în lumea necunoscută.
Suflete călătoare, în povești fără sfârșit,
Întâlnindu-se cu eternitatea, într-un final ne topim.
rece
El e rece, e atit de rece,
Buzele ii sint asa-nghetate.
Chiar si vremea rea repede trece,
Ins-a lui mereu cu viscol bate.
Poate sint de-acum doar o straina,
Poate c-au inchis deja caldura -
Dar cu el mereu capat angina
Si nu-mi pot scadea temperatura.
Oamenii au nevoie de iubire,
Ca sa se-ncalzeasca, cind e gerul,
Dar inima lui, fara-ndoire,
E mai rece decit frigiderul.
De la el iau bronsite acute -
Focul nostru n-are cum s-apara,
Iar atunci, cind o sa ma sarute,
Voi muri de tusa pulmonara.
N-a fost să fie..!
Te-aștept să ne-ntâlnim din nou
Lângă copacul ce astăzi plânge ,
Că nu ne-a mai văzut de-o vreme
Simțind cum dragostea se frânge.
Și plânsul lui devine o cascadă
Când vede cât sunt de îndurerat ,
Ar vrea să știe care este motivul
Ce s-a-ntâmplat că ne-am certat.
Încerc să-i spun că totu-i bine
Și doar ceva puțin te-a supărat,
Moment când vocea lui se-aude
Ce-mi strigă uit-o...are alt băiat.
Ridic privirea și curios mă uit la el
Și îl întreb răstit ce vrea să spună,
Rămâne mut și-un semn îmi face
Să văd biletul ce pe ram i-a-târnă.
Vreau să citesc dar ...nu mai apuc
Că pomu-mi zice cruntul adevăr,
Precum că fata ieri i-a mărturisit
Că ea iubește pe cineva mai tânăr.
Îndurerat copacului îi mulțumesc
Și-i las pe ram bucata de hârtie,
Și cu tristețe în gând îmi șoptesc
N-a fost..ca ea să fie...a ta sotie!
As vrea
As vrea sa raman, dar trebie sa plec..
Vreau sa fiu un om implinit si fericit..
Simt ca alaturi de tine, toate acestea se transforma-n vis..
Vreau sa iti fie bine, esti sufletul meu pereche
Daca e sa fim .. ne vom alege din toata multimea de oameni
Ne vom regasii.. doar daca e ca tu sa fii
Binele tau si sanatatea ta conteaza pentru mine
Daca e sa nu fim, te veghez mereu iubire..
Meriti totul, insa eu nu pot renunta inca la mine
ALATURI DE TINE .. AZI .. MAINE, PENTRU TOTDEAUNA
Ce este viata
Adesea stam si ne gandim
Viata de unde o primim
Stam ne gandim si cugetam
Ce este viata -o meritam
Cu drag si dragoste -o primim
Chiar daca -n viata mai gresim
Viata in sine nu-i un gresi
Eu -n dar divin carel primesti
Un dar divin ce-i floare in zare
Ca toti avem o ursitoare
Un astru ca sa-ti daruiasca
E steaua noastra norocoasa
Si vezi minununi inaltatoare
Ai orizontul la piciore
Le vezi si crezi ca e un vis
Este al doilea paradis
Cerul cu tot ce are en el
Ni la pus sa-l cercetam
Si tot intregul universu
E dat de creatorul nostu
Other poems by the author
Mereu împreună
Timpul oricum prea repede trecea
Chiar dacă se mai oprea
Noi doi, am fost și vom fi
Găsiți în infinitul ce nu se va sfârși.
Tu ești soarele ce mă-ncălzește,
Luna sub care visez,
Timpul ce se mai oprește
Fără să-mi imaginez.
O mie și una de stele din noapte
Îmi comunică prin șoapte
Fiind aprinse pentru a-ți arăta
Calea spre inima mea.
Un simplu fenomen am distins:
Înainte de tine... nimic n-avea sens
Dar, acum, fără ca să mai gândesc
Împreună cu tine, simt ca trăiesc.
Doar evitând vorba lumii,
Urmându-mi vocea inimii,
Spre tine călătoresc
Ca să-ți spun că TE IUBESC!
20.08.24
Gol în suflet
Scuzele-s acceptate,
Încrederea-i pierdută.
Vei merge mai departe
Fiind tot mai încrezută!
Să nu crezi că-ncă visezi
În oglindă când privești,
Mai presus de cum te vezi
Ești pe Terra cât trăiești.
Orice-ar fi - zâmbește,
Atunci restul vor vedea,
Câtă forță dăinuiește
În ceea ce se pierdea...
Nu toată lumea spune
Direct ceea ce simte,
Iar atunci când spune
Nu toată lumea simte...
A folosi acea monedă
Care rău te-ar fi tratat
E puterea ce-o posedă
Așteptatul gol ratat.
A fi un om mai diferit
Nu însemnă mai ciudat,
Înseamnă a fi smerit
Aidoma unui soldat...
Visul nu e un obstacol,
Folosește-l cu mândrie,
Transformă-l în oracol
Nu doar simplă teorie
21.11.24
Aș vrea...
AșAș vrea să sar distanţa
În doi pași până la tine,
Să nu fii doar speranța
Ce ar sta după cortine.
Aș vrea-n secunda următoare
Să fim din nou alături,
La fel ca și-n clipa lucitoare
Pășind prin noile niveluri.
Aș vrea să te revăd,
O secundă, ar fi de ajuns,
O secundă să te văd
Fiind dorul meu dispus.
Aș vrea timpul să-l opresc
Când stau eu langă tine,
Să tot stau și să privesc
Prin peisaje alcaline.
Aș vrea să fiu eu lângă tine,
Astăzi, mâine, întotdeauna,
Privind zorile senine
Lângă inima ta întruna.
Aș vrea să ne iubim mereu,
Eu asta voi și face,
Te voi iubi ca pe-un nucleu
La fel de eficace.
Aș vrea să reușim
Să trecem peste toate,
Gândul să ni-l însușim
Cu pură demnitate.
Aș vrea de mână să ne ținem
Privind drumul înainte,
Fericiți să ne tot menținem
Prin frumoasele cuvinte.
09.10.24
Bunicul meu
Bunicul meu,
Îmi spune mereu:
Să fii cuminte
I-a mea rugăminte
E atât de duios
Pe cât și de haios!
Spuneam ca n-are dreptate
Dar făceam multe păcate...
Priveam în ochii lui
Fiind așa căprui
Frumoși ca niște zmei
Culeși din flori de tei.
Înțelepciune multă are,
Dar și ani mulți are,
Iar eu, precum o floare,
Mă uit la mândru' Soare!
22.07.2021
Mereu împreună
Timpul oricum prea repede trecea
Chiar dacă se mai oprea
Noi doi, am fost și vom fi
Găsiți în infinitul ce nu se va sfârși.
Tu ești soarele ce mă-ncălzește,
Luna sub care visez,
Timpul ce se mai oprește
Fără să-mi imaginez.
O mie și una de stele din noapte
Îmi comunică prin șoapte
Fiind aprinse pentru a-ți arăta
Calea spre inima mea.
Un simplu fenomen am distins:
Înainte de tine... nimic n-avea sens
Dar, acum, fără ca să mai gândesc
Împreună cu tine, simt ca trăiesc.
Doar evitând vorba lumii,
Urmându-mi vocea inimii,
Spre tine călătoresc
Ca să-ți spun că TE IUBESC!
20.08.24
Gol în suflet
Scuzele-s acceptate,
Încrederea-i pierdută.
Vei merge mai departe
Fiind tot mai încrezută!
Să nu crezi că-ncă visezi
În oglindă când privești,
Mai presus de cum te vezi
Ești pe Terra cât trăiești.
Orice-ar fi - zâmbește,
Atunci restul vor vedea,
Câtă forță dăinuiește
În ceea ce se pierdea...
Nu toată lumea spune
Direct ceea ce simte,
Iar atunci când spune
Nu toată lumea simte...
A folosi acea monedă
Care rău te-ar fi tratat
E puterea ce-o posedă
Așteptatul gol ratat.
A fi un om mai diferit
Nu însemnă mai ciudat,
Înseamnă a fi smerit
Aidoma unui soldat...
Visul nu e un obstacol,
Folosește-l cu mândrie,
Transformă-l în oracol
Nu doar simplă teorie
21.11.24
Aș vrea...
AșAș vrea să sar distanţa
În doi pași până la tine,
Să nu fii doar speranța
Ce ar sta după cortine.
Aș vrea-n secunda următoare
Să fim din nou alături,
La fel ca și-n clipa lucitoare
Pășind prin noile niveluri.
Aș vrea să te revăd,
O secundă, ar fi de ajuns,
O secundă să te văd
Fiind dorul meu dispus.
Aș vrea timpul să-l opresc
Când stau eu langă tine,
Să tot stau și să privesc
Prin peisaje alcaline.
Aș vrea să fiu eu lângă tine,
Astăzi, mâine, întotdeauna,
Privind zorile senine
Lângă inima ta întruna.
Aș vrea să ne iubim mereu,
Eu asta voi și face,
Te voi iubi ca pe-un nucleu
La fel de eficace.
Aș vrea să reușim
Să trecem peste toate,
Gândul să ni-l însușim
Cu pură demnitate.
Aș vrea de mână să ne ținem
Privind drumul înainte,
Fericiți să ne tot menținem
Prin frumoasele cuvinte.
09.10.24
Bunicul meu
Bunicul meu,
Îmi spune mereu:
Să fii cuminte
I-a mea rugăminte
E atât de duios
Pe cât și de haios!
Spuneam ca n-are dreptate
Dar făceam multe păcate...
Priveam în ochii lui
Fiind așa căprui
Frumoși ca niște zmei
Culeși din flori de tei.
Înțelepciune multă are,
Dar și ani mulți are,
Iar eu, precum o floare,
Mă uit la mândru' Soare!
22.07.2021